ICCJ. Decizia nr. 5360/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 01 septembrie 2011, Curtea de Apel București, a dispus, în baza art. 1551C. proc. civ., suspendarea judecării apelului pentru neindicarea cuantumului pretențiilor în lei în vederea stabilirii obligației de plată a taxei de timbru aferente.
împotriva încheierii mai sus menționată a declarat recurs reclamantul G.G., fără a motiva recursul.
Recursul reclamantului este nul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
în speță, nu numai că recurentul G.G. nu s-a conformat exigențelor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând decât formal motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cererea de recurs, care a învestit înalta Curte, cuprinde numai simple afirmații în legătură cu scutirea reclamantului de plata taxei de timbru.
Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar reclamantul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal și că nu se pot decela motive de ordine publică, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul G.G., împotriva încheierii din 01 septembrie 2011 dată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
← ICCJ. Decizia nr. 5349/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5328/2012. Civil → |
---|