ICCJ. Decizia nr. 5166/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5166/2012
Dosar nr. 8487/1/2011
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată de petenta C. Câmpeni Societate Cooperativă la data de 31 octombrie 2008 împotriva Primăriei Oraşului Câmpeni - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, şi înregistrată iniţial sub Dosar nr. 6332/107/2008 la Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ, respectiv a dispoziţiei de soluţionare a notificării, prin care să se pronunţe asupra cererii înregistrate la intimată sub nr. 6534 din 30 iunie 2003, având ca obiect revendicarea unui imobil teren intravilan din Câmpeni.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că societatea cooperativă a revendicat mai multe imobile teren şi imobile construcţii care au fost demolate, revendicări care au fost soluţionate favorabil prin Dispoziţia nr. 335/2008, emisă de Primăria Oraşului Câmpeni.
La soluţionarea cererilor nu s-a avut în vedere şi notificarea depusă ulterior cererii iniţiale şi înregistrată la aceeaşi autoritate locală sub nr. 6534/2003.
Prin Adresa nr. 31 din 13 martie 2008, societatea cooperativă se adresează Comisiei pentru aplicarea Legii 10/2001, din cadrul Primăriei Oraşului Câmpeni, solicitând soluţionarea capătului de cerere respectiv.
Prin Adresa nr. 3747 din 15 aprilie 2008, primăria a refuzat emiterea unui act administrativ prin care să soluţioneze cererea de revendicare a imobilului înscris în CF X a localităţii Câmpeni nr. top. A, B, C şi D, în suprafaţa totală de 240 mp, dar nu a emis decizii de respingere a acesteia, ci numai o adresă prin care a specificat faptul că cererea de revendicare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, sub aspectul că nu este înaintată prin executor judecătoresc.
Chiar dacă acea notificare nu a îndeplinit condiţiile de formă privind înaintarea prin executor judecătoresc, Comisia avea obligaţia de a restitui notificarea cu motivaţia respectivă în vederea întocmirii acesteia cu respectarea tuturor condiţiilor dispuse de lege privind forma şi conţinutul acesteia.
Procedând altfel, Comisia nu a dat posibilitatea persoanei îndreptăţite la revendicare să îşi completeze cererea cu toate elementele prevăzute de procedura instituită de lege, în final, prin nesoluţionarea notificării în cadrul procedurii administrative, societatea cooperativă putând fi pusă în situaţia de a pierde dreptul de restituire în natură sau la despăgubiri pentru terenul proprietatea societăţii cooperative înscris în CF X Câmpeni în suprafaţă de 240 mp.
Procedura prealabilă conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost realizată prin Adresa nr. 31 din 13 martie 2008, înregistrată la Primăria Oraşului Câmpeni la data de 17 martie 2008 şi Adresa nr. 3747 din 15 aprilie 2008, emisă de Primăria Oraşului Câmpeni - Comisia de aplicare a Legii 10/2001.
Prin Încheierea nr. 5/CAF din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a transpus cauza spre competentă soluţionare la secţia civilă de pe lângă acest tribunal.
La secţia civilă, cauza a fost înregistrată sub Dosar civil nr. 179/107/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1360 din 14 octombrie 2010, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis acţiunea civilă şi a obligat pârâta să emită dispoziţie de soluţionare a notificării completate prin cererea nr. 6534 din 30 iunie 2003 formulată de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 36/A din 18 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că există o contrarietate între dispozitiv şi motivare, în sensul că trebuie fixat cadrul procesual faţă de împrejurarea că prima instanţă s-a pronunţat în contradictoriu cu Comisia Locală Câmpeni pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, dar şi aspectul legat de solicitarea reclamantei, care trebuie verificată, dacă reprezintă o cerere completatoare sau o notificare, situaţie în care se va verifica dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi a fost formulată în termen şi dacă pârâta trebuia să se pronunţe asupra ei printr-o dispoziţie, într-un sens sau altul.
Prin Sentinţa civilă nr. 1241 din 2 iunie 2010 Tribunalul Alba, secţia civilă, în rejudecare, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită o decizie sau dispoziţie motivată de soluţionare a cererii reclamantei înregistrată la Primăria Oraşului Câmpeni sub nr. 6534 din 30 iunie 2003.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Notificarea nr. 131 N/2001 formulată prin executor judecătoresc la data de 16 august 2001, înregistrată sub nr. 5249 din 17 august 2001, F. Alba - în numele Cooperativei de consum Câmpeni, a solicitat restituirea imobilelor înscrise în CF Y Câmpeni, nr. top. E, F, G, H, I, J, K, L, M. Această notificare a fost soluţionată prin Dispoziţiile nr. 569 din 15 martie 2004, 849 din 3 septembrie 2004, 328 din 18 aprilie 2005, 395 din 7 iunie 2006 şi 335 din 19 februarie 2008, emise de Primarul Oraşului Câmpeni.
