ICCJ. Decizia nr. 5762/2012. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5762/2012
Dosar nr. 1008/35/2010
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 217/C din 5 iulie 2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamanta L.S.C.M. Oradea în contradictoriu cu pârâţii S.M.A. şi F.A. cu sediul necunoscut şi A.I. Oradea.
A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului situat în Oradea, str. M.K., nr. X, înscris în CF nr. 944 Oradea, nr. top. 3159/1, 3156, 3163/1, 3154/1, 3153, 3158 constând în teren cu construcţii suprafaţa de 4.736 mp.
A constatat că pe acest teren reclamanta a edificat o hală de producţie, două magazii, clădire PSI, două ateliere.
A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor cu titlu de construire şi asupra terenului aferent cu titlu de uzucapiune.
A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 13 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a dispus, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 217/C/2010, în sensul de a se trece în cuprinsul dispozitivului şi minutei nr. top. 3152/3 din CF nr. 944 Oradea, nr. top ce se află în folosinţa petentei.
S-a reţinut că fosta Cooperativă de Producţie „L.", antecesoarea în drepturi a reclamantei, îşi desfăşoară activitatea pe terenul în litigiu din anul 1950. În acest sens s-au depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că societatea deţinea la acea dată 4 ateliere, fiind înregistrată la Secţiunea Financiară Regională Bihor, un certificat înregistrat la judecătoria populară din care rezultă că societatea a fost înregistrată la judecătorie, un referat privind dezvoltarea societăţii.
Din Adresa 60981 din 8 septembrie 2008 a Consiliului Local Oradea rezultă că reclamanta figurează în evidenţele serviciului cu suprafaţa totală de 746.817 mp teren în folosinţă, din care suprafaţa de 3.000,44 mp suprafaţă liberă-respectiv 4.468,26 mp suprafaţă construită, pentru care societatea achită impozit pe teren. Terenul aparţine Statului Român, fiind expropriat.
În cartea funciară terenul apare înscris pe fostul proprietar.
Expertiza efectuată în cauză a reliefat că terenurile cu nr. top. 3159/1, 3158, 3156, 3152/3, 3153, 3154/1, şi 3163/1 înscrise în CF 944 Oradea, având suprafaţa de 4.590 mp, se afla în posesia şi folosinţa faptică a reclamantei, pe acestea fiind edificate 17 construcţii.
Faţă de faptul că din toate actele rezultă folosinţa continuă şi neîntreruptă a societăţii asupra terenului, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1831 şi următoarele C. civ., instanţa de fond a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată prin concluziile scrise - respingând excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român - deoarece nu rezultă din nici un act că terenul în litigiu s-ar afla în proprietatea privată a municipalităţii.
Prin Decizia nr. 175 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva menţionatei hotărâri
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit extrasului de CF 944 Oradea, imobilul în litigiu figurează înscris pe seama „F.M.A. şi F.A." încă din anul 1910. Conform actelor atestate de Judecătoria Regală Oradea între anii 1942 - 1944 această firmă era în proces de lichidare, fără a se mai atesta ulterior, în vreun act, închiderea societăţii.
Însă, din anul 1945, luând fiinţă Cooperativa Constructorul, Cooperativa Lemnarilor Sindicali şi Cooperativa Unită a Vopsitorilor imobilul în litigiu a ajuns să fie folosit de către aceste unităţi, la acel an existând doar o ruină pe teren care a fost refăcută, reclădită de aceste cooperative (declaraţiile martorului N.A.). Ulterior, în anul 1951, ca urmare a fuziunii acestor 3 cooperative şi dezlipirii unor ateliere ce funcţionau în cadrul lor, ia fiinţă Cooperativa Lemnul de tip meşteşugăresc, rămânând în folosinţa acesteia imobilul din litigiu situat administrativ în Oradea, strada M.K., nr. X, fapt atestat şi într-o monografie a Cooperativei.
Ori toate acestea coroborate duc la concluzia că imobilul în litigiu a ajuns în posesia antecesoarei reclamantei, fosta Cooperativă Lemnul din anul 1945, dată de la care s-a exercitat o posesie continuă publică, paşnică, netulburată, sub nume de proprietar, deci o posesie ce întruneşte condiţiile art. 1847 C. civ.
