ICCJ. Decizia nr. 5964/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5964/2012
Dosar nr. 856/118/2006
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 379/C din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 808 din 27 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
A admis apelurile formulate de reclamanţii L.A., I.M., C.N., F.M., I.A., R.M.A., B.E.L., succesoare a lui Ş.E., R.V., S.E., G.T., G.I., F.P.M., succesoare a lui T.D.R., L.O., L.Ş.C., L.V., T.A. B.D., V.D., M.A.V. şi P.M. şi de pârâţii B.G. şi B.D., SC H.S. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte sentinţa apelată obligând pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 627,61 m.p. identificat prin suplimentul la expertiză ing. M.I.M., reprezentând patrulaterul A B J I.
A obligat pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa către reclamanţi la 4.702 RON cheltuieli de judecată pentru fond.
A respins ca nefondată acţiunea în revendicare faţă de pârâţii B. şi SC H.S. SRL.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A obligat intimaţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa la 3.600 RON cheltuieli de judecată către apelanţii reclamanţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin suplimentul la expertiză ing. M.I.M. s-a constatat că perimetrul de teren ce excede terenului îngrădit de pârâţii B. şi SC H.S. SRL, notat A B J I în expertiza M., se află situat pe strada T., spre plajă, este un teren având o pantă pronunţată către mare şi are o suprafaţă de 627,61 m.p. Terenul nu este afectat de construcţii iar din coroborarea acestei probe cu expertiza ing. M.E. efectuată în faţa instanţei de fond prin care s-au identificat loturile nr. AA (705 m.p.), BB (559 m.p.) şi CC (579 m.p.) din fosta parcelare A.Ş., rezultă că terenul în suprafaţă de 627,61 m.p. deţinut în prezent de Municipiul Constanţa, patrulaterul A B J I este parte integrantă a vechii proprietăţi A.Ş. (lotul nr. AA) reclamanţii, în calitate de succesori ai foştilor proprietari legitimându-se ca proprietari ai acestui teren, preluat în mod abuziv de stat în temeiul Decretului de expropriere nr. 102/1950 nepublicat.
În raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, prima instanţă a reţinut în mod judicios că preluarea de către stat a imobilelor fostă proprietate A.Ş. din patrimoniul succesorilor săi, în temeiul Decretului de expropriere nr. 102/1950, act normativ ce nu a fost publicat în M. Of. al Republicii Populare Române, fără plata unei juste despăgubiri persoanelor expropriate, constituie o măsură abuzivă, situaţie în care deţinerea unei părţi din teren de către Municipiul Constanţa, nu este întemeiată pe un titlu valabil, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la restituirea acestui bun în natură.
Susţinerile apelantului pârât Municipiul Constanţa din notele scrise depuse în apel, referitoare la împrejurarea că menţionarea în procesul verbal de evaluare a terenurilor şi a clădirilor expropriate de la moştenitorii Ş. la un cuantum de 575.000 RON constituie o prezumţie de plată a bunurilor expropriate nu poate fi primită de instanţă, în lipsa oricăror probe care să dovedească despăgubirea persoanelor expropriate. De asemenea afirmaţia apelantului pârât conform căreia „dacă nu s-ar fi dorit achitarea despăgubirilor, nu s-ar fi procedat, doar formal la evaluarea bunurilor expropriate";, nu constituie o dovadă a faptului că obligaţia de despăgubire a fost îndeplinită de expropriator, iar preluarea bunului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementau exproprierea la acel moment. Problemele ce vizau identificarea loturilor nr. AA şi BB din fosta proprietate Ş.-C., ce a făcut obiectul Decretului nr. 102/1950, au fost lămurite prin expertiza M. şi prin suplimentul la expertiză şi răspunsul la obiecţiuni, în cadrul cărora s-au valorificat toate actele depuse la dosar de către părţi, inclusiv înscrisurile comunicate de apelantul pârât Municipiul Constanţa cu privire la lotizarea Municipiului Constanţa din 1936 (planul cadastral ediţia 1936).
