ICCJ. Decizia nr. 5577/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5577/2012
Dosar nr. 156/104/2007*
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 8 ianuarie 2007, sub nr. 156/104/2007, reclamantele P.R.V. şi N.M.E. au chemat în judecată pe pârâţii SC B. SA Slatina şi Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 243 din 15 decembrie 2006, emisă de prima pârâtă, admiterea cererii privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 4.200 mp, situat în Slatina, str. O., restituirea prin echivalent a construcţiilor aflate pe teren în anul 1950.
Pe parcursul procesului, s-a emis Dispoziţia nr. 469 din 24 ianuarie 2007 de Primăria Slatina, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din construcţie cu anexe în suprafaţă de 519 mp şi suprafaţa de 1.526 mp teren, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcţie. În ceea ce priveşte terenul, s-a reţinut că acesta este proprietatea pârâtei SC B. SA.
Reclamantele au depus cereri completatoare, prin care au contestat dispoziţia sus-menţionată, sub aspectul respingerii cererii de restituire a terenului, au solicitat constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 iunie 2004 şi a Certificatului de atestare emis de Consiliul Judeţean Olt la 5 aprilie 2004, nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004 încheiat între SC T.I. SRL şi C.I. şi C.R., în contradictoriu cu aceste părţi.
Reclamantele au invocat şi excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Judeţean Olt în favoarea pârâtei SC B. SA.
Prin Încheierea din 8 octombrie 2007, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile a Tribunalului Olt cu privire la excepţia de nelegalitate şi constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a disjuns această cerere şi a trimis-o, spre competentă soluţionare, secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Olt, dispunând suspendarea cauzei, având ca obiect contestaţiile împotriva dispoziţiilor emise de SC B. SA şi de Primăria Municipiului Slatina, până la soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Cauza a fost repusă pe rol la 8 iulie 2009, motivat de faptul că a fost soluţionată cererea privind excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin respingerea acesteia, ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 940 din 5 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC "B." SA, ca neîntemeiată.
S-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamante şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de SC "B." SA, constatând un drept la măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafaţa de 1.706 mp teren.
S-a respins contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Slatina.
S-au respins capetele de cerere privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 şi AA/2004, ca neîntemeiate, şi cererea privind restituirea prin echivalent a construcţiilor de pe teren, ca lipsită de obiect, în contradictoriu cu C.I., C.I.A., SC T.I. SRL şi Primarul Municipiului Slatina.
S-a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Judeţean Olt, ca inadmisibilă, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Olt.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că autorul reclamantelor, Z.I., a deţinut în proprietate suprafaţa de teren de 1.706 mp, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. DD/1937. Reclamantele au calitatea de moştenitoare ale autorului şi au formulat notificări pentru restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie situat în Slatina, str. O., judeţul Olt, la 4 iulie 2001, dar Primăria Municipiului Slatina nu a răspuns acestor notificări. În consecinţă, prin Sentinţa civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâtele Primăria Municipiului Slatina şi SC B. SA au fost obligate să răspundă la notificările formulate de reclamante.
Potrivit art. 28 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, primăria era obligată ca, în termen de 30 de zile, să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice persoanelor îndreptăţite o dispoziţie ce putea fi atacată în instanţă în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 28 pct. 3 din aceeaşi lege, în situaţia în care unitatea administrativ-teritorială nu răspunde notificării, persoanele îndreptăţite pot chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Primăria Slatina nu s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât a emis Dispoziţia nr. 469 din 24 ianuarie 2007 după obligarea de către instanţele judecătoreşti să răspundă notificării formulate de reclamante.
Primăria a înaintat notificarea către SC B. SA la 22 decembrie 2004, dată la care imobilul nu se mai afla în proprietatea acestei societăţi, ci în proprietatea SC T.I. SRL, care l-a cumpărat împreună cu construcţia industrială "Piaţa agroalimentară" la 13 iulie 2004, de la C.I. şi C.I.A., care, la rândul lor, cumpăraseră imobilul la 11 iunie 2004, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. AA/2004, de la SC B. SA.
