ICCJ. Decizia nr. 5407/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtul N.P.E.S.M. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate stins dreptul de creanță al pârâtului pentru suma de 3.500.000 euro, născută prin contractul de împrumut legalizat sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 la notatul public C.C. și să constate încetată garanția reală asupra unui număr de 3613 acțiuni emise de S.C. N. S.A. și care aparțin reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 105/Ap din 29 octombrie 2009, a admis în parte apelul declarat de reclamantul S.G. împotriva Sentinței civile nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat dreptul de creanță al pârâtului împotriva reclamantului pentru suma de 3.500.000 euro, drept născut în baza contractului de împrumut legalizat sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 la notatul public C.C. și a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea petitului privind constatarea încetării creanței reale asupra unui număr de 3613 acțiuni emise de S.C. N. S.A. și care aparțin reclamantului.
Prin Decizia nr. 1254 din 15 aprilie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul N.P.E.S.M. împotriva Deciziei nr. 105/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, ca instanță civilă.
Rejudecând cauza, prin Sentința civilă nr. 301/S din 15 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și, în consecință: a constatat stins dreptul de creanță al pârâtului împotriva reclamantului pentru suma de 3.500.000 euro, drept născut în baza contractului de împrumut legalizat sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 de Biroul Notarului Public C.C. din Brașov și dreptul de garanție al acestuia, fără deposedare, asupra unui număr de 3613 acțiuni emise de S.C. N. S.A. pentru suma de mai sus, drept constituit prin "Contractul de gaj mobiliar fără deposedare", autentificat sub nr. 120 la 23 ianuarie 2007 de același notar public. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
între pârât, în calitate de creditor și reclamant, în calitate de debitor, s-a încheiat, la data de 23 ianuarie 2007, un contract de împrumut, cu semnătură legalizată de notarul public C.C., pentru suma de 3.500.000 euro, sumă ce urma să fie restituită integral, în aceeași monedă, până la data de 23 ianuarie 2012.
Pentru garantarea restituirii împrumutului s-a încheiat un contract de gaj fără deposedare asupra unui număr de 3613 acțiuni nominale de 10 lei fiecare, pe care debitorul le deține la capitalul social al societății S.C. N. S.A., contractul fiind legalizat la același birou notarial.
Reclamantul a depus la dosar o chitanță descărcătoare, în traducere legalizată, prin care pârâtul confirma restituirea sumei de 3.500.000 euro și autoriza anularea sechestrului corespunzător acestei sume pe acțiunile din societatea S.C. N. S.A .
în fața instanței de apel, pârâtul a recunoscut că a scris și semnat această chitanță, cu excepția mențiunilor "Brașov, 27 noiembrie 2007" și "testimone G.V.", reclamantul prin apărător declarând că înțelege să se folosească de acest înscris, fără luarea în considerare a mențiunilor contestate.
Și prin nota de ședință depusă la dosar la data de 5 mai 2009 intimatul recunoaște că i-a semnat apelantului un document de scutire a datoriei doar cu scopul de a-l ajuta să acceseze un credit de la bancă, însă împrumutul nu a fost restituit.
Mențiunile contestate de pârât nu sunt esențiale, esențială fiind relatarea operațiunii juridice privind restituirea împrumutului, astfel că acest înscris sub semnătură privată are forța probantă a unui înscris autentic în privința conținutului său și a semnăturii, determinată de recunoașterea de către partea căreia i se opune, din perspectiva art. 1176 C. civ.
Instanța a mai reținut că, față de forța probantă a chitanței eliberatoare depusă de reclamant, nu se mai impun a fi analizate celelalte aspecte legate de transferul sumei de 3.500.000 de euro din contul pârâtului în cel al reclamantului ori de faptul că împrumutul a fost constituit din bilete la ordin în valoare de 3.500.000 euro, nevalorificate de reclamant și restituite în forma în care au fost primite, cum susține acesta.
Contractul de gaj încheiat între părți este un contract accesoriu care garantează împrumutul acordat de pârât reclamantului și se stinge pe cale accesorie, ca efect al stingerii obligației principale pe care o însoțește și garantează .
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul N.P.E.S.M., iar prin Decizia nr. 85/Ap din 4 iulie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Apelul formulat de pârât vizează în exclusivitate aspecte de procedură privind încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil și lipsa contradictorialității ședinței de judecată.
Pârâtul a fost reprezentat în cauză de avocatul V.V. încă din primul ciclu procesual (din data de 18 iunie 2009, când dosarul se afla în apel la Curtea de Apel Brașov, secția comercială), până la data de 25 octombrie 2010, când a fost reziliat contractul de asistență juridică nr. 039 din 29 mai 2009.