Aşa fiind şi văzând că începutul posesiunii se circumscriu anului 1945, conform prevederilor Legii nr. 241/1947, uzucapiunea imobilului va fi guvernată de Codul Civil, după cum în mod corect a statuat şi instanţa de fond, criticile apelantei referitoare la greşita aplicare a legii fiind găsite ca nefondate.
Faţă de cele sus-menţionate, în mod corect s-a constatat că, din 1945 sunt întrunite cerinţele art. 1847 coroborat cu art. 1890 C. civ. şi s-a apreciat că reclamanta, ca urmare a joncţiunii posesiilor, a uzucapat imobilul în litigiu faţă de apelantă, fiind de notorietate istorică faptul că sub regimul comunist bunurile firmelor private au fost etatizate fără a fi lichidate, intrând în proprietatea statului, fie cu titlu de naţionalizare, fie de bun părăsit, aşa încât, nici din această perspectivă apelul şi criticile aduse, nu au fost primite, calitatea procesuală pasivă a statului, fiind astfel justificată.
În privinţa apărării invocate în sensul că acest imobil ar fi fost revendicat de moştenitori ai fostului proprietar, în speţă de numitul E.H., din verificările efectuate în faza de apel, a rezultat că cel care revendică imobilul se numeşte H.M.Y. (V.R.) şi că identifică imobilul ca fiind înscris în CF nr. 945 Oradea, cu nr. top. 3157, imobil ce s-ar afla în posesia şi folosinţa Comunităţii Evreilor Oradea şi nicidecum imobilul în litigiu aflat în posesia şi folosinţa reclamantei şi care se identifică cu CF nr. 944 Oradea, CF în care nu figurează nr. topo revendicat 3157, deci este vorba de un cu totul alt imobil.
În fine, s-a mai susţinut de către apelantă cum că din anul 2002, terenul înscris în CF nr. 944 Oradea, a fost impus în sarcina fiscală a reclamantei ca şi teren în folosinţă, proprietate de stat şi prin urmare posesia nu a fost utilă, reclamanta neposedând imobilul cu titlu de proprietar sau chiar dacă s-ar fi împlinit termenul uzucapiunii înainte de impunerea ca teren proprietate de stat, reclamanta în deplină cunoştinţă de cauză a renunţat implicit la prescripţia achizitivă împlinită, devenind incidente prevederile art. 1838 C. civ. S-a remarcat faptul că potrivit expertizei topo, efectuate în cauză, imobilul în litigiu identificat sub nr. topo 3159/1, 3158, 3156, 3152/3, 3153, 3154/1 şi 3163/1 având suprafaţa totală de 4.590 mp este înscris în CF nr. 944 Oradea şi este situat pe strada S. şi nu pe strada M.K., cum în mod eronat arată apelanta, aşa încât, nici această critică nu a fost primită, ea vizând şi de această dată alt imobil, nu cel identificat prin expertiza judiciară şi cu privire la care, în mod corect instanţa de fond a constatat că a fost uzucapat în condiţiile Codului Civil.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri a declarat recurs pârâta Consiliul Local al Municipiului Oradea - Administraţia Imobiliară Oradea care, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ., a susţinut că în mod greşit a considerat instanţa de apel ca fiind incidente prevederile Codului civil privind uzucapiunea invocată de reclamantă, deşi imobilul este situat într-o regiune supusă sistemului de publicitate reglementat de Decretul nr. 115/1938, ale cărui condiţii nu sunt îndeplinite în cauza dedusă judecăţii.
La judecarea apelului, instanţa nu a analizat criticile referitoare la legalitatea hotărârii instanţei de fond, aduse prin memoriul de apel, respectiv nu a analizat dacă uzucapiunea începută în anul 1950 (astfel cum reţine prima instanţă) este supusă reglementării unuia dintre cele două sisteme de publicitate, ci a analizat cauza exclusiv prin raportare la dispoziţiile dreptului comun.