În ceea ce priveşte cererea privind nulitatea absolută a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 şi nr. AA/2004, instanţa a constatat că este neîntemeiată, întrucât, în cauză, art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil şi nici art. 15 din Legea nr. 54/1998. La momentul încheierii actelor contestate nu exista un litigiu între părţi, având în vedere că Notificarea din 4 iulie 2001 a fost înaintată Primăriei Slatina, care a transmis-o către SC B. SA la 22 decembrie 2004, când terenul nu se mai afla în patrimoniul acestei societăţi.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de SC B. SA, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, la data formulării notificării de către reclamante, imobilul se afla în posesia acestei pârâte, iar, prin Sentinţa nr. 635/2005 pronunţată de Tribunalul Olt şi irevocabilă, s-a constatat calitatea acesteia de a răspunde notificării reclamantelor.
Ţinând seama că, la data formulării notificării, terenul era deţinut de SC B. SA, a fost admisă, în parte, contestaţia şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 243 din 15 decembrie 2006, emisă de această pârâtă, constatându-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafaţa de teren de 1.706 mp conform raportului de expertiză întocmit de M.E. şi faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de supermarketul K.
Referitor la contestarea Dispoziţiei nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emisă de Primăria Municipiului Slatina, aceasta a fost respinsă motivat de faptul că s-au acordat despăgubiri pentru construcţiile demolate deţinute de autorul reclamantelor şi s-a făcut dovada că, la data formulării notificării, deţinătoarea terenului era SC B. SA Slatina, astfel încât şi cererea privind restituirea prin echivalent a construcţiilor de pe teren a fost respinsă ca lipsită de obiect, acestea fiind acordate prin Dispoziţia nr. 469/2007.
În ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Judeţean Olt, instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât, prin Încheierea din 8 octombrie 2007, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile a Tribunalului Olt, cu privire la acest capăt de cerere şi s-a înaintat secţiei de contencios administrativ spre competentă soluţionare, neputând fi formulată o nouă cerere în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 53 din 24 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise apelurile declarate de pârâta SC B. SA şi de reclamantele P.R.V. şi N.M.E., împotriva sentinţei civile sus-menţionate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, din economia reglementărilor cuprinse în dispoziţiile art. 45 alin. (4) şi (5) şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidenţa acestei legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluţie poate avea o înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar, ulterior judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.
În atare situaţie, era obligatoriu ca instanţa care exercită controlul jurisdicţiei speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în speţă, Tribunalul Olt, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Tot ca o chestiune prejudicială urmează a fi tratată şi cererea privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Judeţean Olt.
Cum, de competenţa materială a tribunalului este numai petitul privind anularea Dispoziţiilor nr. 243/2006 şi nr. 469/2007, emise de unităţile deţinătoare, iar tribunalul a soluţionat pricina sub toate aspectele, hotărârea pronunţată este nelegală, dată cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 733 din 1 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile declarate de reclamantele P.R.V. şi N.M.E. şi de pârâta SC T.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 53/2010 a Curţii de Apel Craiova, a fost casată decizia şi trimisă cauza, spre soluţionare, la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Reclamantele au învestit instanţa atât cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiilor nr. 243 din 15 decembrie 2006 şi nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emise de SC B. SA şi, respectiv, Primăria Slatina, cât şi cu cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu terenul în litigiu şi respectiv a nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate CC/2004, emis de Consiliul Judeţean Olt.
Pe parcursul soluţionării apelului, reclamantele au invocat, la 8 octombrie 2007, şi excepţia de nelegalitate a acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea SC B. SA, pentru suprafaţa de 30.725,19 mp, excepţie respinsă prin Decizia nr. 1419 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă.
Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că, în soluţionarea cererii formulate potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum textul a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, instanţa de contencios administrativ nu a examinat excepţia pe fond, soluţia vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinându-se că aceste dispoziţii (care au fost înlăturate) contravin unor principii convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În acest context, revine instanţei civile obligaţia de a asigura verificarea efectivă a mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalităţii actului administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situaţia în care (cazul în speţă) jurisdicţia administrativă nu a rezolvat chestiunea prejudicială, pe fond.
Astfel, în lipsa unei soluţionări pe fond, a excepţiei de nelegalitate, nu se poate vorbi de autoritatea hotărârii instanţei de contencios administrativ în faţa jurisdicţiei civile care poate analiza actul administrativ pe care una dintre părţi şi-a întemeiat pretenţiile; în atare situaţie, judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei, potrivit principiului qui potest majus potest et minus.
În mod greşit s-a pronunţat instanţa de apel şi în legătură cu soluţionarea cererii vizând constatarea nulităţii absolute a Contractelor de vânzare-cumpărare nr. BB/2004 şi nr. AA/2004, interpretată ca o chestiune prejudicială ce trebuie să conducă la declinarea competenţei în favoarea judecătoriei, ca instanţă de drept comun.
