ICCJ. Decizia nr. 6084/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6084/2012
Dosar nr. 4111/315/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27 aprilie 2012, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti M.D. şi M.A.D. a solicitat Judecătoriei Târgovişte încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2195 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5836/120/2007, împotriva debitorului Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 02 mai 2012, Judecătoria Târgovişte şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, cu motivarea că, în speţă, debitor este Ministerul Justiţiei, care are sediul în Bucureşti, iar în raport de art. 373 alin. (2) C. proc. civ., executarea se va face la sediul debitorului, judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea fiind Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data 22 mai 2012 sub acelaşi nr.
Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 5367 din 14 iunie 2012, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut următoarele:
Regulile procedurii necontencioase, care sunt aplicabile în cazul soluţionării unei cereri de încuviinţare a executării silite, obligă instanţa sesizată cu o astfel de cerere să îşi verifice din oficiu competenţa, putând cere părţii lămuririle necesare, în ipoteza în care se declară necompetentă urmând a trimite dosarul instanţei în drept să hotărască (art. 334 C. proc. civ.).
Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, art. 373 alin. (2) C. proc. civ., stabilind competenţa materială şi teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Executarea silită poate îmbrăca trei forme principale, şi anume: executare silită mobiliară, imobiliară şi prin poprire.
Ca atare, în funcţie de forma de executare silită aleasă de creditor, instanţa de executare va fi cea de la locul situării bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul procedurii sau cea de la sediul/domiciliul terţului poprit.
Cum în prezenta cauză creditorul, prin executor, nu a indicat în cererea de încuviinţare a executării silite forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, în mod neîntemeiat Judecătoria Târgovişte a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.
S-a apreciat că o prezumţie rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea este cea care izvorăşte din însăşi voinţa părţii, în virtutea principiului disponibilităţii. În acest sens, se poate presupune în mod rezonabil că creditorul, prin executorul judecătoresc, a dorit să declanşeze executarea silită în raza teritorială a instanţei sesizate cu cererea de încuviinţare a executării silite, din moment ce încheierea de încuviinţare pronunţată de aceasta se limitează la raza sa de competenţă teritorială, iar cu excepţiile prevăzute de art. 373 alin. (1) C. proc. civ., din dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 rezultă că executorul judecătoresc nu poate realiza acte de executare silită decât în circumscripţia Curţii de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, prevedere ce are un caracter imperativ de vreme ce, conform dispoziţiilor art. 373 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., instanţa este obligată să verifice respectarea ei în procedura sumară a încuviinţării executării silite).
În cazul în care instanţa sesizată nu era lămurită în legătură cu locul executării silite şi, implicit, cu chestiunea competenţei teritoriale, era obligată să solicite precizări părţii creditoare în acest sens, astfel cum o impun dispoziţiile art. 334 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Având în vedere argumentele menţionate, instanţa a apreciat că în mod nelegal s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 373 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgovişte, aceasta fiind instanţa de executare sesizată de creditoare, conform dispoziţiilor legale menţionate.
Analizând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul considerentelor care succed, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, alin. (3) dispunând că „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.”
Conform art. 3731 C. proc. civ., „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.”
Alin. (3) al art. 3731 C .proc. civ. prevede că „În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege (...)”.
Chiar în ipoteza în care s-ar determina competenţa instanţei de executare în funcţie de sediul biroului executorului judecătoresc, astfel cum a reţinut instanţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi cum prevede, de exemplu, noul C. proc. civ., ce urmează a intra în vigoare, nu pot fi ignorate normele imperative ce reglementează competenţa acestuia în efectuarea executării silite, concepute de legiuitor în interesul general al societăţii şi de la care nu se poate deroga prin voinţa vreunuia dintre participanţii la executarea silită (reglementarea viitoare fiind conturată de o manieră similară celei actuale,competenţa teritorială a executorului judecătoresc stabilindu-se, ca regulă, în raport de locul situării bunurilor urmăribile).
Astfel, împrejurarea că, în fapt, creditorul apelează la un alt executor judecătoresc decât cel competent să efectueze diferitele acte de executare - asumându-şi riscurile unei asemenea decizii - nu poate conduce la determinarea instanţei de executare pe baza acestei alegeri, deoarece s-ar ajunge ca, prin voinţa părţii, să se deroge de la caracterul imperativ al normei de competenţă în materia executării silite.
În cauză s-a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Ministerul Justiţiei , cu sediul în Bucureşti, sector 5, şi chiar dacă nu s-a indicat expres vreuna din formele de executare, în raport de textele de lege menţionate, sintagma „judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea” are înţelesul ca fiind instanţa domiciliului debitorului, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6083/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6085/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
