ICCJ. Decizia nr. 6060/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6060/2012
Dosar nr. 38402/3/2008
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 38402/3/20808, reclamantele SC C. SA şi SC B. şi M.L.D. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, au formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 24 septembrie 2008, pentru expropriere în baza Legii nr. 198/2004, solicitând obligarea pârâtului expropriator la plata unei juste despăgubiri în cuantum de 384 euro/mp pentru terenul propus spre expropriere, de 60 mp situat în Bucureşti, Şos. O., sector 1, cu număr cadastral 5202/3.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au calitatea de proprietar asupra terenului propus spre expropriere, astfel cum a fost individualizat, în vederea realizării proiectului "Fluidizarea traficului pe DN 1", suprafaţa fiind de 60 mp şi figurează în Anexa H.G. nr. 828 din 13 august 2008.
Reclamantele au susţinut că au fost notificate cu privire la dreptul de a depune cereri pentru a solicita despăgubiri, conform art. 5 din Legea 198/2004 şi au înregistrat cererile nr. 33282 şi nr. 33281 la data de 16 septembrie 2008, pentru acordarea de despăgubiri în sumă de 384 euro/mp.
La data de 22 septembrie 2008, au participat la şedinţa comisiei când s-a încheiat procesul-verbal nr. 24 prin care şi-au exprimat lipsa acordului privind suma propusă pentru despăgubire.
Prin Sentinţa civilă nr. 1233 din 6 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamantele SC C. SA şi SC B. şi M.L.D. SRL în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
A dispus anularea parţială a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 24 septembrie 2008 cu privire la cuantumul acestora.
A stabilit în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare totală de 10.800 de euro (44.851 de RON la data efectuării raportului de expertiză) ce urmează a fi plătită reclamantelor.
A obligat pârâtul la plata către reclamante a 2100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 24 septembrie 2008 emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 828/2008, s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea prin consemnare a despăgubirii aferente terenului situat în Bucureşti, sector 1, Şos. Odăi nr. 201 - 205, având număr cadastral nr. 5202/3, în suprafaţă totală de 60 mp, aparţinând persoanelor expropriate SC C. SA şi SC B. şi M.L.D. SRL, despăgubirea fiind stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum total de 22014 RON, echivalentul a 6.000 euro şi a fost consemnată în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi art. 8 din Legea 198/2004, în contul deschis în numele persoanelor expropriate.
Tribunalul a avut în vedere procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, din care rezultă că în momentul constituirii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, titularii dreptului de proprietate asupra terenului expropriat nu au fost de acord cu valoarea totală a despăgubirii, aceştia exprimându-şi opţiunea, prin cererea de chemare în judecată, ca despăgubirea justă să fie în sumă de 384 euro/mp.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, persoanele expropriate au formulat, la data de 14 octombrie 2008, contestaţie în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004.
La momentul introducerii contestaţiei era în vigoare art. 9 din Legea nr. 198/2004, care prevedea că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru stabilirea unei despăgubiri legale, acţiunea urmând a fi soluţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Ulterior, prin Legea nr. 184/2008, art. 9 a fost modificat şi completat în sensul că acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată trebuiau să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din lege, transfer care opera fie la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere, fie la data consemnării acestora.
Legea nr. 198/2004 a fost modificată şi prin O.U.G. nr. 228/2008.
Tribunalul a apreciat că, deşi pe parcursul soluţionării acţiunii, pentru o scurtă perioadă, s-au aplicat şi dispoziţiile Legii nr. 184/2008, cererea nu poate fi soluţionată decât în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004 modificată prin O.U.G. nr. 128/2008, în ceea ce priveşte data la care urmează a se raporta instanţa de judecată la calcularea cuantumului despăgubirii, respectiv aceea a întocmirii raportului de expertiză.
Tribunalul a constatat că reclamantele nu au prezentat nicio dovadă din care să rezulte daunele suferite de acestea ca urmare a exproprierii şi că despăgubirea stabilită de experţi este aproape dublă faţă de cea stabilită de expropriator şi, prin urmare, suma de 10.800 euro, respectiv 44851 RON stabilită la data efectuării raportului de expertiză, reprezintă o dreaptă despăgubire conform art. 1 din Legea 33/1994.