Or, în condiţiile în care această cerere a fost alăturată contestaţiei formulată în baza Legii nr. 10/2001, ea are caracterul unei cereri accesorii, aflată într-un strâns raport de dependenţă cu acţiunea principală, situaţie în care competenţa de primă instanţă a tribunalului se justifică.
Ca atare, în mod corect prima instanţă s-a pronunţat pe fondul acestei cereri, ce intră în sfera de aplicare a art. 17 C. proc. civ., respectiv în categoria cererilor accesorii, care se grefează pe acţiunea principală.
Aşa fiind, în considerarea celor expuse, s-a constatat că, fundamentându-şi soluţia, strict, pe competenţa de soluţionare a cererilor interpretate ca fiind chestiuni prejudiciale, instanţa de control judiciar nu a intrat în cercetarea fondului, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (5) şi alin. (61) C. proc. civ., în redactarea ulterioară modificării acestuia, prin Legea nr. 202/2010.
Prin Decizia civilă nr. 279 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile declarate de reclamantele P.R.V., N.M.E. şi de pârâta SC B. SA împotriva Sentinţei civile nr. 940 din 5 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamantele P.R.V. şi N.M.E., persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au declanşat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin Notificarea nr. 49(N)/2001 adresată Primăriei Slatina.
Primăria Slatina a înaintat această notificare pârâtei SC B. SA în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă aceasta nu a răspuns la notificarea prin care reclamantele au solicitat restituirea imobilului situat în Slatina, str. O., judeţul Olt.
Faţă de refuzul pârâtei de a răspunde la notificare, reclamantele s-au adresat Tribunalului Olt cu cererea înregistrată sub nr. 6257/2005, finalizată prin Sentinţa civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005, definitivă prin Decizia civilă nr. 193 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7702 din 2 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin aceste hotărâri a fost admisă acţiunea şi cererea de complinire formulate de reclamante împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Slatina şi SC B. SA şi obligate pârâtele să răspundă notificărilor.
Cele două pârâte s-au conformat dispoziţiilor instanţei, astfel că, prin Dispoziţia nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de pârâta SC B. SA, aceasta a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, situat în Slatina str. O., cu motivarea că aceste bunuri se află în posesia pârâtei SC T.I. SRL.
Prin Dispoziţia nr. 469 din 24 ianuarie 2007, la pct. 1, Primăria Slatina a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din construcţie cu anexe în suprafaţă de 519 mp şi suprafaţa de 1.526 mp teren, iar la pct. 2 a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţia cu anexe în suprafaţă de 519 mp.
Reclamantele P.R.V. şi N.M.E. au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 şi 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv de fiică şi nepoată ale autorului Z.I.
S-a făcut dovada proprietăţii imobilului autorului Z.I., cumpărat de acesta prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. DD din 24 mai 1937, imobil compus din teren şi construcţii.
Acest imobil a fost preluat abuziv de stat prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, construcţiile fiind demolate ca urmare a Decretului nr. 95/1988, preluarea încadrându-se în art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin probatoriul administrat s-a demonstrat că, în speţă, sunt inaplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează restituirea în natură, dat fiind faptul că, în urma unor vânzări succesive, terenul se află în prezent în proprietatea pârâtei SC T.I. SRL, dobândită de aceasta prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. BB/2004.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei SC B. SA în sensul lipsei calităţii procesuale pasive faţă de faptul că nu mai era deţinătoarea imobilului la data la care i-a fost înaintată notificarea, atâta vreme cât această pârâtă nu a invocat aceeaşi apărare în căile de atac declarate împotriva Sentinţei civile nr. 635/2005 pronunţată de Tribunalul Olt, hotărâre prin care a fost obligată să răspundă la notificare.
A fost înlăturată şi apărarea pârâtei SC T.I. SRL, privind excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor CC, emis de Consiliul Judeţean Olt la data de 5 aprilie 2004.
Nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană şi o astfel de acţiune este admisibilă.
Este neîntemeiată, însă, critica ce vizează nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest act a fost emis de Consiliul Judeţean Olt în baza unor hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 6814 din 9 noiembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Slatina, definitivă prin Decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin nerecurare, la 23 februarie 2004.
