ICCJ. Decizia nr. 6062/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6062/2012
Dosar nr. 8131/118/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 8131/118/2009, reclamanta SC B.B. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să se dispună exproprierea totală în interes public naţional a suprafeţei de 10767 mp situată în comuna Cumpăna, parcela Z/5 cu număr cadastral nr. X, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 323010 euro şi, în subsidiar, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 135.240 pentru suprafaţa de 4508 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 10767 mp situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela Z/5 în baza contractului de vânzare-cumpărare din 10 iulie 2007.
A mai arătat reclamanta că este nemulţumită de cuantumul despăgubirilor şi a contestat faptul că exproprierea proprietăţii sale a avut caracter parţial şi nu total.
La prezentul dosar au fost conexate alte 4 dosare având acelaşi obiect, cu privire la următoarele suprafeţe de teren: 9697 mp, 5000 mp, 1965 mp, 14296 mp, respectiv dosarele: nr. 8135/118/2009, nr. 8152/118/2009, nr. 8141/118/2009 şi nr. 8133/118/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1842 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea civilă principală şi acţiunile conexe formulate de reclamanta SC B.B. SRL., în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţionala Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani:
- 359.545 euro în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriată de 14296 mp, parcela Y/2, comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
- 45.490 euro în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriată de 1965 mp, parcela Y/1, comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
- 115.750 euro în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriată de 5000 mp, parcela X/64/2, comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
- 237.577 euro în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriată de 9697 mp, parcela Y/12/2/2, comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
- 101655,4 euro în echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa expropriată de 4508 mp, parcela Z/5/2, comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
A respins cererile de expropriere totală, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor Z/5, Y/12/2, X/64/2, Y/22, Y/15 prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3918 din 10 iulie 2007, 2026 din 18 aprilie 2007, 345 din 19 februarie 2008, 1932 din 8 octombrie 2007 şi respectiv 874 din 18 mai 2007.
Prin hotărârile nr. 106/2009, 101/2009, 89/2009, 75/2009 şi 81/2009 reclamanta a fost expropriată în ceea ce priveşte suprafaţa de 4508 mp, 9697 mp, 5000 mp, 1965 mp şi respectiv 14296 mp, stabilindu-se pentru suprafeţele expropriate despăgubiri în sumă de 188.254,08 RON, 404.946,72 RON, 208.800 RON, 82.058,40 RON şi respectiv 597.000,96 RON.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. (3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
În cauză, reclamanta este nemulţumită de faptul că nu au fost expropriate în totalitate parcelele obţinute prin cumpărare şi că exproprierea s-a făcut doar în parte.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 trebuie expropriată doar partea de teren necesară construirii acelor drumuri.
Din cuprinsul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 rezultă că atunci când exproprierea este parţială, iar expropriatul cere exproprierea totală, instanţa poate aprecia dacă exproprierea parţială este posibilă şi doar în caz contrar va hotărî exproprierea parţială.
Instanţa apreciază că acest text de lege nu este aplicabil în cauză, întrucât potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 mai sus citat, dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile doar acţiunii prin care expropriatul contestă cuantumul despăgubirilor.
Prin urmare, orice altă nemulţumire a expropriatului se soluţionează în raport de dispoziţiile legii speciale, anume Legea nr. 198/2004, potrivit principiului de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală (specialia generalibus derogant).
Din cuprinsul legii speciale nu rezultă posibilitatea expropriatului de a solicita exproprierea totală. Mai mult, legea specială aplicabilă, nr. 198/2004, prevede expres ce anume cuprinde coridorul de expropriere, anume doar elementele drumurilor.
Chiar dacă s-ar trece peste acest argument, instanţa constată că dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 fac referire la situaţia în care exproprierea parţială este apreciată de instanţă ca nefiind posibilă.
Or, în speţa de faţă exproprierea parţială făcută de pârât asupra parcelelor de teren deţinute de reclamantă este una posibilă, terenurile rămase în proprietate fiind suficient de mari pentru a putea fi folosite potrivit actualei destinaţii (agricole), iar terenul expropriat fiind suficient pentru derularea lucrărilor de către pârât.
Faptul că prin dezmembrarea parcelelor s-ar scădea valoarea terenului rămas nu are nicio relevanţă în cauză, acest criteriu nefiind prevăzut de către legiuitor nici măcar în dispoziţiile art. 24 alin. (3). Eventuala scădere a valorii terenului rămas şi eventuala îngreunare a exploatării acestuia nu sunt aspecte care să vizeze imposibilitatea realizării unei exproprieri parţiale.
