ICCJ. Decizia nr. 6025/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6025/2012
Dosar nr. 4104/108/2008
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, la data de 08 octombrie 2008, reclamanţii R.V.V. şi R.G.M., în contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, au solicitat anularea dispoziţiei din 04 septembrie 2008 emisă de pârât şi obligarea la emiterea unei dispoziţii de restituire prin echivalent bănesc cu privire la imobilul teren situat în Arad, str. A., nr. 5, înscris în C.F. X Arad, în suprafaţă de 99 m.p., imobilul teren de la aceeaşi adresă, înscris în C.F. Y Arad, top. W/a/1/1/1, în suprafaţă de 177 m.p., nr. top. W/a/1/2, în suprafaţă de 331 m.p., nr. top. W/a/1/1/3, în suprafaţă de 273 m.p. şi nr. top. W/a/a/4, în suprafaţă de 119 m.p., în cotă de 4/8 pentru R.G.M. şi 1/8 pentru R.V.V., în calitate de moştenitor a lui R.A.F., precum şi restituirea în natură a imobilului teren situat în Arad, str. A., nr. 7/a.
S-a luat, de asemenea, în examinare şi acţiunea reclamantului R.M., în dosarul anexat 9333/55/2008 al Judecătoriei Arad, în contradictoriu cu acelaşi pârât şi împotriva aceleiaşi dispoziţii, prin care solicită restituirea în natură şi numai în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
În motivare se arată că R.G.M., împreună cu soţia R.A.F., au cumpărat apartamentul din imobilul situat în Arad, str. A., nr. 7/a, cu terenul aferent. Prin două exproprieri succesive, din 1969 şi 1980, imobilele de la nr. 5 şi 7/a au fost trecut în proprietatea statului. Reclamanţii sunt nemulţumiţi că nu s-au soluţionat toate solicitările din notificare, apreciind că imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, putea fi restituit în natură.
Prin precizarea de acţiune din 24 martie 2009, reclamanţii R.V.V. şi R.G.M. au solicitat şi anularea noii dispoziţii din 2009 emisă de pârât, cu privire la imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, în legătură cu care reclamanţii solicită restituirea sa în natură.
R.G.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea parţială şi a dispoziţiei din 2009, întrucât din suprafaţa de teren pretinsă i s-a acordat doar 1/8, aspect care se consideră că provine dintr-o confuzie legată de cotele de proprietate întabulate în cartea funciară în urma moştenirii după mama sa R.A.F.
Pârâtul Municipiul Arad faţă de precizările depuse, a solicitat constatarea tardivităţii plângerii formulate faţă de ultima dispoziţie, cea din 2009.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică cu privire la imobilul teren din Arad, str. A., nr. 7, s-au depus dispoziţiile atacate, extrase de carte funciară, decretul de expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 373 din 18 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, au fost respinse excepţiile invocate de pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, şi a fost respinsă acţiunea.
În pronunţarea acestei soluţii, Tribunalul a reţinut toate cererile reclamanţilor au fost soluţionate în mod corect de pârâtă prin dispoziţia emisă, atât în ce priveşte cotele de proprietate ale părţilor, cât şi cu privire la solicitările din notificare.
Totodată, s-a constatat că dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi art. 8, 10, 11 din Legea nr. 10/2001 au fost corect aplicate de pârâtă, reclamanţilor acordându-li-se despăgubiri la valoarea stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare pentru toate imobilele pe care au fost îndreptăţiţi să le pretindă.
Împotriva sentinţei Tribunalului au declarat apel reclamantul R.G.M. şi pârâtul Municipiul Arad, prin Primar.
Reclamantul R.G.M. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond deoarece s-a acordat în mod nelegal cota de 1/8 fiecărui reclamant, deşi i se cuvenea cota înscrisă ca drept de proprietate a imobilului retrocedat în C.F. Z Arad, nr. top. W/a/1/2/1/1.
S-a mai arătat că pârâtul a refuzat categoric să modifice dispoziţia cu privire la cota ce se cuvine.
Pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii excepţiei ridicate, respectiv tardivitatea cererii reclamanţilor de a solicita anularea dispoziţiei din 04 septembrie 2008.
