ICCJ. Decizia nr. 5267/2012. Civil. Expropriere. Recurs

Decizii civile ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5267/2012

Dosar nr. 4233/117/2008

Şedinţa publică din 13 septembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 52 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 4233/117/2008, s-au respins excepţiile decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active, a netimbrării, precum şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârât.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. şi s-a anulat parţial Hotărârea nr. 57/2008, emisă de pârât cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care l-a majorat de la 4.100,40 euro la 21.910 euro, în echivalent în lei la data plăţii, plus 25.056,801 euro, reprezentând despăgubire pentru scăderea valorii terenului rămas neexpropriat.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 5.690 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (2.430 RON onorariu avocaţial, 750 RON cheltuieli de deplasare, 2.510 RON onorariu experţi).

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi s-a respins acţiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii are la dispoziţie un termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei pentru a solicita instanţei stabilirea unei despăgubiri mai mari. În susţinerea poziţiei procesuale, potrivit căreia a formulat cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor în termen de 15 zile, reclamantul a depus la dosar originalul plicului cu care reprezentantul pârâtei C.A. "C.P. şi A.", care poartă ca dată a poştei Turda 1 octombrie 2008, i-a comunicat hotărârea atacată, data înregistrării acţiunii fiind 7 octombrie 2008.

Conform borderoului de trimiteri din 6 august 2008 al reprezentantei pârâtului, aceasta a comunicat reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 la această dată, iar la data de 8 august 2008 mama reclamantului a semnat confirmarea de primire. Solicitarea adresată de instanţă reprezentantului pârâtului de a depune la dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus plicul la dosar a rămas fără răspuns.

În aceste condiţii, fiind imposibil ca aceeaşi hotărâre să fie comunicată de 2 ori, tribunalul a apreciat că la data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia procesului-verbal şi nu hotărârea atacată.

În aceste condiţii, s-a reţinut că data de la care se calculează termenul de 15 zile este 1 octombrie 2008, astfel că cererea reclamantului este în termen, iar excepţia decăderii a fost respinsă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, tribunalul a reţinut că, în cuprinsul hotărârii, reclamantului i se recunoaşte calitatea de persoană expropriată, căreia art. 9 din lege îi conferă posibilitatea de a ataca hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii. În consecinţă, reclamantul are calitate procesuală activă de a ataca în justiţie Hotărârea nr. 57/2008. La dosarul cauzei a fost depusă şi copia Sentinţei civile nr. 167/2007 pronunţată de Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, prin care s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R. şi au fost obligaţi pârâţii Ş.M., L.V.O., V.N.C., Ş.E., ş.a., să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7.500 mp, extravilan şi să-i predea acte apte de întabulare, în caz contrar sentinţa urmând să ţină loc.

În acest context, tribunalul a precizat că în cuprinsul hotărârii ataşate se face trimitere la întreaga suprafaţă de 7.500 mp aflată în proprietatea reclamantului, astfel că neîntemeiat i s-a contestat calitatea procesuală activă.

În ceea ce priveşte interesul, tribunalul a apreciat că acesta rezultă fără nici un dubiu din motivarea acţiunii. Prin formularea acţiunii, reclamantul urmăreşte un interes material, imediat, personal şi legal, constând într-un cuantum mai mare al despăgubirilor.

Cu privire la excepţia netimbrării, tribunalul a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea în contradictoriu cu Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru. În prezenta cauză, cererea reclamantului vizează cuantumul despăgubirii, fiind scutită în mod expres de plata taxei de timbru.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, potrivit art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G. nr. 941/2004, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România S.A. În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, astfel că a admis excepţia, a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, acesta a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă propriu-zis hotărârea de expropriere, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat. Sub acest aspect, Legea nr. 198/2004, în art. 9, dă posibilitatea persoanei expropriate de a solicita instanţei majorarea cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre. Prin urmare, s-a solicitat o modificare a cuantumului despăgubirii şi nu constatarea nulităţii hotărârii.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 167/2007 pronunţată de Judecătoria Turda, în Dosarul civil nr. 1880/328/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul G.S.R., şi s-a constatat că, în condiţiile aplicării Legii nr. 18/1991, asupra imobilelor prevăzute cu destinaţia "A." în suprafaţă de 5.039 mp, înscris în CF Mihai Viteazu de Jos, nr. top. nou X cu destinaţia "A." în suprafaţă de 601 mp, s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991, în favoarea pârâţilor Ş.I., Ş.E., V.E., Ş.I., Ş.A. şi L.M. prin nr. X, iar pârâţii au fost obligaţi să semneze în favoarea reclamantului contract de vânzare-cumpărare autentic pentru terenul în suprafaţă de 7500 mp, în caz contrar sentinţa urmând să ţină loc.

