ICCJ. Decizia nr. 6082/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6082/2012
Dosar nr. 530/245/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 19 iulie 2011, reclamanta C.E. a formulat cerere de declarare a dispariţiei privind pe pârâta P.P., născută la data de 23 martie 1923 în comuna Bivolari, judeţul Iaşi, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşti, sector 6.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a dispărut în data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan”, unde fusese internată la data de 04 iulie 1995. Ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei a fost în Bucureşti, sector 6.
Reclamanta a menţionat că despre această situaţie a anunţat Secţia 1 Poliţie - Serviciul Evidenţa Persoanelor, în anul 1995. Având în vedere că de la data ultimelor ştiri a trecut mai mult de un an, reclamanta a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi declarată dispariţia.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954 şi art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. g) C. proc. civ.
La solicitarea instanţei, la data de 23 august 2011, s-au depus la dosar relaţiile solicitate de la Consiliul General al municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţa Persoanelor.
La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2011, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 8975 din 22 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cererii de declarare judecătorească a dispariţiei, formulată de reclamant C.E., cu domiciliul în Bucureşti, sector 6, în contradictoriu cu pârâta P.P., cu domiciliul în cornuna Bivolari, judeţul Iaşi, în favoarea Judecătoriei Iaşi şi a dispus trimiterea dosarului acestei instanţe.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut următoarele:
Pârâta P.P. a avut ultimul domiciliu în cornuna Bivolari, judeţul laşi, astfel cum rezultă din adresa din 21 noiembrie 2011 emisă de Direcţia Evidenţa a Persoanelor, coroborat cu adresa din 05 iulie 2011 emisă de Poliţia Sectorului 6 Bucureşti - Secţia 22 Poliţie, conform căreia, cu ocazia verificărilor efectuate în teren, a rezultat că pârâta nu a locuit în sectorul 6, nu a fost văzută şi nici cunoscută în imobilul din sector 6 Bucureşti, nu a fost înscrisă în cartea de imobil a blocului amplasat pe această stradă.
Potrivit art. 36 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a C. fam. şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (în vigoare la data introducerii acţiunii), cererea de declarare a dispariţiei unei persoane se introduce la instanţa judecătorească în circumscripţia căreia aceasta persoană şi-a avut ultimul domiciliu.
Dispoziţia citată este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că este o normă imperativă care stabileşte o competenţă absolută, conform art. 159 pct. 3 raportat la art. 19 C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, în baza art. 158 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în circumscripţia căreia pârâta P.P. a avut ultimul domiciliu.
La Judecătoria Iaşi cauza a fost înregistrată sub nr. 530/245/2012.
Din oficiu, instanţa Judecătoriei Iaşi a dispus efectuarea de adrese către Primăria comunei Bivolari, Poliţia comunei Bivolari, precum şi către Spitalul „Ana Aslan” pentru comunicarea datelor necesare şi a efectuării de cercetări în ceea ce priveşte dispariţia pârâtei P.P.
În termenul de pronunţare au fost depuse la dosar adresa din 29 martie 2012 emisă de Primăria comunei Bivolari prin care se comunică faptul că din discuţiile cu vecinii de la locuinţa acesteia, nu a fost văzută în localitate de mai mulţi ani, crezându-se că este plecată la copii. De asemenea, prin adresa din 29 martie 2012 a postului de Poliţie Rurală Popricani se aduce la cunoştinţă instanţei că pârâta P.P. este plecată din localitatea Bivolari din anul 1994, fiind stabilită la una din fiicele sale în municipiul Bucureşti, la adresa indicată de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanelor locuind în prezent o altă persoană.
La termenul din 03 aprilie 2012, instanţa, în raport de înscrisurile depuse la dosar (adresa Spitalului „Ana Aslan”, precum şi notele de şedinţă înaintate de reclamanta C.E.) a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, pe care a admis-o.
Prin sentinţa nr. 8398 din 17 aprilie 2012, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect declararea judecătorească a dispariţiei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei Iaşi a reţinut că domiciliul cu care pârâta P.P. figurează în evidenţele Registrului naţional de evidenţă a persoanelor este în comuna Bivolari, jud. Iaşi, însă, în fapt, aşa cum a arătat reclamanta, pârâta a locuit în Bucureşti, fiind ulterior internată la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” din Bucureşti, în perioada 04 iulie 1995-27 iulie 1995, data de la care aceasta a dispărut.