Referitor la susţinerile pârâtului referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, potrivit cărora experţii ar fi trebuit să aibă în vedere preţurile cu care s-au vândut terenurile în zonă în perioada în discuţie, tribunalul apreciază că sunt neîntemeiate, câtă vreme dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt clare şi de strictă aplicare şi interpretare, în ceea ce priveşte criteriul care trebuie avut în vedere, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în zonă, la data efectuării expertizei, fapt ce presupune analizarea unei oferte de piaţă, aşa cum au procedat şi experţii din prezenta cauză.
Tribunalul a reţinut că pârâtul expropriator nu a administrat probe din care să rezulte că ofertele analizate de experţi nu ar fi reale, sau că în perioada în discuţie preţurile cu care s-au vândut efectiv terenurile în zonă au fost mai mici decât cele reţinute de experţi.
În ceea ce priveşte împrejurarea că experţii nu au evidenţiat sporul de valoare dobândit de partea de teren neexpropriată ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, tribunalul a constatat că în temeiul art. 26 alin. (ultim din Legea nr. 33/1994, experţii puteau propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor şi atâta vreme cât experţii nu au indicat acest aspect, tribunalul apreciază că nu a fost constatat şi, prin urmare, cuantumul despăgubirilor a fost legal stabilit.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA iar în dezvoltarea motivelor de apel a susţinut că instanţa de fond a omologat un raport de expertiză care a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv nu a stabilit despăgubirea în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele, preţ efectiv plătit conform contractelor de vânzare şi că raportul de expertiză nu cuprinde şi evaluarea sporului de valoare pe care îl dobândeşte partea de imobil expropriată, în condiţiile în care traficul de pe şoseaua de centură se fluidizează, artera beneficiind de două benzi de circulaţie pe fiecare sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 813 A din 21 octombrie 2011, a respins apelul pârâtului ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Principiul de bază în materia exproprierii este acela că nimeni nu poate fi expropriat decât cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire (art. 44 alin. (3) din Constituţia României) iar acest principiu a fost preluat şi dezvoltat în legile care au reglementat materia exproprierii, indiferent de numărul lor.
În consecinţă, suma ce reprezintă despăgubirea datorată de expropriator trebuie să fie aceea în raport de care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceeaşi natură, la data exproprierii, deoarece despăgubirea trebuie să fie prealabilă sau cel puţin concomitentă cu momentul trecerii imobilului din proprietatea expropriatului, în proprietatea expropriatorului, despăgubirea fiind destinată înlocuirii bunului cu altul de aceeaşi natură, la data exproprierii.
În contextul menţionat, instanţa de apel a reţinut că, potrivit expertizei efectuată în faza apelului, despăgubirea datorată de expropriator la data exproprierii trebuia să fie chiar mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond, respectiv 12.964 euro, în raport de 10.800 euro, cât a acordat instanţa de fond iar această despăgubire, stabilită în faza apelului, prin expertiza cerută de Statul Român, a respectat atât criteriile legale cât şi preţurile de tranzacţionare a terenurilor, la data exproprierii.
De aceea, apelul declarat de Statul Român împotriva sentinţei, cu scopul de a obţine micşorarea sumei datorată cu titlu de despăgubiri, este vădit nefondat, în condiţiile în care, în faza apelului, expertiza a stabilit o sumă mai mare decât cea acordată de instanţa de fond, însă, sentinţa nu poate fi modificată, deoarece contestatorul nu a declarat apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, instanţa a respins apelul ca nefondat prin raportare la cuantumul despăgubirilor de la data exproprierii şi nu prin raportare la cuantumul despăgubirii de la data întocmirii raportului de expertiză în apel.
Potrivit raportului de expertiză, cuantumul despăgubirilor calculat la momentul exproprierii este de 50.398 RON, echivalentul a 12.964 euro; la data întocmirii raportului de expertiză la fond este de 44.401 RON, echivalentul a 10.680 euro iar la data întocmirii raportului de expertiză în apel este de 41.854 RON, echivalentul a 9780 euro.
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa a analizat şi a comparat despăgubirile de la data exproprierii cu despăgubirile de la data întocmirii raportului de expertiză la fond, deşi nu a solicitat să fie omologate despăgubirile în cuantum de 12.964 euro de la data exproprierii, respectiv 10 decembrie 2008 ci despăgubirile de la data întocmirii raportului de expertiză în apel, respectiv 03 septembrie 2010, în cuantum de 41.854 RON, adică echivalentul a 9780 euro, suma inferioară sumei de 44.401 RON (adică echivalentul a 10.680 euro) reprezentând despăgubirile stabilite de instanţa de fond, prin sentinţa apelată.
