ICCJ. Decizia nr. 6112/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6112/2012
Dosar nr. 23979/4/2011
Şedinţa publică din 9 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
La data de 15 septembrie 2011 reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâta M. (fostă C.) M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i fie reîncredinţată spre creştere şi educare minora C.A.G..
În motivarea acţiunii, a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 6299 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 241 A din 24 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, a fost desfăcută căsătoria dintre el şi pârâtă, minora C.A.G. fiind încredinţată pârâtei spre creştere şi educare, încuviinţându-se pentru reclamant legături personale cu minora.
A mai arătat că pârâta a lăsat minora la Slobozia în domiciliul bunicilor materni şi a plecat din ţară, fiindu-i interzise legăturile cu fiica sa.
Reclamantul a arătat că, în luna august 2011, cu sprijinul executorului judecătoresc a reuşit să reia legăturile cu minora, data de la care aceasta se află la reclamant, minora refuzând sa se mai întoarcă la domiciliul bunicilor materni din Slobozia.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 42 şi art. 100 C. fam.
Prin Sentinţa civilă nr. 352 din 18 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23979/4/2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Slobozia, reţinând că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ., iar domiciliul pârâtei se află la Slobozia.
La data de 8 mai 2012, reclamantul a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slobozia, arătând ca domiciliul pârâtei se află în Bucureşti, sectorul 4, aşa încât Judecătoria Sectorului 4 este competentă să soluţioneze cererea.
Judecătoria Slobozia prin Sentinţa civilă nr. 1388 din 10 mai 2012 a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.P. şi pe pârâta M. (fostă C.) M., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Instanţa s-a pronunţat, cu prioritate, asupra excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Slobozia, invocată de instanţă din oficiu.
S-a reţinut că art. 5 C. proc. civ. stabileşte că cererea se face la domiciliul pârâtului, iar din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ., rezultă că, în pricinile referitoare la persoane, competenţa teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ. este absolută.
Ori, este adevărat că, pentru determinarea competenţei teritoriale, noţiunea de domiciliu trebuie privită în sens larg, prin domiciliu în sens procesual înţelegându-se şi acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăieşte efectiv.
Instanţa a arătat că reclamanta are domiciliul în Bucureşti; însă, în ceea ce priveşte domiciliul în fapt, nu rezultă din înscrisurile de la dosar că aceasta şi-a stabilit domiciliul la părinţii săi în Slobozia, reclamantul afirmând că pârâta este plecată din ţară.
S-a reţinut că din adresele emise de Primăria Municipiului Slobozia - Serviciul Juridic - Autoritate Tutelară rezultă că pârâta nu a fost găsită la domiciliul părinţilor săi, astfel că nu sunt indicii suficiente pentru a se prezuma că domiciliul în fapt al pârâtei este la Slobozia.
Mai mult, potrivit anchetei sociale din 6 octombrie 2011 efectuată de Autoritatea Tutelară a Primăriei Sectorului 4, încă din data de 19 august 2011 minora se afla la Bucureşti în domiciliul reclamantului.
Art. 1591alin. (4) C. proc. civ. prevede că, la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
În cauză, s-a constatat că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Având în vedere interesul superior al minorului, faptul că domiciliul pârâtei este în sectorul 4, Bucureşti, precum şi dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa a apreciat întemeiată excepţia invocată, pe care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la conflictul negativ de competenţă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 21 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu orice altă procedură şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, în speţă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 67F din data de 11 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.P. şi pârâta M. (fostă C.) M., în favoarea Judecătoriei Slobozia.
S-a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă încredinţarea copilului minor rezultat din căsătoria părţilor, în prezent divorţate.
Domiciliul legal al pârâtei se află în Bucureşti, sectorul 4 fiind la aceiaşi adresă poştală cu cel al reclamantului, acesta învederând instanţei că pârâta nu mai locuieşte la acea adresă ci, la părinţii săi în municipiul Slobozia, unde se află şi minora.
Competenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 5 C. proc. civ., potrivit căreia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului, are în vedere domiciliul în sens larg, interesând adresa unde locuieşte efectiv.
Reclamantul a adresat cererea la instanţa locului unde s-a mutat pârâta având în vedere încunoştinţarea acesteia despre existenţa procesului, iar împrejurarea că pârâta nu a fost găsită la domiciliul părinţilor săi în ziua când s-au deplasat membrii comisiei de anchetă socială, nu este un motiv justificat pentru a aprecia că domiciliul în fapt al acesteia nu ar fi în Slobozia.
Nici împrejurarea că ancheta socială urmează a se efectua în Bucureşti nu este justificativă, câtă vreme oricum în cauzele cu acest obiect de judecată, instanţa este datoare a afla condiţiile materiale, de trai şi de viaţă, atât a reclamantului care are domiciliul în Bucureşti, cât şi ale pârâtei, care este clar că nu mai locuieşte la aceiaşi adresă poştală cu fostul său soţ.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.P. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că atâta vreme cât pârâta M. (fostă C.) M., nu face dovada altui domiciliu (legal sau fără forme) la o altă instanţă, consideră că singurul domiciliu opozabil în faţa instanţelor judecătoreşti este la adresa de domiciliu din cartea de identitate a acesteia, în speţă în Bucureşti.
Precizează că minora i-a fost încredinţată, provizoriu, pe cale de ordonanţa preşedinţială, până la finalizarea în mod irevocabil a acţiunii prin care a solicitat reîncredinţarea acesteia.
Susţine că în încheierea de şedinţă din cauza introdusă pe cale de ordonanţa preşedinţială, pârâta a fost prezentă şi şi-a făcut apărări în faţa instanţei de fond ce a soluţionat acţiunea de încredinţare provizorie, indicând în acest sens că domiciliază în sectorul 4 Bucureşti.
Solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţa stabilirea competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa recurată s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Slobozia în favoarea acestei din urmă instanţe, considerată competentă material să judece cauza în temeiul dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului, soluţia pronunţată în regulatorul de competenţă este corectă în raport de circumstanţele particulare ale speţei.
În prezenta cauză, la momentul introducerii acţiunii, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamantul a indicat pe lângă domiciliul pârâtei din Bucureşti (fiind aceiaşi adresă poştală cu cea a reclamantului) şi locuinţa efectivă a acesteia fără forme legale din municipiul Slobozia.
Potrivit art. 5 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului, în materie de competenţă noţiunea de domiciliu fiind folosită de legiuitor în sens larg, interesând adresa unde partea locuieşte efectiv şi nu domiciliul din actul de identitate.
Prin domiciliu, în sens procesual, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiului dreptului la apărare.
Având în vedere faptul că reclamantul a declarat că pârâta nu mai locuieşte la adresa din Sectorul 4, unde are domiciliul legal, precum şi faptul că acesta a arătat în cererea de chemare în judecată că pârâta locuieşte fără forme legale la părinţii săi în municipiul Slobozia, unde se află şi minora, în mod corect Curtea de Apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta a fost trecut în mod formal, hotărârea atacată fiind amplu motivată şi bine argumentată, justificând soluţia adoptată.
Având în vedere că instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, a statuat în favoarea Judecătoriei Slobozia competenţa de soluţionare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva Sentinţei nr. 67-F din data de 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 6142/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6108/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
