ICCJ. Decizia nr. 6061/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6061/2012
Dosar nr. 8123/118/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8123/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC B.B. SRL a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, exproprierea totală a suprafeţei de 15.600 mp situată în com. Cumpăna, parcela A 358/64/4, nr. cadastral 11532 şi obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 468.000 euro reprezentând un preţ unitar al bunului de 30 euro/mp, plătibilă în RON la cursul BNR din data plăţii efective, iar în subsidiar a solicitat plata sumei de 382.560 euro pentru suprafaţa de 12.752 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 1800 din 10 noiembrie 2010 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus exproprierea în interes public naţional a suprafeţei de 2848 mp din parcela A/358/64/4 situată în extravilanul com. Cumpăna, jud. Constanţa, identificată ca fiind lotul 1 prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză şi a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 299.920 euro în echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, calculată ca diferenţă între suma stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară şi suma acordată prin Hotărârea nr. 87 din 19 mai 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că deşi este o lege specială, Legea nr. 198/2004 nu conţine dispoziţii în sensul că ar fi interzisă exproprierea altor terenuri decât cele aferente coridorului de expropriere sens în care, cu privire la acest aspect, ea se completează cu dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de expropriere totală a terenului, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în ceea ce priveşte suprafaţa suplimentară de 2848 mp situată în Parcela A 358/64/4, deoarece este vorba de o suprafaţă relativ mică de teren rămasă în proprietatea reclamantei, cu un capăt de formă ascuţită, care nu mai poate fi folosită în scopul exploatării agricole şi faţă de care posibilitatea de acces direct se va realiza printr-o variantă de ocolire de cel puţin 8 - 10 km datorită culoarului ocupat de autostradă.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii, instanţa a reţinut valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în opinia majoritară, nivelul prejudiciului fiind calculat ca diferenţă dintre valoarea de circulaţie a întregului teren (427.440 euro) şi valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren expropriate (349.405 euro), la care se adaugă valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat (1.280 euro).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC B.B. SRL şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin mandatar SC C. SA.
Prin Decizia civilă nr. 368C din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC B.B. SRL; a admis apelul pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin mandatar SC C. SA şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 modificată şi completată, art. 9 alin. (3) din lege, respectiv, art. 26 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului (sau unor terţi) prin expropriere.
Diminuarea parţială a valorii terenului rămas neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren, care nu ar mai putea fi folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior exproprierii reprezintă prejudiciu cauzat prin expropriere, astfel că, în cazul în care instanţa constată că s-a produs un astfel de prejudiciu, acesta trebuie acordat în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, act normativ cu caracter general care completează, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, norma specială.
Criticile vizând neincluderea acestei suprafeţe în coridorul de expropriere urmează aşadar a fi respinse ca nefondate, instanţa de fond dând o corectă şi legală soluţionare acestui petit.
Din înscrisurile depuse nu rezultă schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan. Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia îmbrăţişând opinia majoritară, fără a analiza care dintre cele două soluţii este corectă din punctul de vedere al situaţiei juridice şi al momentului concret la care se stabileşte valoarea reală a imobilului expropriat.
Pentru acest motiv, Curtea a reţinut că valoarea stabilită de expertul B.C., de 10 euro/mp, care a fost avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirilor, este cea corectă.
Soluţia de primă instanţă este criticabilă cât priveşte admiterea pretenţiilor reclamantei referitoare la prejudiciul cauzat proprietarului, ca echivalent cu "diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat".
Criticile formulate de apelantul pârât în acest context au fost considerate ca întemeiate, întrucât prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat de experţii cu opinie majoritară ca relaţie valorică între parcela expropriată şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.
Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).
În privinţa criticilor formulate de Statul român prin C., referitoare la inutilitatea exproprierii şi a suprafeţei de 2848 mp, rămaşi în urma acestei operaţiuni din parcela A 358/64/4, Curtea va reţine că şi acestea sunt întemeiate.
Art. 4 din lege, modificat şi completat, trimite astfel cum s-a arătat, şi la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, care dispun că: "În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă".
Judecătorul cauzei are astfel posibilitatea de a aprecia dacă exproprierea parţială permite valorificarea dreptului de proprietate fără îngrădiri asupra lotului rămas şi dacă acesta din urmă şi-a păstrat o valoare economică suficient de mare pentru a justifica raţiunea excluderii lui de la expropriere.
Cu privire la această suprafaţă de teren expertiza, în opinie majoritară, nu a stabilit că din cauza mărimii ori a configuraţiei sale terenul nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei sale, ci numai că destinaţia terenului rămas neexpropriat va fi exclusiv agricolă într-o perioadă de largă perspectivă, iar zona în care se află nu va mai fi inclusă în intravilan. S-a apreciat de către experţi că mărimea suprafeţei rămase neexpropriate nu mai permite exploatarea agricolă în condiţii de rentabilitate economică.
