ICCJ. Decizia nr. 5759/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5759/2012
Dosar nr. 9420/1/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 4 ianuarie 2007, reclamanţii M.I. şi M.V. au chemat în judecată pârâta Primăria Ploieşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună anularea în parte a Dispoziţiei nr. 20182/2006 emisă de către intimată şi restituirea în natură a terenului de 456 mp situat în Ploieşti, str. C. nr. X.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia sus-menţionată li s-au acordat despăgubiri numai pentru construcţia ce a aparţinut autoarelor, în prezent demolată, iar în ceea ce priveşte terenul nu s-a luat nicio măsură deşi pârâta era obligată să le restituie terenul de 456 mp în litigiu, întrucât acesta este liber.
Prin Sentinţa civilă nr. 473 din 20 martie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia formulată de reclamanţii M.I. şi M.V.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Ploieşti, prin Primar Ploieşti şi în consecinţă:
A anulat în parte Dispoziţia nr. 20182 din 19 decembrie 2006 numai în ceea ce priveşte suprafaţa de teren solicitată, în sensul că s-a constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi pentru terenul de 457 mp situat în Ploieşti, str. C. nr. X, judeţul Prahova şi s-a dispus restituirea în natură către contestatori a terenului de 457 mp sus-menţionat, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. B.N. şi schiţei de plan anexă între punctele 1 - 2 - 3 - 4 - 1.
A reţinut prima instanţă că este nelegală modalitatea în care pârâta a soluţionat parţial notificarea cu care a fost sesizată, dispoziţia atacată fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, cererea reclamanţilor fiind astfel întemeiată şi că atâta vreme cât terenul solicitat este liber, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, se impune restituirea în natură.
Prin Decizia civilă nr. 304 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul şi, în urma rejudecării cauzei, a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând că, ulterior emiterii actului administrativ atacat, respectiv la 19 februarie 2007, pârâta a emis dispoziţia nr. 5463 prin care a recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii şi pentru terenul ce formează obiectul litigiului, dispunând restituirea în natură a suprafeţei de 106,75 mp din terenul solicitat. Pentru diferenţa de teren s-a dispus în sensul emiterii unei dispoziţii care să cuprindă propunerea motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Aceeaşi instanţă de apel a conchis că, atâta timp cât reclamanţii nu au contestat această ultimă dispoziţie emisă pentru teren, în mod greşit s-a dispus desfiinţarea actului atacat care fusese emis exclusiv pentru construcţia aflată pe teren.
Prin Decizia civilă nr. 3613 din 4 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamante, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în considerentele deciziei, că obiectul notificării l-a constituit acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploieşti str. C. nr. X, compus din construcţie demolată şi teren de 450 mp, că pârâta era obligată să soluţioneze notificarea conform dispoziţiilor art. 25 şi 26 din legea sus-menţionată, finalizarea procedurii administrative materializându-se printr-o decizie-dispoziţie motivată care poate fi supusă controlului de legalitate în etapa judiciară a procedurii de restituire prevăzută la cap. III din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia civilă nr. 220 din 2 decembrie 2009 prin care, admiţând în parte apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti prin Primar, a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 473 din 20 martie 2007 a Tribunalului Prahova, în sensul că suprafaţa de teren ce urmează a fi restituită în natură conform măsurii reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001, este de 271 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N. între pct. 1, 2, 5, 6, 1, iar pentru restul terenului de 186 mp, identificat prin pct. 2, 3, 4, 5, 2 din acelaşi raport de expertiză, imposibil de restituit în natură, urmând ca reclamanţii să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent-despăgubiri băneşti, în condiţiile Legii nr. 10/2001, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că Dispoziţia nr. 2182/2006 este nelegală în ce priveşte nerezolvarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii în privinţa terenului ce a fost expropriat de la autoarea contestatorilor, astfel că soluţia ce se impune este în sensul de a se constata dreptul reclamanţilor la acordarea măsurilor reparatorii şi pentru suprafaţa de 457 mp teren, dar în ce priveşte modalitatea de stabilire a acestor măsuri s-a apreciat că se impune schimbarea în parte a soluţiei instanţei de fond, a se constata că suprafaţa de 271 mp urmează a fi restituită în natură, nefiind afectată de construcţii, instalaţii, utilităţi, pentru restul de teren în suprafaţă de 186 mp, imposibil de restituit în natură, reclamanţii urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 4564 din 17 septembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii D.A.C., M.A.V. şi M.Gh.V. şi, admiţând recursul pârâtei Primăria Municipiului Ploieşti prin Primar, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza şi având în vedere îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, conform art. 315 C. proc. civ., în raport şi de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei noi expertize specialitate topografie, pentru ca expertul să identifice terenul în discuţie, să-l poziţioneze pe schiţa de plan, să delimiteze suprafaţa de teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care acesta există, urmând ca la întocmirea raportului de expertiză să se aibă în vedere toate actele emise de R., L., D.T. şi, dacă mai sunt şi alte acte la sediul primăriei, să se precizeze dacă există construcţii, amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru şi alte asemenea utilităţi.
Prin Decizia civilă nr. 166 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de Primăria Municipiului Ploieşti prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 473 pronunţată la 20 martie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarele M.A.V., M.Gh.V. şi D.A.C., cauză trimisă spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 4564 din 17 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
A fost schimbată în parte sus-menţionata sentinţă, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor, în natură, suprafaţa de 189 mp teren, identificată în raportul de expertiză S.V. şi schiţa de plan anexă, între punctele B, C, D, E, F,G, B, situat în Ploieşti, str. C. nr. X, judeţul Prahova, urmând ca pentru restul terenului imposibil de restituit în natură, până la suprafaţa de 457 mp, reclamanţii să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Ploieşti prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepţia tardivităţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Iar, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, potrivit actului de procedură aflat la fila 54 dosar apel, hotărârea recurată a fost comunicată paratei la data de 25 octombrie 2011, astfel încât exercitarea căii de atac deduse judecaţii, la data de 16 noiembrie 2011 (potrivit plicului anexat declaraţiei de apel), se plasează în afara termenului legal de recurs care este, în lipsă de stipulaţie contrară, cel sus-menţionat, respectiv termenul general prevăzut de norma legală evocată.
Împrejurarea că partea a solicitat recomunicarea hotărârii atacate, cerere de altfel respinsă, în condiţiile în care actul de procedură menţionat face dovada, până la înscriere în fals, asupra veridicităţii menţiunilor din cuprinsul său, nu este de natură nici să proroge termenul de recurs şi nici să o repună pe recurentă în termenul legal de declarare a căii de atac, care nu poate opera decât în condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (neinvocate în cauză).
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti prin Primar împotriva Deciziei nr. 166 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5746/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5761/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
