ICCJ. Decizia nr. 5934/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5934/2012
Dosar nr. 9110/3/2010
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la 6 martie 2009, S.A.M. a solicitat, în temeiul art. 480, 481 C. civ. şi în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Administraţia Pieţelor sector 1 Bucureşti, obligarea pârâţilor să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul în suprafaţă de 142 mp situat în Bucureşti, sector 1, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a contravalorii terenului în litigiu, la valoarea de circulaţie a acestuia.
La data de 10 iunie 2009, reclamanta a depus o cerere completatoare şi precizatoare, în contradictoriu şi cu pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care a solicitat să se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta S.C., decedată la 16 noiembrie 1993, mai face parte şi cota de 1/5 din imobilul în litigiu în suprafaţă de 157 mp din suprafaţa de 787 mp şi că prin certificatul de moştenitor nr. 3 99/1996, S.A.M. are calitatea de moştenitoare după defuncta în cota de 1/1 părţi. A arătat că îşi menţine integral cererea iniţială, în sensul de a se dispune obligarea pârâţilor să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/5 din imobil şi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul, precum şi obligarea Primăriei sectorului 1 de a demola construcţiile ridicate pe teren, întrucât a emis în mod ilegal o autorizaţie de construcţie, în caz de refuz fiind autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor, lucrări estimate la suma de 20.000 lei. în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata către contravalorii terenului în litigiu, la valoarea de circulaţie a acestuia, estimată la suma de 314.000 euro, echivalentul în lei a 1.322.945 RON la cursul BNR de la data depunerii cererii, sub rezerva majorării.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 15794 din 16 decembrie 2009 a admis excepţia de necompetenţă materială. A declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi de evaluarea imobilului revendicat.
Prin sentinţa nr. 1979 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta S.A.M. A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Primăria sector 1. A respins acţiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A constatat că din masa succesorală de pe urma defunctei S.C. face parte şi cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat în Bucureşti, sector 1. A respins cererile având ca obiect constatare calitate moştenitor reclamantă, revendicare imobil, acordare contravaloare teren şi demolare construcţii, ca neîntemeiate.
La data de 28 iunie 2010, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivarea regăsindu-se în cuprinsul încheierii de la acea dată, în sensul că raportându-se la decizia în interesul Legii nr. 33/2008, ;s-a constatat că persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum şi cele care din motive independente de voinţa lor nu au putut utiliza această procedură în termenele legale au deschisă calea acţiunii în revendicare dacă imobilul nu a fost cumpărat cu bună credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriaşi.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria sectorului 1 prin Primar, tribunalul a admis-o, reţinând că nu există identitate între această pârâtă şi cea care ar putea fi obligată în cadrul acţiunii de restituire formulate, terenurile trecute abuziv în proprietatea Statului fiind în proprietatea Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul general.
Prin urmare, acţiunea! formulată împotriva respectivei pârâte a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că în conformitate cu procesul-verbal emis de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare din Bucureşti nr. 61097/1940 - fila 54 din dosarul judecătoriei, D.G.M., născută I., era la nivelul acelui an proprietara cotei de 1/5 din terenul în suprafaţă de 787 mp, situat în Bucureşti.
Potrivit certificatului de moştenitor, ataşat la fila 56 din dosarul judecătoriei, moştenitorii defunctei D.M., decedată la data de 19 ianaurie 1972, sunt D.G., A.E., I.V. şi I.I.D., lui D.G. revenindu-i cota de A din masa succesorală, în calitate de soţ supravieţuitor.
Prin urmare, D.G. deţinea dreptul de proprietate asupra cotei de 1/10 din terenul în suprafaţă de 787 mp, situat în Bucureşti, în masa succesorală a defunctei D.M. regăsindu-se şi cota de: 1/5 din imobilul în litigiu menţionată anterior.
Conform certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006, ataşat la fila 80 din dosarul judecătoriei, S.C. are calitatea de unică moştenitoare a defunctului D.G., decedat la data de 10 martie 1984.
Faţă de acest aspect, tribunalul a constatat că din masa succesorală de pe urma defunctei S.C. face parte şi cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat în Bucureşti, sector 1.
De pe urma defunctei S.C., decedată la data de 16 noiembrie 1993, au rămas ca moştenitori S.P., în calitate de soţ şi reclamanta, în calitate de fiică, iar de pe urma defunctului S.P. a rămas ca unică moştenitoare reclamanta, aspecte ce au rezultat din certificatul de moştenitor din 5 decembrie 1996 - fila 75 din dosar.
Prin urmare, cererea reclamantei de a se constata calitatea sa de unică moştenitoare a defunctei S.C. a fost găsită neîntemeiată, situaţia juridică fiind reglementată de certificatul de moştenitor, necontestat.
În ceea ce priveşte cererile de revendicare, restituire în echivalent şi demolare construcţii de pe terenul cotă de 1/5 din suprafaţa totală de 787 mp din imobilul situat în Piaţa H., tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită asupra cotei de 1/10 din imobilul teren de 787 mp.
Totodată, s-a reţinut şi faptul că tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun, în condiţiile în care reclamanta sau autoarea sa nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, reţinând în esenţă imposibilitatea obiectivă a acestora de a formula notificarea în termenul legal.
S-a constatat însă că prin Dispoziţia nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primăria municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Piaţa H., compus din teren în suprafaţă de 142 mp şi construcţie demolată în favoarea persoanei îndreptăţite A.E.
Aşadar, pentru cota de 1/5 din imobilul în suprafaţă totală de 787 mp şi construcţie demolată situat în str. Piaţa H., ce a aparţinut defunctei D.M. s-au acordat măsuri reparatorii în favoarea altui moştenitor, respectiv a persoanei îndreptăţite A.E.
Evident, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că autorul acesteia, A.G.I., a fost singurul moştenitor care a formulat notificarea în termenul legal pentru imobilul în litigiu.
Aşadar, deşi reclamanta ar fi deţinut calitatea de persoană îndreptăţită pentru cota de 1/10 din imobilul în litigiu, respectiv pentru jumătate din terenul pentru care s-au acordat deja măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptăţite A.E. şi deşi reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificare în termenul legal (cum s-a constatat la momentul respingerii excepţiei de inadmisibilitate), tribunalul a reţinut că acţiunea în revendicare şi, în subsidiar, de acordare a despăgubirilor, precum şi cea privind demolare construcţii formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general, Administraţia Pieţelor sector 1 şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este neîntemeiată, deoarece drepturile pentru acest teren au fost deja recunoscute şi reparate de reprezentanţii statului prin emiterea Dispoziţiei nr. 7576 din 28 martie 2007, astfel încât aceştia nu pot asigura o dublă reparaţie şi în favoarea reclamantei, pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 767/ A din 25 octombrie 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că raportat la înscrisurile existente în dosar, astfel cum a constatat şi instanţa de fond, a rezultat că prin procesul verbal s-a înscris în Registrul de carte funciară dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, Piaţa B., în favoarea numiţilor I.V.V., I.V.C., I.V.I., D.G.M., născută I. şi A.D.E., născută I., în cotă de 1/5 pentru fiecare (filele 53 - 55 dosar fond).
Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul din Bucureşti, ce a putut fi identificat şi la ladresa din Piaţa I.P. (fila 73 dosar fond) a fost naţionalizat pe numele lui I.V. (filele 43, 72 dosar fond).
Potrivit certificatului de moştenitor, la decesul numitei D.M. au rămas ca moştenitori D.G., în calitate de soţ, căruia i-a revenit o cotă de 3/6 din moştenire, A.E., I.V. şi I.I.D., cărora le-a revenit câte o cotă de 1/6 din masa succesorală.
D.G. a decedat la data de 10 martie 1984, succesorul acestuia fiind S.C., conform certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006 emis de B.N.P. B.R.C.
S.C. a decedat la 16 noiembrie 1993, având ca moştenitori pe S.P. şi N.M.A. (reclamanta din prezenta cauză); masa succesorală rămasă la decesul defunctului S.P. a fost preluată de reclamanta S.A.M. (certificatul de moştenitor din 5 decembrie 1996).
Ca atare, din cota de 1/5 pe care D.M. a avut-o asupra imobilului din Bucureşti, str. H. i-ar fi revenit reclamantei de faţă, ca moştenitoare a defunctului D.G., o cotă de 3/6, respectiv o cotă de 3/30 (1/10).
Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut corect cota de 1/10 din imobilul situat în Bucureşti, str. H., sector 1, pentru care reclamanta ar fi justificat calitatea de persoană îndreptăţită.
Curtea a mai reţinut că la data de 22 ianuarie 2002, s-a formulat notificare de către A.G.I. (fiul lui A.E. şi A.D. - fila 56 dosar fond), în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere soluţionată prin Dispoziţia Primarului general al municipiului Bucureşti nr. 7576 din 28 martie 2007; prin aceasta s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în str. H., sector 1, compus din teren în suprafaţă de 142 m.p. şi construcţie demolată în favoarea persoanei îndreptăţite A.E., soţia defunctului A.G.I.
