ICCJ. Decizia nr. 6184/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 644/C din 11 iunie 2007 a Tribunalului Neamț, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorii C.I.N., T.G. și C.I. împotriva dispoziției din 16 noiembrie 2006, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț. Totodată, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de Primarul municipiul Piatra Neamț.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au adresat Municipiului Piatra Neamț notificările privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.620 m.p., situat în municipiul Piatra Neamț, care a fost preluat de către stat.
Prin dispoziția din 16 ianuarie 2004, s-a dispus restituirea către contestatori, în natură, a suprafeței de 150 m.p. din terenul solicitat, reținându-se că pentru diferența de 147 m.p., teren și construcții, notificatorii urmează a primi măsuri reparatorii de la deținătorul actual (SC A.C. SA), întrucât terenul este ocupat de o centrală termică și magazia acesteia.
Această dispoziție nu a fost contestată de notificatori.
Ulterior, Primarul municipiului Piatra Neamț a emis dispoziția din 11 februarie 2005, prin care a revocat dispoziția 39 din 16 ianuarie 2004 și a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de 1.621 m.p. teren, sub condiția achitării de către contestatori a sumei de 26.592.384 ROL, reprezentând contravaloarea despăgubirilor actualizate, încasate în momentul demolării.
în cuprinsul dispoziției, s-a menționat că predarea-primirea terenului se va face după achitarea sumei de mai sus, pe baza unui proces-verbal de punere în posesie.
Această dispoziție a fost, din nou, revocată prin dispoziția din 16 noiembrie 2006, prin care s-a dispus restituirea în natură doar a suprafeței de 150 m.p. teren.
Prin contestația de față, contestatorii solicită anularea acestei ultime dispoziții pe motiv că intimatul nu putea să revoce dispoziția din 2005 emisă anterior.
Susținerile contestatorilor nu au fost reținute ca întemeiate, întrucât posibilitatea revocării de către unitatea deținătoare a dispoziției emisă a fost prevăzută de legiuitor în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în interpretarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, iar, în speță, s-a constatat că, față de aceste dispoziții legale, dispoziția de restituire în natură din 2004 nu constituie titlu de proprietate, în condițiile în care contestatorii nici măcar nu au fost puși în posesie cu terenul și nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară, și deci dispoziția nu a intrat în circuitul civil.
Simpla împrejurare că aceștia au restituit contravaloarea despăgubirilor încasate la data preluării imobilelor nu a fost considerată ca fiind de natură să imprime dispoziției emise caracter de act de proprietate, întrucât această obligație de restituire reprezintă o condiție pentru aprobarea restituirii în natură a terenului care trebuie îndeplinită anterior punerii în posesie.
Mai mult, dacă se admite ideea că această dispoziție constituia titlu de proprietate și nu putea fi revocată, aceleași considerente ar trebui avute în vedere și la soluționarea cererii reconvenționale a Primarului municipiului Piatra Neamț, care a solicitat ca în situația anulării dispoziției din16 noiembrie 2006 să se anuleze și dispoziția din 11 februarie 2005, pentru că și aceasta a fost emisă tot ca urmare a revocării primei dispoziții, din 2004.
Astfel, s-ar ajunge la menținerea acestei ultime dispoziții prin care intimatul le-a aprobat contestatorilor restituirea aceleiași suprafețe de 150 m.p. teren.
Deși contestatorii au invocat prescripția dreptului intimatului de a solicita anularea dispoziției din 2005, această excepție nu a fost reținută, cu motivarea că termenul de 30 de zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001 este prevăzut pentru promovarea contestației de care pot uza doar persoanele îndreptățite, organul emitent, care nu are deschisă calea contestației, poate solicita anularea dispoziției pe calea unei acțiuni în anulare potrivit C. civ., astfel că termenul de formulare a unei astfel de acțiuni este cel de 3 ani.
în ceea ce privește solicitarea contestatorilor de a se anula dispoziția din 2006 și a se dispune restituirea întregii suprafețe de 1.621 m.p., teren, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât, așa cum rezultă din probele administrate și recunosc și contestatorii, pe suprafața ce excede celei restituite în natură există construcții de utilitate publică, respectiv o centrală termică și o magazie, care deservesc rețele de apă, canalizare și conducte de gaz metan.
Chiar dacă construcțiile de pe teren (centrala termică și magazia anexă) în prezent nu sunt funcționale, acestea făcând obiectul vânzării prin licitație publică de către A.V.A.S., așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar, restituirea în natură a terenului nu este posibilă, întrucât dispozițiile art. 10.5 din H.G. nr. 498/2003 prevăd că "în situația în care pe terenul notificat există construcții care nu mai sunt necesare unității deținătoare, se poate dispune restituirea și a terenului aferent acestora dacă persoana îndreptățită achită unității deținătoare o despăgubire reprezentând valoarea reală a construcției. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unității deținătoare".
