ICCJ. Decizia nr. 5168/2012. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5168/2012
Dosar nr. 19355/3/2010
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 19355/312010, reclamanta P.A.R.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R.P. SRL şi Autoritatea Naţională a Vămilor, să se constate că mărfurile reţinute de către autorităţile vamale conform Deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 10693/709MC din 9 aprilie 2010, aduc atingere drepturilor reclamantei de proprietate intelectuală deţinute asupra mărcilor P. nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983; să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983; să fie obligată pârâta SC R.P. SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 6 aprilie 2010, în temeiul prevederilor Legii nr. 344/2005 şi în baza cererilor de intervenţie, autorităţile vamale din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au reţinut, ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, un număr de 3.237 produse având semnul distinctiv al mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983.
A arătat că, cele 3.237 produse, inscripţionate cu semne similare mărcilor figurative nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983 erau importate de către SC R.P. SRL şi aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală a titularului mărcii P. Deoarece mărcile figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983, reprezintă mărci înregistrate ale companiei P.A.R.D.S., conform certificatelor de înregistrare emise de O.M.P.I., importul şi comercializarea neautorizată a produselor ce poartă mărci identice sau similare cu aceasta aduc atingere drepturilor reclamantei exclusive de proprietate intelectuală deţinute asupra acestor mărci.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC R.P. SRL a arătat că bunurile importate de aceasta nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală referitoare la marca P., şi nici nu pot fi considerate contrafăcute, fiind depuse la dosar înscrisuri constând în planşe fotografice ale produselor purtând marca: M., P., S., precum şi adeverinţa de reţinere a bunurilor.
Prin cererea reconvenţională formulată la data de 10 iunie 2010, pârâta SC R.P. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 27.460 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi a cheltuielilor de judecată, arătând că i-au fost reţinute pe nedrept un număr 3.237 mingi de fotbal şi volei, ca urmare a cererii de intervenţie formulate de reclamantă prin invocarea prevederilor Legii nr. 344/2005, astfel încât în prezent pârâta-reclamantă este în imposibilitate de a onora angajamentele faţă de partenerii săi comerciali şi este privată de beneficiul pe care l-ar fi putut realiza în cazul revânzării mărfii.
Pârâta-reclamantă a apreciat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantei, condiţii prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.
La data de 7 octombrie 2010, reclamanta-pârâtă P.A.R.D.S. a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, arătând că pârâta reclamantă nu a făcut nicio dovadă că ar fi suferit vreun prejudiciu în condiţiile în care produsele importate încalcă dreptul la marcă al titularului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1292 din 14 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.A.R.D.S.; a constatat că mărfurile importate de pârâtă şi reţinute de Autorităţile Vamale conform Deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 10693/709MC din 9 aprilie 2010 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deţinute de reclamantă asupra mărcilor figurative „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983 şi a dispus interzicerea importului şi comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare acesteia; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC R.P. SRL; a obligat pârâta SC R.P. SRL la plata sumei de 39 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că bunurile reţinute în vamă sunt contrafăcute, în sensul art. 3 pct. 11 din Legea nr. 344/2005.
Este adevărat că produsele purtând marca „M." prezintă patru elemente diferite de produsele marca „P.", şi anume: la semnul aplicat pe produsele pârâtei sunt vizibile toate cele 4 picioare ale felinei, spre deosebire de doar două în cazul „P."; la semnul aplicat pe produsele pârâtei, coada felinei este desenată orizontal, spre deosebire de cazul „P." unde coada felinei este orientată în sus; la semnul aplicat pe produsele pârâtei felina aleargă în plan orizontal, spre deosebire de cazul „P.", unde aceasta sare, fiind orientată oblic spre „în sus" şi formează un unghi drept cu coada felinei şi la semnul aplicat pe produsele pârâtei, felina nu are urechi, spre deosebire de cazul „P.", însă produsele purtând marca pârâtei nu se deosebesc esenţial de produsele purtând marca P., diferenţele sus-menţionate fiind minore.
Deoarece mărfurile figurative „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983 reprezintă mărci înregistrate ale companiei P.A.R.D.S., conform certificatelor de înregistrare emise de O.M.P.I., importul şi comercializarea neautorizată a produselor ce poartă mărci identice sau similare cu aceasta aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei deţinute asupra acestor mărci.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanţa de fond a interzis importul şi comercializarea neautorizată, de către pârâtă, a produselor purtând mărci identice sau similare mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983.