Din această suprafaţă, prin Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, a fost expropriată suprafaţa de 603 mp identificată cu nr. cadastral X, pentru suprafaţa expropriată acordându-se despăgubiri în cuantum de 14.613,01 RON echivalentul a 4.100,40 euro.

A mai precizat tribunalul, că în vederea stabilirii valorii de circulaţie a terenului, ţinându-se cont de preţul cu care se vând în mod obişnuit aceste terenuri, precum şi pentru stabilirea pierderii de valoare a terenului rămas neexpropriat în cauză, s-a administrat proba cu expertiza. La stabilirea valorii de circulaţie a terenului, s-a avut în vedere că terenul este situat în zona marginală a localităţii Mihai Viteazu şi că la momentul eliberării titlului de proprietate acesta figura în extravilanul localităţii, iar la momentul exproprierii era situat în intravilan. Criticile pârâtului potrivit cărora în mod greşit terenul a fost inclus ca făcând parte din intravilanul localităţii au fost înlăturate pornind de la PUG-ul localităţii Mihai Viteazu, aprobat în anul 1998, şi adeverinţa din 16 octombrie 2009 eliberată de Primăria comunei Mihai Viteazu, din care rezultă că terenul situat în tarlaua X, în suprafaţă de 7.500 mp, se află în intravilanul localităţii cu mult înaintea exproprierii, iar terenul a avut posibilităţi de acces din DN X, până când au fost întrerupte de actualele lucrări ale autostrăzii.

Totodată, s-a ţinut cont de preţurile l-a care au fost vândute terenurile din zonă, sens în care au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din zona în care se află şi terenul în litigiu.

Cu privire la valoarea de circulaţie a terenului în litigiu, contrar dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa au ţinut seama de preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, tribunalul a apreciat că se impune a se ţine seama de preţul de la momentul exproprierii, deoarece, legiuitorul a avut în vedere trendul ascendent al preţurilor imobilelor, fără a anticipa o eventuală criză. Pe de altă parte, în situaţia în care expropriatorul ar fi ţinut cont de preţurile cu care se vând terenurile ar fi trebuit să despăgubească reclamantul la valoarea din 23 aprilie 2008, neputând veni în prezent să-şi invoce propria culpă, ce constă în stabilirea unor despăgubiri sub preţul de vânzare. De altfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreapta şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Aceleaşi dispoziţii cu privire la dreapta despăgubire sunt cuprinse şi în art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţiei europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, raportat la aceste considerente, tribunalul a avut în vedere valoarea terenului expropriat la data de 23 aprilie 2008. Totodată, a dispus ca valoarea în euro să fi exprimată în lei, la cursul din data hotărârii şi nu la cursul de schimb valutar din anul 2008, întrucât nu mai suntem în prezenţa unei valori reale.

S-a mai reţinut că, aşa cum reiese din raportul de expertiză, terenul reclamantului neexpropriat, ocupat de varianta de ocolire a DN 1, va fi readus la starea iniţială, prejudiciul încercat de reclamant fiind stabilit de comun acord cu expropriatorul în baza unui contract de închiriere încheiat între părţi. Cu toate acestea, experţii au menţionat că, după desfiinţarea variantei de ocolire, terenul rămas neexpropriat suferă o diminuare a valorii datorită faptului că nu va mai avea front direct la drumul naţional, cât şi datorită faptului că drumul naţional a fost mult ridicat faţă de cel al terenului rămas neexpropriat, acesta devenind impropriu pentru anumite activităţi economice. Totodată, reclamantul ar fi nevoit să facă unele lucrări de amenajare a unui drum de servitute, astfel că valoarea terenului a fost diminuată cu 10%. Şi, în acest caz, s-a ţinut cont de valoarea de la data exproprierii, dar raportată la cursul actual euro/lei.