A nesocoti aceste hotărâri înseamnă a încălca efectul puterii de lucru judecat.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, şi critica reclamantelor privind identificarea terenului în suprafaţă de 1.706 mp, precizarea suprafeţei de teren ocupate de terţii cumpărători şi menţionarea suprafeţei libere.
Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond se concluzionează că această suprafaţă se suprapune cu suprafaţa de 19.466,10 mp curţi - construcţii (cc) ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004.
Faţă de această situaţie şi având în vedere considerentele Deciziei civile nr. 3024/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7936/54/2006, din care rezultă că pârâta SC B. SA era integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute de art. 20 (actual 21) care să poată fi obligate la restituirea în natură a imobilelor, faţă de situaţia juridică a terenului (ce a fost inclus în patrimoniul societăţii integral privatizate), s-a procedat la aplicarea art. 29 din aceeaşi lege şi s-a constatat că, în mod corect, reclamantele urmează să beneficieze de măsuri reparatorii.
Incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 are drept consecinţă menţinerea contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat.
Este neîntemeiată şi critica formulată de apelantele-reclamante, referitoare la faptul că trebuia anulat doar pct. 1 al Dispoziţiei nr. 469/2007 emisă de Primăria Slatina, atâta vreme cât, prin acest punct, a fost respinsă cererea de restituire în natură, iar instanţa a respins în totalitate cererea privind anularea acestei dispoziţii, deoarece, la pct. 2 al acesteia, primăria a propus măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate în suprafaţă de 519 mp, deci, Dispoziţia nr. 469/2009 rămâne în vigoare şi urmează să-şi producă efectele doar cu privire la cel de-al doilea punct.
Criticile pârâtei SC B. SA au fost înlăturate ca neîntemeiate.
În mod corect a fost anulată Dispoziţia nr. 243/2006, emisă de această pârâtă ca urmare a Sentinţei civile nr. 635/2005, pronunţată de Tribunalul Olt, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7702/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâri prin care a fost obligată să răspundă la notificarea formulată de reclamante, deoarece, la momentul notificării, imobilul solicitat se afla în posesia pârâtei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele P.R.V., N.M.E. şi pârâta SC B. SA.
I. Reclamantele P.R.V. şi N.M.E. au criticat decizia sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 (actualmente art. 21) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, dispunând ca recurentele să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent.
În acest sens invocă faptul că, la data înregistrării notificărilor, pârâta SC B. SA era o societate comercială la care statul era acţionar majoritar şi nu era titulara dreptului de proprietate asupra terenului respectiv.
Astfel, la momentul înfiinţării în anul 1991, SC B. SA deţinea un drept de folosinţă asupra terenului aferent pieţei agroindustriale, situat în Slatina, str. O. - N.T., teren în care este inclusă şi suprafaţa de 1.706 mp, din prezentul litigiu.
În octombrie 2001, după depunerea notificărilor, s-a adresat cu cerere în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, iar prin Decizia civilă nr. 33 din 24 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt, neopozabilă reclamantelor, a obţinut constatarea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 26.951,5 mp, din care face parte şi imobilul revendicat de recurente, fără să încunoştinţeze instanţele, ea şi ceilalţi pârâţi, respectiv Primăria Slatina şi Consiliul Local Slatina, despre existenţa notificărilor.
Legea nr. 10/2001 şi art. 20.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi consacră principiul indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au formulat notificări, în scopul îndeplinirii obligaţiei de restituire a bunurilor preluate abuziv către foştii proprietari.
Se emite, în favoarea pârâtei, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. CC din 5 aprilie 2004 de către Consiliul Judeţean Olt.
Ulterior, se încheie în mod nelegal mai multe acte juridice, şi anume, la două luni de la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se încheie Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 iunie 2004, între pârâtă, în calitate de vânzătoare, şi administratorul SC B. SA, C.I., precum şi C.I.A., în calitate de cumpărători, vizând o suprafaţă de teren de 19.466,10 mp.
La o lună de la perfectarea actului juridic sus-menţionat se încheie Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. BB/2004, prin care C.I. vinde acelaşi teren către SC T.I. SRL, toate aceste persoane dobândind în mod nelegal imobilul, după depunerea notificărilor.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 830/2008 (M. Of. nr. 559/24.07.2008), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prin care a fost modificat art. 27 alin. (1) din forma anterioară a legii şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul actualului art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale rezultă că, prin excepţie de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa acestui act normativ, consacrată expres de art. 7, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoana îndreptăţită va primi măsuri reparatorii în echivalent.
per a contrario, imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptăţite, în aplicarea principiului priorităţii acestei modalităţi de restituire.