Expertul a consemnat faptul că, deşi iniţial, la data efectuării cadastrului oraşului Constanţa din martie 1936, operatorul topograf nu a putut identifica mai multe loturi din careul 543-544 între care se aflau şi loturile nr. AA şi BB, ulterior operatorul consemnează pe carnetul de schiţe al careului 543-544 (în data de 9 martie 1936) că au fost identificate şi modificate după lotizarea veche.
Dimensiunile loturilor au fost determinate grafic prin măsurarea lor pe planurile topografice G 12, F 12, scara 1: 500, executate în anii 1936-1938.
Planurile topografice ale zonei existente la Primăria Municipiului Constanţa, executate la comanda acesteia în perioada 1994-1995 atestă faptul că zona loturilor BB, CC era un teren foarte denivelat, neîmprejmuit. Lotul nr. AA cu o suprafaţă de 705 m.p. notat ABCHA a fost identificat pe strada T., având ca vecinătăţi la Nord - strada T., Est - Municipiul Constanţa (taluz spre plaja Mării Negre), Sud - lot WW, Vest - lotul BB. Pe lotul nr. AA se află executat un zid de sprijin executat pentru protecţia malului Mării Negre.
În cadrul răspunsului la obiecţiuni, expertul judiciar a lămurit şi aspectele invocate de Municipiul Constanţa referitoare la existenţa unei neconcordanţe între planul întocmit de expertul F. la data partajării averii Ş.A. şi planul de cadastru din anul 1936 prin faptul că pe acest plan este consemnată strada G.H., stradă ce nu apare şi pe planul cadastral din 1936.
În cadrul suplimentului la expertiză s-a arătat că strada H. există menţionată pe planurile topografice X, Y între strada R. şi fosta stradă proiectată Ş., iar pe carnetul de schiţe care cuprinde careul 526-529 este schiţată o stradă denumită A. şi care pleacă din fosta stradă proiectată Ş. şi merge spre strada T., puţin deviată spre est faţă de capătul străzii H. Strada A. este consemnată ca vecinătate de localizare a suprafeţei de teren de 395 m.p. de pe strada T., într-un act de vânzare-cumpărare studiat la arhivele statului Constanţa de către expert actul din 22 iulie 1928 şi care priveşte înstrăinarea unui „imobil loc viran de casă situat în Constanţa, strada A. colţ cu strada T., suprafaţa totală de 395 m.p. făcând parte din lotul WW. S-a concluzionat de către expert că strada A. se înfunda în strada T., şi localizând strada A. pe planul de cadastru din anul 1936 rezultă că ea coincide cu strada H. din planul întocmit de expert F., adică ambele se localizează la est de lotul WW şi nu afectează localizarea loturilor nr. AA, BB şi CC.
Terenul în suprafaţă de 627,61 m.p. reprezentând patrulaterul A B J I din expertiza M., a fost identificat în cadrul lotului nr. AA, fostă proprietate moştenitorii Ş. şi a făcut obiectul exproprierii conform Decretului nr. 102/1950, iar în prezent este un teren liber având o pantă pronunţată către mare, şi se află în posesia Municipiului Constanţa, fiind identificat în apel prin suplimentul la expertiza ing. M.I.M., s-a apreciat că sunt fondate criticile apelanţilor reclamanţi.
Pentru aceleaşi considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. a fost respins apelul pârâţilor Municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa ca nefondat.
Reclamanţii au calitate procesuală activă. Invocând calitatea lor de succesori ai cumpărătorului de drepturi succesorale - ing. L.N.N., şi respectiv de succesori ai colateralilor lui A.Ş., decedat fără descendenţi, conform certificatelor de calitate de moştenitori - neanulate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, şi actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanţii au dedus judecăţii acţiunea în revendicare imobiliară, având ca obiect suprafaţa de 1.507,40 m.p. teren solicitând lăsarea ei în deplină proprietate şi netulburată posesie de către pârâţii posesori neproprietari. În dovedirea dreptului lor de proprietate reclamanţii s-au legitimat cu actul sub semnătură privată încheiat la 8 august 1912, prin care autorul lor A.Ş. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului „în suprafaţă de circa 14.711,74 m.p. situat în partea de nord a oraşului Constanţa.