Astfel cum a rezultat din cererea depusă de A.E. la data de 13 noiembrie 2006 la Primăria municipiului Bucureşti, în vederea soluţionării Dosarului nr. 34986/2002, constituit în baza Legii nr. 10/2001, aflată la filele 118-119 dosar fond, restituirea în natură ori acordarea de despăgubiri a vizat întregul teren de 787 m.p., precum şi construcţiile edificate pe acesta, imobili situat în Bucureşti, str. H., petenta A.E. a indicat, la acel moment, că va completa dosarul cu actele celuilalt moştenitor S.A.M.
Deşi reclamanta nu a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, instanţa de fond a reţinut faptul că aceasta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a urma procedura prevăzută de legea specială (motivare ce se regăseşte în cuprinsul încheierii pronunţate la 28 iunie 2010 şi care nu a fost contestată de intimaţi). Ca atare, aceasta ar avea deschisă calea unei acţiuni în revendicare.
Curtea a observat că prin prezenta acţiune reclamanta S.A.M. revendică o cotă parte indiviză din imobilul din Bucureşti, str. H., iar nu o suprafaţă determinată din acesta şi că acelaşi imobil a făcut obiectul notificării nr. 158/2002, analizată prin Dispoziţia Primarului general al municipiului Bucureşti nr. 7576 din 28 martie 2007, pentru care s-ău acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speţă, nu s-a probat că Dispoziţia Primarului general al municipiului Bucureşti nr. 7576/2007 ar fi fost contestată de beneficiar sub aspectul întinderii dreptului de proprietate solicitat, neacordat integral, în condiţiile în care s-a cerut repararea prejudiciului creat pentru întregul imobil naţionalizat, iar nu pentru o cotă parte din acesta şi nici din perspectiva persoanelor; beneficiare ale dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, caz în care nu pot fi identificate considerentele pentru care emitentul a emis dispoziţia în modalitatea arătată anterior.
De asemenea, împrejurarea că Municipiul Bucureşti prin Primarul general a despăgubit mai mult sau mai puţin pe cel ce a formulat notificarea în termen în raport cu partea de imobil solicitată (în speţă, 787 m.p. şi construcţii) nu poate fi analizată decât în procedura Legii nr. 10/2001, iar nu în cauza pendinte, faţă de temeiul juridic al acţiunii - art. 480 C. civ. şi de cadrul procesual dedus judecăţii.
Drept consecinţă, în mod legal prima instanţă a apreciat că drepturile pentru acest teren au fost deja recunoscute şi reparate de stat prin emiterea Dispoziţiei nr. 7576/2007, astfel încât nu se poate asigura o dublă reparaţie şi în favoarea reclamantei şi în favoarea persoanei ce a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
Deşi apelanta S.A.M. a arătat că A.E. deţine propria sa cotă de teren, care nu are legătură cu cota revendicată, pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată de faţă, aspect ce reiese clar din actul dotai opozabil doar reclamantei, curtea a reţinut că acesta, aflat la fila 65 dosar fond, vizează imobilul din Bucureşti, imobil care nu este unul şr acelaşi cu cel din Bucureşti, pentru care s-a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri la valoare.
Conform relaţiilor de la Direcţia de Nomenclatură Urbană, adresa din 16 noiembrie 2006,; la care face referire şi reclamanta în cuprinsul acţiunii, artera de circulaţie din Bucureşti, sector 1, care la nivelul anului 1992 purta denumirea de Piaţa H. a purtat anterior următoarele denumiri: Piaţa G., Piaţa B., de la nivelul anului 1919, Piaţa M., de la nivelul anului 1930, Piaţa B., de la nivelul anului 1946, Piaţa I.P., de la nivelul anului 1964. Potrivit registrului privind revizuirea numerotării imobilelor, la nivelul anului 1948 a fost înscris imobilul în Piata B.
Există, într-adevăr, la dosar ataşat un; alt act dotai (fila 22 dosar TB), însă acesta priveşte dota constituită în favoarea succesoarei A.E., iar nu faţă de autoarea reclamantei, D.M.
În raport de aceste considerente, curtea a apreciat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică. Numai în situaţia în care s-ar face dovada desfiinţării dispoziţiei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta ar fi îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii pentru cota parte ce i se cuvine din imobilul în litigiu.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta S.A.M., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul recunoaşterii dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza probelor existente la dosar.
A arătat că a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare prin actele existente la dosar, inclusiv actul dotai, diferit de cel al celeilalte succesoare A.E.
A criticat hotărârea prin prisma motivului referitor la aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa nu a înţeles natura cererii de chemare în judecată, condiţionând admisibilitatea acesteia de aspecte străine de natura pricinii.
