ICCJ. Decizia nr. 5893/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5893/2012
Dosar nr. 4740/2/2011
Şedinţa publică de la 02 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 12 februarie 2008, Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pârâta SC E.G. SRL, în calitate de expropriat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună exproprierea, pentru cauza de utilitate publică de interes local, a suprafeţei de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în Bucureşti, B-dul V., sector 6, trecerea imobilului sus-menţionat în proprietatea expropriatorului cu obligarea reclamantului la achitarea către pârâtă a despăgubirilor în valoare de 919.994 RON, potrivit Legii nr. 33/1994.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Hotărârea nr. 160 din data de 06 iulie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în conformitate cu Legea nr. 33/1994, în vederea realizării lucrării de interes public local "Pasaj Denivelat Superior Basarab" a fost declarată de utilitate publică zona unde se află imobilul şi anume în Bucureşti, str. V., sector 6. Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 33/1994, hotărârea anterior menţionată a fost adusă la cunoştinţa lui SC E.G. SRL prin notificarea din 09 august 2007.
În ceea ce priveşte declararea utilităţii publice, a solicitat să se ia act că a fost îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, respectiv, s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar lucrarea de interes public local "Pasaj Denivelat Superior Basarab" a fost înscrisă în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului. Rezultatele cercetării prealabile au fost consemnate în procesul-verbal din 08 iunie 2006. Imobilul situat în B-dul V., sector 6, proprietatea pârâtei, se află în zona afectată de lucrarea de interes public local "Pasaj Denivelat Superior Basarab", motiv pentru care acesteia i s-a comunicat notificarea din 09 august 2007 prin care i s-a adus la cunoştinţă măsura exproprierii cu privire la suprafaţa de teren de 171 mp., precum şi cuantumul despăgubirilor propuse, în cuantum de 919.994 RON.
A arătat reclamantul că despăgubirea reprezintă valoarea reală a suprafeţei supuse exproprierii şi a fost stabilită prin raportul de evaluare din data de 08 iunie 2006, întocmit de către expert evaluator acreditat de Ministerul Justiţiei, B.C., la valoarea de 919.994 RON.
La data de 28 martie 2008 SC E. SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin întâmpinarea formulată s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât ca nefondată, iar în baza art. 274 C. proc. civ., obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvenţională formulată cu privire la cererea de chemare în judecată a reclamantului-pârât, s-a solicitat obligarea acestuia la plata unei drepte şi prealabile despăgubiri în cuantum de 4.766.321 RON, în situaţia admiterii cererii de expropriere a imobilului teren în suprafaţă de 171 mp. situat în Bucureşti, B-dul V., proprietatea societăţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, a dispus exproprierea imobilului compus din 171 m.p. teren, aflat în proprietatea pârâtei reclamante, situat în Bucureşti, Bd. V., sector 6, a dispus trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului şi l-a obligat pe acesta la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.390.613,39 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, solicitând admiterea apelului şi schimbarea, în parte, a sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
La data de 23 decembrie 2009, curtea de apel a admis excepţia de litispendenţă şi a dispus reunirea Dosarului nr. 17009/3/2009 la prezenta cauză, reţinând că în ambele dosare instanţa este învestită cu determinarea despăgubirii cuvenite SC E.G. SRL ca urmare a exproprierii suprafeţei de 171 m.p. teren din Bucureşti, Bd. V., sector 6.
Prin declaraţia autentificată sub nr. 1155 din 13 octombrie 2009 la B.N.P. Asociaţi C.D. şi M.T., SC E.G. SRL, prin administrator M.S. a renunţat la judecata Dosarului nr. 17009/3/2009, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 298 şi 246 C. proc. civ., curtea de apel a luat act de renunţarea la judecată.
Prin Decizia civilă nr. 166/A din 05 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia lipsei de interes în formularea apelului, ca nefondată, a luat act de renunţarea reclamantei SC E.G. SRL la judecarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 17009/3/2009.
A admis apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul Bucureşti reprezentat prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva Sentinţei civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC E.G. SRL, iar prin Decizia nr. 3502 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În considerentele deciziei de casare s-a arătat că SC E.G. SRL a invocat excepţia lipsei de interes a apelantului în continuarea judecării apelului, motivat, în esenţă, pe faptul că la data judecării căii de atac interesul nu mai îndeplinea condiţiile de a fi actual şi legitim. Intimata a argumentat lipsa acestor cerinţe ale interesului, întrucât scopul pentru care apelantul a declanşat litigiul a fost atins, respectiv a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii şi cuantumul despăgubirii pentru imobilul expropriat a fost stabilit, prin acordul părţilor, cu titlu definitiv şi fără posibilitatea ca acest cuantum să mai fie modificat.