Greşit au fost înlăturate criticile sale privind renunţarea de către uzucapant la uzucapiune şi la incidenţa prevederilor art. 1838 C. civ., pe motiv că susţinerile sale ar viza un alt imobil decât cel a cărui uzucapiune se cere a se constata.
În acest sens, a susţinut că, deşi a arătat că imobilul solicitat pretins situat în Oradea, str. S. este unul şi acelaşi cu imobilul identificat ca fiind situat în Oradea, pe Str. M.K. (stradă paralelă cu Str. S.), imobil impus la Direcţia Finanţe Locale Oradea în sarcina Lemnul Societate Cooperatistă, teren proprietate de stat şi pe care societatea reclamantă are declarate construcţiile, a fost respinsă critica privind incidenţa prevederilor art. 1838 C. civ.
Constatările instanţei de apel sunt astfel contradictorii în privinţa imobilului în litigiu, nefiind clar determinat dacă este sau nu situat pe Str. M.K.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului.
Recursul este fondat.
Încă de la judecata în faţa primei instanţe, pârâtul Consiliul Local - Administraţia Imobiliară Oradea a susţinut că imobilul pretins în cauză, înscris în CF nr. 944 Oradea sub nr. top. 3159/1, 3156, 3163/1, 3153, 3152/3, 3158 constând în teren în suprafaţă de 4.736 mp, a fost impus ca şi teren proprietate de stat şi folosit de societatea reclamantă, impunere stabilită prin Procesul-verbal de control nr. 145813 din 5 iunie 2002 întocmit de către inspectori ai Direcţiei Finanţe din cadrul Primăriei Municipiului Oradea.
Achitarea taxei de teren de către reclamantă, confirmată de Direcţia Finanţe din cadrul primăriei, prin Adresa nr. 172.576/2008, constituie o renunţare tacită la prescripţia achizitivă, fiind astfel incidente prevederile art. 1838 C. civ. ce consacră posibilitatea renunţării la uzucapiunea împlinită. Prin achitarea taxei pe terenul proprietatea statului, reclamanta şi-a manifestat de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de cauză intenţia abandonării dreptului pretins/dobândit prin prescripţie, ceea ce conduce la netemeinicia acţiunii deduse judecăţii.
Având a analiza această apărare, prima instanţă şi consecutiv instanţa de apel au omis să verifice şi să se pronunţe pe apărarea/critica din apel sus-invocată, reţinând, pe de o parte că terenul solicitat în cauză apare înscris în evidenţele de carte funciară pe numele foştilor proprietari şi că este distinct de terenul/imobilul deţinut de aceeaşi reclamantă dar situat pe Str. M.K. nr. X ce a constituit obiectul impunerii.
Constatările celor două instanţe sunt, astfel cum temeinic susţine recurenta, eronate întrucât astfel cum rezultă din Procesul-verbal din 27 mai 2002 întocmit de inspectori ai Direcţiei Finanţe din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, obiectul verificărilor l-a constituit taxa de folosire a terenului proprietate de stat pe perioada verificată 1997 - 2001 şi a vizat şi terenul din extrasul CF 944/2002 în suprafaţă de 1.276 stj. (4.594,3 mp) aparţinând Statului Român, acest teren fiind expropriat în favoarea Statului Român, fără însă a se face modificările în extrasul de carte funciară, acesta figurând pe numele „vechilor proprietari", teren ce a constituit şi el obiectul impunerii şi pentru care pârâta a susţinut că reclamanta a achitat integral taxa impusă de organele fiscale.
În acest context şi în scopul suplimentării probaţiunii pentru a se lămuri şi în raport de înscrisul menţionat (omis a fi analizat de instanţele fondului) ce va fi avut în vedere şi de completarea la lucrarea de expertiză ce va fi administrată în cauză, situaţia de fapt dedusă judecăţii şi dat fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite", va fi casată decizia curţii de apel.
Cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului pârâtului, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi celelalte critici invocate prin declaraţia de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Oradea - Administraţia Imobiliară împotriva Deciziei nr. 175A din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5761/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5764/2012. Civil → |
|---|