În speţă, imobilul proprietatea recurentelor-reclamante a fost preluat de către stat fără titlu valabil, Decretul nr. 92/1950 contravenind art. 10 din Constituţia din 1948, astfel încât statul nu-l putea transmite în mod legal.
În acest caz, se impune restituirea în natură a bunului către recurente.
II. Pârâta SC B. SA a criticat decizia sub următoarele aspecte:
Soluţia instanţei de fond, confirmată în apel, de anulare a Dispoziţiei nr. 243 din 15 decembrie 2006, este neîntemeiată, întrucât, la data înaintării notificărilor de către Primăria Slatina către societate, imobilul în litigiu nu se mai găsea în proprietatea SC B. SA, ci în proprietatea SC T.I. SRL.
De asemenea, terenul nu poate fi restituit în natură, pe acesta fiind construit supermarketul K.
În plus, pârâta era integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, ca atare, nu se încadrează în sfera persoanelor juridice prevăzute de art. 21, obligate la restituirea în natură a imobilelor, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 29 constând în recunoaşterea, faţă de reclamante, a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, care cad, însă, în sarcina A.V.A.S, conform alin. (3) din acelaşi text de lege.
În concluzie, SC B. SA nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Pe de altă parte, constatarea existenţei, în favoarea reclamantelor, a unui drept la măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la suprafaţa de 1.706 mp este nelegală, instanţa de fond nefiind învestită cu o asemenea cerere din partea reclamantelor.
Recurenta susţine şi motivarea superficială a deciziei în ceea ce priveşte criticile referitoare la cadrul procesual vizând părţile şi obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi cu privire la netemeinicia anulării Dispoziţiei nr. 243 din 15 decembrie 2006 emisă de SC B. SA.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Olt, iar, în subsidiar, modificarea acestora, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.
Intimata-pârâtă SC T.I. SRL a formulat întâmpinare la recursuri, în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamante, solicitând, în principal, constatarea nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea căii de atac; referitor la recursul declarat de pârâtă, a solicitat admiterea acestuia.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică şi în raport de dezlegarea ce se va da recursurilor, necesitatea stabilirii dacă, în legătură cu terenul în litigiu, există suprafeţe libere în înţelesul Legii nr. 10/2001, care să poată fi restituite în natură.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de reclamante, aceasta este neîntemeiată. Recurentele au invocat încălcarea art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001 cu privire la forma de reparaţie stabilită în favoarea acestor părţi, cu referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei şi a actelor juridice încheiate ulterior depunerii notificărilor, raportat la acelaşi act normativ şi la art. 20.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nevalabilitatea titlului statului, de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 92/1950.
Or, toate aceste susţineri vizează aspecte de nelegalitate, încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din această perspectivă, analizând recursurile în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele căi de atac sunt fondate, pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul declarat de reclamante, susţinerile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, sunt corecte.
Pentru aplicarea textului de lege incident în cauză, urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale sus-menţionate, trebuie stabilit, printre altele, în ce măsură pârâta SC B. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001.
În acest sens, recurentele-reclamante au arătat că pârâta era, la momentul respectiv, societate comercială la care statul era acţionar majoritar, fără să arate motivele pe care îşi fundamentează această susţinere.
În plus, instanţa de apel a reţinut în fapt, în raport de considerentele Deciziei civile nr. 3024/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, că SC B. SA era integral privatizată la apariţia Legii nr. 10/2001.
Or, faţă de actuala structură a recursului, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, motiv care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate, aspectele de fapt, cum este şi problema privatizării integrale a pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai pot fi examinate de prezenta instanţă.
Considerând că SC B. SA era integral privatizată şi, deci, făcea parte din categoria persoanelor juridice menţionate în art. 29 din legea enunţată, trebuie stabilit care sunt consecinţele, pe plan juridic, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, în ceea ce priveşte acest text de lege, decizie de care instanţa de apel nu a ţinut seama, deşi era publicată în Monitorul Oficial la data pronunţării hotărârii recurate (publicată la 24 iulie 2008) şi obligatorie potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Conform acestei decizii, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
În motivarea deciziei, Curtea Constituţională a reţinut, printre altele, că toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că, în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge, după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, Curtea Constituţională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor prin simpla împrejurare de fapt a soluţionării cu întârziere a notificărilor de către societăţile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menţionate.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, se pune problema aplicabilităţii dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare de la data formulării notificării, şi nu a dispoziţiilor art. 29 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cum greşit a considerat curtea de apel.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate aplica dispoziţiile legale anterior menţionate la o situaţie de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, textul indicat din legea în forma iniţială vizează acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, persoanelor îndreptăţite, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, stabilind, totodată, pentru ipoteza respectivă, competenţa instituţiei publice care a efectuat privatizarea în soluţionarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform alin. (2) din acelaşi text.