Problema admisibilităţii acţiunii în revendicare imobiliară promovată numai de către o parte din moştenitorii fostului proprietar a fost irevocabil dezlegată prin decizia civilă nr. 9157 din 14 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care admiţând recursul reclamanţilor a casat hotărârea anterioară şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Prin urmare, reclamanţii invocând calitatea lor de succesori ai defunctului A.Ş., autor deposedat de o suprafaţă de teren în temeiul Decretului de expropriere nr. 102/1950 îşi justifică în acţiunea în revendicare imobiliară calitatea procesuală activă, Tribunalul Constanţa dezlegând judicios această chestiune.
Cât priveşte autoritatea de lucru judecat, în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., - respectiv tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între actualul litigiu şi litigiile finalizate prin hotărâri judecătoreşti.
Pe fondul acţiunii în revendicare s-a reţinut că bunul în litigiu a făcut obiectul acţiunii de partaj soluţionată prin decizia nr. 68/1937 a Curţii de Apel Constanţa, hotărâre prin care s-a creat o stare de coproprietate între cumpărătorul de drepturi succesorale L.N. şi o parte dintre moştenitorii defunctului Ş.A. Prin această hotărâre judecătorească s-a statuat că masa succesorală rămasă după defunctul Căpitan A.N.Ş. se compune din „întinderea de peste 50 de hectare, cu toate construcţiile, drumurile, atenansele etc. situate în oraşul Constanţa, numite „Parcul Băile T.”, învecinată de o parte cu bulevardul R.M., de altă parte cu Marea Neagră, cu proprietatea Dr. C. şi strada T. S-a ordonat ieşirea din indiviziunea bunurilor succesorale şi împărţirea lor în 360 părţi egale din care 249,6/360 părţi s-au atribuit cumpărătorilor de drepturi succesorale ing. N.L., iar restul părţilor respectiv câte 9/360 moştenitorilor M.G.A., A.C., P.B., V.Ş., Colonel I.Ş., câte 8/360 părţi moştenitorilor E.G., C.Ş. şi S.F., şi 14,4/360 părţi moştenitoarei E.I.Ş.
Această hotărâre judecătorească nu a fost urmată de partajarea în natură a averii succesorale, prin formarea şi atribuirea loturilor, corespunzător părţilor deţinute de fiecare coindivizar, nu s-a procedat la intabularea fiecărui lot pe numele vreunui proprietar individual, iar la momentul aplicării Decretului nr. 102/1950, exproprierea a vizat întreaga avere a defunctului A.Ş., inclusiv loturile nr. AA şi BB.
Expertiza - supliment realizată în apel a constatat că pârâţii B.G. şi D. şi SC H.S. SRL deţin în perimetrul proprietăţii lor din Constanţa, strada T. o suprafaţă de teren îngrădită de 1.845,42 m.p. suprafaţă de teren care este cu 37,53 m.p. mai mică decât cea rezultată din contractele de vânzare-cumpărare prezentate expertului la momentul efectuării suplimentului la expertiză.
În raport de obiectul acţiunii reclamanţilor şi de limitele apelului, suprafaţa de teren în litigiu o constituie exclusiv suprafaţa de teren de 838,95 m.p. (din acte), (853,24 m.p. din măsurători), îngrădită în limitele proprietăţii B.
Pentru justificarea deţinerii acestei suprafeţe de teren pârâţii B.G. şi D. au opus reclamanţilor titlul de proprietate autentificat la 18 decembrie 2001 încheiat cu vânzătorii B.S.P. şi B.L., dreptul de proprietate al pârâţilor fiind intabulat la Biroul de Carte Funciară Constanţa sub nr. ZZ din 15 ianuarie 2002.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 18 decembrie 2001 de Biroul Notarului Public C.D. rezultă că terenul înstrăinat, în suprafaţă de 838,95 m.p. (853,24 m.p. din măsurători) identificat sub număr cadastral NN a fost dobândit în baza contractului de schimb efectuat de vânzătorii B. cu Primăria Municipiului Constanţa, autentificat la 25 septembrie 2001 de Biroul Notarului Public M.I.