Cererea nr. 802/2003, înregistrată sub nr. 6534/2003, prin care s-a solicitat imobilul înscris în CF nr. X Câmpeni, nr. top. A, N, O şi P a fost depusă la dosarul notificării în data de 30 iunie 2003.
Instanţa de fond a mai reţinut că, într-adevăr, conform art. 22 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la restituire trebuie să notifice persoana juridică deţinătoare prin intermediul executorului judecătoresc, însă legiuitorul nu prevede nicio sancţiune pentru situaţiile în care expedierea s-a făcut sub forma unei cereri trimise prin poştă sau depuse direct la sediul unităţii deţinătoare a imobilului.
Cererea de restituire a unui imobil este asimilată notificării, în cazul în care este însoţită de acte cu condiţia ca, din cuprinsul ei şi actele anexate să rezulte elemente de identificare a persoanei îndreptăţite, a imobilului a cărui restituire se cere şi valoarea aproximativă a acestuia.
Cererea adresată direct pârâtei cuprinde absolut toate elementele de identificare şi evaluare provizorie, astfel că şi în cazul în speţă se poate face asimilarea cu notificarea.
S-a apreciat astfel, de către prima instanţă, că solicitarea reclamantei din Dosarul nr. 6332/107/2008 este o cerere nouă, şi nu o precizare a notificării înregistrate iniţial sub nr. 13/N/2001, deoarece din conţinutul acestora detaliat mai sus, conform înscrierilor din cartea funciară, rezultă că se doreşte restituirea a două imobile diferite.
Nu s-a luat în considerare astfel apărarea pârâtei că prin deciziile emise s-a avut în vedere şi această precizare la notificarea iniţială întrucât a fost înregistrată şi ea sub acelaşi număr de dosar intern 39/2001, deoarece în motivarea şi dispozitivul deciziilor nu se face referire expresă la această cerere care are un alt număr de înregistrare şi se referă la alt imobil înscris în CF nr. X Câmpeni, nr. top.A, N, O şi P, iar răspunsul dat prin Dispoziţiile nr. 569 din 15 martie 2004, 849 din 3 septembrie 2004, 328 din 18 aprilie 2005, 395 din 7 iunie 2006 şi 335 din 19 februarie 2008 se restituie în natură sau se propune acordarea de despăgubiri prin echivalent numai pentru cele din CF Y Câmpeni, nr. top. E, F, G, H, I, J, K, L, M.
Împrejurarea că a doua notificare se referă la alt imobil rezultă şi din actele ce au stat la baza exproprierii în care anterior luării acestei măsuri prin Decretul nr. 235 din 22 august 1988 s-a solicitat avizul antecesoarei reclamantei care a identificat că cele două imobile au numere administrative diferite şi sunt înscrise în cărţi funciare distincte.
În mod normal, ca formă firească de respectare a legii, notificarea formulată de către reclamantă în condiţiile art. 21 din forma iniţială a Legii nr. 10/2001 trebuia urmată de o dispoziţie emisă de Primăria Oraşului Câmpeni potrivit prevederilor obligatorii ale art. 23 din aceeaşi formă a aceluiaşi act normativ, dispoziţie care putea fi contestată în justiţie în condiţiile prescrise de art. 24 alin. (7) şi alin. (8) din legea enunţată.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel pârâta Primăria Oraşului Câmpeni, arătând că în cuprinsul hotărârii nu se face nicio precizare cu privire la cadrul procesual sau la calitatea de pârâtă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, contrar deciziei de casare.
Pârâta a mai arătat că primăria nu are calitate procesuală pasivă, ci primarul, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat nici dacă solicitarea reclamantei reprezintă o cerere constatatoare sau o notificare.
Or, Cererea nr. 6534 din data de 30 iunie 2003, a fost depusă la dosarul notificării, soluţionat prin Dispoziţia nr. 335/2008, sub forma unei simple cereri şi nu se mai impune emiterea unei noi dispoziţii.
Prin Decizia civilă nr. 138 din 2 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în rejudecare, Tribunalul Alba a respectat întocmai dispoziţiile Deciziei civile nr. 36/A/2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, contrar susţinerilor pârâtei, din considerentele sentinţei rezultând, fără echivoc, motivele care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia dată.
Prima instanţă a arătat că solicitarea reclamantei nr. 802/2003, înregistrată sub nr. 6534/2003 este o cerere nouă, deci o notificare, şi nu o precizare a notificării înregistrată sub nr. 131N/2001 întrucât din conţinutul acesteia rezultă că se doreşte restituirea a două imobile diferite.