Deși instanța le-a solicitat contestatorilor să-și exprime opțiunea față de posibilitatea aplicării, în speță, a acestor prevederi, la termenul din 11 iunie 2006, aceștia au arătat că nu au posibilități materiale pentru a achita contravaloarea construcțiilor în eventualitatea restituirii terenului de sub acestea.
Pentru considerentele reținute, contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată și, ca o consecință, întrucât intimatul a solicitat anularea dispoziției din 2005 doar în situația anulării dispoziției din 2006, cererea reconvențională a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 117 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat de contestatori, fiind schimbată, în tot, sentința, în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției din 16 noiembrie 2006.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr. 8326 din 15 octombrie 2009), cu consecința trimiterii spre rejudecare a apelului, reținându-se că, deși pe terenul a cărui restituire se solicită funcționează un laborator de metrologie al SC A.S. SA, nici instanța și nici experții nu au analizat dacă acest lucru reprezintă o afecțiune de utilitate publică în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, s-a apreciat că este necesar a se stabili unitatea deținătoare, dacă notificarea ce se pretinde că a fost transmisă SC A.C. SA a fost soluționată în ce modalitate, și, în funcție de criteriile stabilite de art. 11 din Legea nr. 10/2001 (în urma unei expertize tehnice), dacă restituirea în natură este posibilă.
în rejudecare, instanța de apel a administrat probe cu înscrisuri și o expertiză tehnică complexă.
Verificând sentința primei instanțe, în limitele motivelor de apel, precum și față de cele dispuse de înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a apreciat-o ca fiind netemeinică, pentru cele ce succed:
Tribunalul era competent să judece cererea reconvențională, față de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.
în ce ceea privește soluția dată de SC A.C. SA notificării transmise acesteia, aceasta rezidă din înscrisul de la dosarul primei instanțe.
Astfel, SC A.C. SA, constatând că terenul de 625 m.p. este ocupat de centrala termică și depozitul de combustibil, a restituit dosarele petenților cu actele anexate pentru a se prezenta persoanelor îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.
Adresa a fost înaintată către Primăria Piatra Neamț, neexistând dovezi certe că aceasta le-a fost adusă apelanților la cunoștință.
în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate și calitate de persoane îndreptățite a contestatorilor, s-a reținut că aceștia sunt moștenitorii defunctelor G.M. și C.A., la rândul lor moștenitoarele lui G.N., cel care a dobândit suprafața de teren trecută ca și suprafață exactă în certificatul de moștenitor, prin actul de veșnică vânzare "încheiat" la 26 septembrie 1938, și că suprafața de 1.621 m.p. a fost înscrisă în rolul celor două moștenitoare, fiind expropriată prin Decretul nr. 279/1987.
Adresa din 18 octombrie 2006 conține o inexactitate, întrucât la matricola X figurează terenul expropriat în suprafață de 1.621 m.p., iar nu 810 m.p., (810 fiind valoarea impozitului, acest lucru rezultând cu certitudine din înscrisul primar în baza căruia s-a emis adresa, și că este așa o demonstrează faptul că, pe de o parte, suma de 810 este trecută pe coloana impozit, iar pe de altă parte, se constată că impozitul avea o valoare de 0,5 lei/m.p. - verificând proprietarii "B.", "R.", "D." - astfel că 1.621 m.p. x 0,5 lei = 810 lei.)
Sub acest aspect, s-a conchis că nu există niciun dubiu că autorilor reclamanților le-a fost expropriată suprafața de 1.621 m.p.
în ceea ce privește unitatea deținătoare, s-a reținut că au fost depuse hotărâri ale Consiliului județean și Consiliului local Piatra Neamț, precum și copii de pe cărțile funciare cu privire la imobilul teren în litigiu și clădirile ce se regăsesc pe acesta, cu ocazia rejudecării.
în cartea funciară, imobilele cu numerele cadastrale 1 și 2, sunt intabulate în favoarea "Municipiului Piatra Neamț".
Ulterior, în timpul procesului pendinte, se îndreaptă eroarea materială, în sensul că se înscrie și dreptul de superficie asupra construcțiilor (centrala termică, coșul de fum și magazia) în favoarea SC A.C. SA.
Dreptul de proprietate este intabulat în baza hotărârii Consiliului Local din 25 aprilie 2002, care prevede: "Se aprobă majorarea capitalului social al SC A.C. SA Piatra Neamț, cu suprafața de 24.000,8 m.p., teren proprietate privată a municipalității, aferent centralelor termice aflate în proprietatea SC A.C. SA, identificat potrivit anexei parte integrantă a prezentei hotărâri".
Conform art. 1 lit. b) hotărârea Consiliului Local din 26 octombrie 2006, "se aprobă procesul-verbal de predare în custodie de către Primăria Piatra Neamț a patrimoniului public (puncte termice, construcții și instalații auxiliare, sisteme de alimentare cu energie termică) la SC A.C. SA, înregistrat la instituția Primăriei municipiului Piatra Neamț în 19 septembrie 2006".
