ICCJ. Decizia nr. 5260/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 6 mai 2009 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze notificarea formulată de către autorul reclamantei în baza Legii nr. 10/2001 și să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent, despăgubiri bănești, pentru imobilul teren în suprafață totală de 810 mp situat în București, sector 3.
în drept a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001,art. 480 și următoarele C. civ. și Decizia nr. 20/2007 dată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
în motivare a arătat că tatăl său, U.I., a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de cca. 810 mp prin contractul de vânzare-cumpărare și prin contractul de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1956.
Ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, în anul 1971, autorul reclamantei a edificat pe acesta o construcție, fiindu-i recunoscută calitatea de constructor de bună-credință prin sentința civilă nr. 4545/1988 a Judecătoriei Sector 3.
Prin Decretul nr. 112/1989, imobilul sus-menționat compus din teren în suprafață de 810,72 mp a fost expropriat iar construcția a fost demolată. Acest decret de expropriere nu a fost niciodată publicat în M. Of., fapt ce atrage ineficacitatea sa.
Prin notificarea nr. 273/2002, autorul reclamantei a solicitat restituirea imobilului, însă, în mod nejustificat nu s-a procedat la emiterea dispoziției de restituire, în prezent terenul trecând în proprietatea altor persoane și fiind edificată o construcție pe acesta.
Prin sentința civilă nr. 1365 din 19 noiembrie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 322/ A din 19 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
în rejudecare, prin sentința nr. 1504 din 28 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a fost admisă în parte acțiunea, pârâtul a fost obligat să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 750 mp situat în București, sector 3, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, din valoarea corespunzătoare a părții imobilului expropriat care nu se poate restitui în natură în condițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B.E.
în motivarea apelului reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a adresat instanței în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost acesta interpretat prin dispozitivul Deciziei nr. 20 al înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul Legii din 2007, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie soluționată pe fond notificarea nr. 273/2002 adresată de autorul reclamantei Primăria Municipiului București.
S-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost acela de obligare a Primăriei Municipiului București în a emite o dispoziție motivată de soluționare a notificării adresată de autorul acesteia, ci de a soluționa pe fond notificarea și in baza plenitudinii de jurisdicție, instanța să constate calitatea de persoana îndreptățită la despăgubiri aferente bunurilor ce au trecut in proprietatea statului.
Din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărârea judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct soluționarea pe fond și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru imobilul ce face obiectul procedurii administrative, respectiva litigiului.
S-a mai precizat că în mod greșit instanța de fond a constatat ca are calitate de persoană îndreptățită numai pentru imobilul teren în suprafață de 750 mp fără a stabili și calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri și pentru imobilul construcție ce a fost edificat pe acest teren și care a făcut obiectul demolării.
Petitul cererii introductive de instanță (si care a atras si competența în primă instanță a Tribunalului București) a fost soluționarea pe fond a notificării nr. 273/2002 adresată Primăriei Municipiului București de U.I., autorul reclamantei B.E.
Prin notificarea nr. 273/2002 s-a solicitat unității administrative acordarea de despăgubiri bănești pentru "teren și construcție care a fost situată în București, sector 3, teren în suprafață de 814,72 mp și imobil compus din 3 camere, hol, bucătărie, baie și două garaje care a fost demolată la data de 24 ianuarie 1998 fără să i se dea nici un fel de despăgubiri".
în ceea ce privește solicitarea ca instanța să menționeze în dispozitivul sentinței sumele evaluate prin intermediul rapoartelor de expertiză extrajudiciară întocmite în cauză, apelanta precizează că cererea este admisibila și respectă prevederile Titlului IV al Legii nr. 247/2005, dar se conformează și dispozițiilor Deciziei nr. 20 pronunțată în recurs în interesul legii care confirmă plenitudinea de competență a instanțelor în soluționarea pe fond a notificărilor.
Prin Decizia nr. 627/ A din 17 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1504 din 28 octombrie 2010, a anulat în tot sentința și reținând cauza spre rejudecare a evocat fondul și a admis acțiunea. A obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 750 m.p. situat în București, sector 3, și construcția ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut sub un prim aspect incidența motivului de ordine publică relativ la nulitatea hotărârii apelate pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. față de împrejurarea că și în primul ciclu procesual și în al doilea ciclu procesual hotărârea a fost pronunțată de același judecător.
Pe fondul pricinii instanța a reținut că prin notificarea înregistrată la B.E.J. I.R. din 14 februarie 2002 și la Primăria Municipiului București (filele 39 și 47 din primul dosar de fond), U.I. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din sectorul 3, cu privire la care a arătat că i-a fost preluat în mod abuziv de către stat, primind măsuri reparatorii doar pentru construcția aflată pe teren, nu și pentru terenul în suprafață de 769 m.p.
