ICCJ. Decizia nr. 6008/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6008/2012
Dosar nr. 5214/117/2009
Şedinţa publică din 04 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul G.D.M. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul G.D.M. a solicitat obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj Napoca să emită dispoziţie de soluţionare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M. sub nr. 2331 din 13 noiembrie 2001.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt s-a reţinut că prin notificarea din 13 noiembrie 2001 la B.E.J. C.M. şi sub nr. 2460 la Primăria municipiului Cluj-Napoca, numita M.M. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 1.450 m.p., arător la Rotaţia a Ii-a, înscris în CF Cluj.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii existente, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţii lor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faţă de cele ce preced, instanţa a considerat că, în principiu, o persoană care a formulat notificare în baza dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 este îndreptăţită să solicite obligarea unităţii deţinătoare la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, în cazul în care aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, conform Deciziei în interesul Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se poate solicita judecarea pe fond a notificării, în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la aceasta.
Cu toate acestea, în cauză instanţa a considerat că nu se poate dispune obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţia de soluţionare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M. sub nr. 2331 din 13 noiembrie 2001, întrucât pârâtul nu este legal investit în acest moment cu soluţionarea acestei notificări.
Pârâtul, aplicând dispoziţiile art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, a înaintat notificarea antecesoarei reclamantului spre soluţionare Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, considerând că terenul revendicat intră în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, problema regimului juridic aplicabil terenului în litigiu nu poate fi analizată în prezenta cauză, în condiţiile în care măsura luată de pârât nu a fost contestată în ceea ce priveşte includerea terenului în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, urmând însă să fie examinată în procedura prevăzută de legile fondului funciar.
În consecinţă, reţinând că pârâtul s-a desesizat de notificarea formulată de antecesoarea reclamantului, iar aceasta urmează să fie soluţionată de comisiile constituite conform legilor fondului funciar, instanţa a considerat că acţiunea reclamantului este neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul G.D.M.
Prin Decizia civilă nr. 302/ A din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 62 din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantul G.D.M. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă:
A obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 664 m.p., identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert G.T., parte din parcela din cartea funciară Cluj şi să constate dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de 867 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 11.950 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
În cursul soluţionării apelului, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., au fost administrate probe noi, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer expert G.T. (f. 78-87, 103 - 106, 123-124), rezultă că parcela este situată în prezent în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, împrejurare recunoscută de pârâtul intimat prin adresa din 30 iunie 2011 emisă de D.U.A.T. - Serviciul de Urbanism.
Pârâtul a susţinut că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din acest act normativ, pentru că a fost situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca la data preluării abuzive prin expropriere, fiind situat în extravilan şi la data formulării notificării, însă, chiar din adresa depusă de pârât, arătată anterior, rezultă că terenul este situat în intravilanul mun. Cluj-Napoca de la data aprobării Planului Urbanistic General prin H.C.L. nr. 792/1999, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (f. 110), constituind, deci, obiect al acesteia.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în apel, parcela din CF Cluj are o suprafaţă totală de 1531 m.p., o porţiune de 664 m.p. fiind liberă şi putând fi restituită în natură, aceasta nefiind cuprinsă în titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei reclamantului, M.M., în baza legilor fondului funciar (f. 45 din Dosarul nr. 11293/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca ataşat), pârâtul neindicând alte persoane în favoarea cărora s-ar fi dispus restituirea acestui teren.
Prin concluziile scrise, reclamantul a solicitat ca instanţa să dispună ea însăşi asupra măsurilor reparatorii cuvenite acestuia, avându-se în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe.
Această cerere a fost formulată pentru prima dată în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., astfel că instanţa de apel s-a pronunţat în limitele în care reclamantul a investit prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
Din considerentele arătate, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului a fost admis şi în temeiul art. 26 alin. (3) raportat la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, pârâtul a fost obligat să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a porţiunii libere de 664 m.p. teren şi să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferenţa de 867 m.p. teren.
Pârâtul fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariul expertului şi onorariul avocaţial, în sumă totală de 11.950 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Criticile împotriva hotărârii instanţei de apel, au fost formulate sub aspectul nelegalităţii acesteia, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în cauza dedusă judecaţii s-a făcut o greşită aplicare a legii, având în vedere că terenul înscris în CF Cluj-Napoca, respectiv „Arator la rotaţia a II-a", se afla situat în extravilanul localităţii la momentul preluării în proprietatea Statului Român. Ca atare, în mod corect a reţinut tribunalul faptul că imobilul în litigiu nu face obiectul legii speciale, în acest sens fiind dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „nu intra sub incidenţa prezentei legi terenurile situate extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ci completările ulterioare".
În completarea textelor de lege mai sus evocate, vin şi prevederile art. V alin. (1) şi (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „notificările nesoluţionate pana la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii existente, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţiile de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatatia forestiera la data trecerii în proprietatea statului, se vor transmite spre soluţionare, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, a Legii nr. 169/1997 şi a Legii nr. 1/2000".
Astfel, prevederile alin (1) din textul de lege mai sus menţionat, se aplică în mod direct şi pentru terenurile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. Mai mult, în speţă, măsura includerii terenului în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu a fost contestată de către antecesoarea reclamantului, şi nici de către acesta.
Ca atare, în mod temeinic şi legal, Comisia de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a transmis Notificarea nr. 2332 din 13 noiembrie 2001 către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor si, pe cale de consecinţă, în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că o parte din terenul în litigiu poate fi restituit în natură, şi anume parcela din CF Cluj, întrucât, la momentul preluării abuzive prin expropriere - imobilul în litigiu se afla în extravilanul localităţii Cluj-Napoca.
Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât susţine că nu este în culpă procesuală în cauză, întrucât Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este competentă să soluţioneze cererea ce constituie obiectul prezentului dosar, având în vedere dispoziţiile legale mai sus-menţionate.
Se susţine, totodată, că instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ, în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (4) C. proc. civ., stabilind un cuantum nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată, raportat la culpa procesuală a pârâtului în cauză, precum şi la gradul de dificultate a cauzei, de altfel, în totală contradicţie cu prevederile Deciziei nr. 492 din 08 iunie 2006 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia - cenzurarea onorariului avocaţial este cu atât mai necesară cu cât onorariul avocaţial urmează a fi suportat de partea potrivnică.
În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Având în vedere toate aceste aspecte, se solicită admiterea recursului şi, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului iar, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 62 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj ca temeinică şi legală.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Recurentul pârât Primarul municipiului Cluj-Napoca critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii incidente în cauză, având în vedere că terenul în litigiu, înscris în CF Cluj-Napoca, respectiv „Arator la rotaţia a II-a", se afla situat în extravilanul localităţii la momentul preluării în proprietatea Statului Român.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în recurs, hotărârea atacată este greşită atunci când instanţa dă o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt reţinute.
Exercitând un riguros control de legalitate şi temeinicie asupra sentinţei pronunţate în primă instanţă, instanţa de apel a stabilit că parcela înscrisă în CF Cluj-Napoca, este situată în prezent în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, împrejurare recunoscută chiar de intimatul pârât prin adresa din 30 iunie 2011 emisă de D.U.A.T. - Serviciul de Urbanism.
Deşi pârâtul a susţinut pe întreg parcursul procesual, că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1), pentru că a fost situat în extravilanul municipiului Cluj-Napoca la data preluării abuzive prin expropriere, fiind situat în extravilan şi la data formulării notificării, se constată însă, chiar din adresa depusă în apel de către pârât, că terenul este situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca de la data aprobării Planului Urbanistic General prin H.C.L. nr. 792/1999, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, constituind, deci, obiect al acesteia.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în apel, parcela din CF Cluj are o suprafaţă totală de 1531 m.p., din care o porţiune de 664 m.p. este liberă şi poate fi restituită în natură, aceasta nefiind cuprinsă în titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei reclamantului, M.M., în baza legilor fondului funciar, recurentul pârât neindicând alte persoane în favoarea cărora s-ar fi dispus restituirea acestui teren.
Exercitând, exclusiv, un control de legalitate asupra acestor considerente, Înalta Curte constată că terenul solicitat intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată, regimul său juridic fiind cel reglementat de art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 26 alin. (1) şi (3) din această lege.
De altfel, Legea nr. 10/2001 are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că, domeniul său de reglementare acoperă şi acele terenuri situate în intravilanul localităţilor, care până la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Prin urmare, pentru asemenea cazuri, bine definite, Legea nr. 10/2001 are şi caracter de complinire a prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000.
În atare situaţie, critica referitoare la greşita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu, respectiv susţinerea că, este cel reglementat prin dispoziţiile legilor funciare, justificată doar de categoria „extravilan" a terenului la momentul preluării abuzive de către stat, se reţine a fi nefondată, urmând a fi înlăturată.
O altă critică formulată prin motivele de recurs vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În acest sens, instanţa de apel, admiţând apelul reclamantului, a reţinut că pârâtul este în culpă procesuală, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariul expertului şi onorariul avocaţial, în sumă totală de 11.950 lei.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Cheltuielile de judecată au rolul de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul.
Prin urmare, acordarea acestora se bazează pe culpa procesuală a părţii din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanţă de la cine le solicită partea adversă care a efectuat asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluţionat litigiul.
Recurentul pârât susţine că nu a fost în culpă procesuală, întrucât Comisia de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în mod temeinic şi legal, a înaintat Dosarul intern nr. 2460, constituit în baza Notificării nr. 2331 din 23 noiembrie 2001, către Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aceasta fiind competentă să soluţioneze cererea ce constituie obiectul prezentului dosar.
Pentru a nu fi în culpă procesuală, însă, pârâtul ar fi trebuit să soluţioneze notificarea, în sensul acordării măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul în temeiul legii speciale de reparaţie. Or, nesoluţionând notificarea şi acceptând, astfel, judecarea cererii şi, implicit, pierderea procesului în raport cu reclamantul, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de partea care, prin comportarea sa, a obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, textul citat, fără a o menţiona in terminis, inducând o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia purtării procesului.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a textului de lege la situaţia dedusă judecăţii, obligând intimatul pârât la plata cheltuielilor de judecată justificate de apelantul reclamant.
Un ultim aspect invocat, vizează dezlegarea dată de instanţa de apel privitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei cu prilejul soluţionării fondului litigiului nefiind proporţională cu nivelul cheltuielilor solicitate şi, respectiv acordate.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de judecată este competentă să reducă onorariul de avocat atunci când constată că valoarea lui este disproporţionată în raport de amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse. în speţă, cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariul expertului şi onorariul avocaţial, este în sumă totală de 11.950 lei, sumă ce nu este disproporţionată în raport cu munca depusă de apărător în ambele etape procesuale şi cu complexitatea cauzei dedusă judecăţii.
Totodată, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut".
Faţă de caracterul imperativ şi de imediată aplicare a dispoziţiilor procedurale citate, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu ar fi putut micşora cheltuielile experţilor, astfel încât, urmează să respingă ca nefondat, motivul de recurs invocat de pârât în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speţă, s-a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 302/ A din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6015/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5935/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