Prin contractul de schimb s-a convenit schimbul terenului în suprafaţă de 3.480 m.p. proprietar B.S.P., situat în intravilanul Municipiului Constanţa şi dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 23 august 2001 încheiat cu vânzătoarea SC S.I. SRL cu suprafaţa de teren de 838,8 m.p. situată în intravilanul Municipiului Constanţa, conform schiţelor anexate la contract, scopul declarat al schimbului constituindu-l interesul unităţii administrativ teritoriale de a obţine o suprafaţă de teren mai mare în intravilanul Municipiului Constanţa ce ar fi putut fi valorificată prin atribuirea unor loturi în compensare în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 sau prin construirea unor locuinţe sociale.
S-a reţinut că pârâţii B. au opus reclamanţilor un titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren de 838,95 m.p. respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 decembrie 2001, contract ce nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Nici actul juridic ce a precedat acest contract de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de schimb, încheiat între B.S.P. şi B.L. pe o parte şi Municipiul Constanţa pe de altă parte nu a fost contestat, şi nu s-a dispus anularea acestuia printr-o hotărâre judecătorească.
Terenul în suprafaţă de „peste 50 de hectare"; menţionat în titlul invocat de reclamanţi a fost preluat nelotizat în proprietatea statului, în baza Decretului de expropriere nr. 102/1950, iar ulterior, după sistematizarea Municipiului Constanţa, statul, prin autorităţile sale publice a dispus de terenul în suprafaţă de 838,95 m.p., parte componentă a fostului lot nr. AA din proprietatea Ş., iar prin înstrăinări succesive bunul a ajuns în patrimoniul pârâţilor.
În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună-credinţă al bunului imobil este preferat cel din urmă, soluţia fiind impusă de preocuparea pentru asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice, cu valoare de principiu, iar nu de o analiză simplistă a metodelor de comparaţie relevante în doctrină în materia revendicării imobiliare.
Aceeaşi orientare jurisprudenţială se desprinde şi din hotărârea C.E.D.O., pronunţată în Cauza Raicu contra României, instanţa europeană statuând cu valoare de principiu, că persoanele care şi-au dobândit bunurile cu bună-credinţă nu trebuie să fie aduse în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Terenul în suprafaţă de 838,95 m.p. a făcut obiectul unui contract de schimb între Municipiul Constanţa şi subdobânditorul de bună-credinţă B.S.P. şi B.L., la momentul perfectării schimbului nefiind notat în cartea funciară litigiul purtat de reclamant în contradictoriu cu coschimbaşul Municipiul Constanţa şi nici nu au fost notificaţi subdobânditorii cu privire la existenţa unui litigiu cu privire la acest teren. Ulterior, subdobânditorii de bună-credinţă şi cu titlu oneros B.S.P. şi B.L. au înstrăinat pârâţilor B. terenul în suprafaţă de 838,95 m.p. dobândit prin contract de schimb, contract ce nu a fost contestat de reclamanţi şi nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească. La momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 decembrie 2001 identificarea loturilor nr. AA, BB şi CC din fosta parcelare Ş. nu fusese realizată, şi nu se statuase că există identitate între fostele loturi nr. AA şi BB proprietatea Ş. şi imobilul (terenul) dobândit de pârâţii B. de la vânzătorii B.