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatei-pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 9780 euro stabilite prin raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, respectiv 03 septembrie 2010.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 (în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010), acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 care, în art. 26 prevede în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experţii, cât şi instanţa, vor ţine seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
Pentru stabilirea despăgubirilor se impune, aşadar, efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, care să aibă în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
În speţă, la efectuarea raportului de expertiză tehnică în faza procesuală a fondului (datat 13 mai 2009) experţii au estimat valoarea de piaţă a terenului expropriat pe baza a 6 oferte de vânzare din categoria terenului din zona Odăi extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din ziare, stabilind că "valoarea de piaţă totală, estimată ca cea mai probabilă pentru vânzarea proprietăţii (60 mp) având în vedere ipotezele şi condiţiile limitative prezentate în raport este de 10.800 euro (44.851 RON) la momentul realizării raportului de expertiză şi de 12.900 euro (53.572 RON) la momentul transferului (decembrie 2008)".
Critica formulată de pârât în apel a vizat faptul că instanţa de fond a omologat un raport de expertiză care a fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor şi criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pârâtul susţinând că experţii trebuiau să aibă în vedere preţuri concrete de tranzacţionare a unor imobile de acelaşi fel sau similare din aceeaşi zonă cu terenul supus exproprierii şi nu ofertele de preţ din ziare şi de pe internet.
De altfel această critică a constituit una dintre obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză întocmit în faza procesuală a fondului, respinsă însă de tribunal.
În faza procesuală a apelului a fost administrată o nouă expertiză (datată 03 septembrie 2010) ale cărei concluzii au fost în sensul că preţul de tranzacţionare estimat al terenului în litigiu este de 50398 RON, echivalentul a 12964 euro la momentul exproprierii (10 decembrie 2008 - data consemnării despăgubirii pentru expropriere); de 41854 RON, echivalentul a 9780 euro la momentul efectuării expertizei (03 septembrie 2010) şi, respectiv, de 44401 RON, echivalentul a 10680 euro la momentul efectuării raportului de expertiză la fond (13 mai 2009).
Urmare a obiecţiunilor formulate de pârât vizând modul de calcul valorii imobilului, care n-ar fi fost stabilită pe baza unor preţuri de tranzacţionare efectivă, experţii au concluzionat că valoarea stabilită este în concordanţă cu valorile din tranzacţiile efectuate, ataşând în răspunsul la obiecţiuni copia unui contract de vânzare-cumpărare autentificat a unui teren situat pe Şos. O., datat 27 ianuarie 2010.
Prin "Concluziile scrise" depuse la dosarul de apel pentru termenul din 26 aprilie 2011, pârâtul a solicitat instanţei de apel, în principal, să nu omologheze raportul de expertiză iar în subsidiar, în situaţia în care acesta va fi omologat, a solicitat instanţei să aibă în vedere valoarea stabilită de experţi la data efectuării raportului de expertiză, respectiv 03 septembrie 2010, aceste susţineri fiind reiterate de apărătorul pârâtului şi cu prilejul dezbaterilor orale.
Instanţa de apel, deşi a omologat concluziile expertizei din apel, în mod greşit, în soluţionarea apelului a avut în vedere valoarea imobilului stabilită de experţi la data exproprierii şi nu valoarea stabilită la data întocmiri raportului de expertiză, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în cauză fiind evident vorba despre data de 03 septembrie 2010, data raportului de expertiză din apel întocmit cu respectarea cerinţelor impuse de textul de lege menţionat.
Astfel fiind, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată că în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, urmează să admită recursul şi să modifice decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului, pe care o va schimba în parte în sensul că va stabili în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare de 9780 euro, în echivalent la cursul BNR din ziua plăţii, în favoarea reclamantelor, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei nr. 813A din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Sentinţei nr. 1233 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că stabileşte în sarcina pârâtului expropriator o despăgubire în valoare de 9780 euro, în echivalent la cursul BNR din ziua plăţii, în favoarea reclamantelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 6061/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6059/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