Din interpretarea per a contrario (prin opoziţie) a art. 27 alin. (1) şi (2) din actul normativ, în forma de la data intrării sale în vigoare, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în temeiul Legii nr. 10/2001, se va pronunţa unitatea deţinătoare a imobilului, iar forma de reparaţie va fi restituirea în natură, în cazul în care notificatorul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, ceea ce, în speţă, deja s-a stabilit de instanţele anterioare, şi dacă nu există impedimente de altă natură pentru această formă de reparaţie.
În litigiul de faţă, un impediment pentru restituirea în natură ar fi determinat de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ulterior notificărilor formulate, între SC B. SA şi pârâţii C., respectiv între C. şi SC T.I. SRL, şi a căror nulitate a fost solicitată de către recurente, dar cerere neanalizată pe fond, de către instanţa de apel.
Aplicarea, în procesul de faţă, a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008 a determinat concluzia greşită a instanţei că textul de lege implică menţinerea contractele de vânzare-cumpărare perfectate de pârâţi.
Din această perspectivă, argumentele Curţii cu privire la actele juridice respective s-au rezumat la aspectul evocat mai sus, instanţa neintrând în cercetarea fondului criticilor invocate de reclamante în legătură cu modalitatea de soluţionare a acţiunii în nulitate, de către prima instanţă.
Aceasta va determina, alături de alte motive (verificarea naturii titlului statului de preluare a imobilului, dacă există suprafeţe libere de construcţii care să poată fi restituite în natură), casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, Curtea va avea în vedere şi susţinerile reclamantelor din recurs în legătură cu pretinsa nevalabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare, inclusiv aspectul invocat în calea de atac referitor la faptul că, la data notificărilor, pârâta SC B. SA nu era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Sub acest din urmă aspect, curtea de apel a reţinut în mod greşit că este neîntemeiată critica referitoare la nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabilă, determinat de puterea de lucru judecat de care se bucură o asemenea hotărâre (Sentinţa civilă nr. 6814 din 9 noiembrie 2001 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin Decizia nr. 33 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Olt şi irevocabilă prin nerecurare).
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti are caracter absolut pentru părţile din acel litigiu conform art. 1201 cu referire la art. 1202 alin. (1) C. civ. şi caracter relativ pentru terţi, potrivit art. 1202 alin. (2) din acelaşi cod.
Cum reclamantele din prezentul litigiu nu au fost părţi în litigiul soluţionat prin hotărârile sus-menţionate, puterea de lucru judecat are, în ceea ce le priveşte, un caracter relativ, ele putând face dovada contrarie celor reţinute în hotărâri, inclusiv pot ataca, prin intermediul acţiunii în nulitate, actul emis în baza hotărârilor, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, Curtea trebuind să procedeze la analiza pe fond a susţinerilor reclamantelor, iar nu să le înlăture doar prin raportare la hotărârile judecătoreşti menţionate.
Revenind la aspectul legat de titlul statului, în speţă, niciuna dintre instanţele anterioare nu a stabilit natura preluării imobilului de către stat, cu sau fără titlu valabil, în raport de care să procedeze, ulterior, la identificarea persoanei care soluţionează notificarea, contestată de pârâta SC B. SA în ceea ce o priveşte, şi la stabilirea formei de reparaţie, ţinându-se seama şi de aspectele arătate în precedent.
Cu alte cuvinte, în ipoteza preluării bunului, de către stat, fără titlu valabil, soluţionarea notificării cade în competenţa unităţii deţinătoare a imobilului de la data notificării, iar în cazul preluării bunului cu titlu valabil, rezolvarea cererii formulate de reclamante revine entităţii prevăzute de lege să soluţioneze notificarea, în speţă, A.V.A.S.
Ca atare, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor depinde de stabilirea, în prealabil, a modalităţii de preluare a bunului, ca, de altfel, şi forma de reparaţie cuvenită persoanei îndreptăţite.
