ICCJ. Decizia nr. 5978/2012. Civil. Expropriere. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5978/2012
Dosar nr. 2903/85/2008
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iulie 2008 la Tribunalul Sibiu reclamanţii M.V. şi M.D. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii C.N.A.D.N.R., O.A., G.P. şi R.M., anularea hotărârii din 12 februarie 2008 ce vizează exproprierea terenului identificat cu nr. cad. AA şi nr. parcelă PP în ce priveşte pe pârâtele O.A., G.P. şi R.M.; recalcularea despăgubirilor la preţul de circulaţie stabilit prin expertiză tehnică; obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 să achite reclamanţilor despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta C.N.A.D.N.R. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, susţinând că potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004 în asemenea litigii calitate de expropriator o are Statul Român. A invocat de asemenea excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, faţă de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 deoarece a fost introdusă la peste 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a respins excepţiile ridicate de pârâta C.N.A.D.N.R., iar pe fond a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii M.V. şi M.D., a dispus anularea în parte a hotărârii din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Şelimbăr în ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat cu nr. cadastral AA nr. parcelă PP în suprafaţă de 1.537 m.p. astfel: 40 euro/m.p. pentru cei 870 m.p. teren cu destinaţie de construcţii şi 23 euro/m.p. pentru cei 703 m.p. teren cu destinaţie agricolă echivalent în lei la data plăţii.
A fost respinsă cererea de înlăturare din hotărârea din 12 februarie 2008 a pârâţilor O.A., G.P. şi R.M., reclamanţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată de 1.500 RON către pârâţii O.A., G.P. şi R.M.
Pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost obligat la cheltuieli de judecată de 2.500 RON către contestatorul M.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.D.N.R., Tribunalul a reţinut că reclamanţii şi-au precizat cererea în ce priveşte pârâtul chemat în judecată şi în baza art. 129 C. proc. civ. şi art. 40 Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 33/1994 instanţa a statuat prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2008 că pârât este Statul Român prin C.N.A.D.N R SA.
Cu privirea la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de pârâta C.N.A.D.N.R, instanţa de fond a constatat că hotărârea atacată din 12 februarie 2008 a fost comunicată contestatorilor cu scrisoare recomandată în 7 iulie 2008, iar contestaţia a fost formulată şi înregistrată la data de 15 iulie 2008, respectiv în termenul de 30 de zile de la comunicare, cu respectarea dispoziţiilor art. 9 Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 198/2008.
Pe fondul cauzei Tribunalul a reţinut că din înscrisurile de la dosar (contract de donaţie şi vânzare-cumpărare autentificat sub nr. NN/1998, sentinţa civilă nr. 6268/1998) proprietarul imobilului expropriat este M.D.
În baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 12 februarie 2008, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a dispus exproprierea terenului cu nr. cad. AA, nr. parcelă PP, în suprafaţă totală de 1.573 m.p., din care 703 m.p. teren arabil şi 870 m.p. teren de construcţii, şi s-au acordat despăgubiri în cuantum total de 114.111 RON în favoarea reclamanţilor M.V. şi M.D. şi a pârâtelor O.A., G.P. şi R.M.
S-a constatat că exproprierea s-a făcut pentru utilitate publică declarată potrivit legii, respectiv pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire a Municipiului Sibiu-Tronsonu 1 de la km.0+000(DN1 km. 302+150) la km.157 şi Tronson 2 de la km.15+000 la km.23+800 (DN 1 km.320+090).
Imobilul supus exproprierii este proprietatea lui M.D., dar cele trei pârâte i-au contestat titlul în Dosar nr. 9332/306/2007 al Judecătoriei Sibiu. Ca urmare, s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere conf. art. 1, 2 şi 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Imobilul în litigiu se află în extravilanul localităţii Ş., la 60 m de limita intravilanului pe drumul ce duce la staţia de epurare. Încă dinaintea exproprierii, în 2003, reclamanţii M.V. şi D. au scos din circuitul agricol 6.000 m.p. pentru edificarea unei hale industriale şi a unei parcări. Din suprafaţa expropriată de 1.573 m.p. rezultă că 703 m.p. sunt teren arabil şi 870 m.p. teren construcţii.