Instanţa reţine însă că, o suprafaţă de 2848 mp, care are asigurat accesul printr-un front stradal poate fi exploatată în condiţii similare anterioare exproprierii, prin expropriere nerealizându-se o fărâmiţare excesivă care să împiedice folosirea terenului cu aceeaşi destinaţie agricolă avută la momentul exproprierii.
Curtea a constatat că a fost corect stabilită prin Hotărârea nr. 87 din 19 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 valoarea prejudiciului cauzat reclamantei prin expropriere.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamanta SC B.B. SRL pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, prin raportare la textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, argumentaţia ulterioară a soluţiei nu reprezintă decât o reluare a obiecţiunilor şi susţinerilor afirmate pe tot parcursul cercetării judecătoreşti de expertul propus de expropriator.
Opinia expusă în conţinutul hotărârii este una vădit părtinitoare părţii adverse, lăsând în inferioritate opinia majoritară a celorlalţi doi experţi, opinie argumentată prin prisma a trei metode de evaluare moderne, concordante cu standardele internaţionale de evaluare.
Referitor la metoda comparaţiei directe, pentru a stabili un preţ de referinţă al preţului cu care se vând în mod obişnuit terenurile în comuna Cumpăna, experţii au prezentat spre comparaţie aproape 75 de anunţuri de vânzări imobiliare culese din surse diferite de publicitate.
Instanţa nu îşi argumentează afirmaţia că oferta de vânzare exemplificată prin anunţuri priveşte terenuri care au alte caracteristici decât cel expropriat, în condiţiile în care distanţa de 1 km este una rezonabilă, aflată în mod real la limita şi în apropierea intravilanului. Experţii nu puteau face abstracţie de zona în care este situat terenul în litigiu.
Metoda de evaluare, respectiv metoda fluxului de numerar este una corectă în condiţiile în care exista deja aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local al comunei Cumpăna, strategia de dezvoltare zonală în care terenul expropriat era inclus în zona de amplasament imobiliar III A, având un program de dezvoltare imobiliară de tip "Rezidenţial" ceea ce presupune construcţia unor ansambluri de locuinţe de tip rezidenţial.
Metoda capitalizării rentei funciare folosită de expertul desemnat de expropriator nu este o metodă ce poate fi aplicată în speţă, ea fiind specifică situaţiilor în care venitul se obţine din cedarea dreptului de folosinţă a terenului în schimbul unei rente sau chirii, ceea ce nu este cazul în speţă, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste terenuri ar fi adus un profit expropriatului din închiriere.
Ultima metodă folosită de experţi a fost aceea a extracţiei, este pe deplin justificată de aceştia şi combătută în mod superficial de instanţă, prin prisma aceloraşi considerente, respectiv că terenul este situat în extravilan şi că nu se află în vecinătatea unor terenuri construite.
Expertiza întocmită în primă instanţă a stabilit în mod corect şi în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1996 preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, preţul fiind determinat în principal de perspectiva de dezvoltare imobiliară, logistică şi industrială a zonei, contrar opiniei instanţei de apel.
Este lipsită de temei legal justificarea soluţiei de respingere a prejudiciului suferit de reclamanta B.B. SRL, instanţa intrând în contradicţie cu afirmaţiile făcute anterior în hotărâre, anume că, "definirea celei de-a doua componentă legată de prejudiciul cauzat ţine de consecinţele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura".
Privarea expropriatului de un beneficiu viitor (nu numai cert) reprezintă o componentă a noţiunii de prejudiciu ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, aprecierea experţilor cu privire la existenţa prejudiciului este una corectă, fiind evident faptul că terenul, la momentul începerii procedurii de expropriere, avea o valoare de circulaţie pe piaţa liberă echivalentă cu circa 30 euro pe metru pătrat (în funcţie de poziţie şi metoda de evaluare folosită), iar prin trasarea lucrării de interes public ce a intersectat terenurile proprietatea reclamantei, el nu a mai păstrat aceeaşi valoare, întrucât perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată.
Se constată că prin începerea procedurii de expropriere şi prin exproprierea propriu-zisă parţială, expropriatorul a produs un prejudiciu reclamantei constând în împiedicarea acesteia de a-şi realiza interesele legitime vizând valorificarea terenurilor achiziţionate în scopul avut în vedere la momentul achiziţionării, corelat cu perspectiva posibilităţii anterioare exproprierii de dezvoltare în acea zonă a unui ansamblu rezidenţial.
Această faptă a expropriatorului a făcut ca şi valoarea suprafeţei de teren rămasă în proprietate să scadă într-o proporţie foarte mare, scădere datorată în mod evident procedurii de expropriere care a împiedicat valorificarea terenurilor ramase potrivit scopului legitim avut în vedere la momentul achiziţionării.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi exproprierea s-a realizat în temeiul Legii nr. 198/2004, potrivit art. 9 al acestei legi, "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (...) acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Potrivit art. 26 al Legii nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Deşi Legea nr. 33/1994 nu face alte precizări, principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, presupune că autorul faptului ilicit răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu condiţia ca acesta să fie cert. Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este neîndoielnică şi poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile: actuale şi viitoare, dacă sunt sigure, adică acele prejudicii despre care se cunoaşte atât că se vor produce cu siguranţă în viitor, cât şi care este întinderea lor.