De asemenea, corect instanţa de fond a reţinut că prin deciziile emise de către pârâtă nu s-a avut în vedere şi această cerere întrucât în motivarea şi dispoziţiile deciziilor nu se face referire expresă la cererea din 2003.
Întrucât s-a stabilit corect că cerea reclamantei este o notificare, pârâta are obligaţia legală să răspundă acesteia în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, context în care se va verifica respectarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001, cum de altfel, a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Primăria Oraşului Câmpeni, arătând, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat cele trei aspecte pe care decizia de casare le-a impus a fi verificate, şi anume, să se pronunţe dacă solicitarea reclamantei reprezintă o cerere completatoare sau o notificare, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi dacă a fost formulată în termen.
Recurenta-pârâtă mai arată că obligaţia de soluţionare a notificării revine primarului, iar nu primăriei, şi că din considerentele hotărârii de fond nu rezultă dacă solicitarea reclamantei este o cerere completatoare sau o notificare, aspect care nu a fost lămurit nici de către instanţa de apel.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire se raportează fie la data depunerii notificării, fie la data depunerii actelor doveditoare, respectiv, dacă persoana îndreptăţită a depus, odată cu notificarea, toate actele de care înţelege să se prevaleze în dovedirea cererii de restituire, termenul va curge de la data depunerii notificării, iar dacă actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea, termenul va curge de la data depunerii acestora.
Raportând dispoziţiile Legii nr. 10/2001 la dispoziţiile constituţionale şi comunitare privind accesul la justiţie şi dreptul la soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, rezultă că lipsa răspunsului entităţii deţinătoare la notificarea cu care a fost sesizată reprezintă un refuz tacit de restituire, ce urmează a fi sancţionat ca atare de instanţa de control judiciar, prin obligarea de emitere a dispoziţiei respective.
Din probele existente la dosar nu a rezultat că pârâta ar fi cerut reclamantei să completeze documentele pe care şi-a întemeiat cererea de restituire, pentru a opera prorogarea termenului în discuţie, iar atitudinea sa culpabilă, în sensul eludării dispoziţiilor referitoare la obligativitatea emiterii deciziei/dispoziţiei, îndreptăţeşte instanţa ca, în virtutea limitelor în care a fost învestită şi a rolului activ, să impună acesteia să răspundă notificării.
În speţă, recurenta-pârâtă a fost învestită, printre altele, şi cu soluţionarea cererii de restituire a reclamantei, înregistrată sub nr. 6534/2003, pe care a refuzat să o soluţioneze, pe motiv că cererea de revendicare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, sub aspectul că nu este înaintată prin executor judecătoresc.
În cadrul procesual determinat de învestirea instanţelor cu cererea de obligare a pârâtei să emită dispoziţie de restituire, aceasta a arătat că instanţele nu au verificat aspectele indicate prin decizia de casare pronunţată în cauză, respectiv, dacă solicitarea reclamantei reprezintă o cerere completatoare sau o notificare, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi dacă a fost formulată în termen.
Recurenta-pârâtă ignoră însă faptul că în executarea obligaţiei legale ce-i incumbă în temeiul Legii nr. 10/2001, de soluţionare a cererii de restituire cu care a fost învestită, nu are nicio importanţă dacă o astfel de cerere este o „precizare" sau o „completare" la o solicitare anterioară, o cerere „nouă", dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau nu, dacă este tardivă sau formulată în termen.
Recurentei-pârâte îi revine obligaţia de a răspunde la solicitarea respectivă, urmând ca aspectele mai sus menţionate să fie avute în vedere la modalitatea de soluţionare a cererii, respectiv, să se reflecte în soluţia adoptată, de admitere sau de respingere.
În atare situaţie, atitudinea pârâtei, în sensul eludării dispoziţiilor referitoare la obligativitatea emiterii dispoziţiei, în mod corect au îndreptăţit instanţele anterioare să impună acesteia să răspundă cererii cu care a fost învestită în procedura administrativă de restituire a Legii nr. 10/2001.
Referitor la nelămuririle recurentei-pârâte privind calitatea procesuală pasivă în cauză, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că „în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv, a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean".
Aceste dispoziţii legale se coroborează cu cele conţinute în art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, potrivit cărora „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie", precum şi cu cele conţinute în art. 68 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora „în exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual".
Persoanele juridice de drept public, şi anume unităţile administrativ-teritoriale (comunele, oraşele, municipiile, judeţele) stau în justiţie prin reprezentanţii lor legali, respectiv primarii sau prefecţii.
În cauză, unitatea deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării este primăria, care, obligată fiind la emiterea dispoziţiei de restituire (de admitere sau de respingere), va emite această dispoziţie prin primar, conform textelor legale mai sus evocate.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Câmpeni - Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 împotriva Deciziei nr. 138/2011 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5172/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5168/2012. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
