ICCJ. Decizia nr. 6276/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6276/2012
Dosar nr. 1752/118/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 16 februarie 2010, reclamantul D.M. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi prejudiciul cauzat prin exproprierea imobilului (teren) în suprafaţă de 5000 mp, situat în municipiul Constanţa, parcela XXX, cu număr cadastral YYY şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii - întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal nr. 12 din 04 mal 2009 şi hotărârea emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 325.000 euro, echivalentul a 1.357.200 RON, care însă nu reflectă şi valoarea construcţiilor existente pe terenul mai sus individualizat, ci numai valoarea terenului.
Suma sus-menţionată a fost achitată reclamantului, cu titlu de despăgubire, prin transfer bancar, în august 2009.
Prin H.G. nr. 213/2009 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa", precum şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, aflate pe amplasamentul acestei lucrări, astfel că terenul menţionat a făcut parte din coridorul de expropriere necesar pentru edificarea acestui drum de interes naţional.
Arată reclamantul, că la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere exclusiv valoarea terenului ce a format obiectul imobilului expropriat, iar nu şi valoarea lucrărilor existente pe acesta, lucrări edificate pe cheltuială proprie, de la data dobândirii proprietăţii şi până la data exproprierii.
Astfel, reclamantul a susţinut că nu au fost evaluate şi avute în vedere lucrările şi culturile aflate pe acest teren (plantaţie de aprox. 600 butuci de viţă de vie şi o livadă de aprox. 120 pomi fructiferi).
Prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert G.M. s-a stabilit valoarea totală a construcţiilor edificate pe acest teren în cuantum de 56.911 euro, valoarea plantaţiei de viţă de vie de 1954 euro şi valoarea plantaţiei de pomi fructiferi, în cuantum de 673 euro.
Prin Sentinţa nr. 2048 din 5 aprilie 2011 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului.
A dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să plătească reclamantului D.M. o despăgubire, în cuantum de 223.398 RON reprezentând contravaloarea construcţiilor situate pe terenul în suprafaţă de 5.000 mp situat în Constanţa, parcela XXX cu număr cadastral YYY, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că pe terenul expropriat, în suprafaţă totală de 5.000 mp, există mai multe construcţii, evaluate de experţi la 233.398 RON şi, întrucât la momentul stabilirii despăgubirii prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, această valoare nu a fost avută în vedere, se impune obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor în completare, pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a exproprierii, fiind aplicate dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Ca atare, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, comisia de expertizare fiind alcătuită din expert B.D., din partea pârâtei, expert G.M., din partea reclamantului şi expert B.D.X. din partea instanţei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se ca obiective: cuantificarea prejudiciului cauzat reclamantului, constatarea împrejurării dacă există construcţii sau lucrări pe ternul expropriat şi stabilirea valorii acestora.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările ulterioare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi au stabilit cuantumul acesteia, conform art. 27 din lege, raportându-se la valoarea de circulaţie determinată pe bază de cerere şi ofertă şi ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele similare, la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Constanţa au declarat apel reclamantul D.M. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, prin mandatar SC C. SA.
Reclamantul D.M. a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa sub aspectul respingerii pretenţiilor sale, ce vizau acordarea contravalorii plantaţiilor de pomi fructiferi şi de viţă de vie existente pe terenul expropriat.
A susţinut astfel, în dezvoltarea motivelor de apel că, potrivit expertizei întocmite de ing. G.M., valoarea acestor plantaţii era de 2.527 Euro, echivalentul a 10.700 RON, iar în condiţiile în care aceste culturi se aflau în proprietatea reclamantului, pe terenul expropriat, în mod nelegal s-a respins cererea acestuia, de obligare a pârâtului la repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a exproprierii terenului de 5.000 mp situat în Municipiul Constanţa, parcela XXX.
Prin motivele sale de apel, pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, prin mandatar SC C. SA a criticat sentinţa tribunalului, arătând că soluţia instanţei este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008, acte în vigoare la momentul efectuării procedurii exproprierii.
Apelantul-pârât a susţinut că, în temeiul art. 9 din actul normativ sus-menţionat, numai expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, consemnată în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) din lege, se poate adresa instanţei competente în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, suma reprezentând cuantumul despăgubirilor nu a fost consemnată, ci a fost plătită direct, întrucât expropriatul D.M. a acceptat direct şi expres sumele stabilite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi nu a contestat hotărârea Comisiei de expropriere.