Asupra cererii reconvenţionale, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantei, prevăzut de art. 998 - 999 C. civ., respectiv, reclamanta nu a produs vreun prejudiciu pârâtei în condiţiile în care pârâta importa în vederea vânzării produse ce purtau fără drept semne similare cu marca ce aparţine titularului- P.A.R.D.S.
Nici existenţa faptei ilicite nu a fost demonstrată de vreme ce, aşa cum s-a arătat anterior, reclamanta este titulara mărcilor „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 şi nr. 480105 din 30 septembrie 1983, având drepturi exclusive asupra acestora, astfel cum sunt menţionate în art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta SC R.P. SRL, cât şi pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin reprezentanţii săi legali, în numele şi pe seama Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Pârâta SC R.P. SRL a arătat următoarele:
1. Referitor la caracterul esenţial al deosebirilor dintre desenul grafic ce aparţine mărcii P. şi cel de pe produsele importate de subscrisă, pârâta a arătat că instanţa de fond recunoaşte o serie întreagă de elemente care deosebesc cele două semne grafice - cel al mărcii P., şi cel aplicat pe produsele importate de către pârâtă, respectiv, în desenul aplicat pe produsele pârâtei, coada felinei este poziţionată orizontal, formând o linie dreaptă cu trupul felinei, spre deosebire de cazul mărcii P., unde coada felinei formează un unghi drept cu trupul acesteia, ambele fiind orientate în sus, oblic.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998: „Art. 5 (1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute: (...) b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.". Or, în cazul mărcii P., caracterul distinctiv nu îl constituie simpla existenţă a unei feline (în speţa de faţă P.), ci poziţionarea acesteia în conformitate cu semnul grafic invocat de reclamantă chiar în cuprinsul acţiunii introductive.
Or, după cum se poate observa din pozele produselor depuse la dosar, în desenul aplicat pe produsele subscrisei, felina nu îndeplineşte această caracteristică esenţială a mărcii P.
2. Referitor la marca S. dată ca exemplu de către pârâtă pentru a sprijini teza potrivit căreia marca P. nu se referă la orice felină aflată în mişcare, aceasta a arătat că marca S., care are drept simbol grafic tot o felină aflată în mişcare, nici aceasta nu prezintă caracteristica esenţială a mărcii P. -coada în unghi drept faţă de trupul felinei, ambele orientate oblic în sus.
Prin urmare, atâta timp cât pentru marca S. a fost permisă înregistrarea desenului grafic depus la dosarul primei instanţe, este evident că nu orice felină în mişcare aplicată pe articole sportive aduce atingere drepturilor protejate de marca P. În concluzie, nici felina aplicată pe produsele pârâtei nu aduce atingere mărcii P., instanţa de fond neluând în considerare acest aspect, care ar fi putut să o îndrepte către o interpretare justă a sintagmei „aspectele esenţiale ale mărcii".
3. Referitor la riscul de confuzie, pârâta arată că pe mingile de volei reţinute de către autoritatea vamală, pe lângă felina în mişcare (care este de fapt un leopard, nu o pumă) sunt inscripţionate şi semnul distinctiv al mărcii M., cât şi denumirea acesteia: „M.".
Dat fiind faptul că, de obicei, semnul distinctiv al mărcii P. este însoţit şi de către denumirea acesteia, pârâta arată că în cazul descris mai sus, nu există nici cel mai mic risc de confuzie cu produsele mărcii P.
4. Referitor la cererea reconvenţională, pârâta a arătat că, având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi ţinând seama de faptul că toate aceste aspecte au fost notificate reclamantei înainte de promovarea acţiunii în justiţie, aceasta a săvârşit un abuz de drept prin blocarea produselor pârâtei în vamă. Acest abuz de drept constituie fapta ilicită menită să atragă răspunderea în baza art. 998 C. civ. faţă de societatea pârâtă.
Pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a arătat că hotărârea primei instanţe nu face niciun fel de referire la faptul că această parte a invocat excepţia lipsei calităţii procesual-pasive, situaţie ce se impune a fi remediată în calea de atac declarată.