Aceasta nu contravine celor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 635 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7702 din 2 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul că pârâtele SC B. SA şi Primăria Municipiului Slatina trebuie să răspundă notificărilor formulate de reclamante, deoarece, la data pronunţării hotărârilor menţionate, nu fusese pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 şi, ca atare, instanţele nu erau în măsură să ţină seama de cele constatate prin acea decizie.
De asemenea, tot în legătură cu titlul statului, este real că instanţa de apel a menţionat în cuprinsul deciziei că imobilul a fost preluat abuziv, în condiţiile Decretului nr. 92/1950, încadrându-se în dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Aceasta nu înseamnă, însă, că a considerat preluarea imobilului ca fiind nevalabilă, deoarece, din perspectiva actului normativ enunţat, atât preluările cu titlu valabil, cât şi cele fără titlu valabil, sunt considerate preluări cu caracter abuziv.
Ca atare, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va trebui să stabilească natura titlului statului, raportat la legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950, inclusiv din perspectiva Constituţiei în vigoare la data preluării şi a criticilor invocate în legătură cu acest aspect în cererea de recurs formulată de reclamante.
În concluzie, criticile recurentelor privind forma de reparaţie în natură cuvenită pentru imobilul în litigiu sunt corecte pentru cazul în care preluarea bunului în litigiu a operat fără titlu valabil şi actele juridice perfectate ulterior notificărilor sunt nevalabile, chestiuni care trebuie verificate de instanţa de apel, alături de persoana care trebuie să răspundă notificărilor şi, în plus, de stabilirea situaţiei juridice actuale a terenului, în sensul dacă este sau nu liber de construcţii şi amenajări de utilitate publică sau dacă există porţiuni de teren liber, susceptibile de restituire în natură.
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este fondat, urmând a fi admis ca atare, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, în vederea verificării tuturor aspectelor sus-enunţate.
II. Şi recursul declarat de pârâtă este fondat sub două aspecte.
În ceea ce priveşte calitatea SC B. SA, de a răspunde notificărilor, aceasta nu este înlăturată de faptul că, la data comunicării notificărilor de către Primăria Slatina, pârâta nu mai era deţinătoarea imobilului, pe care îl înstrăinase anterior, în baza contractului încheiat cu pârâţii C.
Curtea de apel a reţinut în mod corect că o astfel de apărare trebuia făcută de pârâtă în litigiul anterior, în care a fost obligată să răspundă notificărilor.
Cu toate acestea, criticile referitoare la calitatea de a soluţiona notificările sunt întemeiate raportat la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, fără a se ţine seama de Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008.
Pentru considerentele deja arătate în soluţionarea recursului declarat de reclamante, sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, astfel încât, în raport de natura titlului statului privind imobilul în litigiu, se determină şi persoana care trebuie să răspundă notificărilor, respectiv unitatea deţinătoare a imobilului, în cazul preluării fără titlu valabil, sau instituţia publică implicată în privatizare, conform alin. (2) din acelaşi articol, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.
Cât priveşte unitatea deţinătoare, prezintă relevanţă persoana care are această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, conform art. 20 din aceeaşi lege, astfel încât, şi din acest punct de vedere nu are importanţă, sub aspectul persoanei care trebuie să soluţioneze notificările, cine era deţinătorul imobilului la data comunicării cererilor către SC B. SA.
Pentru identificarea persoanei ce soluţionează notificările în speţă, trebuie mai întâi stabilită natura titlului statului, în condiţiile arătate mai sus, iar în cazul în care se va stabili că titlul statului este nevalabil, pârâta SC B. SA are acest atribut, în calitate de deţinător al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, indiferent de forma de reparaţie cuvenită reclamantelor, iar în cazul unui titlu valabil, instanţa de apel va avea în vedere posibilitatea obligării pârâtei să înainteze notificările, spre soluţionare, către A.V.A.S., având în vedere că aceasta nu este parte în procesul de faţă, dar şi faptul că reclamantele trebuie să primească un răspuns pretenţiilor lor. Recurentele nu sunt culpabile de toate modificările intervenite în legislaţia restituirii imobilelor, inclusiv din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008, astfel încât nu pot primi o soluţie de respingere a contestaţiei determinat de faptul că A.V.A.S. nu figurează în prezentul proces, aşa cum a solicitat recurenta-pârâtă.
