ICCJ. Decizia nr. 5162/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5162/2012
Dosar nr. 3163/87/2009
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin plângerile înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman la 10 decembrie 2007, reclamanţii V.O. şi M.M. au solicitat anularea Dispoziţiilor nr. 2444 din 5 noiembrie 2007 şi nr. 2445 din 5 decembrie 2007 emise de pârâtul Primarul Municipiului Alexandria, de respingere a cererilor privind restituirea în natură a unor terenuri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 13 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Teleorman a admis plângerile şi a anulat dispoziţiile atacate, acordându-se petiţionarilor măsuri reparatorii prin echivalent conform Procesului-verbal de negociere din 17 septembrie 2008 şi Hotărârii nr. 129 din 9 octombrie 2007 a Consiliului Local Alexandria.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile, care au arătat că, ulterior pronunţării sentinţei, s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a anulat Procesul-verbal de negociere din 17 septembrie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 307 A din 14 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin Sentinţa civilă nr. 182 din 26 octombrie 2009, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis plângerile formulate de petiţionarii V.O. şi M.M. împotriva Dispoziţiilor nr. 2444 şi 2445 din 5 noiembrie 2007 emise de intimatul Primarul Municipiului Alexandria, judeţul Teleorman; a anulat dispoziţiile atacate şi a acordat petiţionarilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, şi anume, teren în compensare în suprafaţă de 750 mp pe amplasamentul situat în municipiul Alexandria pe DJ 504 şi 340 mp pe strada D., conform Procesului-verbal de negociere din 11 martie 2009 şi H.C.L. nr. 75 din 17 octombrie 2008 cu planul anexat acesteia.
Pentru diferenţa de 197,68 mp teren preluat fără titlu de la petiţionari şi autorii acestora s-a stabilit că se vor acorda despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cele două dispoziţii atacate, Primarul Municipiului Alexandria a respins cererile reclamanţilor pentru restituirea în natură a suprafeţelor de 218 mp teren şi, respectiv, 1070 mp şi a propus despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că restituirea în natură nu mai este posibilă întrucât pe terenurile în litigiu s-au construit blocuri de locuinţe, şcoli şi alei de acces.
Pe terenul ce face obiectul primei dispoziţii, în suprafaţă de 218 mp, situat pe strada L. şi str. C., s-au construit blocurile D1 şi D2, precum şi alei de acces, iar pe terenul ce face obiectul celei de-a doua dispoziţii, situat pe strada M.K. s-a construit Liceul „M.S.".
Primarul a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită la reparaţii a petiţionarilor şi a stabilit că terenurile au aparţinut autorilor acestora, fiind în parte expropriate şi în parte preluate abuziv, fără niciun titlu, de către stat.
La rândul lor, reclamanţii au acceptat punctul de vedere al primarului, în sensul că imobilele nu mai pot fi restituite în natură şi au cerut în compensare alte imobile echivalente.
Cu privire la posibilitatea acordării unor terenuri prin echivalent, la 17 septembrie 2008 părţile au negociat şi au încheiat un proces-verbal prin care se atribuia petiţionarilor 1090,15 mp teren pe amplasamentul situat în municipiul Alexandria DJ 504, de acest proces-verbal ţinându-se seama la pronunţarea Sentinţei civile nr. 13 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Teleorman.
Ulterior, părţile au purtat o altă negociere concretizată în Procesul-verbal de negociere din 11 martie 2009, ce a fost avut în vedere la pronunţarea Deciziei civile nr. 307 A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Conform acestui proces-verbal, se propune acordarea petenţilor - teren în compensare astfel: 750 mp pe amplasamentul situat în Alexandria pe DJ 504 şi 390 mp situat pe strada D., conform H.C.L. nr. 75 din 17 octombrie 2008 şi se prevede că pentru diferenţa de teren, notificatorul va solicita despăgubiri conform prevederilor legale.
Din actele de proprietate depuse rezultă că suprafaţa totală expropriată sau preluată abuziv de la cei doi reclamanţi a fost de 1287,68 mp.
Cum din această suprafaţă celor doi reclamanţi li s-a propus acordarea a două terenuri având o suprafaţă totală de 1090 mp, rezultă că a mai rămas o diferenţă neacoperită de 197,68 mp, pentru această din urmă suprafaţă, conform procesului-verbal de negociere, urmând a se acorda despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta V.O.
Prin Încheierea din 1 iunie 2010, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii.
Din oficiu, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepţiei de perimare, părţile fiind legal citate pentru termenul din 13 septembrie 2011.
Prin Decizia civilă nr. 704/A din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat perimat apelul reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că judecata cauzei a fost suspendată la data de 1 iunie 2010 în baza dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi a rămas în nelucrare de la acea dată o perioadă mai mare de un an, sancţiunea incidentă fiind perimarea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.O., arătând că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale din materia perimării, în sensul că părţile nu au solicitat suspendarea judecării cauzei, iar recurenta-reclamantă nu a fost legal citată, pentru a avea cunoştinţă de termenul de judecată acordat, fiind citată la domiciliul fratelui său, M.M.
În atare situaţie, termenul de perimare nu a început să curgă, impunându-se admiterea prezentei căi de atac şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Prin Încheierea de şedinţă din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamanta V.O. împotriva Sentinţei civile nr. 182 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor la termenul de judecată acordat.
Ulterior suspendării judecării cauzei, prin cererile formulate la data de 19 iulie 2011 şi, respectiv, 8 august 2011, reclamanta a depus înscrisuri la dosarul cauzei şi a solicitat judecata în lipsă, fără a solicita repunerea pe rol a cauzei.
Reclamanta a fost citată, pe tot parcursul soluţionării cauzei în apel, inclusiv pentru termenul de discutare a excepţiei de perimare, la adresele expres indicate de aceasta, respectiv, în municipiul Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 24, judeţ Teleorman şi municipiul Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 17, judeţ Teleorman, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea judecării cauzei şi până la data soluţionării apelului, niciuna din părţi nu a întrerupt cursul judecăţii, lăsând în nelucrare recursul, astfel încât în mod corect instanţa de apel a constatat incidenţa sancţiunii procedurale a perimării.
Nu se pot reţine susţinerile recurentei-reclamante în sensul că nu a solicitat suspendarea judecării cauzei ori că nu a fost legal citată, întrucât ulterior suspendării judecării dispuse prin Încheierea de şedinţă din 1 iunie 2010, cu prilejul depunerii de înscrisuri la dosarul cauzei, aceasta a solicitat în mod expres judecata în lipsă (cererea înregistrată la 19 iulie 2011 şi cererea înregistrată la 8 august 2011), iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform adreselor indicate de aceasta instanţei.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii V.O. şi M.M. împotriva Deciziei nr. 704 A din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5164/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 51/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
