ICCJ. Decizia nr. 5303/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 31835/3/2009, reclamanta N.I. B.V. a chemat în judecată pe pârâta SC A.S.I. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mărcii M. pentru toate produsele.
Prin sentința civilă nr. 739 din 27 mai 2010 pronunțată în cauză, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta este titulara mărcilor anterioare M., iar pârâta este titulara mărcii M., conform certificatului de înregistrare depus la dosar la fila 43.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, astfel încât instanța a procedat la analiza comparativă a mărcilor.
Astfel, comparând mărcile reclamantei și marca contestată se observă că, din punct de vedere vizual, imaginea mărcii M., marca contestată, este formată din suprapunereavelementului verbal M., de culoare albă peste un element figurativ de forma unui paralelogram cu colțurile rotunjite, împărțit în două de o linie orizontală curbă care delimitează o zonă superioară verde de una inferioară albastră.
Mărcile reclamantei: marca M. este una verbală, scrisă cu elemente standard, marca M. este formată din combinarea unui element figurativ cu unul verbal, iar marca M. este formată din combinarea a două elemente verbale scrise cu caractere diferite și culori diferite.
Comparând din punct de vedere grafic marca contestată cu mărcile opuse se observă că acestea se deosebesc. De asemenea, mărcile sunt deosebite și din punct de vedere fonetic, chiar dacă marca contestată are în componență, la fel cu mărcile reclamantei, prefixul "mii", acesta se pronunță diferit, fapt accentuat și de terminația mărcilor: "o" - în cazul mărcii contestate și "a" - în cazul mărcilor reclamantei.
Așa fiind, față de diferențele sus menționate între marca M. și mărcile opuse, instanța a constatat că marca M. este, în ansamblu un semn distinctiv care se deosebește de mărcile oponente și exclude un potențial risc de confuzie pentru public și un potențial risc de asociere cu mărcile anterioare.
în analiza mărcilor instanța a avut în vedere și faptul că, consumatorul mediu, în mod normal, percepe marca în întregime și nu analizează detaliile acesteia și, așa cum s-a arătat, elementele predominante ale mărilor nu sunt similare.
Instanța nu a reținut ca element predominant al mărcilor M. și M. modul de scriere invocat de reclamantă a fi aproape identic, cu același tip de caractere, aplecate spre dreapta, scrise în alb și încadrate de o formă geometrică provenită dintr-un dreptunghi ușor modificat, și respectiv de un dreptunghi, deoarece marca contestată și mărcile reclamantei se deosebesc în ansamblu, esențial din punct de vedere vizual și fonetic.
Față de cele reținute, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 48 lit. b) raportat la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC N.I. B.V.
Prin Decizia civilă nr. 203/ A din 7 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea și a dispus anularea mărcii M. având ca titular pe pârâta SC A.S.I. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanta este titulara mărcilor M. înregistrată la data de 22 august 2009 (fila 38 dosar de primă instanță), M. înregistrată la 17 aprilie 2009 (fila 37 dosar de primă instanță) și M. frutapura înregistrată la data de 09 martie 2007 (fila 41 dosar de primă instanță).
Marca M. este una verbală, scrisă cu elemente standard, cu dată de depozit la 28 august 2008.
Marca M. este o marcă combinată, formată dintr-un element verbal cu unul figurativ, având dată de depozit la 11 februarie 2008.
Marca M. frutapura cuprinde 2 elemente verbale scrise cu caractere diferite și de culori diferite, cu dată de depozit la 20 aprilie 2006.
Prin Decizia nr. 007897 din 09 martie 2009 dată de O.S.I.M., s-a admis în favoarea pârâtei înregistrarea mărcii M., ca marcă combinată din elementul verbal și un element figurativ, pentru clasa 29 de produse, cu numărul de marcă atribuit depozitului din 10 septembrie 2008.
Astfel, reclamanta este titulara a trei mărci comunitare cu date de depozit anterioare datei de depozit a mărcii al cărei titular este pârâta.
Reclamanta a solicitat anularea mărcii înregistrate în favoarea pârâtei, invocând ca și temei de drept dispozițiile art. 48 lit. b) coroborat cu art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
Potrivit prevederilor art. 6 lit. c) din lege, se poate cere anularea unei mărci dacă aceasta este similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară.
Luând în examinare primul motiv de apel, referitor la analiza comparativă a mărcilor, Curtea a reținut următoarele:
în ceea ce privește elementul verbal există atât asemănări, cât și deosebiri.