Recurenta a mai susţinut şi faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat în întregime de supermarketul K. Raportat la acest aspect, prezenta instanţă a invocat, ca motiv de ordine publică, şi necesitatea identificării dacă există sau nu porţiuni din terenul în litigiu libere de construcţii şi care să poată fi restituite în natură, bineînţeles în funcţie şi de modul în care vor fi rezolvate celelalte aspecte invocate (stabilirea persoanei care răspunde notificărilor, natura titlului statului, constatarea nulităţii actelor perfectate în legătură cu imobilul în litigiu sau, dimpotrivă, menţinerea lor).
Curtea de apel nu a mai stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu ocupat de construcţii şi, în raport de acest aspect, dacă poate fi sau nu restituit în natură, cel puţin în parte, limitându-se să menţioneze că, potrivit suplimentului la raportul de expertiză întocmit în dosarul instanţei de fond, rezultă că suprafaţa pretinsă de reclamante se suprapune cu suprafaţa de 19.466,10 mp categoria "curţi construcţii", care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. BB din 13 iulie 2004 încheiat între pârâţii C. şi SC T.I. SRL.
Instanţa de apel, procedând la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, a considerat că restituirea în natură, ca formă de reparaţie, este înlăturată faţă de împrejurarea că SC B. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a legii, astfel încât nu s-a mai preocupat să stabilească dacă terenul este sau nu liber în sensul acestei legi, ceea ce reprezintă un alt motiv pentru care se impune admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
Cât priveşte critica referitoare la imposibilitatea obligării pârâtei de a face propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu în absenţa unei cereri cu un asemenea obiect, formulată de reclamante, aceasta nu este întemeiată.
În ipoteza în care se constată calitatea notificatorului, de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar restituirea în natură nu este posibilă, legea specială prevede obligaţia deţinătorului imobilului sau entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a acorda bunuri sau servicii în compensare ori de a face propunere de despăgubiri (art. 1 alin. (2), art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma actuală).
Cum obligaţia este legală şi imperativă în sarcina persoanelor sus-menţionate, dispoziţiile care o impun trebuie respectate şi în lipsa unei cereri în acest sens din partea celui interesat, neputându-se reţine că instanţa s-ar fi pronunţat extra petita, în afara limitelor de sesizare, cum greşit pretinde recurenta.
S-a mai susţinut şi motivarea superficială a deciziei recurate sub aspectul stabilirii cadrului procesual, părţi şi obiect, dar şi în ceea ce priveşte critica referitoare la netemeinicia soluţiei de anulare a Dispoziţiei nr. 243/2006, emisă de pârâtă, chestiune ce va fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţinerile sunt neîntemeiate, deoarece curtea de apel a argumentat opinia formată în legătură cu aceste aspecte, în concordanţă cu exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Soluţia Curţii este greşită nu raportat la o analiză insuficientă a criticilor formulate, ci determinat de omisiunea de a avea în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, care a schimbat radical atât conţinutul art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dar a produs şi alte consecinţe juridice decât cele reţinute de instanţa anterioară în legătură cu persoana care trebuie să soluţioneze notificările şi cu forma de reparaţie cuvenită reclamantelor.
În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru modificarea deciziei determinat de o pretinsă motivare incompletă a acesteia.
Pentru toate aceste argumente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va completa probatoriul, inclusiv cu efectuarea unei noi expertize sau, cel puţin, a unui supliment la raportul deja întocmit, urmând să stabilească natura titlului statului de preluare a imobilului în litigiu, raportat la aceasta, persoana care trebuie să soluţioneze notificarea, forma de reparaţie cuvenită reclamantelor (în cazul în care cel ce este obligat să răspundă la notificare este parte în prezentul litigiu) raportat la soluţia ce se va da acţiunii în nulitatea actelor emise sau încheiate după notificare (certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC B. SA, cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior), precum şi la stabilirea situaţiei juridice a imobilului (dacă este sau nu liber de construcţii, în cazul existenţei unor construcţii, dacă există porţiuni libere, care să nu fie necesare funcţionării eventualelor construcţii existente şi care să poată fi restituite în natură, pentru acest ultim aspect fiind necesară proba cu expertiză).
În rezolvarea acestor chestiuni, Curtea va avea în vedere nu numai criticile formulate de apelanţi, dar şi toate susţinerile relevante invocate prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele P.R.V. şi N.M.E. şi de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 279 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5579/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5484/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