Pe fondul cauzei, apelantul-pârât a susţinut faptul că valoarea reţinută prin raportul de expertiză efectuată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România este corectă, fiind stabilită în deplină concordanţă cu valorile de piaţă ale terenurilor tranzacţionate în mod liber, situaţie în care pretenţiile suplimentare ale reclamantului sunt nefondate.
Apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Prin Decizia nr. 436/C din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamant.
A admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Sentinţei civile nr. 2048 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Constanţa.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata contravalorii construcţiilor situate pe terenul expropriat.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei tribunalului.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamantul D.M. s-a legitimat ca proprietar al terenului în suprafaţă de 5.000 mp situat în Municipiul Constanţa, parcela XXX având număr cadastral YYY, teren ce a fost expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa" aprobată prin H.G. nr. 213/2009.
Prin procesul-verbal nr. 12 din 04 mai 2009 Comisia de analiză a cererilor depuse de titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa", luând act de acordul titularului dreptului privind cuantumul despăgubirilor propuse expropriatului reclamant D.M. a dispus emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile legale, procesul-verbal fiind semnat de D.M., fără obiecţiuni.
În temeiul acestui proces-verbal, la data de 19 mai 2009 a fost emisă Hotărârea nr. 12 de stabilire a despăgubirilor, cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului D.M., fiind de 1.357.200 RON.
Hotărârea a fost comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, iar în luna august 2009 reclamantul D.M. a intrat în posesia despăgubirii, recunoscând primirea acestei sume, chiar prin cererea de chemare în judecată.
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2009, în vigoare la emiterea hotărârii de despăgubiri prevede că "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului".
În speţă, după încheierea procesului-verbal nr. 12 din 4 mai 2009, în care s-a consemnat cuantumul despăgubirilor propuse expropriatului D.M. şi, după încasarea despăgubirii, prin transfer bancar, în august 2009, acesta a adresat expropriatorului o cerere prin care solicită acordarea unor despăgubiri şi pentru prejudiciul suferit prin expropriere, respectiv contravaloarea lucrărilor - construcţii şi plantaţii - existente pe teren, cerere ce nu a fost valorificată însă de expropriator.
Prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, comunicată expropriatului D.M. la data de 15 iulie 2009, s-a stabilit în beneficiul reclamantului o despăgubire de 1.357.200 RON, sumă ce a fost încasată de D.M.
Contestaţia persoanei expropriate împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 a fost formulată la data de 16 februarie 2010, cu mult după împlinirea termenului legal de 30 de zile, care curge de la data comunicării hotărârii, 15 iulie 2009, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008, care sancţionează nerespectarea termenului legal de contestare, cu decăderea din drept.
S-a mai reţinut de instanţa de apel, că instituirea unui termen legal de decădere, nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie.
Prin Decizia nr. 1/1994 Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte liberul acces la justiţie.
S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, împrejurare ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţia României (revizuită), potrivit cărora "competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".
În considerentele aceleiaşi decizii s-a menţionat că pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, reglementat de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Cum în speţă, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi ulterior, în apel, apelantul-pârât a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai contesta cuantumul despăgubirilor propuse reclamantului D.M. prin Hotărârea nr. 12 din 19 mai 2009, curtea de apel a constatat că sentinţa Tribunalului Constanţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 modificată, criticile apelantului-pârât, sub acest aspect, fiind întemeiate.
Împotriva Deciziei nr. 436/C din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul D.M. criticând-o ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în dezvoltarea criticilor sale de nelegalitate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., deşi aceasta era îndrituită la a soluţiona calea de atac, numai în limitele criticilor formulate de apelant, nu şi cu privire la alte aspecte, ce exced raportului juridic dedus judecăţii.
Se arată că acţiunea formulată de reclamant viza nemulţumirea expropriatului cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate (doar pentru teren, nu şi pentru construcţii, plantaţii), şi nu chestiunile referitoare la termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
S-a afirmat de către recurentul-reclamant că, în cuprinsul motivelor sale de apel, pârâtul nu a înţeles să critice sentinţa pronunţată de instanţa de fond, cu privire la interpretarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, ci exclusiv prin prisma faptului că - în opinia pârâtului - expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii s-ar putea adresa instanţei judecătoreşti competente, numai în situaţia refuzului său de a accepta sumele stabilite de expropriator.
Ca atare, susţine reclamantul, întrucât nu a refuzat, ci, dimpotrivă, a încasat cuantumul despăgubirilor, acesta este îndreptăţit a contesta cuantumul despăgubirilor, prin procedura reglementată de lege.