Recurenta consideră că s-a făcut o greşită aplicare a art. 26 al Legii nr. 33/1994 întrucât instanţa de apel a realizat o motivare contradictorie: pe de o parte a considerat că prejudiciul trebuie să aibă în vedere şi beneficiile actuale şi viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura, iar, pe de altă parte, nu a acordat beneficiile viitoare, considerând că acestea au caracter incert, deoarece perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată prin expropriere.
Având în vedere argumentele menţionate anterior privind condiţiile cerute pentru ca un prejudiciu să fie cert, Înalta Curte va înlătura această critică, deoarece nu există nicio contradicţie între cerinţa ca prejudiciul să fie viitor şi acea ca un prejudiciu viitor să fie cuantificabil. Astfel cum s-a arătat, prejudiciul cert se referă atât la prejudiciul prezent, cât şi la cel viitor, cu condiţia ca fiecare dintre acestea să fie sigur, adică să se cunoască momentul la care se va produce, cât şi întinderea sa. Or, recurenta apreciază în mod greşit că prejudiciul viitor, însă nu şi cert, poate forma obiect al despăgubirii.
Un astfel de prejudiciu viitor, dar incert, este cel produs ca urmare a aprobării unei strategii de dezvoltare zonală care include un cartier rezidenţial, astfel cum este cazul în speţă. Înalta Curte consideră că, atâta timp cât nu s-a realizat trecerea terenului în litigiu din categoria terenurilor extravilane în categoria terenurilor intravilane, în scopul aprobării unor planuri concrete de construire a locuinţelor în cadrul cartierului rezidenţial, de natură a permite o evaluare certă asupra valorii terenului destinat construirii acestui ansamblu rezidenţial care, la rândul său, să influenţeze creşterea valorii terenului în litigiu, ca urmare a vecinătăţii sale cu acest ansamblu rezidenţial, în mod corect instanţa de apel a motivat că toate celelalte argumente, legate de evaluarea terenului în litigiu prin raportare la o altă categorie de folosinţă decât aceea extravilană, existentă la momentul exproprierii, cât şi prin raportate la criterii bazate pe aspecte viitoare şi incerte, nu pot fi luate în calcul în stabilirea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi a unui eventual prejudiciu cauzat ca urmare a exproprierii. De altfel, proiectul de dezvoltare nu constituie un plan de dezvoltare în derulare care să conţină criterii certe de evaluare a valorii terenului pe care se derulează.
Astfel fiind, din moment ce terenul expropriat avea destinaţia de teren extravilan, fiind folosit ca teren agricol, metoda capitalizării rentei funciare a fost corect aplicată în cauză şi luată în calcul la stabilirea cuantumului valorii reale a imobilului, alături de metodele comparaţiei directe şi prin bonitate de către experţii care au evaluat terenul în procedura prealabilă exproprierii: B.C. şi B.D., celelalte metode invocate de recurentă plecând de la premisa greşită că terenul era situat în intravilan şi că valoarea acestuia a crescut semnificativ, ca urmare a planului de dezvoltare zonală.
Sub aspectul prejudiciului suferit, recurenta invocă faptul că nu s-ar fi avut în vedere faptul că valoarea suprafeţei de teren neexpropriată a scăzut semnificativ, diferenţa de valoare urmând a fi apreciată comparativ cu suprafaţa de teren totală care a fost cumpărată în considerarea unui anumit scop economic.
Astfel cum corect a motivat instanţa de apel, diminuarea parţială a valorii terenului rămas neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren, care nu ar mai putea fi folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior exproprierii, reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere, iar acesta se reflectă în despăgubirea acordată pentru categoria de teren pe care o avea la data exproprierii, respectiv aceea de teren extravilan. În mod legal s-a considerat că nu se impune acordarea unei despăgubiri pentru această suprafaţă de teren întrucât utilizarea sa ca teren agricol nu a fost afectată, atât prin păstrarea accesului cu utilaje, cât şi a suprafeţei acestui teren care nu este excesiv fărâmiţat pentru a determina exproprierea totală a suprafeţei de teren deţinută de recurentă.
Potrivit art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994 "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală".
Deşi a înlăturat argumentele opiniei majoritare a expertizei efectuată la prima instanţă de fond, instanţa de apel a motivat corect, în raport de cerinţele art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994, că exproprierea totală nu se impune întrucât terenul rămas neexpropriat poate fi utilizat în continuare ca teren agricol, exproprierea în parte fiind astfel posibilă.
Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.B. SRL împotriva Deciziei nr. 368C din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 6108/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6060/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
