ICCJ. Decizia nr. 5940/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5940/2012
Dosar nr. 25216/303/2011
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, la 01 iulie 2011, reclamanta C.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, solicitând, ca în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, să se determine cuantumul despăgubirilor pentru terenurile expropriate situate în extravilanul comunei G., judeţul Ilfov, în suprafaţă de 604 m.p. şi respectiv, 430 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 08 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sector 6, reţinând în considerente că obiectul cererii nu îl reprezintă exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ci pretenţii decurgând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii sau o acţiune posesorie, competenţa de primă instanţă a judecătoriei fiind dată de valoarea obiectului, mai mică de 500.000 RON.
La rândul ei, Judecătoria sector 6 a pronunţat sentinţa civilă nr. 3400 din 11 aprilie 2012, prin care a declinat competenţa către Tribunalul Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ, a sesizat Curtea de Apel pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile speciale privitoare la expropriere, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010, aşa cum rezultă din cererea introductivă de instanţă, precum şi din cererea precizatoare depusă ulterior.
Cum în stabilirea competenţei materiale, instanţa este ţinută de cadrul procesual stabilit de reclamant, care include şi obiectul şi temeiul juridic invocat în cerere, în aplicarea principiului disponibilităţii, rezultă că aparţine tribunalului competenţa de primă instanţă.
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 62/F din 07 iunie 2012 prin care a stabilit că instanţă competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Ilfov.
În pronunţarea regulatorului de competenţă, Curtea a ţinut seama de precizarea pe care a făcut-o reclamanta sub aspectul obiectului şi temeiului juridic al cererii, în sensul că solicită despăgubiri pentru terenul expropriat pentru cauză de utilitate publică, prevalându-se de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale Legii nr. 225/2010, incidente în materie de expropriere.
Ca atare, s-a constatat incidenţa art. 2 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. şi competenţa de primă instanţă a tribunalului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, care a formulat următoarele critici:
- Instanţa a reţinut eronat că terenul pentru care reclamanta solicită despăgubiri a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, aceasta, în condiţiile în care pârâta-recurentă a arătat că în privinţa imobilului nu a intervenit exproprierea.
De aceea, în speţă s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, care dau în competenţa tribunalului soluţionarea cererilor de expropriere.
Or, procedura exproprierii, potrivit Legii nr. 33/1994, se derulează în trei etape (declaraţia de utilitate publică, măsuri pregătitoare exproprierii, exproprierea propriu-zisă cu stabilirea despăgubirilor).
În cauză, aceste etape nu au fost urmate, astfel încât nu era incident art. 21 din Legea nr. 33/1994, nefiind vorba de o cerere în materie de expropriere.
- Instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., întrucât, aşa cum s-a arătat, cererea nu poate fi încadrată în categoria celor vizând exproprierea.
În realitate, este competentă material judecătoria, iar din punct de vedere teritorial competenţa trebuie determinată conform art. 8 C. proc. civ., ţinând seama de faptul că cererea a fost îndreptată împotriva statului.
Criticile au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, potrivit următoarele considerente:
Instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă a apreciat în mod corect, raportat la limitele judecăţii, determinate de obiectul cererii de chemare în judecată şi de cauza pretenţiilor, că este vorba de materia exproprierii şi, ca atare, devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ.
Aceasta, în condiţiile în care, atât în cererea iniţială, cât şi în precizarea ulterioară, reclamanta a arătat că despăgubirile ce fac obiectul judecăţii sunt pretinse ca urmare a exproprierii imobilelor.
Argumentele recurentei, potrivit cărora în cauză nu ar fi fost urmate şi respectate etapele exproprierii, sunt lipsite de pertinenţă faţă de aspectul tranşat pe calea regulatorului, care vizează o chestiune formală (de învestire a instanţei, raportat la pretenţiile deduse judecăţii), iar nu chestiuni de fond (pentru a se putea verifica, în această etapă procesuală, dacă a fost îndeplinită procedura exproprierii).
Ca atare, în determinarea competenţei, instanţa nu putea decât ca, în aplicarea principiului disponibilităţii, să ţină seama de limitele învestirii, celelalte aspecte relevate pe calea recursului privind fondul judecăţii.
Faţă de considerentele arătate, criticile au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva sentinţei nr. 62 F din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5936/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5958/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
