ICCJ. Decizia nr. 5958/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5958/2012
Dosar nr. 19349/3/2011
Şedinţa din 3 octombrie 2012
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 6 decembrie 2010, reclamanţii P.I.A., P.C.M. şi P.M., în calitate de moştenitori ai lui P.V., au solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea Casei de pensii la eliberarea deciziei de pensionare emisă la data de 10 ianuarie 2008 şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumelor de bani, constând în drepturi salariale cuvenite şi neachitate, respectiv ajutor suplimentar reprezentând două salarii de bază nete acordate pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, în cuantum de 14.672 RON şi ajutorul suplimentar de deces, respectiv de trei ori salariul de bază, sume reactualizate la data efectuării plăţii, prin aplicarea coeficientului de inflaţie la sumele neachitate.
Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 162 din 27 ianuarie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3356 din 9 aprilie 2012 a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect obligarea pârâţilor Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice la plata în solidar a sumelor reprezentând ajutor suplimentar de deces şi ajutor suplimentar în favoarea Tribunalului Olt, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. A disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor la emiterea deciziei de pensionare, cu formarea unui dosar distinct.
S-a reţinut că acţiunea în pretenţii ce face obiectul capetelor 2 şi 3 de cerere reprezintă acţiunea formulată de o persoană având calitatea de poliţist, prin succesorii săi în drepturi, împotriva fostului angajator, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt, cu privire la plata unor drepturi salariale cuvenite în urma prestării unei munci în favoarea angajatorului, fiind guvernată de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 şi ale Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Instanţa a constatat totodată că acţiunea reclamanţilor conţine capete distincte, având cauze diferite, guvernate de norme de drept substanţial diferite.
Pe cale de consecinţă, a apreciat că în mod eronat prima instanţă învestită, Tribunalul Olt, s-a raportat doar la dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 atunci când a analizat normele de competenţă teritorială şi funcţională incidente, în fapt textul de lege aplicându-se doar cu privire la primul capăt al cererii formulate.
De asemenea, instanţa a constatat că deşi există o oarecare legătură între primul capăt al cererii, care urmăreşte obligarea pârâtei Casa de Pensii la eliberarea unei decizii de pensionare şi următorul, care urmăreşte plata unor drepturi salariale cuvenite după prezentarea deciziei de pensionare, această legătură nu este suficientă pentru a califica eventualul caracter accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere în raport de primul şi pentru a se putea aprecia asupra incidenţei art. 17 C. proc. civ. referitor la prorogarea legală de competenţă.
Tribunalul a apreciat că în speţă este vorba de capete de cerere de sine stătătoare, respectiv două cereri principale diferite din materii diferite şi guvernate de norme de drept substanţial şi procedural esenţial diferite.
Astfel, dacă cu privire la acţiunea având ca obiect obligaţia de a face (eliberarea deciziei de pensionare) îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor a constatat că nu există îndoială cu privire la incidenţa art. 156 din Legea nr. 19/2000, în mod corect fiind înaintată spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la domiciliul pârâtului, cu privire la celelalte două capete de cerere s-a constatat incidenţa prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 şi ale Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Capetele 2 şi 3 de cerere au ca obiect pretenţii derivând din raporturile de serviciu ale autorului reclamanţilor, astfel că din punct de vedere funcţional, material, dar şi teritorial, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competenţa de soluţionare revine tribunalului de la domiciliul funcţionarului sau al persoanei cu care deţine raporturile de serviciu, la alegere.
Or, în cauză, atât reclamanţii cât şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt au domiciliile, respectiv sediul pe raza judeţului Olt, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 şi art. 159 C. proc. civ. raportate la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Olt, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, astfel că a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Totodată, văzând şi dispoziţiile art. 165 C. proc. civ., a disjuns cererea având ca obiect obligarea pârâtei Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor la emiterea deciziei de pensionare şi a dispus formarea unui dosar distinct.
Cererea de regulator de competenţă urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte soluţionează conflictul de competenţă ivit între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de apel, precum şi conflictul între două Curţi de apel.
Or, în speţă, nu există un atare conflict de competenţă, care să determine pronunţarea unui regulator de competenţă.
Astfel, una din condiţiile esenţiale ale existenţei unui conflict de competenţă presupune ca declinările de competenţă între instanţe să aibă un caracter reciproc.
În cauză însă, Tribunalul Olt, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă care, la rândul ei, a declinat competenţa judecării unor capete de cerere ale acţiunii către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Olt, în raport de textele de lege care atrag competenţa materială a respectivei secţii.
Prin urmare, declinările de competenţă nu sunt reciproce, nefiind astfel întrunite cerinţele legale pentru existenţa unui conflict negativ de competenţă, motiv pentru care cererea de regulator de competenţă va fi respinsă, iar cauza va fi trimisă spre soluţionare, Tribunalului Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 3356 din 9 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de regulator de competenţă.
Trimite cauza spre soluţionare Tribunalului Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5940/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5959/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