În acest sens, pârâta a arătat că litigiul se derulează între cele două societăţi, P.A.R.D.S. şi SC R.P. SRL, reţinerea bunurilor de către autoritatea vamală având loc urmare a demersurilor efectuate de reclamantă, în calitate de titular de marcă.
Prin Legea nr. 344 din 25 noiembrie 2005, cât şi prin toate actele normative în legătură cu aceasta, legiuitorul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, procedura prevăzută fiind una specială cu derogare de la prevederile generale în materie vamală.
Astfel, pentru mărfurile purtând marca «P.», a fost solicitată asigurarea dreptului de proprietate în baza Cererii de intervenţie nr. 42875 din 7 august 2009, cerere admisă, la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor (A.N.V.), moment de la care orice bunuri care intrau pe teritoriul României cu suspiciunea că ar fi susceptibile de a leza dreptul de proprietate protejat, urmau să fie reţinute de către autoritatea vamală şi să parcurgă etapele prevăzute de Legea nr. 344/2005.
În acest context, urmare depunerii Declaraţiei vamale nr. 16838 la data de 30 martie 2010, la controlul fizic efectuat asupra mărfurilor declarate de SC P.P. SRL, Biroul Vamal Constanţa Sud a procedat la controlul bunurilor - mingi gonflabile purtând semnul distinctiv al mării P., bunuri susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală aferent mărcii «P.».
Întrucât mărfurile precizate mai sus erau susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală aferent mărcii arătată anterior, s-a procedat la reţinerea acestora conform prevederilor cap. 3, art. 9 din Legea nr. 344/2005 şi cap. 2, art. 9, alin. (1) din H.G. nr. 88/2006 cu Adeverinţa de reţinerea bunurilor (ARB) din 6 aprilie 2006.
În derularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 344/2005, s-a permis titularilor dreptului să examineze marfa reţinută, aceştia comunicând autorităţii vamale faptul că urmare a expertizării s-a stabilit faptul că mărfurile sunt contrafăcute.
În ceea ce priveşte situaţia bunurilor, având în vedere că circulaţia acestora este interzisă pe teritoriul României întrucât prejudiciază dreptul de proprietate protejat, B.V. Constanţa Sud are posibilitatea distrugerii, aşa cum s-a solicitat de titularul dreptului de marcă prin Adresa nr. 2131 din 15 aprilie 2010, înregistrată la noi cu nr. 11490 din 16 mai 2010.
Însă, cu adresa înregistrată la B.V. Constanţa Sud cu nr. 5873 din 13 aprilie 2010, SC R.P. SRL a formulat o plângere care îmbracă forma unei opoziţii, demers despre care a fost înştiinţat titularul dreptului de marcă „P." prin reprezentant.
Din formularea primelor două capete de cerere, rezultă în mod evident că reclamanta P.A.R.D.S. nu solicită obligarea Autorităţii privitor şi, totodată, mingea nu se află în mişcare iar, pe de altă parte, întrucât nu culoarea constituie un element distinctiv esenţial al semnelor înregistrate ca marcă în prezenta cauză, consumatorii neasociind mărcile invocate cu o anumită culoare.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu constituie element esenţial de deosebire faptul că felina reprezentată pe produsele importate de pârâtă „aleargă în plan orizontal", în timp ce felina din mărcile P. sare, fiind orientată oblic spre „în sus", întrucât ceea ce percepe consumatorul este împrejurarea că felina are o poziţie dinamică, şi nu că ar fi în poziţie de alergare sau de „salt". Însă, esenţial în prezenta cauză este faptul că produsele care poartă semnul incriminat sunt mingi, iar forma sferică a acestora şi modul firesc de întrebuinţare face improprie raportarea la planul orizontal. Ca atare, esenţială este doar poziţia dinamică a felinelor, element comun atât semnului reprezentat pe mingile importate, cât şi semnelor înregistrate ca marcă de către reclamantă.
Elementele de deosebire existente nu sunt esenţiale şi nu sunt de natură să înlăture aspectul general asemănător al semnului în discuţie cu semnul înregistrat ca marcă de către reclamantă, asemănare care, unită cu împrejurarea că semnul respectiv este aplicat pe produse identice cu cele pentru care mărcile reclamantei sunt înregistrate, generează şi un risc de confuzie pentru public.
