ICCJ. Decizia nr. 5923/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5923/2012
Dosar nr. 28914/3/2008
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 891 din 23 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins contestaţia precizată, formulată de reclamanţii B.T.S., S.E.A., D.E., I.B., Ş.G. şi Ş.P.M.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 735 din 20 februarie 2009, pârâtul a respins notificările formulate de reclamanţi, având ca obiect imobilul din str. Z., format din teren şi construcţii, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul s-ar fi aflat în patrimoniul autorului lor, N.G.
Tribunalul a mai reţinut că, prin expertiza efectuată în cauză, nu s-a dovedit că imobilul solicitat este identic cu cel folosit de pârât.
Prin Decizia nr. 730A din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte.
A anulat Decizia nr. 735 din 20 februarie 2009, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanţilor imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Z., compus din teren în suprafaţă de 3.407 mp şi construcţiile existente, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză întocmite de expert D.M. şi I.A.
A menţinut afectaţiunea imobilului pe o perioadă de trei ani, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a reţinut că autorul reclamanţilor a devenit proprietarul imobilului denumit F.O. (compus din 5.000 mp teren, construcţii, maşini şi instalaţii) prin ordonanţa de adjudecare din 21 martie 1946 .
Prin dispoziţia din 15 decembrie 2005, modificată prin dispoziţia din 18 septembrie 2009, Primarul municipiului Iaşi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de 1.912 mp teren şi construcţiile anexe şi a direcţionat notificarea către Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru partea de imobil deţinută de acesta, respectiv, 3.088 mp teren şi construcţii.
Deşi se pretinde că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 183/1952, acest act normativ se referă la un alt imobil, situat în str. B., alăturat imobilului în litigiu, iar expertiza efectuată în cauză a constatat că terenul, în suprafaţă de 3.407 mp şi construcţiile ce au aparţinut Fabricii O. corespund cu cele folosite de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Au fost identificate ca şi construcţii noi extinderea cabinei poartă şi staţia de carburanţi, reprezentând un procent de 3,09% din totalul imobilului şi s-au constatat amenajări subterane şi supraterane.
Constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a imobilului şi a menţinut afectaţiunea acestuia pe o perioadă de 3 ani.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a prezentat procedura derulată în faza administrativă şi judiciară, modalitatea de preluare a imobilului şi evoluţia în timp a regimului juridic al acestuia.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a motivat hotărârea exclusiv pe concluziile rapoartelor de expertiză, fără să arate de ce a înlăturat obiecţiunile formulate de pârât.
În continuare, recurentul combate constatările experţilor cu privire la descrierea clădirii principale şi cabinei poartă şi concluzionează că nu s-a putut stabili existenţa identităţii între imobilul deţinut de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cel solicitat de reclamanţi.
Recursul declarat este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înţelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală şi pentru a combate argumentele de drept invocate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate, nefiind suficientă simpla menţionare a motivelor de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reţinute prin hotărârea atacată şi combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanţă.
Motivarea unui recurs înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
În cauză, susţinerile recurentului nu constituie critici de nelegalitate ale argumentelor prezentate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate, ci prezentări ale procedurilor derulate anterior şi exprimarea nemulţumirii faţă de constatările experţilor desemnaţi în cauză.
Singura afirmaţie a recurentului, care ar putea constitui o critică, se referă la faptul că nu există identitate între imobilul pe care îl deţine şi cel solicitat de reclamanţi, dar această susţinere nu reprezintă o critică de nelegalitate, pentru că, deşi instanţa de apel a motivat amplu de ce a constatat că există identitate, recurentul nu combate cu argumente constatările instanţei, limitându-se doar să afirme că imobilul solicitat este altul decât cel pe care îl deţine.
De aceea, recursul declarat se va constata nul, în aplicarea dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul, ca parte căzută în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Deciziei nr. 730 A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi B.T.S., S.E.A., D.E., I.B., Ş.G. şi Ş.P.M.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5925/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5893/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