A precizat astfel că a arătat că din considerente obiective nu a putut formula cerere cu privire la respectivul teren în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, lucru constatat ca fiind dovedit de către tribunal.
Totodată a menţionat că în mod greşit s-a afirmat de către curtea de apel că ar fi solicitat o cotă indiviză şi nu o suprafaţă determinată din terenul în litigiu, precum şi că eronat s-a raportat instanţa la analiza dispoziţiei nr. 7576/2007 a Primarului general al municipiului Bucureşti, care a făcut obiectul notificării nr. 158/2002 şi care o priveşte pe A.E.
A mai arătat că nu a cunoscut existenţa respectivei dispoziţii şi că nu avea niciun interes sau o calitate de o anula, în condiţiile în care solicitarea numitei A.E. nu are legătură cu actul său dotai şi cu drepturile de moştenitoare ce izvorăsc din acesta, fiind complet separate, atât cu privire la suprafeţe, cât şi cu privire la succesorii lor.
În legătură cu lipsa: de identitate a imobilului, a constatat că instanţa de apel nu a analizat conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, precizând că imobilul situat în Piaţa H., sector 1 nu are nicio legătură cu un presupus alt imobil, respectiv cel din str. B., agreat de instanţa de apel.
O ultimă critică a vizat constatarea instanţei de apel potrivit căreia în calitate de reclamantă ar fi îndreptăţită a solicita măsuri reparatorii pentru cota ce i se cuvine din imobilul în litigiu doar dacă ar face dovada desfiinţării dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001, pe care a considerat-o ca fiind în total dezacord cu argumentul instanţei de fond şi cu cele din recurs.
A considerat că decizia recurată nu este motivată, reflectând o necunoaştere a cauzei şi a înscrisurilor aflate la dosar.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Criticile formulate de reclamantă prin motivele de recurs vizează în principal calificarea eronată a cererii introductive de instanţă de către curtea de apel, precum şi condiţionarea admisibilităţii acesteia de aspecte, care în opinia sa, sunt străine de natura pricinii.
Or, aceste critici nu pot fi primite, reţinându-se că instanţa de apel a explicat doar, printr-o largă motivare, care sunt considerentele pentru care pretenţia dedusă judecăţii nu a fost găsită întemeiată, fără a schimba cadrul procesual.
Astfel, contrar susţinerii recurentei, se constată că instanţa de apel, ca şi tribunalul, au reţinut că temeiul juridic al acţiunii este art. 480 C. civ., acţiunea fiind calificată drept revendicare.
Analizând însă cererea, s-a reţinut de către instanţele fondului că un alt moştenitor a valorificat drepturile asupra terenului în litigiu, prin formularea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, în atare condiţii acţiunea în revendicare în contradictoriu cu statul şi primăria nemaiputând fi primită.
S-a constatat deci că prin dispoziţia nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti s-a soluţionat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 158/2002 formulată de A.E., în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, str. H.
Aşadar, Curtea de apel a reţinut drept consecinţă, că în mod legal prima instanţă a apreciat că drepturile pentru terenul în litigiu au fost deja recunoscute şi reparate de stat prin emiterea dispoziţiei nr. 7576/2007, motiv pentru care nu se poate asigura o dublă reparaţie şi în favoarea reclamantei şi în favoarea persoanei ce a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
Totodată în mod corect, instanţa de apel a observat că nu poate fi analizat aspectul modului de soluţionare a notificării prin dispoziţia nr. 7576/2007, care nu se poate realiza decât în procedura Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, în mod eronat susţine recurenta că pretenţia sa nu a fost recunoscută deoarece nu ar fi atacat dispoziţia despre care s-a făcut vorbire, acest aspect nereieşind din niciunul din considerentele hotărârii atacate.
Nu se pot reţine nici susţinerile; recurentei privitoare la nemotivarea deciziei prin prisma înscrisurilor aflate la dosar, în condiţiile în care acestea au făcut obiectul analizei instanţei de apel, inclusiv actul dotai la care se referă reclamanta, asupra căruia s-a precizat că priveşte dota constituită în favoarea succesoarei A.E. şi nu faţă de autoarea reclamantei, D.M. Tot în acest context, se constată ca fiind analizată succesiunea în timp a denumirilor străzii pe care este amplasat imobilul în litigiu, potrivit relaţiilor de la Direcţia de Nomenclatură Urbană; cuprinse în adresă, neputând fi astfel primite criticile nici sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondaţ, recursul declarat de reclamanta S.A.M. împotriva Deciziei nr. 767/ A din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5935/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5921/2012. Civil → |
|---|