Prin Decizia civilă nr. 233/A din 12 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamant, ca urmare a admiterii excepţiei decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a respins apelul declarat de apelantul reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe, reţinând, în esenţă, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 emisă de CNADNR SA - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, jud. Cluj - Consiliul local Mihai Viteazu, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat situat în loc. Mihai Viteazu, categoria de folosinţă arabil extravilan, în suprafaţă de 603 mp, identificat prin nr. cad. X, în cuantum de 14.613,01 RON, reprezentând echivalentul sumei de 4.100,40 euro la cursul euro/leu al B.N.R. din data de 22 aprilie 2008, care va fi consemnată pe numele persoanei identificate ca titulară a dreptului, G.S.R., menţionat ca fiind persoana aparent îndreptăţită la primirea despăgubirilor, în calitate de promitent cumpărător (dosar fond).

Motivul de apel al pârâtului prin care acesta reiterează excepţia netimbrării cererii de anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost apreciat de Curte ca neîntemeiat.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acţiunii, cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Deşi reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008 de stabilire a despăgubirii, prin petitul formulat în continuare a solicitat, în mod expres, stabilirea atât a dreptului la despăgubire, cât şi a cuantumului despăgubirii la care se consideră îndreptăţit, acest lucru rezultând inclusiv din dezvoltarea motivelor de fapt şi indicarea temeiurilor de drept ale cererii de chemare în judecată.

Această concluzie se desprinde cu evidenţă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat, care prevăd în mod explicit care acţiuni nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, respectiv "Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii".

Motivul de apel prin care pârâtul reiterează excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii atacate a fost apreciat ca nefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Art. 18 din Legea nr. 198/2004, care reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea generală în materie de expropriere, prevede că dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.

În această situaţie, chiar dacă în dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004, nu este reglementat în mod expres niciun caz de nulitate relativă sau absolută a actelor emise de pârât, ci numai posibilitatea de revocare a hotărârii comisiei, acest lucru nu duce în mod necesar la inadmisibilitatea unei cereri de anulare a actului respectiv în condiţiile dreptului comun.

Prin Legea nr. 198/2004 se stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale. Acest act normativ prevede în art. 6 că asupra cuantumului despăgubirilor se pronunţă o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul, nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente. Acţiunea expropriatului prevăzută de acest text legal este o cale de atac împotriva hotărârii comisiei constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din prevederile art. 4 - art. 10 din H.G. nr. 941/2004, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004.

Art. 10 din aceste Norme reglementează conţinutul hotărârii de stabilire a despăgubirilor care va cuprinde, în mod necesar, potrivit lit. h), calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată.

Instanţa de judecată sesizată cu acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004, care reprezintă calea de atac împotriva hotărâri comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia acesteia cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral şi nu un act bilateral, putând fi revocată de către organul emitent potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluţia anulării ei totale sau parţiale cu privire la cuantumul despăgubirii.

Deoarece cererea de chemare în judecată priveşte partea din hotărâre prin care s-au stabilit despăgubirile, în ipoteza admiterii acţiunii trebuie dispusă o soluţie care tehnic poate consta în schimbarea, modificarea sau anularea acelei părţi din hotărâre care are ca obiect cuantumul despăgubirilor.

În speţă, prin tehnica de redactare a obiectului cererii reclamantului, cât şi a dispozitivului hotărârii atacate, s-a reţinut că nu s-a produs nici o vătămare a pârâtului apelant atâta timp cât efectul soluţiei priveşte în mod exclusiv despăgubirile.

Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt expres prevăzute de lege, iar hotărârea emisă în condiţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu are natura a unui act juridic civil. Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor şi, fiind supusă căii de atac, obligaţia de plată a despăgubirilor subzistă pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menţionată în hotărârea atacată a fost deja consemnată şi/sau plătită expropriatului.

În privinţa cuantumului despăgubirilor, hotărârea judecătorească are efecte depline, expropriatorul având obligaţia, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, să facă plata pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

Motivul de apel al pârâtului prin care acesta reiterează excepţia decăderii din dreptul de a solicita majorarea cuantumului despăgubirii, s-a apreciat ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 9 teza I din Legea nr. 198/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 7 octombrie 2008, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Cu alte cuvinte, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii are la dispoziţie un termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei, pentru a solicita instanţei stabilirea unei despăgubiri mai mari.

