ICCJ. Decizia nr. 5272/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5272/2012
Dosar nr. 9089/1/2011
Şedinţa publică din 13 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 7650 din 31 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.E. şi de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. A respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie în anulare, indicând art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:
Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 582/A din 22 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este rezultatul unei erori materiale.
Astfel, potrivit art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, Ministerul Public exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii, iar potrivi art. 45 alin. (5) C. proc. civ., procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri.
Termenul pentru declararea recursului de către procuror, atunci când acesta a participat la dezbateri, curge, potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 284 alin. (4) din acelaşi cod, de la comunicarea hotărârii instanţei de apel către unitatea de parchet care a asigurat participarea în apel.
Spre deosebire de părţi care, de regulă, rămân aceleaşi pe parcursul tuturor fazelor procesuale (cu excepţia situaţiilor în care operează transmisiunea legală sau convenţională a calităţii procesuale active sau pasive), Ministerul Public, în calitate de participant în procesul civil, are o poziţie diferită, determinată de modul de organizare şi funcţionare al parchetelor conform principiului legalităţii şi al subordonări ierarhice.
Aşadar, în condiţiile în care susţinerea căii de atac exercitate de parchetul de pe lângă tribunal a fost realizată la instanţa de control judiciar de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel care a asigurat participarea în cauză în această fază procesuală, hotărârea instanţei de apel se comunică parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în raport de această comunicare, se stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de recurs pentru procurorul care a participat în apel.
În speţă, din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010 Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La data de 4 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a asigurat participarea la dezbaterile din apel, iar la data de 18 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, depunând, în aceeaşi zi, şi motivele de recurs.
În consecinţă Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, căruia i s-a comunicat hotărârea instanţei de apel la data de 4 februarie 2011, a declarat şi motivat în termen, la data de 18 februarie 2011, recursul împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Contestaţia în anulare este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curte de Apel Bucureşti, reţinându-se că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 17 ianuarie 2011, iar recursul a fost declarat la 18 februarie 2011, cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În înţelesul textului de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri pronunţată de instanţa de recurs urmare a săvârşirii unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În speţă, se constată că la pronunţarea hotărârii atacate instanţa de recurs nu a observat că decizia recurată a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi în raport de data comunicării către acesta a constatat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este tardiv, deşi la judecata apelului a participat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 301 C. proc. civ. raportat la art. 284 alin. (4) din acelaşi cod, pentru procuror termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii în situaţia în care a participat la judecata cauzei.
În speţă, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din care face parte procurorul care a participat la judecata apelului, i-a fost comunicată decizia recurată la 4 februarie 2011, dosar nr. 886/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar recursul a fost declarat în termen, la 18 februarie 2011, acelaşi dosar.
Prin urmare, se constată că din eroare instanţa de recurs a respins, prin decizia contestată, ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întrucât recursul a fost exercitat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, astfel că soluţia dată prin decizia contestată în privinţa recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este rezultatul unei greşeli materiale de ordin formal, ce constă în neobservarea actului de procedură prin care se face dovada comunicării deciziei pronunţate în apel către recurent, act cu privire la care instanţa nu a făcut nicio judecată.
Faţă de considerentele mai sus expuse, în majoritate, cererea dedusă judecăţii va fi admisă, cu consecinţa anulării hotărârii atacate în parte, respectiv în ceea ce priveşte respingerea ca tardiv a recursului declarat a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Fixează termenul de judecată în scopul soluţionării recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 8 noiembrie 2012, Completul 11, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 7650 din 31 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anulează în parte decizia contestată, în ceea ce priveşte respingerea ca tardiv a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Acordă termen pentru judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei nr. 582 din 22 octombrie 2010, la 8 noiembrie 2012, Completul 11, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
Cu opinia separată a doamnei judecător R.S. în sensul respingerii contestaţiei în anulare
OPINIA SEPARATĂ
Prin Decizia civilă nr. 7650 din 31 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.E. şi de pârâtul Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv a respins, ca tardiv, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, pe temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta susţinând că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unei erori materiale.
În esenţă, contestaţia în anulare a invocat art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, conform căruia Ministerul Public exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii, respectiv, art. 45 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri.
Termenul pentru declararea recursului de către procuror, atunci când acesta a participat la dezbateri, curge, potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 284 alin. (4) din acelaşi cod, de la comunicarea hotărârii instanţei de apel către unitatea de parchet care a asigurat participarea în apel.
Spre deosebire de părţi care, de regulă, rămân aceleaşi pe parcursul tuturor fazelor procesuale, Ministerul Public, în calitate de participant în procesul civil, are o poziţie diferită, determinată de modul de organizare şi funcţionare al parchetelor conform principiului legalităţii şi al subordonări ierarhice.
În condiţiile în care susţinerea căii de atac exercitate de parchetul de pe lângă tribunal a fost realizată, la instanţa de control judiciar, de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel, hotărârea instanţei de apel se comunică parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în raport de această comunicare, se stabileşte momentul de la care începe să curgă termenul de recurs pentru procurorul care a participat în apel.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La data de 4 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat decizia, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a asigurat participarea la dezbaterile din apel, iar la data de 18 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs.
În consecinţă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat şi motivat în termen recursul împotriva deciziei instanţei de apel.
În raport de următoarele considerente de fapt şi de drept, apreciez că această contestaţie în anulare nu poate fi primită:
Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curte de Apel Bucureşti, reţinându-se că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 17 ianuarie 2011, iar recursul a fost declarat la 18 februarie 2011, cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În înţelesul textului de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri pronunţată de instanţa de recurs urmare a săvârşirii unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Cât timp dezbaterile în contradictoriu din faţa instanţei de recurs au vizat în mod explicit excepţia tardivităţii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu toate datele care particularizează situaţia cauzei pendinte, de fapt şi de drept, nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia instanţa de recurs a fost în eroare atunci când a ales drept dată a comunicării deciziei data de 17 ianuarie 2011, respectiv data de 18 februarie 2011, data declarării recursului, pentru calcularea termenului de recurs de 15 zile.
Nu consider că a fost vorba de confundarea unor date importante şi relevante la momentul pronunţării soluţiei din recurs, ci un rezultat al deliberării instanţei asupra acestei chestiuni de natură procedurală, întrucât instanţa a cunoscut existenta şi conţinutul actelor/demersurilor efectuate în vederea recomunicării deciziei şi fundamentul acestor solicitări, ceea ce înseamnă că situaţia particulară invocată nu poate fi asimilată noţiunii de greşeală materială şi, prin urmare, valorificată din perspectiva art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, consider că se impune respingerea contestaţiei în anulare, condiţiile prescrise de lege nefiind îndeplinite.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5278/2012. Civil. Strămutare. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5271/2012. Civil. Grăniţuire. Contestaţie... → |
|---|