În ceea ce priveşte despăgubirile acordate, instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa nu a reţinut opinia separată a expertului pârâtului potrivit căreia preţul pe mp al parcelelor expropriate este de 10 euro/mp, aceasta nefiind fundamentată.
La stabilirea despăgubirii experţii au avut în vedere valoarea reală a terenului expropriat prin stabilirea preţului (aşa cum arată art. 26 mai sus citat) folosind 3 metode de determinare a valorii de piaţă: metoda comparaţiei directe, metoda fluxului de numerar şi metoda extracţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul stabilit de către experţi, tot cu opinie majoritară, instanţa apreciază că acesta nu poate fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor.
În cauza de faţă prejudiciul stabilit de către experţi nu este un prejudiciu sigur că se va produce, deci este un prejudiciu eventual.
Terenul cumpărat de reclamantă este un teren agricol situat în extravilan aşa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar. Prin urmare, nimic nu poate susţine afirmaţia experţilor că prin expropriere terenului i s-a schimbat destinaţia din teren intravilan pentru dezvoltări imobiliare în teren extravilan agricol.
Faptul că terenul expropriat este inclus în zona a III-a metropolitană de dezvoltare a Municipiului Constanţa, nu înseamnă că pe acest teren, în mod cert, s-ar fi edificat ansambluri de locuinţe, nefiind încă decât un proiect de dezvoltare şi nu un plan de dezvoltare în derulare.
Totodată, faptul că terenul este dezmembrat nu produce reclamantei un prejudiciu cert, terenul fiind, aşa cum am arătat, un teren extravilan pentru a cărui exploatare agricolă nu are relevanţă dezmembrarea.
Inexistenţa unor probe care să susţină cele reţinute de experţi (eventuale planuri urbanistice zonale, certificate de urbanism în baza cărora reclamanta ar fi putut să edifice lucrări pe teren, proiecte de afaceri ale reclamantei cu privire la anumite investiţii pe acel teren, proiecte de finanţare ale reclamantei aprobate spre dezvoltarea unor lucrări pe terenul rămas neexpropriat), instanţa a considerat că în cuantumul despăgubirilor nu pot fi cuprinse prejudiciile reţinute de către experţi.
Prin Decizia civilă nr. 394/C din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta-intimată SC "B.B." SRL Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1842 din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul civil nr. 8131/118/2009; a admis apelul declarat de apelantul-pârât-intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin mandatar SC "C." SA Craiova, împotriva aceleiaşi sentinţe civile pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea principală şi acţiunile conexe ca nefondate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a dovedit schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan - actele depuse confirmând doar existenţa unei strategii de dezvoltare a localităţii Cumpăna pe următorii 20 de ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan şi crearea unei zone urbane - se constată că soluţia instanţei de fond, conformă opiniei majoritare a experţilor B. şi M., ignoră situaţia juridică a imobilelor expropriate şi momentul concret la care se stabileşte valoarea reală a acestora, în timp ce valoarea avută în vedere de Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirii, stabilită de expertul B.C. la 10 euro/mp, dă eficienţă şi răspunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind corect determinată.
Prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat ca o ecuaţie valorică între parcela expropriată şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării activităţii pe suprafaţa de teren rămasă, în condiţii de rentabilitate, şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Constant a statuat şi Curtea europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).
Indisponibilizarea legală a bunului este justificată din perspectiva legii şi raţională în condiţiile în care expropriatorul trebuie să estimeze de la început cuantumul total al despăgubirilor cuvenite celor expropriaţi.
Titularul dreptului nu se poate apăra susţinând că prin vânzarea, obţinerea încadrării într-un alt regim juridic sau prin închiriere putea să-şi maximizeze beneficiul pentru bunul indisponibilizat.
Inutilitatea măsurii de expropriere totală a parcelelor aflate în litigiu a fost, de asemeni, în mod corect apreciată de instanţa de fond care a constatat că măsura exproprierii parţiale nu conduce la divizarea lor excesivă şi la lipsirea suprafeţelor rămase de utilitatea agricolă actuală, în condiţiile în care acestea sunt suficient de mari pentru a permite afectarea lor aceleiaşi folosinţe atribuită anterior exproprierii.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă-intimată SC B.B. SRL pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, prin raportare la textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, argumentaţia ulterioară a soluţiei nu reprezintă decât o reluare a obiecţiunilor şi susţinerilor afirmate pe tot parcursul cercetării judecătoreşti de expertul propus de expropriator.
Opinia expusă în conţinutul hotărârii este una vădit părtinitoare părţii adverse, lăsând în inferioritate opinia majoritară a celorlalţi doi experţi, opinie argumentată prin prisma a trei metode de evaluare moderne, concordante cu standardele internaţionale de evaluare.