Acest termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost indicat în mod expres în art. 4 din Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condiţiile prevăzute la art. 6, se comunică petentului şi se afişează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat, precum şi la sediul expropriatorului.

În acest sens, art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din H.G. nr. 941/2004 stabileşte că hotărârile comisiei vor fi emise în 4 exemplare originale şi vor purta semnăturile membrilor prezenţi. Hotărârea va avea ca anexă procesul-verbal întocmit în condiţiile art. 9 din prezentele norme metodologice. Hotărârea se comunică în original titularului cererii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau poate fi ridicată personal de titularului cererii ori de mandatarul acestuia, cu procură specială autentică, cu semnătura de primire.

În speţă, reprezentanta pârâtului a comunicat reclamantului Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aşa cum rezultă din borderoul intitulat "Trimiteri poştă din 6 august 2008, hotărâri şi procese-verbale aferente comunei Mihai Viteazu, Chişlaz, H.G. nr. 245/2008", reclamantul fiind menţionat la poziţia X, înscris care poartă data poştei 6 august 2004 şi este semnat pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul pârâtului (dosar fond).

Recipisa de confirmare de primire a trimiterii poştale cuprinde la rubrica "confirm primirea" o semnătură olografă, la rubrica primitorului fiind înscris cuvântul "mamă", iar aceasta a fost prezentată destinatarului, respectiv reclamantului G.S.S.R., la adresa din jud. Cluj, data poştei fiind 8 august 2008. (dosar fond)

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat instanţei că Hotărârea nr. 57/2008 i-a fost comunicată doar la data de 29 septembrie 2008, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 a fost respectat.

În acest sens, reclamantul a depus la dosarul cauzei plicul în care i-a fost comunicată hotărârea atacată prin scrisoarea recomandată expediată de reprezentanta pârâtului la data de 29 septembrie 2008, ajuns la destinatar în loc. Turda în data de 1 octombrie 2008 (dosar fond), precum şi o copie de pe hotărârea atacată care poartă menţiunea conform cu originalul, semnată şi ştampilată de reprezentanta pârâtului (dosar fond).

În Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009, tribunalul a dispus citarea reprezentantei pârâtului cu menţiunea de a comunica o copie de pe borderoul cu trimiteri poştale din data de 29 septembrie 2008, precum şi actele care au fost comunicate reclamantului la acea dată.

Ulterior, la termenul din 24 februarie 2009, s-a dispus citarea pârâtului cu aceeaşi menţiune, iar, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 18 martie 2009, tribunalul a respins excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 198/2004, fără a motiva în fapt sau în drept această soluţie.

În considerentele sentinţei apelate, tribunalul a motivat respingerea excepţiei decăderii, menţionând că solicitarea adresată de instanţă reprezentantului pârâtului de a depune la dosar copia borderoului cu trimiterea pentru care reclamantul a depus plicul la dosar a rămas fără răspuns. În aceste condiţii, fiind imposibil ca aceeaşi hotărâre să fie comunicată de două ori, tribunalul a apreciat că la data de 8 august 2008 mamei reclamantului i s-a comunicat copia procesului-verbal şi nu hotărârea atacată. Astfel, data de la care se calculează termenul de 15 zile este 1 octombrie 2008, cererea reclamantului fiind în termen, excepţia decăderii urmând a fi respinsă.

Aceste statuări ale instanţei de fond au fost apreciate ca nefondate, întrucât reprezentata pârâtului şi-a îndeplinit obligaţia procesuală stabilită de tribunal şi a comunicat instanţei, pentru termenul de judecată din 18 martie 2009, înscrisul intitulat "note de şedinţă" la care a anexat atât borderoul trimiteri poştale din data de 6 august 2008 şi confirmarea de primire din data de 8 august 2008, cât şi borderoul trimiteri poştale din data de 29 septembrie 2008 şi confirmarea de primire din data de 1 octombrie 2008, semnate pentru conformitate cu originalul şi ştampilate de reprezentanta pârâtului (dosar fond).

