ICCJ. Decizia nr. 5961/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5961/2012

Dosar nr. 54687/3/2011

Şedinţa din 3 octombrie 2012

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1397 din 22 iunie 2011 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.G.I., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Comisia de contestaţii de pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a reţinut, pornind de la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 şi având în vedere că acţiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva vreunei Case teritoriale de pensii, competenţa soluţionării cauzei aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 3037 din 30 mai 2012 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

S-a reţinut, având în vedere şi prevederile Codului de procedură civilă potrivit cărora normele de procedură sunt de imediată aplicare, că întrucât la data sesizării instanţei Legea nr. 19/2000 era abrogată, în cauză trebuie aplicate dispoziţiile în materie de competenţă din legea nouă, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 263/2010.

S-a constatat că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru o judecată achitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Argeş, în considerarea argumentelor ce succed.

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a Caselor teritoriale de pensii sau împotriva Caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.

Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de Case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în judeţul Argeş, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5961/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond