ICCJ. Decizia nr. 5531/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 08 martie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 8198/3/2006, reclamanții S.V., B.Ș., S.O.M. și S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Primăria Municipiului București prin Primarul General, au solicitat anularea Dispoziției nr. 5172 din 23 ianuarie 2006, prin care Primăria Municipiului București prin Primarul General a respins cererile reclamanților privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sectorul 2, "întrucât terenul este afectat de elemente de sistematizare", acordând în consecință, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul menționat compus din teren în suprafață de 532,00 m.p. și construcție demolată, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite, dispoziția atacată fiind lipsită de orice temei legal și probatoriu.
Au mai solicitat și obligarea pârâților la emiterea unei dispoziții de restituire în natură, pe vechiul amplasament, a terenului liber revendicat, situat în București, sector 2, conform prevederilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9,art. 11 alin. (3) și următoarele din Legea nr. 10/2001; restituirea prin echivalent a terenului ocupat de construcții autorizate, optând pentru compensarea cu alte bunuri de același fel (un alt imobil disponibil), conform prevederilor art. 1 alin. (2) și (3), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 9,art. 11 și următoarele din Legea nr. 10/2001; restituirea prin echivalent a construcției edificate pe același teren, în prezent demolată, optând pentru compensarea cu alte bunuri de același fel sau măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 256 din 19 februarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 5172 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului București, constatând calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților pentru întreaga suprafață de 649,39 m.p. teren, situat în București și construcție demolată (două corpuri de construcție constând din o cameră cu sală, două camere, vestibul, bucătărie, cămară și magazie). A obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură a suprafeței de 250, 80 m.p., situat în București, sector 2, identificat conform raportului de expertiză întocmit de inginer expert M.F., care face parte din prezenta hotărâre, și de restituire prin echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură și pentru construcția demolată sub formă de măsuri reparatorii în echivalent conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 472 din 11 iunie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinței nr. 256/2007.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 948 din 3 februarie 2009, a admis recursul reclamanților, a casat sentințele nr. 256/2007 și nr. 796/2007 ale Tribunalului București, ca și Decizia nr. 472/2008 a Curții de Apel București, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.
în considerentele deciziei de casare, înalta Curte a reținut că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, pentru individualizarea terenului ce formează obiectul litigiului, a suprafeței ce poate fi restituită în natură și a vecinătăților, nu numai privind suprafața liberă de teren, dar și în ce privește cea imposibil de restituit. A reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la suprafața terenului ce nu poate fi restituit în natură și a vecinătăților acestuia.
Prin sentința civilă nr. 887 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatori, s-a anulat Dispoziția nr. 5172 din 23 ianuarie 2006 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului București, a fost obligat intimatul la emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul de 323,80 m.p. (250,80 m.p. plus 73 m.p.) situat în București, sector 2 identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.F., raport care face parte integrantă din prezenta sentință. A fost obligat același intimat la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru diferența de teren de 325,59 m.p., imposibil de restituit, precum și pentru construcția demolată. A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată către contestatori în cuantum de 900 lei.
în rejudecare, potrivit dispozițiilor deciziei de casare, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize de către același expert, M.F.
Potrivit concluziilor acestei probe, suprafața liberă de construcții și care poate fi restituită în natură este de 323,80 m.p., terenul imposibil de restituit fiind de 325,59 m.p., expertul stabilind și împrejurarea că nu poate fi restituită în natură construcția care a fost demolată.
Instanța de trimitere a reținut, în primul rând, că nu se impune analiza îndeplinirii de către contestatori a condițiilor prevăzute de art. 2, 3, 4 și 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, (dovezi privind trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea statului, calitatea de persoană îndreptățită, dovada dreptului de proprietate invocat), câtă vreme, prin dispoziția litigioasă, intimații au recunoscut notificatorilor îndeplinirea acestor cerințe ale legii, aspectele menționate nefăcând obiectul contestației.
Contestatorii critică, prin cererea dedusă judecății, soluția de respingere a solicitării lor de restituire în natură pentru terenul liber în accepțiunea legii, intimatul reținând, în dispoziția emisă, că acest teren este afectat de elemente de sistematizare.
De asemenea, criticile se referă la întinderea suprafeței de teren ce a făcut obiectul notificărilor.
în raport de probatoriul administrat, instanța a constatat că dispoziția contestată este nelegală și netemeinică, întrucât, astfel cum atestă expertiza efectuată în cauză, suprafața de 323,80 m.p. teren este liberă, așa încât, față de disp. art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, se impune ca această suprafață să fie restituită în natură. Având în vedere că pentru restul suprafeței de 325,59 m.p., terenul este afectat de elemente de sistematizare, iar construcția a fost demolată, potrivit art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (10), art. 11 alin. (2) din aceeași lege, contestatorii au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, dispozițiile legii fiind în concordanță cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană.