Din înscrisul intitulat "Borderoul trimiteri poştă din 29 septembrie 2008" rezultă că la poziţia 10 figurează reclamantul cu Hotărârea nr. 57/2008, iar din recipisa confirmare de primire reiese că la rubrica "confirm primirea" este menţionată o semnătură olografă, datată la 1 octombrie 2008, la rubrica "calitatea primitorului" este înscris cuvântul mamă, iar data poştei este de 1 octombrie 2008. (dosar fond)

Aserţiunea pârâtului referitoare la faptul că la data de 29 septembrie 2008 a fost expediat reclamantului doar o copie de pe Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008, corespunde realităţii întrucât acesta a făcut dovada expedierii acestei hotărâri care poartă, în partea superioară stânga, menţiunea "conform cu originalul" fiind semnată şi ştampilată de S.C. A. "C.P. şi A.".

În realitate, la data de 29 septembrie 2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie a hotărârii şi nu originalul acesteia, concluzie care reiese din faptul că reclamantul a depus la dosarul cauzei copia expediată de reprezentanta pârâtului, semnată şi ştampilată, iar nu originalul hotărârii (dosar fond).

Un alt argument în plus în susţinerea ideii că prin trimiterea poştală din data de 29 septembrie 2008 reclamantului i s-a recomunicat o copie de pe hotărârea atacată rezultă din prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 10 alin. (2) şi alin. (4) din H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora reprezentanta pârâtului are obligaţia de a comunica originalul hotărârii persoanei expropriate şi nu copia acesteia, motiv pentru care în mod logic hotărârea atacată de către reclamant a fost comunicată în original la data de 6 august 2008, fiind recepţionată de către mama acestuia la data de 8 august 2008 şi recomunicată în copie la data de 29 septembrie 2008.

S-a conchis, că, având în vedere că Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 a fost recepţionată de mama reclamantului la data de 8 august 2008, termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 a început să curgă la data de 8 august 2008 şi s-a împlinit la data de 24 august 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj la data de 7 octombrie 2008, cu depăşirea evidentă a termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, ce reprezintă un termen imperativ prevăzut de legiuitor şi are natura juridică a unui termen de decădere, astfel încât neexercitarea dreptului înăuntrul termenului legal atrage sancţiunea decăderii care are drept efect stingerea dreptului reclamantului de a solicita majorarea cuantumului despăgubirii acordate în temeiul Hotărârii nr. 57 din 23 aprilie 2008.

În consecinţă, raportat la textele legale mai sus menţionate, Curtea a admis excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor şi în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins cererea de chemare în judecată.

Având în vedere soluţia adoptată cu privire la excepţia decăderii invocată de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Curtea a apreciat că este inutilă cercetarea celorlalte motive de apel care vizează fondul cauzei atât din apelul reclamantului, cât şi din apelul pârâtului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.S.R., criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată, instanţa a admis în parte apelul declarat de către Statul Roman, prin C.N.A.D.N.R., schimbând în parte Sentinţa civila nr. 52/2011 a Tribunalului Cluj, în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca urmare a admiterii excepţiei decăderii din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor. Soluţia a fost pronunţată în urma unei interpretări juridice greşite a actelor depuse la dosar, astfel că ea apare ca fiind lipsită de temei legal.

Pronunţând-se asupra excepţiei decăderii, instanţa de apel a reţinut faptul ca Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008 ar fi fost comunicată în original pe seama reclamantului la data de 6 august 2008, fiind recepţionată de către mama sa la dala de 8 august 2008 şi ar fi fost recomunicată, în copie, la data de 25 septembrie 2008.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanţa de apel a avut în vedere faptul ca la data de 29 septembrie 2008 pe seama reclamantului a fost comunicată doar o copie a hotărârii atacate, care a fost depusă la dosar, iar nu originalul acesteia.

Or, acest raţionament nu poate conduce la concluzia că reclamatul a primit anterior copiei certificate a hotărârii şi originalul său. Chiar daca instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (4) din H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora intimata avea obligaţia să comunice originalul hotărârii, a arătat că nu se poate trage concluzia logică, astfel cum opinează instanţa, că intimata şi-a îndeplinit această obligaţie.

În măsura în care pe seama reclamantului s-ar fi comunicat originalul hotărârii la data de 8 august 2008, nu există nici o raţiune să se facă recomunicarea acesteia la o data ulterioară.