De asemenea, pârâtul Primarul Municipiului Arad a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor R.V.V., R.G.M. şi R.M. cu privire la cota de 1/4 din imobilul înscris în C.F. T Arad.
Prin decizia nr. 278/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelurile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că susţinerile reclamantului-apelant sunt infirmate de cererile depuse de acesta la prima instanţă, inclusiv cele prin care precizează că renunţă la despăgubirea în natură şi solicită despăgubire în bani sau acţiuni, în funcţie de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară.
Criticile formulate de către pârâtul-apelant Primarul Municipiului Arad, referitoare la excepţiile invocate, pe de o parte, iar pe de altă parte cu privire la cotele de proprietate, s-au considerat a fi, de asemenea, neîntemeiate deoarece calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, este recunoscută chiar de către pârât, prin dispoziţiile emise şi atacate în faţa primei instanţe, în limita cotelor de proprietate menţionate în extrasele de carte funciară.
Excepţiile privind tardivitatea sau lipsa calităţii procesuale active au fost întemeiat respinse de către prima instanţă, iar a doua dispoziţie reprezintă o continuare a dispoziţiei anterioare, dispoziţie atacată în termen de către reclamanţi la instanţa de judecată.
Sub aspectul chestiunilor de fond, s-a reţinut că pârâtul-apelant este de acord cu hotărârea primei instanţe, precizând în mod expres că solicită menţinerea, în rest, a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul R.G.M., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel nu a răspuns criticilor sale privind cota de 1/8 din imobil, deşi i se cuvenea cota dublă înscrisă în cartea funciară existentă la dosar.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamantul-recurent a renunţat la judecată sau la dreptul pretins, întrucât în dosar nu există o astfel de dovadă.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
În cazul în care motivarea lipseşte cu desăvârşire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecăţii au fost înlăturate, hotărârea este nulă şi se impune casarea sa, cu reluarea judecăţii.
Este de menţionat că, în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanţă, cercetând cauza şi constatând că toate chestiunile de fapt şi toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleaşi ca şi cele discutate în primă instanţă, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit.
Adoptarea motivelor hotărârii primei instanţe presupune însă arătarea, într-o manieră clară şi explicită a acestui fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerinţa referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., indicarea numărului de pagină al hotărârii apelate în cuprinsul căreia s-ar afla răspunsul la critica analizată.
Totodată, această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt şi problemele de drept care au fost supuse judecăţii prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanţă, iar prin hotărârea pronunţată prima instanţă le-a analizat în mod efectiv, nu şi în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanţe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunţate, apărările invocate la judecata în primă instanţă.
În cauza dedusă judecăţii, prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanţe de a fi analizat apărările invocate şi pentru greşita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, cu consecinţa săvârşirii unei greşeli în stabilirea situaţiei de fapt.
În atare condiţii, instanţa de apel avea a analiza şi a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.
Cât timp instanţa de apel s-a rezumat să afirme doar că „susţinerile reclamantului-apelant sunt infirmate de cererile depuse de acesta la prima instanţă, inclusiv cele prin care precizează că renunţă la despăgubirea în natură şi solicită despăgubire în bani sau acţiuni, în funcţie de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară”, în condiţiile în care prin apelul declarat reclamantul contesta tocmai întinderea dreptului său de proprietate, motivarea hotărârii nu este de natură să furnizeze reclamantului-apelant dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate prin apel au fost examinate, iar instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.
Date fiind toate aceste lipsuri şi inadvertenţe, care fac ca situaţia de fapt să nu fie pe deplin lămurită, reţinând şi că vătămarea cauzată reclamantului-recurent nu poate fi înlăturată altfel şi având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte se află în imposibilitatea de a aplica ea însăşi dispoziţiile legale, astfel că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, pentru ca instanţa să analizeze criticile formulate de reclamantul-recurent în ce priveşte întinderea dreptului său de proprietate.
În raport de limitele învestirii prin recurs, soluţia pronunţată asupra apelului declarat de pârât a intrat în autoritate de lucru judecat, sens în care urmează a fi menţinută de instanţa de trimitere.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Timişoara pentru rejudecarea apelului declarat de reclamat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.G.M. împotriva deciziei nr. 278/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6024/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 604/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