în consecință, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, Tribunalul a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 5172 din 23 ianuarie 2006 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului București și a obligat intimatul la emiterea dispoziției de restituire în natură pentru terenul în suprafață de 323,80 m.p. (250,80 m.p. + 73 m.p.), situat în București, sector 2, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.F., raport care face parte integrantă din prezenta sentință.
Totodată a obligat același intimat la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru diferența de teren de 325,59 m.p., imposibil de restituit, precum și pentru construcția demolată.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, emitentul dispoziției - intimatul Primarul General a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către contestatori, în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariile expertului.
împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Primăria Municipiului București prin Primarul General.
Prin Decizia civilă nr. 185/ A din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General și a obligat-o la plata sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată către intimați.
Curtea de apel a reținut că cererea apelantei pârâte de a nu se restitui în natură imobilul care formează obiectul cauzei este nelegală, întrucât prevederile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate în materia imobilelor preluate abuziv conform principiului "specialia generalibus derogant", iar sentința instanței de fond este dată cu respectarea Legii nr. 10/2001.
Conform art. 7 din Legea nr. 10/2001 "(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. (11) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. (2) Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege."
Conform Normelor de aplicare, pct. 7.1 "Norma prevăzută la alin. (1) al pct. 7 din lege consacră principiul restituirii în natură și numai acolo unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege (semnificația sintagmei nu este posibilă, este complexă fie că bunul nu mai există, fie că acesta a fost înstrăinat)."
Conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, "Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini."
Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale."
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător."
Prevederea alin. (3) al art. 11 din lege are în vedere ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările de execuție a noilor lucrări pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul. în acest caz persoana îndreptățită poate beneficia de măsura restituirii în natură a terenului liber, iar pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de construcții noi, precum și terenul aferent acestora (terenul necesar bunei funcționări a construcțiilor) se acordă măsuri reparatorii în echivalent (art. 11.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.)
Toate textele de lege citate, impun restituirea în natură a imobilului în cauză. Persoana îndreptățită nu are dreptul de opțiune între restituirea în natură și restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent, iar în speță pentru terenul liber de construcții, neafectat de alte elemente de sistematizare singura soluție prevăzută de Legea nr. 10/2001 este restituirea în natură.
Imobilul situat în str. M., sector 2 care face obiectul prezentei cauze este compus din teren în suprafață totală de 640 m.p. și construcția edificată, în prezent demolată.
Intimații-reclamanți au solicitat menținerea sentinței civile apelate privind obligarea Primăriei Municipiului București prin Primarul General la emiterea unei dispoziții de restituire în natură pentru terenul în suprafață totală de 323,80 m2 (250,80 m2 +73 m2 ) situat în București, sector 2, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.F., precum și obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură, în suprafață de 325,59 m.p., cât și pentru construcția edificată pe acest teren, în prezent demolată, cu opțiunea acestora de compensare cu alte bunuri de același fel (un alt imobil disponibil), conform prevederilor art. 1 alin. (2) - (3), art. 4 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 9,art. 11 alin. (3), (5), (6), (8) și următoarele din Legea nr. 10/2001, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 900 lei reprezentând onorariu de expert.
în fond, după casare, apelanta pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul General nu a formulat alte cereri sau întâmpinare prin care să propună apărări, dimpotrivă, la termenul din 11 mai 2010, conform încheierii de dezbateri, tribunalul, în lipsa pârâților a acordat termen, cu citarea pârâților cu o copie a raportului de expertiză efectuat de expert M.F. în vederea formulării de eventuale obiecțiuni și de solicitare a unei noi expertize tehnice; la următorul termen - 08 iunie 2010 - pârâții au lipsit și nici nu au depus la dosar alte cereri, cauza fiind judecată pe fond.
Ca atare, prima instanță s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată și respectiv, a deciziei de casare, conform principiului tantum devolutum, tantum judicatum.
Susținerea apelantei pârâte în sensul că hotărârea de fond se întemeiază exclusiv pe o expertiză tehnică extrajudiciară este anulată de expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul M.F. la data de 10 mai 2010.