Din adresa din 14 mai 2009 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Juridic, contencios și Legislație reiese că dosarul constituit în baza notificării nr. 273/2002 nu a fost soluționat deoarece nu a fost completat cu actele solicitate prin adresa din 05 decembrie 2005.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 rep., "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Termenul de 60 de zile în care entitatea investiră cu soluționarea notificării este obligată să o soluționeze trebuie privit ca un termen rezonabil, în sensul că reclamanta are dreptul la soluționarea cererii sale, ca parte integrantă a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., termen ce include și durata procedurilor administrative.
Or, cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilul situat în București, sector 3, nu a primit nicio soluționare timp de 10 ani, așa încât termenul nu poate fi considerat rezonabil, în conformitate cu jurisprudența instanței europene de contencios a drepturilor omului.
Reținând nesoluționarea notificării timp de 10 ani de la înregistrare s-a constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de I.C.C.J. în dosar, publ. în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007, prin care s-a statuat că, în cazul când unitatea deținătoare sau învestită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, "se impune /./ ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". "într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței".
în aceste condiții, instanța de apel a verificat, pe fond, îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru ca reclamanta să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ și a reținut:
Calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 aparține numitului U.I., fiind dovedită prin depunerea la dosar a actului de vânzare-cumpărare din 11 august 1951 de notariatul de Stat bir. Nr. 4, potrivit căruia acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 314,72 m.p. situat în București, precum și a actului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 10 septembrie 1956 potrivit căruia U.I. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 496 m.p. situată în str. V. (filele 10, 11 din primul dosar de fond).
Prin sentința civilă nr. 4545 din 28 iunie 1988 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă definitivă, conform mențiunii de pe verso (filele 13-14 din primul dosar de fond), instanța de judecată a constatat calitatea de constructor de bună credință al imobilului compus din 5 camere, dependințe și 2 garaje construit pe terenul situat în sectorul 1.
Potrivit certificatului de moștenitor emis de BNP P.T.I., reclamanta-apelantă B.E. este unica moștenitoare a notificatorului U.I., decedat la data de 4 mai 2006.
Prin urmare sunt îndeplinite cerințele art. 3 alin. (1) lit. a) rap. la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind calitatea reclamantei de unic moștenitor legal al persoanei fizice îndreptățite, proprietar al imobilului compus din teren și construcție la data preluării.
Cu privire la calitatea de unitate deținătoare sau de entitate investită cu soluționarea notificării, intimatul-pârât Municipiul București este entitatea învestită cu soluționarea notificării, după cum rezultă din adresa din 14 mai 2009 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Juridic, Contencios și Legislație conform căreia dosarul a fost constituit în baza notificării nr. 273/2002.
S-a reținut caracterul abuziv al preluării, întrucât din situația juridică a terenului comunicată la dosar prin adresele emisă de C.G.M.B., Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și adresa din 24 aprilie 1998 emisă de Primăria Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar (filele 54, 56 din primul dosar de fond), imobilul notificat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 112 din 26 aprilie 1989, Anexa 10, poz. 40, unde figurează nominalizat U.I. cu teren în suprafață de 750 m.p. și construcție în suprafață de 155,38 m.p.; iar în Anexa 2 a Decretului nr. 143/1989 același imobil figurează ca făcând parte din Detaliul de sistematizare de la P-ța M.
Din adresa emisă de SC T. SA (fila 7 din primul dosar de fond) reiese că imobilul din sectorul 3 a fost expropriat în baza Decretului de expropriere nr. 112/1989, suprafața utilă fiind de 120,56 m.p., iar suprafața terenului expropriat fiind de 750 m.p.
Cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățită reclamanta s-a reținut că potrivit adresei din 28 ianuarie 1999 emisă de Primăria Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, terenul situat în sectorul 3, este afectat de realizarea blocului de locuințe și de dotările tehnico-edilitare aferente în ansamblul având pud-ul aprobat prin Hotărârea C.G.M.B. nr. 154/1996, precum și a autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului București. De asemenea, din raportul de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de expert S.C. reiese că pe terenul în litigiu, în suprafață de 777,83 m.p., se află edificat blocul pe o suprafață de 430,56 m.p., curtea interioară a blocului pe o suprafață de 203,55 m.p., spațiu verde aferent blocului pe o suprafață de 106,79 m.p. și alei de acces pe o suprafață de 36,89 m.p.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. în această situație, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește, potrivit alin. (7), prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcție, din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat și care nu se poate restitui în natură.
în consecință, în soluționarea pe fond a notificării nr. 273/2002 înregistrată sub dosar la Primăria Municipiului București, reclamanta este îndreptățită să obțină măsuri reparatorii în echivalent atât pentru terenul în suprafață de 750 m.p. situat în București, sector 3, cât și pentru construcția ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în suprafața utilă de 120,56 m.p.