De asemenea, în măsura în care reclamantul ar fi deţinut originalul hotărârii atacate, l-ar fi depus la dosar, însă, în realitate, la data de 8 august 2008 pe seama reclamantului nu s-a comunicat Hotărârea nr. 57 din 23 aprilie 2008.

S-a mai arătat, că, la termenul de judecată din 12 mai 2011, instanţa a respins cererea reclamantului de verificare de scripte (cu privire la cele două confirmări de primire) având în vedere că cererea nu a fost formulată nici în faţa primei instanţe, nici prin memoriul de apel; că instanţa a consemnat în mod eronat susţinerile reprezentantei reclamantului, care au fost o reluare a susţinerilor din întâmpinare, aceasta arătând că ambele semnături sunt atribuite mamei reclamantului şi nu că cele două semnături aparţin mamei acestuia, şi că, în acest context, solicită să se procedeze la verificarea de scripte, întrucât cele două semnături diferă în mod fundamental, semnătura mamei reclamantului fiind regăsită doar pe confirmarea de primire din data de 29 septembrie 2008, nu şi pe cea din 8 august 2008.

Astfel cum s-a arătat şi în fata instanţei, şi în cuprinsul întâmpinării formulate, verificarea de scripte urma să aibă loc cu privire la cele două confirmări de primire, pentru a se observa astfel că semnătura regăsită pe prima confirmare (din data de 8 august 2008) nu aparţine mamei reclamantului.

De altfel, pentru a nu exista neînţelegeri, reprezentanta reclamantului a susţinut de două ori chestiunea legată de cele două semnături, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, consemnându-se însă eronat de fiecare dată. Nu este lipsit de relevanţă, în acest sens, nici faptul că grefierul de şedinţă a consemnat susţinerile părţilor, însă inexact nu la dictarea instanţei.

De asemenea, s-a arătat, că nu este lipsit de importanţă că în hotărârea atacată mai exista şi alte erori şi inconsecvenţe de consemnare; că instanţa de apel a apreciat că hotărârea primei instanţe este nefondată, întrucât reprezentanta pârâtului şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a depune la dosarul cauzei borderourile de trimiteri poştale şi confirmările de primire din data de 6 august 2008, respectiv 29 septembrie 2008, odată cu notele de şedinţa formulate pentru termenul de judecată de la data de 18 martie 2009, şi că aceste înscrisuri (borderourile de trimiteri poştale şi confirmările de primire) nu au fost comunicate pe seama reclamantului decât odată cu apelul intimatei, nu şi în faţa primei instanţe.

Hotărârea recurată este nelegală şi neîntemeiată, şi pentru că soluţia instanţei de apel, aceea de respingere a probei cu verificarea de scripte, a fost adoptată pe considerentul că cererea nu a fost formulată nici în faţa primei instanţe şi nici prin memoriul de apel, însă prima instanţă a respins excepţia decăderii, astfel încât, la momentul formulării apelului, reclamantul nu avea interes să solicite proba cu compararea de scripte, având în vedere că nu avea de unde să ştie că intimata a exercitat calea de atac a apelului cu privire la excepţia decăderii. Pe de altă parte, în apel, este permisă administrarea acestei probe şi a fost solicitată având în vedere motivele de apel ale intimatei.

De aceea, instanţa a respins greşit această probă reţinând că în, temeiul prevederilor art. 177 şi urm. C. proc. civ., procedura verificării de scripte are ca obiect un înscris care emană de la parte, iar mama reclamantului nu este parte în cauză, la dosar neexistând scripte de comparaţie emanând de la aceasta, iar o atare verificare poate fi făcută doar de un expert specializat.

Procedura verificării de scripte este reglementată de art. 178 C. proc. civ., iar atribuţia privind verificarea înscrisului aparţine exclusiv instanţei de judecată, care va dispune ca verificarea scrisului să se facă de către un expert doar în măsura în care nu este lămurită în urma verificării făcute, potrivit dispoziţiile art. 179 alin. (1) C. proc. civ.

Or, dacă instanţa ar fi administrat această probă s-ar fi constatat că cele două semnături de pe confirmările de primire diferă una de cealaltă, ceea ce conduce la concluzia că prima semnătură atribuită mamei reclamantului nu aparţine acesteia, concluzionând că hotărârea nu a fost comunicată pe seama sa la data de 8 august 2008.