Astfel, nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel, constă - în opinia reclamantului - în reanalizarea de către instanţa de control judiciar ordinar, a tuturor chestiunilor de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, deşi, în mod corect, instanţa de apel trebuia să examineze numai chestiunile invocate de către apelanţi.
Deşi recurentul-reclamant recunoaşte caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, acesta susţine că au fost depăşite limitele învestirii sub aspectul analizării de către instanţa de apel a termenului de 30 de zile pentru introducerea contestaţiei.
Se mai arată de către recurent că, nefiind un motiv de ordine publică, instanţa de apel nu trebuia să analizeze raportul juridic dedus judecăţii, prin prisma interpretării dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Recurentul-reclamant D.M. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei pronunţată de instanţa de apel, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin mandatar SC C. SA.
Examinând criticile invocate de recurentul-reclamant, raportat de motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamant este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 5000 mp a făcut obiectul exproprierii prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, conform Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009 de stabilire a despăgubirilor emisă de Comisia de aplicare a acestei legi din cadrul Consiliului Local Constanţa, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor, în temeiul art. 2, la suma de 1.357.200 RON.
Norma de drept ce reglementează modalitatea de soluţionare a acţiunii expropriatului face trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, reţinând depăşirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege pentru depunerea contestaţiei persoanei expropriate împotriva Hotărârii nr. 12 din 19 mai 2009, deoarece aceasta a fost formulată la data de 16 februarie 2010.
Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu".
Cât priveşte caracterul devolutiv al apelului, acesta este configurat în dreptul procesual prin două reguli fundamentale: prima "tantum devolutum quantum apellatum", care semnifică faptul că, expresie a principiului disponibilităţii, instanţa de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate de apelant, deci este îndrituită a judeca doar asupra a ceea ce i s-a cerut şi, cea de-a doua "tantum devolutum quantum judicatum" care delimitează cadrul procesual stabilit de prima instanţă şi, care nu poate fi extins, lărgit în apel, neputând fi formulate cereri noi, ori modificate elementele pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei.
Este de observat că, în; limitele criticilor din apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri au fost invocate aspecte legate de nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, completată prin Legea nr. 184/2008, astfel că nu se poate susţine, cu temei, că instanţa de control judiciar şi-a extins nelegal considerentele deciziei pronunţate, răspunzând unor chestiuni ce exced obiectului învestirii sale.
De altfel, aceste criticii formulate în apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului au fost invocate, fiind reiterate practic, apărările formulate anterior de aceeaşi parte, prin întâmpinarea depusă pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, astfel că instanţa de apel era obligată să le examineze.
Nu pot fi primite ca fondate nici criticile, potrivit cărora, problema decăderii reclamantului din dreptul de a sesiza instanţa de judecată cu contestaţie şi interpretarea eronată a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, constituie un motiv de ordine publică.
În aprecierea limitelor devoluţiunii, respingând criticile expuse de recurentul-reclamant este de observat că, acesta şi-a întemeiat în drept, cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel că, instanţa de apel a verificat legalitatea sentinţei atacate şi a analizat toate criticile din apel, în calea sa de atac, pârâtul invocând nerespectarea de către instanţa de fond a prevederilor sus-menţionate.
Soluţia instanţei de apel este în acord cu legea, întrucât, în momentul învestirii instanţei de judecată cu o acţiune, aceasta are, în prealabil, obligaţia de a verifica depunerea în termenul legal a cererii de chemare în judecată, neputând păşi la soluţionarea pricinii pe fond.
Prin prisma aceloraşi considerente, nu se poate reţine nici că a fost lărgit sau extins, în mod nelegal cadrul procesual şi, încălcat astfel, principiul "tantum devolutum quantum judicatum", întrucât instanţa de apel a examinat numai ceea ce s-a judecat în primă instanţă.
Totodată se reţine de Înalta Curte că, în mod nejustificat, reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea generată de modul de calcul al despăgubirilor pe care expropriatorul le-a stabilit, deşi acestea au fost încasate de către expropriat, care şi-a dat acordul cu privire la cuantumul acestora, semnând procesul-verbal nr. 12 din 04 mai 2009.
Or, rolul instanţei de judecată, în această procedură este acela de a cenzura modul de calcul al despăgubirilor, însă cu respectarea unor criterii şi a unei proceduri stabilite de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant nu este fondat şi va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva Deciziei nr. 436/C din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6273/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6278/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