Loturile nr. AA şi BB din fosta parcelare Ş., cu o suprafaţă totală de 50 hectare, au fost identificate sub aspectul poziţionării lor în cadrul actualului plan cadastral al Municipiului Constanţa, pe strada T. prin expertiza ing. M.E., depusă la dosar la data de 2 septembrie 2002, iar în cadrul cererii de chemare în judecată reclamanţii nu au identificat terenul revendicat de 1.507,40 m.p. din totalul de 50 ha, expropriat de la autorul Ş.A. decât prin menţiunea că terenul este situat în Constanţa, strada T., de la numărul 30 spre mare (nenumerotat în prezent).
Pârâţii B.G. şi D. au opus reclamanţilor un titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, drept dobândit de la un subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros al terenului în litigiu, (contractul de schimb încheiat între Municipiul Constanţa şi coschimbaşii B.S.P. şi B.L. nu a fost contestat niciodată de reclamanţi şi nu s-a constatat nulitatea actului juridic). Pârâţii sunt la rândul lor titularii unui „bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, situaţie în care acţiunea în revendicare trebuie respinsă.
Aceeaşi soluţie se impune şi în raport cu apelanta pârâtă SC H.S. SRL, reclamanţii nedovedind faptul că aceasta ocupă fără titlu valabil o suprafaţă de teren din imobilul revendicat.
2. Recursurile
2.1. Motive
Reclamanţii şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar au declarat recurs.
Cât îi priveşte pe reclamanţi, după prezentarea desfăşurării procesului în celelalte etape procesuale, au formulat următoarele critici, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Motivând respingerea acţiunii în revendicare pe ideea bunei credinţe a subdobânditorului, deşi în analiza titlurilor de proprietate ale pârâţilor este evident că pârâţii B. au dobândit de la un neproprietar, instanţa a golit de conţinut acţiunea în revendicare.
În acţiunea în revendicare era de analizat titlul reclamanţilor şi titlul pârâţilor şi din această comparare titlul reclamanţilor este preferabil.
Paralizând atât efectele unei acţiuni în nulitate, cât şi ale acţiunii în revendicare, prin buna-credinţă se şterg diferenţele dintre aceste două tipuri de acţiuni şi, în final, adevăratul proprietar nu are nicio şansă în redobândirea bunului său.
Acţiunea în revendicare nu poate fi condiţionată de constatarea nulităţii tuturor actelor subsecvente.
Împrejmuirea B. - SC H.S. SRL are un surplus de teren de 802 m.p., faţă de terenul din acte, aspect care rezultă şi din procesul-verbal de constatare a contravenţiei, cât şi din rapoartele de expertiză efectuate. Fiind vorba de o ocupare abuzivă a unui teren este exclusă orice bună credinţă din partea uzurpatorului.
Deşi în contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 2001, prin care B.S.P. şi L. au vândut lui B.D. terenul de 838,95 m.p. situat în curtea proprietăţii B. - SC H.S. SRL, se arată că terenul s-a aflat continuu în stăpânirea vânzătorilor şi asupra terenului nu există niciun litigiu pe rolul vreunei instanţe judecătoreşti, vânzătorii nu au avut niciodată posesia terenului pentru că terenul a fost ocupat abuziv. Prin acest contract s-a săvârşit o operaţiune frauduloasă.
Nu se poate considera că pârâţii au fost de bună-credinţă pentru că din moment ce s-a primit citaţia în revendicarea din prezenta cauză orice bună-credinţă a acestora a încetat; anterior prezentei acţiuni toţi pârâţii au fost confruntaţi cu celelalte acţiuni ale reclamanţilor, în care se invocau drepturi mult mai întinse; pârâţii B. şi SC H.S. SRL au fost amendaţi pentru ocuparea unei suprafeţe de teren excedentare.
Pârâţii au pierdut orice element de bună-credinţă în momentul în care s-a formulat acţiune împotriva lor, astfel încât nu mai era necesară nicio notare a litigiului pentru a le fi opozabilă.
Coschimbaşii B. au fost de evidentă rea-credinţă.
Niciunul dintre pârâţi nu a invocat pe parcursul procesului buna-credinţă, care este o apărare de fond, iar instanţa le-a acordat câştig de cauză prin pronunţarea asupra unui lucru pe care nu l-au cerut.