În al doilea rând, instanţa de apel nu a arătat de ce, prin înlăturarea implicită, dedusă de instanţa de recurs, a art. 9 din Legea nr. 198/2004 care dă expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2), dreptul exclusiv de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, după acceptarea de către expropriat a despăgubirii propuse prin Hotărârea nr. 13/2009, se mai poate considera că apelantul are interes în finalizarea judecării apelului.
În al treilea rând, instanţa de apel nu a justificat de ce consideră că, în cauză, cuantumul despăgubirii nu a fost stabilit prin acordul părţilor. Simpla afirmaţie în acest sens, urmată şi de o motivare destul de prolixă legată de data Hotărârii nr. 13/2009, în raport de data pronunţării sentinţei prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006, nu a putut fi considerată drept o reală motivare a soluţiei date asupra excepţiei lipsei de interes.
Conform instanţei de recurs, s-a impus casarea, cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel, şi nu modificarea hotărârii, pentru ca instanţa de trimitere să analizeze printr-o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă, în raport de considerentele anterioare, interesul procesual al apelantului în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei SC E.G. SRL este actual.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 20 mai 2011, sub nr. 4740/2/2011.
În şedinţa publică din data de 6 septembrie 2011 Curtea a repus în discuţie în cauză excepţia lipsei de interes a apelului, excepţie ridicată de intimata-pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă excepţia lipsei de interes a apelului şi, în consecinţă, a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, împotriva Sentinţei civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca fiind lipsit de interes.
S-a luat act de renunţarea reclamantei SC E.G. SRL, la judecarea cererii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1700/3/2009.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
Curtea de apel, raportându-se la limitele învestirii în faza procesuală a apelului, a reţinut că Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 06 iulie 2006, prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local "Pasaj Denivelat Superior Basarab", a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 1176 din 09 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă.
Totodată, s-a mai reţinut că, prin Hotărârea nr. 13 din 07 aprilie 2009, expropriatorul a înlocuit suma oferită iniţial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentinţa apelată.
Una dintre cerinţele esenţiale pentru existenţa dreptului la acţiune este interesul, cerinţă ce trebuie întrunită nu numai la momentul formulării acţiunii în justiţie, ci trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului în promovarea oricărei forme procedurale din cadrul acţiunii iniţiate.
Interesul trebuie să fie legitim, personal şi, în plus, să fie născut şi actual, deoarece un interes eventual sau, după caz, un interes ce a fost depăşit nu mai poate justifica demersul judiciar.
Conform înscrisului aflat la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţa de apel a reţinut că suma de 1.390.613,38 euro + TVA a fost propusă (şi ulterior consemnată) sub condiţia ca Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, să fie menţinută.
Aşadar, apelantul a înţeles ca, prin Hotărârea nr. 13 din 07 aprilie 2009, emisă în conformitate cu Legea nr. 198/2004, să stabilească despăgubirile prin raportare la Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în cuantumul arătat de această hotărâre judecătorească, ceea ce echivalează practic cu o executare benevolă a singurului aspect ce rămăsese în discuţie, cel al despăgubirilor datorate pentru exproprierea dispusă, despăgubiri care însă nu puteau fi plătite, conform actului normativ sus-menţionat, decât după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti pronunţată în litigiul având ca obiect exproprierea şi stabilirea sumelor ce se vor achita celui expropriat.
În fine, având totodată în vedere că intimata a acceptat această ofertă de despăgubire, înţelegând să nu conteste respectiva hotărâre care, pe de altă parte, nu a fost revocată, curtea de apel a constatat că exercitarea apelului în prezenta cauză - apel ce a vizat doar cuantumul despăgubirii stabilite prin raportul de expertiză judiciar - este lipsită de orice interes actual.
Văzând limitele rejudecării şi manifestarea de voinţă exprimată anterior în cauză de intimată cu privire la cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1700/3/2009, s-a luat act de această manifestare, conform art. 246 C. proc. civ., în sensul renunţării la judecata cererii respective.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, respingerea excepţiei lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul susţine că, deşi Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 06 iulie 2006, prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local "Pasaj Denivelat Superior Basarab", a fost anulată, pentru ca Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, să nu mai producă efecte este necesar ca aceasta să fie desfiinţată printr-o altă hotărâre judecătorească, pronunţată într-o cale de atac de reformare sau de retractare.
