ICCJ. Decizia nr. 5683/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5683/2012

Dosar nr. 3779/236/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 21 septembrie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. 3779/236/2011 la data de 28 martie 2011 petenta SC A. SRL a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie din 4 martie 2011întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. – Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu prin care a solicitat anularea procesului verbal menţionat.

Plângerea s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 162 din 11 ianuarie 2012, Judecătoria Giurgiu, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Giurgiu, a reţinut că fapta constatată prin procesul vebal de contravenţie a fost săvârşită pe raza localităţii S.M., localitate ce se află în circumscripţia Judecătoriei Târgu Mureş.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor care dispun că plângerea însoţită de copia procesului verbal de contravenţie se depune la organul din care face pate agentul constatator, care, împreună cu dosarul cauzei o trimite de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost constatată contravenţia, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Tg. Mureş în aplicarea prevederilor menţionate corob. cu art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Neamţ sub acelaşi număr, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 283 din 7 februarie 2012, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a procedat la declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Tg. Mureş, pe baza aceloraşi considerente ca cele redate în sentinţa civilă nr. 162 din 11 ianuarie 2012 a Judecătoriei Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 4112 din 21 mai 2012, Judecătoria Tg. Mureş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinâna competenţa în favoarea Judecătoriei Giurgiu şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vedeerea pronunţării regulatorului de competenţă.

Această instanţă, pe baza documentaţiei înaintate la dosar de către intimată, a constatat că fapta contravenţională imputată reclamantei prin procesul verbal de contravenţie a fost săvârşită pe raza Judecătoriei Giurgiu, astfel că, în aplicarea aceloraşi texte – art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a procedat la declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află localitatea unde fapta a fost săvârşită.

Înalta Curte constată că în mod corect Judecătoria Tg. Mureş a constatat ivit conflictul negativ de competenţă în raport de dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Tg. Neamţ este rezultatul unei erori materiale a Judecătoriei Giurgiu care, în loc de declinarea dispusă în favoarea Judecătoriei Tg. Mureş a menţionat din eroare în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 162 din 11 ianuarie 2012 că declinarea operează în favoarea Judecătoriei Tg. Nemaţ.

Ca atare, Judecătoria Tg. Neamţ nu a fost sesizată în mod legal prin declinarea de competenţă, astfel că, această instanţă era îndreptăţită să pronunţe doar o încheiere de scoatere de pe rol şi de înaintare a dosarului în favoarea Judecătoriei Tg. Mureş, astfel cum în în mod real a dispus Judecătoria Giurgiu; faţă de aceste constatări, reiese că cele două instanţe implicate în mod veritabil în conflictul negativ de competenţă sunt Judecătoria Giurgiu şi Judecătoria Tg. Mureş, cum în mod legal a constatat cea din urmă instanţă sesizată prin declinarea de competenţă.

Competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale ce formează obiectul dosarului revine Judecătoriei Giurgiu, potrivit celor ce urmează.

Prin procesul verbal din 4 martie 2011 de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de agentul constatator C.N.A.D.N.R. SA – Giurgiu, s-a reţinut în sarcina reclamantei, săvârşirea faptei prevăzute şi sancţionate de art. 61 din O.G. nr. 43/1997, anume, circulaţia pe drumurile publice (ruta Alba Iulia – Giurgiu) cu depăşirea dimensiunilor legale de gabarit, fără a deţine autorizaţie specială de transport; din cuprinsul aceluiaşi proces-verbal reiese că fapta contravenţională a fost constatată de controlorul de trafic al C.N.A.D.N.R., la ieşirea din localitatea Giurgiu.

Potrivit art. 62 din O.G. nr. 43/1997, dreptul comun pentru contestarea procesului verbal de contravenţie îl constiuie O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.

Or, conform art. 32 alin. (1) din acest act normativ: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”

Înalta Curte constată că ambele instanţe aflate în conflict au identificat corect norma de competenţă teritorială exclusivă aplicabilă, în realitate, disputa pornind de la constatări de fapt eronate, întrucât Judecătoria Giurgiu a reţinut ca loc al săvârşirii contravenţiei localitatea S.M. (localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Tg. Mureş) raportându-se la un alt proces-verbal de contravenţie ataşat la dosar de reclamantă (proces-verbal din 4 martie 2011, iar nu la cel contestat în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu, în temeiul art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5683/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond