ICCJ. Decizia nr. 5665/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5665/2012
Dosar nr. 8358/2/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 9426 din 03 octombrie 2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta P.Z. împotriva pârâţilor P.M., G.E., G.M.A., C.R.Ş., Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi SC H.N. SA şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, reţinând că au fost încheiate cu rea credinţă.
Apelurile declarate de pârâţi împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 139 din 1 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 1768 din 21 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei tribunalului.
Împotriva acestei din urmă decizii au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 şi 7 C. proc. civ., G.E. şi G.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 decembrie 2008.
La data de 19 decembrie 2008, împotriva aceleiaşi decizii, a formulat cerere de revizuire şi C.R., întemeiată pe aceleaşi motive.
Prin încheierea din 16 februarie 2009, instanţa a dispus, în baza art. 164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea celor două dosare.
La termenul din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pus în discuţia părţilor, din oficiu, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi inadmisibilitatea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 din acelaşi cod, iar, prin decizia nr. 975/ R pronunţată la aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea cererii de revizuire, Înalta Curte, la termenul din 18 martie 2011, faţă de împrejurarea că intimata P.Z. a decedat, a dispus amânarea judecăţii pentru indicarea moştenitorilor acesteia în vederea introducerii în cauză.
La termenul din 24 iunie 2012, constatând că nu a fost îndeplinită obligaţia de indicare a moştenitorilor, înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea moştenitorilor intimatei decedate P.Z.
Cauza a rămas în nelucrare până la 10 iulie 2012, când, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării judecăţii.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi aceasta să se datoreze atitudinii procesuale culpabile a părţii.
Sancţiunea perimării operează, deopotrivă, şi în situaţia în care suspendarea s-a dispus în temeiul art. 243 C. proc. civ. având în vedere că, potrivit art. 245 alin. (1) pct. 2 din acelaşi Cod, trebuie solicitată reînceperea judecăţii, „prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor”.
Altfel spus, perimarea este incidenţă cu condiţia ca, timp de un an, să nu se fi săvârşit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Singura derogare pe care legiuitorul o face, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiţia însă ca respectivele situaţii, având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
În speţă, nu s-a învederat nicio împrejurare susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ. care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, astfel că, termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data de 24 iunie 2011, când s-a oprit cursul judecăţii, ca urmare a decesului uneia dintre părţi.
Aşadar, constatând că nu a avut loc o repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, în condiţiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi că lăsarea pricinii în nelucrare este imputabilă părţilor, Înalta Curte reţine întrunirea în cauză a cerinţelor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmând să constate perimarea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuienţii G.E., G.M., C.R.Ş. împotriva deciziei nr. 1768 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5664/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5666/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