Asemănările constau în existența aceluiași prefix ("mii"), Curtea neputând reține o diferență de accent cu privire la pronunția în sine a acestui prefix, care ar fi determinată de existența vocalei "o" sau a vocalei "a" în continuarea sa. In ceea ce privește cea de-a doua parte a cuvântului, dincolo de asemănarea ca pentru ambele mărci este formată din 3 litere, din care lit. p) are o poziție identică, diferențele constau în inversarea poziției lit. a) și existența vocalei "u", respectiv "o".
Curtea a reținut, ca principiu aplicabil în aprecierea similarității verbale, acela că începutul mărcii este de o foarte mare importanță când trebuie determinat cum marca este percepută de consumatori, deoarece acesta captează atenția consumatorului și este mai ușor de reținut. Se mai reține ca principiu, și faptul că mărcile se analizează în întregul lor, iar nu segmentat.
Or, având în vedere faptul că atenția consumatorului este orientată spre partea de început a mărcilor verbale, cu atât mai mult cu cât partea de final nu este suficient de diferențiată, iar cele două mărci se aseamănă și prin numărul de litere din care sunt compuse (un aspect care este perceput imediat de un consumator), Curtea a reținut că micile diferente enumerate anterior nu sunt suficiente pentru a înlătura percepția de similaritate verbală dintre părțile de început ale celor două mărci.
Cât privește faptul că două dintre mărcile invocate de reclamantă sunt mărci combinate, iar marca pârâtei este de asemenea o marcă combinată, Curtea a constatat că, dincolo de aspectele coloristice ale acestora, atât în cadrul mărcilor reclamantei, cât și în ceea ce privește marca contestată, aspectul verbal din mărcile combinate este esențial și determinant în analizarea similarității.
Din punct de vedere vizual, Curtea a reținut că există și o astfel de similaritate, scrierea cuvintelor 'milapo' și 'milupa' fiind aproape identică, fiind constituită din același tip de caractere, cu litere mici și aplecate spre dreapta, scrise în alb și încadrate de o formă geometrică provenită dintr-un dreptunghi ușor modificat și, respectiv, de un dreptunghi.
Curtea a reținut astfel, că elementele predominante ale mărcilor în conflict sunt similare din punct de vedere verbal, fonetic și vizual, ceea ce duce la concluzia că mărcile în sine sunt similare, acest prim motiv de apel fiind considerat fondat.
Un al doilea motiv de apel, vizează produsele mărcilor analizate.
Curtea a reținut că este corectă critica din apel, în sensul că instanța de fond nu a analizat mărcile în discuție din punct de vedere al produselor pentru care sunt înregistrate. Cu toate acestea, nu este vorba despre o necercetare a fondului cauzei, fiind doar una din condițiile enumerate în art. 6 lit. c) din lege, iar nu o pretenție concretă; critica în sine a fost analizată direct pe fondul acesteia în apel.
Astfel, mărcile M. și M.C. sunt înregistrate pentru: "carne, pește, păsări și vânat; extracte din carne; fructe și legume conservate, uscate și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi; oua [.] uleiuri și grăsimi comestibile", în timp ce marca pârâtei este înregistrată pentru "carne, pește, păsări, vânat; extracte din carne; fructe și legume conservate, uscate și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi; oua [.] uleiuri și grăsimi comestibile".
Cum în mod corect a invocat apelanta, "produsele din lapte " și "produse fermentate din lapte" pentru care mărcile M. și M.C. sunt înregistrate includ "lapte și produse lactate" pentru care marca M. este înregistrată. Iar "mâncarea pentru bebeluși" ce se înscrie în lista de produse a mărcii M.C. este preponderent constituită din "lapte" și este un "produs lactat", "lapte și produse lactate" fiind produse pentru care marca M. este înregistrată.
în consecință, Curtea a reținut că produsele pentru care mărcile reclamantei sunt înregistrate și produsele mărcii M. sunt identice, și acest motiv de apel fiind fondat.
Al treilea motiv de apel se referă la riscul de confuzie.
Și în privința criticii referitoare la neanalizarea condiției riscului de confuzie, Curtea a reținut că poate fi analizată direct în cadrul acestui apel.
Curtea a constatat că este evident riscul de asociere, în sensul că există posibilitatea ca publicul consumator să considere că există o legătură între marca anterioară - cu un anumit grad de distinctivitate ce nu poate fi contestat - (în speță, M.) și marca ulterior înregistrată (M.), sau că produsul ce poartă marca M. este fabricat și comercializat de aceeași societate ce produce marca M., ținând cont și de faptul că aceasta este cunoscută în România.
Există și un risc de confuzie, care se sprijină pe toate argumentele legate de identitatea de produse și similaritatea puternică verbală și vizuală a mărcilor, cu atât mai mult cu cât diferențele dintre mărcile aplicate pe produsele respective nu sunt suficient de pregnante pentru ca eventualii consumatori să le poată deosebi, aceștia nefiind atenți la detalii.
în ceea ce privește ultimul motiv de apel, Curtea a considerat că a răspuns acestuia odată cu analizarea condiției similarității și a riscului de confuzie și /sau asociere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis cererea și a dispus anularea mărcii M. având ca titular pe pârâta SC A.S.I. SRL.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.S.I. SRL.
La data de 15 iunie 2012 intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs, având în vedere că SC A.S.I. SRL este în insolvență și nu sunt acoperite lipsurile conform dispozițiilor legale, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând, cu prioritate, regularitatea sesizării instanței în ce privește exercițiul dreptului la acțiune, sub aspectul calității de reprezentant legal al SC A.S.I. SRL a administratorului societății, D.D., în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 67 alin. (1), art. 70 și art. 161 C. proc. civ., cu referire la art. 20 lit. h) din Legea nr. 85/2006, înalta Curte retine următoarele:
în recurs s-a tăcut dovada faptului că pe rolul Tribunalului Maramureș există înregistrat dosarul, dosar în cadrul căruia prin încheierea nr. 2923 din 10 septembrie 2010, s-a admis cererea debitorului SC A.S.I. SRL și s-a dispus intrarea societății în procedura insolvenței.
Conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea" (art. 47 alin. (1)).
Deschiderea procedurii insolvenței ridică, așadar, dreptul de administrare al administratorului societății, aceasta fiind condusă, conform art. 20 din același act normativ,decătre administratorul judiciar, și nu de cel special sau statutar.
De asemenea, art. 3 pct. 30 din lege stabilește că "mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special".
Prin această dispoziție legală se instituie, așadar, un mandat al administratorului judiciar, în sensul prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "părțile pot să exercite drepturile procedurale "prin mandatar", puterea de a reprezenta societatea debitoare în justiție având un fundament judiciar, și anume, hotărârea instanței, în cazul administratorului judiciar numit potrivit art. 20 lit. h) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, administratorul judiciar este cel abilitat să formuleze și să susțină acțiunile debitorului aflat în insolventă.
în speță, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs formulate, nesusceptibil de interpretări diferite, acest act procesual a fost formulat și susținut de fostul administrator statutar, D.D., care a semnat cererea în numele și pentru SC A.S.I. SRL.
Or, la data formulării cererii de recurs - 01 septembrie 2011 - urmare încheierii nr. 2923 din 10 septembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, și potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, persoana respectivă nu mai avea calitatea de reprezentant al societății aflate în procedura insolventei.
Prin urmare, doar administratorul judiciar, putea formula și semna cererea de recurs, neputând fi reținute actele procesuale și procedurale formulate prin administratorul statutar D.D.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 83 alin. (1) C. proc. civ. - aplicabile și în recurs, potrivit art. 316 C. proc. civ., prvăd următoarele: "Când cererea este formulată prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată".
La cererea de recurs de față nu a fost atașat, potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., un act din care să rezulte mandatul acordat administratorului special al societății recurente, în vederea exercitării căii de atac, iar un astfel de act nu a fost depus la dosar nici ulterior.
De asemenea, constatând că odată cu deschiderea procedurii insolventei, operează ridicarea de drept a dreptului de administrare și numirea administratorului judiciar, față de dispozițiile legale sus-arătare, rezultă că administratorul statutar D.D. nu și-a dovedit calitatea de reprezentant legal.
Excepția lipsei calității de reprezentant legal fiind o excepție absolută, întrucât vizează lipsa unei condiții de fond a exercițiului dreptului la acțiune, față de caracterul absolut și peremptoriu al acestei excepții procesuale de fond, lipsa dovezii calității de reprezentant legal al recurentei pentru exercițiul dreptului procesual de a introduce cererea de recurs atrage, în mod imperativ, anularea actului procesual exercitat fără mandat legal, după regulile de drept substanțial ce guvernează administrarea societății debitoare aflate în procedura insolvenței.
în consecință, față de considerentele expuse în precedent, constatându-se întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant legal a semnatarului cererii de recurs, în temeiul art. art. 70 și art. 161 C. proc. civ., raportat la art. 20 lit. h) din Legea nr. 85/2006, cu referire la art. 316 C. proc. civ., înalta Curte a anulat cererea de recurs de fată, ca fiind formulată de o prsoană fără calitatea de reprezentant legal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5260/2012. Civil → |
|---|