Prin nota de ședință depusă la dosarul cauzei la data de 26 octombrie 2010, avocatul V.V. a adus la cunoștința instanței încetarea mandatului acordat de pârât.
La data de 28 octombrie 2010 (anterior termenului de judecată stabilit pentru data de 1 noiembrie 2010), pârâtul a înaintat la dosarul cauzei o cerere, solicitând "comunicarea noului termen de judecată prin citare", la domiciliul său din Italia, motivat de rezilierea contractului de asistență juridică.
Această cerere a fost respinsă de Tribunalul Brașov în ședința publică din 1 noiembrie 2010, motivat de faptul că nu există nici o cauză de amânare fără discuție, dosarul fiind lăsat la a doua strigare pentru a da posibilitatea pârâtului de a se prezenta în instanță.
Potrivit materialului probator administrat în cauză, contractul de asistență juridică nr. 039 din 29 mai 2009 a fost reziliat cu 5 zile înainte de termenul de judecată din 1 noiembrie 2010 din inițiativa avocatului V.V., în urma neachitării onorariului convenit de părți.
în această perioadă scurtă de timp, pârâtul, care domiciliază în Italia, nu a avut posibilitatea obiectivă de angajare a altui avocat, care până la termenul de judecată stabilit să studieze întreg dosarul.
Ca urmare, prin măsura luată de Tribunalul Brașov, pârâtul a fost lipsit de dreptul de apărare și de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, iar nu în ultimul rând a fost încălcat principiul contradictorialității.
Nu se poate susține faptul că pârâtul, care a fost reprezentat în cauză de avocat a fost prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare, întrucât Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, care a modificat art. 88 alin. (1) punctul 51 C. proc. civ., a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, ulterior pronunțării Sentinței Tribunalului Brașov nr. 301/S din 15 noiembrie 2010.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul S.G.
Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 297 C. proc. civ. deoarece aceste prevederi legale reglementează posibilitatea instanțelor de a trimite dosarul cauzei o singură dată spre rejudecare.
1. Or, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 1254 din 15 aprilie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție a mai fost pronunțată o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe. Față de această împrejurare, Curtea de Apel Brașov avea obligația de a reține cauza pentru rejudecare în fond.
2. Pentru aplicarea art. 297 C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, se cer a fi îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: prima instanță s-a pronunțat pe fondul pricinii, judecata părții s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, partea a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare prin însăși cererea de apel.
Cea de-a doua condiție, respectiv lipsa părții care nu a fost legal citată, nu este îndeplinită.
Nicăieri în cuprinsul deciziei instanței de apel nu se statuează în mod clar și neechivoc faptul că procedura de citare cu intimatul pârât ar fi fost viciată în fața primei instanțe.
Considerentele avute în vedere de Curtea de Apel Brașov vizează în mod expres împrejurarea că prin modul de desfășurare al judecății, nu s-a respectat dreptul la apărare, principiul echității, respectiv principiul contradictorialității prevăzute în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Legea civilă română, prin reglementarea cuprinsă în art. 297 C. proc. civ. nu intră în conflict cu prevederile Convenției atâta timp cât prin rejudecarea unei cauze sub toate aspectele în fața instanței de apel se asigura tuturor părților garantarea drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Pe de altă parte, art. 6 din Convenție protejează în egală măsură toate părțile, indiferent de poziția lor procesuală. Or, trimițând spre rejudecare o cauză care a parcurs deja un ciclu procesual complet și prima etapă a unui al doilea ciclu procesual se aduce atingere dreptului reclamantului de a-i fi soluționată cauza într-un termen rezonabil.
3. Prima instanță a apreciat în mod corect cu privire la valabilitatea procedurii de citare a intimatului pârât.
împrejurarea că avocatul ales decide să rezilieze contractul de asistență juridică cu cinci zile înaintea termenului acordat nu interesează din cel puțin două motive: raporturile contractuale dintre părți (avocat-client) nu interesează instanța și nu invalidează o procedură de citare efectuată la sediul avocatului, atât timp cât partea nu a solicitat, cu respectarea art. 98 C. proc. civ. schimbarea domiciliului procesual; scopul citării este încunoștințarea părților despre existența procesului civil, locul și data judecății. Raportat la această împrejurare, partea care și-a ales domiciliul trebuia să dea dovada de diligență și să verifice periodic dacă a primit acte de procedură la domiciliul ales.