Pe de altă parte, arată recurentul, în faza procesuală a apelului nu a mai fost pusă în discuţie măsura exproprierii, ci doar cuantumul despăgubirilor, transferul dreptului de proprietate operând de drept la momentul consemnării despăgubirilor, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004.
În opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că stabilirea despăgubirilor, prin raportare la Sentinţa civilă nr. 1900 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, echivalează cu o executare benevolă a dispoziţiilor acesteia referitoare la cuantumul despăgubirilor, apreciere ce contravine situaţiei reale întrucât, tocmai cuantumul despăgubirilor a determinat reclamantul să declare apel.
În fine, se arată că s-a reţinut în mod greşit că SC E.G. SRL a acceptat oferta de despăgubire, având în vedere că a formulat contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 07 aprilie 2009 şi, chiar dacă ulterior a renunţat la judecarea acestei cereri, nu se poate trage concluzia că instanţa nu mai are posibilitatea de a modifica cuantumul despăgubirii, aşa cum se susţine în mod greşit de către curtea de apel.
Analizând recursul prin raportare la criticile formulate şi la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin O.U.G. nr. 12/2009, emisă ulterior pronunţării Sentinţei nr. 1900 din 19 decembrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca instanţă de fond, Guvernul României a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a suprafeţei de teren de 171 mp., din imobilul proprietatea pârâtei, situat în Bucureşti, B-dul V., sector 6, procedură reglementată de Legea nr. 198/2004, aceasta având caracter de lege specială în raport de Legea nr. 33/1994, ce constituie dreptul comun în materie de expropriere.
Procedura de expropriere declanşată în baza Legii nr. 198/2004 a fost finalizată prin emiterea, de către expropriator, a Hotărârii nr. 13 din 07 aprilie 2009 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii ce se cuvine expropriatului la suma de 1.390.613,38 euro + TVA, prin raportare la Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, cuantumul despăgubirilor fiind cel arătat de această hotărâre judecătorească.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că expropriatorul nu mai avea interes procesual actual în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei, prin Hotărârea nr. 13 din 07 aprilie 2009, emisă în procedura de expropriere declanşată în baza Legii nr. 198/2004, acesta achiesând, în mod tacit, la dispoziţiile sentinţei pronunţate de instanţa de fond, respectiv Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind de acord cu cele cuprinse în dispozitivul acesteia.
De altfel expropriatorul a consemnat suma menţionată (1.390.613,38 euro + TVA) la dispoziţia societăţii expropriate, eliberarea acesteia fiind amânată până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 198/2004, adică până la momentul stingerii irevocabile a litigiului dintre părţi cu privire la cuantumul despăgubirii.
Prin declaraţia autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009 de BNPA D.C. şi T.M., SC E.G. SRL a acceptat oferta de despăgubire făcută de expropriator, ceea ce echivalează cu faptul că a fost stabilit, în mod definitiv, cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul părţilor, la suma stabilită prin Sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, respectiv 1.390.613,38 euro + TVA.
Interesul reclamantului, privit din perspectiva uneia dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa dreptului la acţiune, trebuie să existe nu numai la momentul introducerii acţiunii în justiţie, ci trebuie să se regăsească pe tot parcursul procesului, în promovarea oricărei forme procedurale din cadrul acţiunii iniţiale, ceea ce înseamnă că un interes eventual sau, după caz, un interes ce a fost depăşit nu mai poate justifica demersul judiciar.
Or, în cauză, achiesarea expropriatorului la cele dispuse prin sentinţa ce a făcut obiectul apelului, prin emiterea Hotărârii nr. 13 din 07 aprilie 2009, precum şi stabilirea, cu titlu definitiv, a cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, prin acordul de voinţă al părţilor, ca urmare a acceptării ofertei de despăgubire de către expropriat, prin declaraţie autentificată la notariat, respectându-se procedura reglementată de Legea nr. 198/2004, duce la concluzia că reclamantul nu mai avea interes actual în ceea ce priveşte calea de atac a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.
În fine, mai trebuie menţionat faptul că Hotărârea nr. 13 din 07 aprilie 2009 are un caracter definitiv, fără ca expropriatorul să mai aibă posibilitatea de a o modifica, revoca sau anula. Şi aceasta deoarece, ulterior stabilirii cuantumului despăgubirilor prin hotărâre, efectuării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat către expropriator şi acceptării despăgubirii stabilite prin respectiva hotărâre de către expropriat, nu mai există niciun temei legal pentru expropriator de a reveni asupra acestui cuantum.
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei împotriva Deciziei nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei împotriva Deciziei nr. 680/A din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5923/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5884/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