în legătură cu obiectivul expertizei stabilit prin încheierea de ședință publică de la 09 martie 2010, ca expertul desemnat să se pronunțe în ce privește identificarea și individualizarea imobilului situat în București, sector 2, ce formează obiectul notificărilor 01, comunicate prin B.E.J. "B., R. și B." către Primăria Municipiului București, expertul M.F. a constatat că imobilul ce a aparținut defuncților S.G. și S.V.M. situat în str. M. era compus din teren în suprafață de 649,39 m.p. și două construcții, în prezent imobilul delimitat de pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 fiind ocupat parțial de construcții noi și rețele de utilități (canalizare, gaze, electricitate).
Conform celui de-al doilea obiectiv, expertul s-a pronunțat asupra identității și individualizării suprafeței libere de teren ce poate fi restituit în natură, evidențierea ei distinctă pe schițele de plan întocmite, stabilirea dimensiunilor și determinarea vecinătăților actuale ale terenului ce poate fi restituit în natură, concluzionând în sensul că "suprafața de teren ce poate fi restituită în natură este de 323,80 m.p.
Expertul M.F. a stabilit în ce privește terenul imposibil de restituit în natură, că acesta are o suprafață de 325,59 m.p. cu vecinătățile indicate în anexa E la raportul de expertiză, iar cu privire la cele două construcții, în prezent demolate, (prima formată dintr-o "cameră cu sală" și a doua compusă din "două camere, vestibul, bucătărie, cămară, magazie") s-a stabilit cu evidență imposibilitatea restituirii în natură.
Raportul de expertiză - în lipsa obiecțiunilor - a fost omologat de către instanța de fond, fiind parte integrantă din sentința civilă nr. 887 din 22 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă (dosar din 01 martie 2006).
Prin urmare critica apelantei intimate vizând măsura respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 323,80 m.p. situat în str. M., a fost respinsă ca nefondată potrivit art. 296 C. proc. civ.
în ce privește întinderea dreptului de proprietate - astfel cum s-a reținut și la fond - a fost dovedită incontestabil în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001 prin actele autentice de preluare a imobilului în proprietatea statului și anume: decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei - RPR nr. 356 din 07 februarie 1963 emisă în baza decretului Consiliului de Stat al RPR nr. 986 din 31 decembrie 1962, potrivit cu care terenul în suprafață totală de 532,38 m.p. situat în București, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în mod abuziv; contractul de donație autentificat de notariatul de Stat al raionului București sub nr. 2733 din 18 iulie 1965 prin care autorii S.G. și S.M. au donat Sfatului Popular al raionului imobilul din București, compus din 2 camere, vestibul, bucătărie, cămară, magazie și teren în suprafață de 108,01 m.p.
Prin adiționarea celor două suprafețe de teren - 532,38 m2 și 108,01 m2 - rezultă că terenul proprietatea autorilor are suprafața totală de 640,40 m2 și nu 532 m2 astfel cum s-a reținut în dispoziția contestată.
în ceea ce privește obligarea intimatei la emiterea dispoziției de restituire în echivalent pentru diferența de teren de 325,59 m.p. imposibil de restituit, precum și pentru construcția demolată este cert că prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt reglementate sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată, iar conform art. 13 alin. (1), capitolul III din Legea nr. 247/2005, analizarea și cuantumul final al despăgubirilor se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
întrucât nu s-au dovedit motive de nelegalitate ale sentinței de fond, apelul a fost respins ca nefondat potrivit art. 296 C. proc. civ.
Conform art. 247 C. proc. civ. a fost obligată apelanta pârâtă la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței din 10 ianuarie 2011 (fila 32).
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate sub următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop a fost prorogat prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).
Se arată că imobilul a făcut obiectul decretului de expropriere, iar prin Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular nr. 356 din 07 februarie 1963, terenul în suprafață de 532 m.p., proprietatea defuncților S.G. si S.M., a fost expropriat și trecut în proprietatea statului
Prin contractul de donație autentificat din 18 iulie 1965, autorii S.G. si S.M. au donat Sfatului Popular al Raionului imobilul din str. M.
Dispoziția nr. 5172/2006 prin care s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 532 m.p. este legală, întrucât această suprafață a fost expropriată, restul suprafeței făcând obiectul contractului de donație ce nu a fost desființat așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Se invocă și faptul că nu s-au făcut niciun fel de dovezi în sensul că reclamanții nu au primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
în consecință, se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în integralitatea sa, ca neîntemeiată.
în drept, se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în recurs, la termenul de judecată din 20 septembrie 2012, intimații reclamanți, prin apărător, au invocat excepția inadmisibilității recursului, fiind exercitat omisso medio, având în vedere faptul că apel a declarat Primăria municipiului București, iar recursul a fost formulat de Municipiul București, reprezentat de către Primarul General.