Pe de altă parte, admițând că există și o obligație a celui la care partea și-a stabilit domiciliul procedural de a înștiința partea cu privire la primirea de citații și/sau alte acte de procedură, cu atât mai mult cu cât persoana aleasă este avocat, nu poate subzista nici un motiv pentru care, partea să nu fi luat cunoștință de termen, citația fiind transmisă și recepționată valabil cu mult timp înaintea datei stabilite ca prim termen al procesului.
Prin urmare, împrejurarea invocată de avocat - rezilierea contractului cu 5 zile înaintea termenului de judecată - nu poate fi opusă părții și instanței de judecată drept cauză care să conducă la invalidarea procedurii de citare. Scopul citării a fost atins, respectiv partea a fost înștiințată de existența termenului, aceasta rezultând din împrejurarea că partea s-a adresat direct instanței cu o cerere prin care solicita ca procedurile de citare ulterioare să se desfășoare la adresa indicată din Italia.
în concluzie, întrucât intimatul-pârât nu a putut demonstra în fața instanței de apel lipsa citării la termenul la care a avut loc judecata pe fondul cauzei, soluția instanței de apel ar fi trebuit să fie în sensul reținerii cauzei și pronunțării unei decizii pe fondul cauzei și nu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Este indiscutabilă aplicarea în cauză a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma modificată prin art. 27 din Legea nr. 202/2010, față de conținutul dispozițiilor art. XXII alin. (2) din acest act normativ și de împrejurarea că apelul formulat de pârât a fost promovat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
în forma modificată prin art. 27 din Legea 202/2010,art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are următorul conținut: "(_) instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe (_), în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, iar partea a cerut în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel".
Contrar celor susținute de reclamant prin cererea de recurs, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a condițiilor impuse de textul de lege enunțat, atunci când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
1. Este adevărat că în acest litigiu a mai fost parcurs un ciclu procesual finalizat prin Decizia nr. 1254 din 15 aprilie 2010, prin care, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul N.P.E.S.M. împotriva Deciziei nr. 105/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, ca instanță civilă.
însă, textul art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., atunci când prevede că măsura de trimitere a cauzei spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată de instanța de apel, are în vedere, așa cum în mod expres rezultă din conținutul său, eventualele dispoziții anterioare, de trimitere a cauzei spre rejudecare, adoptate de instanța de apel. Prin urmare, interesează, pentru legala aplicare a prevederilor art. 297 C. proc. civ., dacă instanța de apel a mai dispus sau nu anterior trimiterea cauzei spre rejudecare, această verificare urmând a se efectua exclusiv asupra măsurilor pronunțate de instanța de apel.
în consecință, este lipsit de relevanță, pentru aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., faptul că, anterior, într-un alt ciclu procesual, instanța de recurs, casând hotărârile pronunțate, a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Brașov.
2. într-adevăr, instanța de apel a reținut în considerentele sale încălcarea de către Tribunalul Brașov a prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. însă, nu este mai puțin adevărat că, în considerentele deciziei pronunțate, Curtea de Apel face referire și la procedura de citare a pârâtului la judecarea cauzei în primă instanță, reținând că la data de 28 octombrie 2010, pârâtul a înaintat o cerere prin care a solicitat comunicarea noului termen de judecată prin citare, la domiciliul său din străinătate, cerere căreia instanța nu i-a dat curs, deși pârâtul nu putea fi prezumat a cunoaște termenele de judecată în condițiile art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc. civ.
3. Procedura de citare a pârâtului nu a fost legal îndeplinită în fața primei instanțe.
Prin cererea depusă la data de 28 octombrie 2010, pârâtul a solicitat să fie citat la domiciliul său din Italia, și anume: strada C. nr. 4, 14010 Dusino San Michele (Asti) Italia. Cererea formulată de pârât îndeplinește condițiile reglementate de prevederile art. 98 C. proc. civ. pentru a fi considerată o schimbare de domiciliu în timpul judecății și a atrage obligația instanței de a comunica actele de procedură la noua adresă indicată de parte.
Această obligație nu ar putea fi înlăturată de prezumția cunoașterii de către pârât a termenelor ulterioare de judecată, așa cum se susține prin motivele de recurs, nici o dispoziție legală neputând susține o astfel de concluzie.
în consecință, judecarea litigiului în primă instanță, în situația în care pârâtul nu a fost legal citată la domiciliul indicat, produce părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 297 C. proc. civ., așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5408/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5405/2012. Civil → |
|---|