Instanţa a motivat că noţiunea de domiciliu trebuie interpretată în cauză în sensul de locuinţă în care partea locuieşte efectiv, în stabilirea competenţei teritoriale legiuitorul având în vedere locul unde reclamantul locuieşte efectiv, textul legii făcând referire atât la domiciliu, cât şi reşedinţă.
Instanţa a avut în vedere la jurisprudenţa Înatei Curţi, conform căreia prin „domiciliu” în sens procesual se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului la apărare.
Şi în prezenta cauză, deşi aspectele în discuţie nu vizează în concret posibilitatea înştiinţării cu privire la existenta procesului, pentru a da eficienta dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 32/1954, instanţa s-a raportat, în aprecierea asupra competenţei teritoriale de judecată, la ultimul domiciliu de fapt al pârâtei, faţă de care toate verificările şi informările prevăzute de textul de lege anterior amintit ar putea conduce la soluţionarea cauzei.
Dacă raportarea s-ar face la domiciliul legal al persoanei, (în prezent acesta fiind unul formal, pârâta nemailocuind acolo din anii 1990, iar la domiciliul legal al acesteia figurează o altă persoană) cercetările efectuate în cauză nu s-ar putea bucura de eficienţa cu care acestea s-ar desfăşura la domiciliul de fapt al persoanei dispărute.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor C. fam. şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice (în vigoare la data introducerii cererii), cererea de declarare a dispariţiei unei persoane se introduce la instanţa judecătorească în circumscripţia căreia această persoană şi-a avut ultimul domiciliu.
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală”.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenţei, noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, cât adresa unde locuieşte efectiv, din punct de vedere procesual dispoziţiile menţionate trebuind interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt.
În speţă însă, din analiza actelor şi lucrărilor cauzei reiese următoarea situaţie de fapt:
Prin cererea formulată de reclamanta C.E. în temeiul art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 şi art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954, de declarare a dispariţiei lui P.P., aceasta a susţinut că P.P. ar fi avut ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşi, sector 6, şi că ar fi dispărut în data de 28 iulie 1995 din Spitalul „Ana Aslan” din Bucureşti, unde fusese internată la data de 04 iulie 1995.
Din adresa emisă de Poliţia Sectorului 6 - Secţia 22 Poliţie din 05 iulie 2011 reiese că în evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Darte, P.P., născută la 23 martie 1923, în comuna Bivolari, nu a avut niciodată domiciliu, în accepţiunea O.U.G. nr. 97/2005, în sectorul 6, la această adresă locuind, în perioada 1978-1996, fiica sa, C.E., P.P. nefiind văzută şi nefiind cunoscută în imobil. De asemenea, se menţionează că aceasta nu este şi nu a fost înscrisă în cartea de imobil a blocului.
Totodată, din adresa din 21 noiembrie 2011 emisă de Direcţia Evidenţa Persoanelor reiese că în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, P.P. este înregistrată cu domiciliul în comuna Bivolari, judeţul Iaşi.
Reclamanta, în „Notele de şedinţă” depuse la dosarul Judecătoriei Iaşi a învederat că mama sa, după ce a locuit circa două luni la domiciliul său, a dispărut din Bucureşti, la data de 28 iulie 199,5 din Spitalul „Ana Aslan” din Bucureşti, unde fusese internată din 04 iulie 1995, fapt confirmat prin adresa Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” din 06 martie 2012 din care reiese că P.P. a fost internată la data de 04 iulie 1995 şi a fost externată la data de 27 iulie 1995.
Afirmaţia reclamantei în sensul că ultimul domiciliu al mamei sale, P.P., cu privire la care a solicitat constatarea dispariţiei ar fi fost în Bucureşti, sector 6, nesusţinută de nici măcar o singură probă care să o confirme şi care să facă dovada că acesta ar fi fost, în fapt, domiciliul ei efectiv, nu pot atrage competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti în soluţionarea cauzei, câtă vreme P.P. figurează ca având domiciliul, conform evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, judecătorie competentă, conform art. 36 din Decretul nr. 32/1954, să soluţioneze cererea având ca obiect declararea dispariţiei.
Este de reţinut, totodată, că nici împrejurarea că P.P. ar fi fost internată pentru o perioadă de 24 de zile în Spitalul „Ana Aslan” din Bucureşti, de unde a dispărut la data de 28 iulie 1995 nu este de natură a atrage o altă competenţă în soluţionarea cererii de declarare a dispariţiei decât cea stabilită de textul de lege menţionat, respectiv cea a Judecătoriei Iaşi.
Având în vedere considerentele menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta C.E. de declarare a dispariţiei lui P.P., în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6045/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6083/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
