ICCJ. Decizia nr. 5179/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5179/2012
Dosar nr. 2275/91/2007**
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de lămurire dispozitiv de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 635 din 7 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2275/91/2007, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor D.D.M., D.D.G., C.M., C.V., D.P.Ş. şi C.D.S., în contradictoriu cu Primăria Homocea, prin care aceştia solicitau anularea Dispoziţiei nr. 219 din 5 iulie 2006 emisă de pârâtă şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru toate bunurile menţionate în notificare.
Prin Decizia civilă nr. 51/A din 26 februarie 2008, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea acestora şi a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru bunurile solicitate în notificare, potrivit raportului de evaluare ce a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, pe care a anulat-o.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 3 noiembrie 2008, reclamanţii au solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 51/A din 26 februarie 2008, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe.
Prin Decizia civilă nr. 517A din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca tardiv formulată, cererea de completare a dispozitivului.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 4 ianuarie 2011, reclamanţii au solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 51/A din 26 februarie 2008, în sensul de a se preciza dacă prin această hotărâre s-a constatat şi întinderea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii în suma consemnată în Raportul de evaluare din 2006.
Prin Încheierea de şedinţă din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului mai sus arătată.
La data de 4 aprilie 2011, reclamanţii au reiterat cererea de lămurire dispozitiv privind Decizia civilă nr. 51/A din 26 februarie 2008 (respinsă prin Încheierea de şedinţă din 16 februarie 2011), iar la data de 20 aprilie 2011 au formulat recurs împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011.
Prin Decizia civilă nr. 78/A din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, deşi a reţinut precizarea făcută de petenţi, prin reprezentant, în şedinţă publică, în sensul că în mod greşit a fost interpretată cererea ca fiind o cerere de lămurire dispozitiv, în realitate fiind o cerere de recurs împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consemnându-se greşit în dispozitiv cu privire la natura cererii, respectiv, „cerere de lămurire dispozitiv", în loc de „cerere de recurs".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 mai 2011 sub nr. 2275/91/2007*, şi a fost soluţionată la data de 24 mai 2012, prin Decizia civilă nr. 3700.
În practicaua acestei decizii, la solicitarea instanţei, reclamanţii, prin reprezentant, au precizat că obiectul respectivei cauze îl reprezintă recursul declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Constatându-se că odată cu înaintarea recursului împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi a trimis spre soluţionare, cu o adresă separată şi cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 51/A din 26 februarie 2008 a acestei instanţe, cauza a fost înregistrată, la data de 25 mai 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, completul nr. 9, cu termen de judecată 11 septembrie 2012.
Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că presupusa cerere de completare dispozitiv a Deciziei civile nr. 51/A din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi reprezintă, în realitate, recursul declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011, recurs ce a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 3700 din 24 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Poziţia procesuală a reclamanţilor referitor la cererea dedusă judecăţii, în sensul că este vorba de o cerere de recurs şi nu de o cerere de completare dispozitiv, a fost consemnată atât în practicaua deciziei de declinare a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi în practicaua deciziei instanţei de supreme prin care a fost soluţionat recursul respectiv.
Potrivit considerentelor anterior expuse, hotărârea de soluţionare a recursului declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva ei este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, de recurenţii D.D.M., S.D.V., C.M., C.V., D.P.Ş. şi C.D.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5218/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5176/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