Excepția astfel invocată este neîntemeiată, intimații reclamanți fiind în eroare în ceea ce privește datele dosarului. Astfel, în dosarul Curții de Apel București, secția a IV-a Civilă a declarat apel Municipiul București, reprezentat legal de către Primarul General, în acest sens fiind declarația de apel aflată la fila 2 a dosarului, semnată și parafată de directorul executiv al instituției.
Declarația de recurs, care cuprinde și motivele recursului, aflată la fila 2 a dosarului înaltei Curți, aparține aceleiași unități administrativ teritoriale, Municipiul București, reprezentat de către Primarul General, semnată și parafată de către același organ de conducere, directorul executiv al instituției.
Prin urmare, intimații reclamanți au fost în eroare asupra datelor dosarului la momentul invocării excepției inadmisibilității recursului pentru acest motiv, excepție care urmează, pe cale de consecință, să fie respinsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Recurentul pârât Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs criticând, în mod generic, faptul că reclamanții nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate potrivit dispozițiilor art. 21 -23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Critica astfel formulată este nefondată, pentru că, în primul rând, recurentul-pârât nu arată, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanța de apel sub acest aspect, pentru a putea fi, eventual, cenzurate și încadrate în motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit acestei norme procedurale, hotărârea atacată este greșită atunci când instanța a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil, corespunzător situației de fapt reținute.
Exercitând controlul judiciar asupra sentinței pronunțate de tribunal, curtea de apel a stabilit că, în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, aceasta a fost dovedită incontestabil în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001 prin actele autentice de preluare a imobilului în proprietatea statului. Toate aceste înscrisuri au creat convingerea fermă instanțelor, că intimatul reclamant beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și pentru construcția demolată în suprafață de 96 m.p. situată pe terenul din București, sector 5.
Stabilindu-se astfel situația de fapt, înalta Curte nu poate să dea o altă interpretare probelor administrate, întrucât aceasta implică practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat și presupune, deci, exercitarea unui control de netemeinicie asupra hotărârii atacate, care nu justifică invocarea motivului de nelegalitate bazat pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situația stabilită în speță, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica relativă la întinderea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, respectiv că aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 532 m.p., întrucât această suprafață a fost expropriată, restul suprafeței făcând obiectul contractului de donație ce nu a fost desființat așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001, este nefondată, urmând a fi înlăturată.
în ce privește întinderea dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, s-a reținut în mod corect că a fost dovedită în mod incontestabil, în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001, prin actele autentice de preluare a imobilului în proprietatea statului și anume: Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei - RPR nr. 356 din 07 februarie 1963 emisă în baza Decretului Consiliului de Stat al RPR nr. 986 din 31 decembrie 1962, potrivit cu care terenul în suprafață totală de 532,38 m.p. situat în București, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în mod abuziv; contractul de donație autentificat de Notariatul de Stat al raionului București sub nr. 2733 din 18 iulie 1965 prin care autorii S.G. și S.M. au donat Sfatului Popular al raionului imobilul din București, compus din 2 camere, vestibul, bucătărie, cămară, magazie și teren în suprafață de 108,01 m.p.
Prin adiționarea celor două suprafețe de teren - 532,38 m.p. și 108,01 m.p. - rezultă că terenul proprietatea autorilor reclamanților are suprafața totală de 640,40 m.p. și nu 532 m.p. astfel cum s-a reținut în dispoziția contestată.
Referitor la suprafața de teren ce a făcut obiectul contractului de donație autentificat de Notariatul de Stat al raionului București sub nr. 2733 din 18 iulie 1963, înalta Curte constată că pentru prima dată în recurs, recurentul pârât arată că actul de donație nu a fost desființat așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, intimații reclamanți nu ar fi îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru acest teren.
Critica nu poate fi primită pentru că recurentul pârât nu a formulat o asemenea critică și în apel, la adresa sentinței primei instanțe, astfel încât, nu există considerente ale instanței de apel care să poată fi cenzurate sub acest aspect.
Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra aspectului invocat, așa încât, este inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru prima dată o critică care nu a fost invocată în apel.
Inadmisibilă este și critica recurentului pârât, privind faptul că reclamanții nu au făcut niciun fel de dovezi în sensul că nu au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, aceasta fiind o critică omisso medio.
Pe de altă parte, înalta Curte apreciază că intimații-reclamanți nu puteau să facă dovada unui fapt negativ, revenind recurentului-pârât sarcina de a proba această susținere, respectiv, existența unor asemenea despăgubiri, ceea ce nu a făcut în cauză.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, urmare respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a obligat recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți, în cuantum de 1240 lei, reprezentând onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5527/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5495/2012. Civil → |
|---|