în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se menționa în dispozitivul hotărârii cuantumul despăgubirilor bănești la care este îndreptățită pentru terenul expropriat și pentru construcția demolată, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rep., în situația în care se constată existența unei excepții de la principiul restituirii în natură, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie/dispoziție motivată, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, or aceste dispoziții speciale sunt cele prevăzute de Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, în Titlul VII, prin art. 16 alin. (2) din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007 - dispoziții legale ce au fost invocate de către apelant prin motivele de apel - s-a stabilit că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și de documentația aferentă.
în aceste condiții, reținând că notificarea nr. 273/2002 nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind modalitatea de evaluare a imobilelor supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent și modalitatea de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, dispoziții ce conțin norme de procedură și prin urmare sunt de imediată aplicare.
La data de 4 august 2011, s-a înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâtul Municipiul București, reprezentat de către Primarul General, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia este criticată arătându-se că în mod greșit Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei și, evocând fondul, a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 750 mp situat în București, sector 3 și construcția ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată în termenul legal de persoana care se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, de actele doveditoare privind calitatea de moștenitor, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari.
Astfel, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 112/1989, în anexa acestuia la poziția 40 figurând U.I. cu teren de 750 mp și construcție în suprafață de 155,38 mp, iar în anexa 2 a Decretului nr. 143/1989 același imobil figurează ca făcând parte din Detaliul de Sistematizare C.
La momentul exproprierii pentru imobilul respectiv au fost acordate despăgubiri, așa încât nu se face dovada unei preluări abuzive, atâta timp cât nu s-a dovedit faptul că despăgubirile acordate nu corespund cu valoarea de piață de la acel moment.
Nu s-au făcut dovezi în sensul că reclamanta a primit despăgubiri pentru imobil în raport de art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.
în ceea ce privește construcția, nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.
La data de 15 decembrie 2011, s-a înregistrat cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de C.M.J., admisă în principiu prin încheierea din data 7 iunie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 51 și 52 C. proc. civ.
în cererea de intervenție, se susține că autorul reclamantei nu era proprietarul întregii suprafețe de teren de 810 mp situată în București, sector 3, solicitată de aceasta prin cererea de chemare în judecată. Intervenienta susține că o parte din teren, respectiv 406 mp, era deținută de tatăl său C.T. La cererea de intervenție au fost atașate înscrisuri în dovedire (copia cererii de chemare în judecată formulată de U.I., act vânzare-cumpărare încheiat în data de 10 septembrie 1966 între C.T. și U.I., certificatul de deces al lui C.T., proces verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor pe anul 1968, sentința civilă nr. 694 din 12 mai 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în dosar și încheierea din 9 iunie 1999 pronunțată în același dosar și certificatul de moștenitor nr. emis de Notariatul de Stat al Raionului 23 August).
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și cererea de intervenție în interesul recurentului-pârât, înalta Curte constată următoarele:
Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevăd ca actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau cele care atestă calitatea de moștenitor și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Decizia in interesul Legii nr. 20 din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secții Unite acordă instanței de judecată competența de a soluționa pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
în cauză, prin cererea de recurs s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar prin cererea de intervenție formulată intervenienta C.M.J. a arătat că atât intervenienta, cât și reclamanta au solicitat măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 469 mp din București, sector 3. Această împrejurare a rezultat și din dezbateri, când părțile au pus concluzii în sensul că atât intervenienta, cât și reclamanta au solicitat măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 469 mp din București, sector 3.
Art. 314 C. proc. civ. dispune: "înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".
Prin urmare, având în vedere criticile formulate și faptul că prin cererea de intervenție se susține că reclamanta nu poate face dovada dreptului de proprietate pentru tot terenul în suprafață de 810 mp, din București, sector 3, se constată că atâta timp cât mai multe persoane fizice au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru același teren, nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt, pentru ca instanța de recurs să fie în măsură să poată face aplicarea corectă a legii în speță.
De aceea, în temeiul art. 312 pct. (2) C. proc. civ., fără a mai analiza și celelalte critici formulate de recurentul-pârât, se va admite recursul pârâtului Municipiul București, prin primarul general și cererea de intervenție formulată de C.M.J., se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru administrarea probatoriului, în vederea stabilirii pe deplin a situației de fapt, respectiv pentru a se verifica, în situația când pentru aceeași suprafață de teren au fost formulate mai multe notificări, de persoane diferite, dacă acestea au fost soluționate și modul de soluționare în scopul aplicării corecte a legii.
Cu ocazia rejudecării, instanța a avut în vedere și celelalte critici formulate de recurentul-pârât și a ținut seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5223/2012. Civil → |
|---|