Nu este de natură să înlăture riscul de confuzie în percepţia publicului nici împrejurarea că pe mingile de volei, pe lângă reprezentarea unei feline asemănătoare celei reprezentate în mărcile P., mai apar inscripţionate şi elementele verbale şi grafice ale unei alte mărci naţionale chineze (M.), elementul grafic al acestei mărci neincluzând reprezentarea unei feline, cu atât mai mult cu cât pe piaţa româneasca se bucură de renume mărcile P., aşa încât consumatorul obişnuit va percepe cu uşurinţă reprezentarea felinei pe care, datorită asemănărilor, o va confunda cu mărcile P., ignorând celelalte semne sau denumiri care nu îi sunt cunoscute.
Referitor la dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată, instanţa de apel a constatat că acestea sunt irelevante în cauză, în raport cu obiectul acesteia, întrucât în speţă nu sunt analizate condiţiile de înregistrare a unei mărci, ci existenţa sau nu a asemănării între mărcile reclamantei şi semnele aplicate pe produsele importate de către pârâtă, precum şi eventualul risc de confuzie sau asociere generat de aceasta asemănare.
Referitor la împrejurarea că mai există mărci înregistrate care cuprind ca element grafic reprezentarea unei feline în mişcare, instanţa de apel a constatat că acest aspect este irelevant în cauză, atât timp cât pârâta nu face dovada că ea însăşi este titulara unei astfel de mărci.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a anulat, ca netimbrată calea de atac, întrucât, potrivit art. 1 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, această instituţie se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
Datorită acestei calităţi, de subordonare faţă de Ministerul Finanţelor Publice, în raport şi de dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, Autoritatea Naţională a Vămilor este scutită de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar.
II. În mod greşit s-a reţinut calitatea procesuală pasivă în cauză a Autorităţii Naţionale a Vămilor, reţinerea bunurilor de către această instituţie realizându-se ca urmare a demersurilor efectuate de reclamantă, în calitate de titular de marcă.
Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate cu prilejul dezbaterii cauzei în apel şi a arătat că autoritatea vamală acţionează în cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală în baza prevederilor legale în materie, şi anume, Legea nr. 344/2004 şi celelalte acte normative incidente, precum şi Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenţia autorităţilor vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum şi măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.
A mai arătat că partea care ar cădea în pretenţii este SC R.P. SRL, iar nu autoritatea vamală şi că, având în vedere că niciuna dintre societăţile parte în cauză nu se îndreaptă împotriva autorităţii vamale, ci au pretenţii reciproce care nu vizează o conduită din partea Autorităţii Naţionale a Vămilor, rezultă că aceasta nu poate sta în proces, neavând calitate procesuală pasivă.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.
În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât partea căreia îi revine această obligaţie trebuie să facă dovada plăţii în întregime a taxei datorate, cel târziu până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
În urma modificării Legii nr. 146/1997 prin Legea nr. 195/2004, a fost instituit un mijloc procedural specific de control asupra modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, respectiv, prin art. 18 alin. (2) din lege se statuează că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Reexaminarea reprezintă, astfel, o cale procedurală de retractare a propriei decizii privitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru şi este de competenţa aceleiaşi instanţe.
Se constată că în speţă, deşi citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 RON şi a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 RON, aşa cum rezultă din dovada de comunicare a procedurii de citare de la fila 33 dosar apel, pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii şi nu a formulat cerere de reexaminare ori de scutire, pentru a fi exonerată de obligaţia legală stabilită în sarcina sa.
Atâta timp cât, în virtutea principiului disponibilităţii, pârâta avea posibilitatea formulării unei cereri în sensul procedural arătat, respectiv de reexaminare ori de scutire de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferent, nu se poate reproşa instanţei de judecată că a aplicat dispoziţiile legale în materie, aceasta neputându-se subroga în drepturile procesuale ale părţii şi neputând dispune, din oficiu, o astfel de măsură.
Faţă de argumentele de ordin procedural anterior expuse, a căror soluţionare este prioritară, instanţa de recurs nu mai poate analiza aspectele deduse judecăţii privind calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte.
Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de apel în mod corect a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa împotriva Deciziei nr. 185A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5166/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5165/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