Au fost nesocotite principiile egalităţii părţilor şi al proporţionalităţii întrucât, considerând că pârâţii trebuie să păstreze imobilul s-a ajuns ca paguba să fie cantonată exclusiv în sarcina reclamanţilor.
Au fost nesocotite principiile egalităţii părţilor şi al proporţionalităţii întrucât, considerând că pârâţii trebuie să păstreze imobilul s-a ajuns ca paguba să fie cantonată exclusiv în sarcina reclamanţilor.
Deciziile C.E.D.O. reţinute de instanţă nu se grefează pe noţiunea juridică de bună credinţă şi nu sunt aplicabile speţei.
Criticile formulate de Municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local Constanţa vizează următoarele aspecte:
Reclamanţii L., moştenitorii lui L.N., nu au un titlu din care să rezulte, în mod cert, întinderea şi vecinătăţile loturilor atribuite autorului lor în anul 1937. Nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar a autorului L.N. asupra unor bunuri determinate.
Reclamanţii nu au probat nici calitatea autorului lor de proprietar al terenului revendicat, la momentul exproprierii.
2.2. Analiza recursurilor
Recursurile nu sunt întemeiate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Motivele de recurs formulate de către reclamanţi vizează modul de soluţionare, de către instanţa de apel, a cererii în revendicare a unui imobil preluat fără titlu de către stat, în baza Decretului nr. 102/1950, în sensul stabilirii preferabilităţii titlului de proprietate al reclamanţilor faţă de cel al pârâţilor, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 decembrie 2001.
Prin decizia nr. 9157 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit faptul că, în cauză, acţiunea formulată de reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., trebuie să fie analizată cu referire la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 „care sunt lămuritoare în ceea ce priveşte aplicarea regulii unanimităţii”. De asemenea, „dezlegarea problemei de drept în sensul că recurenţii aveau posibilitatea să formuleze acţiunea doar cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 37 C. proc. civ. nu îşi are acoperire în dispoziţiile legii de reparaţie, 10/2001”.
Rezultă, aşadar, că dezlegarea dată de instanţa de recurs vizează incidenţa, în cauză, şi a Legii nr. 10/2001, astfel încât soluţionarea cererii în revendicare imobiliară nu are loc potrivit criteriilor „clasice” în analiza comparativă a titlurilor de proprietate înfăţişate de părţi.
Această perspectivă este creată de Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţi, secţii unite, într-un recurs în interesul legii, şi la care instanţa de apel, în mod corect, a făcut referire pentru stabilirea cadrului de analiză a cererii în revendicare a unui imobil preluat de către stat în perioada anterioară anului 1989.
Tranşând raportul dintre Legea nr. 10/2001, ce se preocupă de regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către Statul Român după anul 1945 şi dreptul comun, în ceea ce priveşte posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, în favoarea legii speciale, această decizie nu exclude, însă, admisibilitatea acţiunii, în măsura în care reclamantul într-o atare acţiune se prevalează de un bun în sensul normei europene şi trebuie să i se asigure accesul la justiţie. De asemenea, s-a dispus a se analiza, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia Europeană şi dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
În speţă, însă, nu se ridică problema preferabilităţii reglementării internaţionale în faţa legii interne speciale decât în măsura în care reclamanţii s-ar putea prevala de un „bun” care să nu mai facă necesară recurgerea la procedura legii speciale, şi astfel să nu mai fie în discuţie raportul dintre norma generală şi cea specială. Cu alte cuvinte, doar dacă şi reclamanţii au un „bun";, asemenea pârâţilor, este utilă verificarea conflictului dintre Legea nr. 10/2001 şi Convenţie, respectiv a eventualei atingeri aduse dreptului de proprietate al pârâţilor ori securităţii raporturilor juridice, în caz contrar, cererea în revendicare urmând a fi respinsă, fără verificarea celorlalte aspecte menţionate.