Referitor la metoda comparaţiei directe, pentru a stabili un preţ de referinţă al preţului cu care se vând în mod obişnuit terenurile în comuna Cumpăna, experţii au prezentat spre comparaţie aproape 75 de anunţuri de vânzări imobiliare culese din surse diferite de publicitate.
Instanţa nu îşi argumentează afirmaţia că oferta de vânzare exemplificată prin anunţuri priveşte terenuri care au alte caracteristici decât cel expropriat, în condiţiile în care distanţa de 1 km este una rezonabilă, aflată în mod real la limita şi în apropierea intravilanului. Experţii nu puteau face abstracţie de zona în care sunt situate parcele de teren în raport de parcela Y/10, pe care urma să fie dezvoltat programul de tip rezidenţial.
Metoda de evaluare, respectiv metoda fluxului de numerar este una corectă în condiţiile în care exista deja aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local al comunei Cumpăna, strategia de dezvoltare zonală în care terenul expropriat era inclus în zona de amplasament imobiliar III A, având un program de dezvoltare imobiliară de tip "Rezidenţial" ceea ce presupune construcţia unor ansambluri de locuinţe de tip rezidenţial.
Metoda capitalizării rentei funciare folosită de expertul desemnat de expropriator nu este o metodă ce poate fi aplicată în speţă, ea fiind specifică situaţiilor în care venitul se obţine din cedarea dreptului de folosinţă a terenului în schimbul unei rente sau chirii, ceea ce nu este cazul în speţă, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste terenuri ar fi adus un profit expropriatului din închiriere.
Ultima metodă folosită de experţi a fost aceea a extracţiei, este pe deplin justificată de aceştia şi combătută în mod superficial de instanţă, prin prisma aceloraşi considerente, respectiv că terenul este situat în extravilan şi că nu se află în vecinătatea unor terenuri construite.
Expertiza întocmită în primă instanţă a stabilit în mod corect şi în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1996 preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preţul fiind determinat în principal de perspectiva de dezvoltare imobiliară, logistică şi industrială a zonei, contrar opiniei instanţei de apel.
Este lipsită de temei legal justificarea soluţiei de respingere a prejudiciului suferit de reclamanta B.B. SRL, instanţa intrând în contradicţie cu afirmaţiile făcute anterior în hotărâre, anume că, "definirea celei de-a doua componentă legată de prejudiciul cauzat ţine de consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura".
Privarea expropriatului de un beneficiu viitor (nu numai cert) reprezintă o componentă a noţiunii de prejudiciu ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, aprecierea experţilor cu privire la existenţa prejudiciului este una corectă, fiind evident faptul că terenul, la momentul începerii procedurii de expropriere, avea o valoare de circulaţie pe piaţa liberă echivalentă cu circa 30 euro pe metru pătrat (în funcţie de poziţie şi metoda de evaluare folosită), iar prin trasarea lucrării de interes public ce a intersectat terenurile proprietatea reclamantei, el nu a mai păstrat aceeaşi valoare, întrucât perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată.
Se constată că prin începerea procedurii de expropriere şi prin exproprierea propriu-zisă parţială, expropriatorul a produs un prejudiciu reclamantei constând în împiedicarea acesteia de a-şi realiza interesele legitime vizând valorificarea terenurilor achiziţionate în scopul avut în vedere la momentul achiziţionării, corelat cu perspectiva posibilităţii anterioare exproprierii de dezvoltare în acea zonă a unui ansamblu rezidenţial.
Această faptă a expropriatorului a făcut ca şi valoarea suprafeţei de teren rămasă în proprietate să scadă într-o proporţie foarte mare, scădere datorată în mod evident procedurii de expropriere care a împiedicat valorificarea terenurilor ramase potrivit scopului legitim avut în vedere la momentul achiziţionării.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi exproprierea s-a realizat în temeiul Legii nr. 198/2004, potrivit art. 9 al acestei legi, "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (…) acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
De asemenea, conform art. 18 al Legii nr. 198/2004 "dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel", ceea ce impune analizarea posibilităţii realizării exproprierii totale asupra terenului aflat în proprietatea recurentei din perspectiva art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 al Legii nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Deşi Legea nr. 33/1994 nu face alte precizări, principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, presupune că autorul faptului ilicit răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu condiţia ca acesta să fie cert. Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este neîndoielnică şi poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile: actuale şi viitoare, dacă sunt sigure, adică acele prejudicii despre care se cunoaşte atât că se vor produce cu siguranţă în viitor, cât şi care este întinderea lor.