S-a reţinut că reclamanţii au solicitat despăgubiri de 500 euro/m.p. Conform raportului de expertiză efectuat de experţii M.D., P.M. şi H.V. rezultă că iniţial prin expertiză valoarea m.p. era de 130 RON/m.p. respectiv 30 euro/m.p., iar prin suplimentul 2 la expertiză valoarea m.p. de teren cu destinaţie de construcţie era de 40 euro/m.p., iar pentru terenul arabil aceasta era de 23 euro/m.p., valori pe care instanţa de fond le-a luat în considerare la stabilirea despăgubirilor.
S-a mai reţinut că, potrivit constatărilor experţilor, reclamanţii şi pârâtele au fost expropriaţi cu mai multe parcele de teren, fiind emise hotărârile nr. BB, DD, EE din 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Instanţa fiind sesizată numai în ce priveşte hotărârea din 12 februarie 2008 ce vizează terenul cu nr. cad. AA nr. parcelă PP, în suprafaţă de 1.573 m.p., a statuat numai cu privire la acesta.
În ce priveşte cererea reclamanţilor de înlăturare a pârâtelor O.A., G.P. şi R.M. din hotărâre, ca nefiind îndreptăţite la despăgubiri, prima instanţă a apreciat-o nefondată, deoarece conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care despăgubirilor referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptăţite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor. Între părţi există litigii în ce priveşte calitatea de titular al dreptului de proprietate (Dosar nr. 9332/306/2007), astfel că în speţă Comisia a făcut corect aplicarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004 şi art. 5 alin. (23) din H.G. nr. 434/2009.
Reclamanţii M.V. şi M.D. precum şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. au declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Reclamanţii au arătat că dintr-o eroare materială au formulat contestaţia numai împotriva hotărârii din 12 februarie 2008, întrucât terenul proprietatea lor a fost iniţial un corp funciar unic, care ulterior a fost lotizat în patru parcele şi toate acestea au fost expropriate prin hotărârile nr. BB, DD, EE şi din 12 februarie 2008. Deşi instanţa de fond a constatat aceste împrejurări, s-a pronunţat decât asupra hotărârii din 12 februarie 2008. Sub acest aspect, reclamanţii mai susţin că în expertiza plătită de aceştia, experţii au avut în vedere întregul imobil.
O altă critică adusă de reclamanţi hotărârii primei instanţe vizează soluţionarea petitului de înlăturare din hotărârea din 12 februarie 2008 a pârâtelor de ordinul 2-4, susţinând că acestea nu au niciun drept de proprietate sau alt drept real asupra imobilului în litigiu. Ca urmare, în mod greşit au fost considerate persoane aparent îndreptăţite la despăgubiri.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se aibă în vedere cursul valutar valabil la data consemnării despăgubirilor.
Prin decizia nr. 145 din 23 septembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte hotărârea din 12 februarie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 Şelimbăr şi în ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri a dispus înlăturarea pârâţilor O.A., G.P. şi R.M. A înlăturat obligaţia reclamanţilor de plată a cheltuielilor de judecată. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. A respins apelul pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA şi a obligat intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
În privinţa apelului declarat de reclamanţi, s-a reţinut că instanţa a fost sesizată cu o acţiune în anularea hotărârii din 12 februarie 2008, referitoare la parcela PP. La termenul din 29 aprilie 2010 s-au depus, în copie, hotărârile nr. EE/2008 (vizând parcela RR), nr. DD/2008 (vizând parcela MM) şi nr. BB/2008 (vizând parcela KK). Reclamanţii nu au înţeles să-şi precizeze acţiunea şi în ce priveşte anularea acestor hotărâri, iar în petitul cererii s-a indicat în mod expres numărul parcelei.
Instanţa de fond a constatat în mod corect limitele învestirii, circumscrise principiului disponibilităţii, şi s-a pronunţat numai cu privire la hotărârea din 12 februarie 2008.
În ce priveşte al doilea motiv de apel invocat de reclamanţi, referitor la înlăturarea din hotărâre a pârâtelor O.A., G.P. şi R.M., ca nefiind persoane aparent îndreptăţite, a fost constatat fondat.
