ICCJ. Decizia nr. 5972/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5972/2012
Dosar nr. 33181/3/2009
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 august 2009 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta Z.C. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi SC H. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare pentru a soluţiona notificarea din 7 noiembrie 2001 şi de acordare a despăgubirilor pentru garsoniera proprietatea sa din Bucureşti, strada C.B., să se constate că acest apartament a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu şi să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea de circulaţie pe piaţa imobiliară.
Prin sentinţa nr. 1171 din 23 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea, a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului garsonieră situat în Municipiul Bucureşti, strada B. şi a respins cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri echivalente valorii imobilului.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat apel, admis prin decizia nr. 787 A din 12 octombrie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a schimbat sentinţa în sensul că a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent către reclamantă şi să înainteze dosarul către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiul juridic, arătând că instanţa de apel nu a avut în vedere că nu există o dovadă de preluare a garsonierei de către Statul Român şi că înstrăinarea acesteia către chiriaş este nelegală. Nu s-a avut în vedere că reclamanta a solicitat restituirea garsonierei în temeiul Legii nr. 112/1995, lege care nu permite înstrăinarea către chiriaş.
La termenul azi, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind că susţinerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Analizând cererea de recurs, cu care reclamanta a învestit Înalta Curte, se constată că aceasta cuprinde afirmaţii fără nicio precizare de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le-ar conţine hotărârea recurată, încadrabile în textul de lege evocat, fără o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării prin motivele de recurs a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins nerespectate de instanţă şi precizarea greşelilor instanţei în raport de aceste dispoziţii legale.
Conform art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conduce la nulitatea recursului.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate şi nu este posibilă încadrarea lor în vreunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi text, respectiv, când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs, ceea ce în speţă nu este cazul.
În aceste condiţii, operează sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi, în consecinţă, Înalta Curte va constata nul recursul, admiţând excepţia cu acest obiect, invocată din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta Z.C. împotriva deciziei civile nr. 787A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5965/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5977/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|