Recurenta consideră că s-a făcut o greşită aplicare a art. 26 al Legii nr. 33/1994 întrucât instanţa de apel a realizat o motivare contradictorie: pe de o parte a considerat că prejudiciul trebuie să aibă în vedere şi beneficiile actuale şi viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura, iar, pe de altă parte, nu a acordat beneficiile viitoare, considerând că acestea au caracter incert, deoarece perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată prin expropriere.
Având în vedere argumentele menţionate anterior privind condiţiile cerute pentru ca un prejudiciu să fie cert, Înalta Curte va înlătura această critică, deoarece nu există nicio contradicţie între cerinţa ca prejudiciul să fie viitor şi acea ca un prejudiciu viitor să fie cuantificabil. Astfel cum s-a arătat, prejudiciul cert se referă atât la prejudiciul prezent, cât şi la cel viitor, cu condiţia ca fiecare dintre acestea să fie sigur, adică să se cunoască momentul la care se va produce, cât şi întinderea sa. Or, recurenta apreciază în mod greşit că prejudiciul viitor, însă nu şi cert, poate forma obiect al despăgubirii.
Un astfel de prejudiciu viitor, dar incert, este cel produs ca urmare a aprobării unei strategii de dezvoltare zonală care include un cartier rezidenţial, astfel cum este cazul în speţă. Înalta Curte consideră că, atâta timp cât nu s-a realizat trecerea terenului în litigiu din categoria terenurilor extravilane în categoria terenurilor intravilane, în scopul aprobării unor planuri concrete de construire a locuinţelor în cadrul cartierului rezidenţial, de natură a permite o evaluare certă asupra valorii terenului destinat construirii acestui ansamblu rezidenţial care, la rândul său, să influenţeze creşterea valorii terenului în litigiu, ca urmare a vecinătăţii sale cu acest ansamblu rezidenţial, în mod corect instanţa de apel a motivat că toate celelalte argumente, legate de evaluarea terenului în litigiu prin raportare la o altă categorie de folosinţă decât aceea extravilană, existentă la momentul exproprierii, cât şi prin raportare la criterii bazate pe aspecte viitoare şi incerte, nu pot fi luate în calcul în stabilirea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi a unui eventual prejudiciu cauzat ca urmare a exproprierii. De altfel, proiectul de dezvoltare nu constituie un plan de dezvoltare în derulare care să conţină criterii certe de evaluare a valorii terenului pe care se derulează.
Astfel fiind, din moment ce terenul expropriat avea destinaţia de teren extravilan, fiind folosit ca teren agricol, metoda capitalizării rentei funciare a fost corect aplicată în cauză şi luată în calcul la stabilirea cuantumului valorii reale a imobilului, alături de metodele comparaţiei directe şi prin bonitate de către experţii care au evaluat terenul în procedura prealabilă exproprierii: B.C. şi B.D., celelalte metode invocate de recurentă plecând de la premisa greşită că terenul era situat în intravilan şi că valoarea acestuia a crescut semnificativ, ca urmare a planului de dezvoltare zonală.
Sub aspectul prejudiciului suferit, recurenta invocă faptul că nu s-ar fi avut în vedere faptul că valoarea suprafeţei de teren neexpropriată a scăzut semnificativ, diferenţa de valoare urmând a fi apreciată comparativ cu suprafaţa de teren totală care a fost cumpărată în considerarea unui anumit scop economic.
Astfel cum corect a motivat instanţa de apel, diminuarea parţială a valorii terenului rămas neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren, care nu ar mai putea fi folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior exproprierii, reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere, iar acesta se reflectă în despăgubirea acordată pentru categoria de teren pe care o avea la data exproprierii, respectiv aceea de teren extravilan. În mod legal s-a considerat că nu se impune acordarea unei despăgubiri pentru această suprafaţă de teren întrucât utilizarea sa ca teren agricol nu a fost afectată, atât prin păstrarea accesului cu utilaje, cât şi a suprafeţei acestui teren care nu este excesiv fărâmiţat pentru a determina exproprierea totală a suprafeţei de teren deţinută de recurentă.
Potrivit art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994 "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală".
Deşi a înlăturat argumentele opiniei majoritare a expertizei efectuată la prima instanţă de fond, instanţa de apel a motivat corect, în raport de cerinţele art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994, că exproprierea totală nu se impune întrucât terenul rămas neexpropriat poate fi utilizat în continuare ca teren agricol, exproprierea în parte fiind astfel posibilă.
Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.B. SRL împotriva Deciziei nr. 384/C din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1821/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6087/2012. Civil → |
|---|