Pentru aprecierea existenţei unui „bun” în patrimoniul reclamanţilor, instanţa de apel a făcut, în mod corect, referire la jurisprudenţa C.E.D.O., inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, în care s-a explicitat conţinutul noţiunii, ca vizând atât un „bun actual”, cât şi o „speranţă legitimă"; de valorificare a dreptului de proprietate.
În jurisprudenţa Curţii s-a produs o schimbare în raţionamentul construit pe tiparul cauzei Păduraru contra României, continuând cu cauzele Străin şi Porţeanu, pe care Curtea l-a aplicat constant, fără nicio abatere, în practica ulterioară, în ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de „bun”.
Astfel, în hotărârea pilot pronunţată în 12 octombrie 2010 în cauza Maria Athanasiu şi alţii împotriva României, se arată că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv de către stat doar dacă s-a pronunţat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar al persoanei în discuţie, ci s-a şi dispus expres restituirea bunului (parag. 140 şi 143).
În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalităţii titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu, poate valora doar o recunoaştere a unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, sub condiţia iniţierii procedurii administrative şi a îndeplinirii cerinţelor legale pentru obţinerea acestor reparaţii (parag. 141, 142 şi 143).
Reclamanţii nu au o hotărâre judecătorească prin care să li se fi recunoscut calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu şi se fi dispus restituirea bunului.
Pe de altă parte, din analiza dovezilor administrate în cauză s-a reţinut, în mod corect, faptul că titlul pârâţilor nu a fost anulat, dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind incidente în cauză faţă de cele statuate prin decizia instanţei de recurs. Faptul că legea specială a instituit un termen în care să fie contestată valabilitatea unor asemenea titluri corespunde nevoii de securitate şi stabilitate a raporturilor juridice, imperativ ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O.
În aceste condiţii, titlul pârâţilor s-a consolidat prin faptul neatacării lui în termenul prescris de lege, astfel încât dreptul lor poate fi opus oricărei persoane, inclusiv fostului proprietar.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a stabilit că reclamanţii nu au un drept la restituire care să-i îndreptăţească la redobândirea posesiei imobilului în litigiu, motiv pentru care este inutilă evaluarea celorlalte motive de recurs, ce ar fi interesat compararea titlurilor pe baza criteriilor arătate în decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi, în principal în ce priveşte relevanţa bunei - credinţe a subdobânditorului în cadrul cererii în revendicare.
Având în vedere considerentele expuse, criticile formulate de reclamanţi nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul acestora va fi respins.
Nu este întemeiat nici recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar.
Astfel, critica vizând faptul că reclamanţii nu au un titlu din care să rezulte, în mod cert, întinderea şi vecinătăţile loturilor atribuite autorului lor în anul 1937, prin decizia nr. 68 a Curţii de Apel Constanţa, nu poate fi primită, câtă vreme s-a stabilit irevocabil, prin chiar decizia de casare nr. 9157 din 14 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, faptul că acţiunea în revendicare poate fi introdusă numai de o parte dintre coproprietari. Prin urmare, pentru justificarea legitimării procesuale active în acţiunea în revendicare nu era necesară ieşirea anterioară din indiviziune.
Cât priveşte legalitatea preluării imobilului în litigiu, instanţele de fond au stabilit corect faptul că prin nepublicarea Decretului nr. 102/1950 în Buletinul Oficial al R.P.R. şi prin neachitarea către persoanele expropriate a unei juste şi prealabile despăgubiri, exproprierea nu s-a făcut cu respectarea cerinţelor constituţionale ale vremii.
În fine, nu se justifică să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi să se diminueze cuantumul onorariului avocatului reclamanţilor, faţă de durata procesului şi apărările făcute de acesta în etapele procesuale anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii L.A., I.M., C.N., F.M., l.A., R.M.A., B.E.L., R.V., S.E., G.T., G.I., F.P.M., L.O., L.Ş.C., L.V., T.A., B.D., V.D., M.A.V. şi P.M. şi de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei nr. 379/C din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5963/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5965/2012. Civil → |
|---|