La data emiterii hotărârii din 12 februarie 2008, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, astfel cum era în vigoare, prevedea că „în cazul în care despăgubirile referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane îndreptăţite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile”. Referirea la „persoanele aparent îndreptăţite la despăgubiri”, reţinută de prima instanţă, apare în Legea nr. 198/2004 în forma în care era în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. Or, instanţa a fost învestită să analizeze conformitatea hotărârii din 12 februarie 2008 în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii ei.
La data exproprierii, titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului erau reclamanţii, care l-au dobândit în anul 1998 prin contract autentic de donaţie şi vânzare-cumpărare, pârâtele neprezentând niciun titlu, chiar aparent. Între părţi a existat un litigiu (Dosar nr. 9332/306/2007), având ca obiect dezbaterea succesiunii după antecesorul comun al reclamantei M. şi al celor trei pârâte şi reducerea donaţiei din anul 1998 ce vizează imobilul din care s-a dezmembrat parcela din prezentul litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 9909/2010 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 439/2011 a Tribunalului Sibiu s-a constatat calitatea de moştenitor a reclamantei şi pârâtelor după defunctul B.B., s-a dispus reducţiunea mai multor donaţii, între care şi cea privind parcela din prezenta cauză şi s-a sistat starea de indiviziune, imobilul în discuţie fiind atribuită reclamantei M. În aceste condiţii, având în vedere efectul declarativ al partajului (potrivit art. 786 din vechiul C. civ.) care a consolidat titlul reclamanţilor, instanţa a reţinut că acest motiv de apel este întemeiat.
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Prin sentinţa atacată, prima instanţă a dispus, în ce priveşte cursul valutei în care a stabilit despăgubirile, că acesta se va calcula la data plăţii. Soluţia instanţei de fond este corectă, pentru că, în condiţiile în care despăgubirile au fost stabilite în euro, prin această modalitate de plată se acoperă valoarea reală a despăgubirilor, indiferent de momentul achitării lor efective. Pentru sumele deja achitate, se va lua în calcul cursul valutar de la data plăţii.
Împotriva acestei decizii reclamanţii M.V. şi M.D. au declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenţii-reclamanţi au arătat că deţineau o parcelă de pământ în zona supusă exproprierii din hotarul comunei Ş. Nu au fost mulţumiţi cu despăgubirea acordată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi au formulat contestaţie, neştiind că terenul fusese împărţit de expropriator în patru parcele, emiţându-se câte o hotărâre pentru fiecare .
Atacând hotărârea din 12 februarie 2008 şi neştiind că pentru restul terenului s-au emis alte hotărâri, au fost despăgubiţi de Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia cu despăgubirile stabilite în expertiza tehnică numai pentru o parcelă, deşi în faţa ambelor instanţe au solicitat acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii (...). Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc”.
Din analiza cererii de chemare în judecată şi a probatorului administrat în cauză se constată că reclamanţii au solicitat despăgubiri pentru terenul supus exproprierii ce a fost proprietatea lui B.B. şi pe care l-au dobândit prin contractul de donaţie şi vânzare-cumpărare aflat la dosarul de fond.
Este adevărat că prin acţiune s-a formulat contestaţie împotriva hotărârii din 12 februarie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Şelimbăr, dar, din conţinutul contractului enunţat mai sus şi autentificat, din 31 martie 1998 şi din cuprinsul hotărârilor nr. EE/2008, nr. DD/2008 şi nr. BB/2008 ale aceleiaşi comisii, rezultă că suprafaţa de teren expropriată, ce a aparţinut reclamanţilor este mai mare decât cea cuprinsă în hotărârea din 12 februarie 2008. Chiar instanţa de fond a reţinut acest aspect când a consemnat că potrivit constatărilor experţilor exproprierea a vizat şi alte parcele decât cea din hotărârea din 12 februarie 2008.
Faţă de principiul consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se constată că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat în mod corect în limitele învestirii şi principiului disponibilităţii.
Prin art. 314 C. proc. civ. se statuează: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.
Or, în speţă, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite.
Aşa fiind, se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel pentru ca, eventual prin suplimentarea probatoriului, aceasta să stabilească situaţia de fapt, să verifice susţinerile şi criticile reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.V. şi M.D. împotriva deciziei civile nr. 145 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5977/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5980/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