S-a conchis, că din considerente reiese că reclamantul a respectat termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, astfel încât excepţia invocată de către intimată trebuie să fie respinsă de către instanţa de judecată, procedându-se la analiza în fond a apelului său şi admiterea acestuia, în sensul obligării pârâtului la plata preţului de piaţă, pentru terenul expropriat, cât şi la plata despăgubirii reprezentând diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat, de 21.906,99 euro şi, respectiv, 238.039 euro.

În drept, reclamantul a indicat ca temei al criticilor formulate art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, urmând a se dispune respingerea acestuia, în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel, admiţând excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, faţă de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, a respins acţiunea acestuia, reţinând că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului la 8 august 2008 şi nu la 1 octombrie 2008, cum susţine reclamantul.

Criticile formulate de reclamant privind stabilirea greşită a datei comunicării către acesta a deciziei contestate, în raport de probatoriul administrat în cauză, vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt de către instanţa de apel şi nu vor fi primite şi analizate în recurs, faţă de actuala reglementare a acestuia prevăzută de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., potrivit căreia pe calea recursului se pot exercita numai critici de nelegalitate şi nu de netemeinicie împotriva deciziei ce face obiectul său.

Criticile formulate de reclamant potrivit cărora decizia atacată cuprinde erori şi inconsecvenţe de consemnare cu privire la susţinerile recurentului reclamant, prin apărătorul ales, în faţa instanţei de apel, nu pot fi primite şi analizate pe calea recursului, faţă de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, C. proc. civ. prevede o altă cale procedurală pentru îndreptarea unor eventuale erori săvârşite de către instanţă cu ocazia consemnării susţinerilor părţilor.

Critica formulată de reclamant potrivit căreia greşit instanţa de apel, cu încălcarea art. 177 şi urm. C. proc. civ., a respins cererea sa de verificare de scripte, respectiv de verificare a semnăturilor de pe confirmările de primire din 8 august 2008 şi, respectiv, 29 septembrie 208, deoarece dacă s-ar fi administrat această probă ar fi rezultat că mama reclamantului a semnat numai confirmarea de primire din 29 septembrie 2008, nu şi pe cea din 8 august 2008, astfel că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a formula acţiunea ce face obiectul prezentului litigiu, este nefondată.

Astfel, potrivit art. 177 (1) C. proc. civ., "acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura".

Prin urmare, procedura verificării de scripte întemeiată pe dispoziţiile art. 177 şi urm. C. proc. civ., are ca obiect înscrisuri sub semnătură privată, care nu se bucură, ca înscrisul autentic, de prezumţia de valabilitate.

Prin înscris sub semnătură privată se înţelege orice înscris semnat de parte sau părţile de la care emană şi la întocmirea căruia nu se pune problema participării unei autorităţi.

Or, în speţă, cele două confirmări de primire, cea din 8 august 2008 şi, respectiv, cea din 29 septembrie 2008, nu au caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, ci a unor acte procedurale obligatorii care atestă îndeplinirea unor operaţiuni procedurale, respectiv comunicarea hotărârii contestate şi recomunicarea copiei acesteia către reclamant, iar împotriva faptelor constatate personal de cel care le-a întocmit nu se poate uza de procedura verificării de scripte prevăzută de art. 177 şi urm. din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile formulate de reclamant în sensul că decizia recurată a fost pronunţată de instanţa de apel cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 şi urm. C. proc. civ. sunt nefondate.

Instanţa de apel a constatat că reclamantul, faţă de data comunicării hotărârii contestată, este decăzut din dreptul de a solicita majorarea despăgubirilor, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, şi, în consecinţă, a respins acţiunea acestuia, fără a mai analiza fondul litigiului, astfel că susţinerea reclamantului potrivit căreia instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze pe fond apelul său, ce viza critici de netemeinicie şi nelegalitate a sentinţei primei instanţe, prin care aceasta s-a pronunţat asupra fondului litigiului, este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.S.R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul G.S.R. împotriva Deciziei nr. 235/A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 5229/2012. Civil  ICCJ. Decizia nr. 6273/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5267/2012. Civil. Expropriere. Recurs