Conform art. 1 și art. 2 din hotărârii Consiliului Local din 09 martie 2007 "se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipalității a centralelor termice disponibilizate total sau parțial, cu terenul aferent, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre și se aprobă vânzarea, prin licitație publică, a centralelor termice disponibilizate total și a spațiilor libere din centralele termice disponibilizate parțial, cu terenurile aferente, după întocmirea documentațiilor cadastrale și efectuarea evaluării centralelor termice și terenurilor aferente care urmează să se vândă.
Conform art. 1 din hotărârii Consiliului Județean din 23 aprilie 2003 "Se aprobă majorarea capitalului social al Companiei Județene A.S. SA Neamț cu suma de 46.818.400.000 ROL, 468.184 acțiuni nominative și de 100.000 ROL/acțiune, reprezentând aport în natură, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre".
Față de actele administrate, s-a reținut că unitatea deținătoare a terenului în litigiu este Municipiul Piatra Neamț.
Cu privire la centrala termică, s-a reținut că, dacă prin hotărârea Consiliului Județean Neamț, Companiei Județene A.S. SA i se majorează capitalul social și cu centrala termică (clădirea + canale de fum și coș de fum), din hotărârea Consiliului Local din 2006 și 2007 rezultă că aceeași centrală termică aparține domeniului privat al Municipiului Piatra Neamț, fiind dată în custodia SC A.C. SA și scoasă la vânzare prin licitație.
Cum proprietatea nu se poate dobândi în baza simplei voințe a dobânditorului (materializată în speță prin hotărâri de consiliu local sau județean), instanța a apreciat și a dat prevalență celor înscrise în cartea funciară coroborate cu hotărârea Consiliului Local din 2006 și anume că terenul este proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț.
S-a conchis că nici SC A.S. SA (câtă vreme nu există dovezi că aceasta ar fi făcut diligențe în vederea publicității acestui drept) și nici SC A.C. SA nu-și pot justifica, în mod real, calitatea de deținătoare ale centralei termice, astfel că, "aparentul proprietar" și deținător în sensul Legii nr. 10/2001 este Municipiul Piatra Neamț.
Mai mult decât atât "mutatis mutandis" proprietarul aparent al terenului (aparent în raport cu reclamanții) este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor (art. 494 C. civ.).
în consecință, singurul care putea răspunde notificării reclamanților este Primarul municipiului Piatra Neamț.
în ceea ce privește cererea de restituirea în natură a imobilului, s-a reținut că, de principiu (art. 1 din Legea nr. 10/2001), restituirea se face în natură și doar în situațiile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001 se acordă compensații bănești sau bunuri în echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
în speță, centrala termică (C1), canalele de fum, coșurile de fum (C2 și C3) magaziile de tablă și de combustibil (C5) nu mai sunt utilizate, fiind dezactivate, iar simplul fapt că un laborator metrologic își desfășoară activitatea în acest spațiu (fosta centrală) nu este de natură a duce la respingerea cererii de restituire în natură (cu atât mai mult cu cât există posibilitatea fie a închirierii de la adevărații proprietari, fie a mutării acestuia într-un alt spațiu).
Că aceste nu sunt de utilitate publică rezultă și din hotărârea Consiliului Local din 2007, prin care s-a aprobat vânzarea la licitație publică a centralei termice, disponibilizată total.
în ceea ce privește branșamentul de gaze naturale, s-a reținut că acesta este pozat pe peretele exterior al fostei centrale termice și nu este necesar pentru activitatea centralei termice, el fiind folosit pentru încălzirea spațiului laboratorului metrologic, iar tabloul electric care deservea centrala termică nu mai este funcțional, noul tablou electric, pozat tot pe peretele exterior, deservind același laborator (expertiza R.).
De asemenea, s-a reținut că laboratorul de metrologie nu are o afectațiune de utilitate publică conform expertizei, întrucât nu participă efectiv și indispensabil la furnizarea apei, neavând acest obiect de activitate, el ocupându-se doar cu verificarea apometrelor (metrologia fiind, conform DEX, o parte a fizicii care se ocupă cu măsurătorile precise).
Or, dacă legiuitorul a admis posibilitatea restituirii în natură a școlilor, spitalelor, sediilor de instanțe, teatre (art. 16 și Anexa nr. 2 din Legea nr. 10/2001) ar fi de-a dreptul hilar să se susțină că nu se poate restitui în natură un imobil în care se regăsește o societate al cărei obiect de activitate este verificarea apometrelor.
Experții (specialitatea construcții și, respectiv instalații pentru construcții) au concluzionat că imobilele construcții ce ocupă terenul reclamanților nu sunt de utilitate publică, de vreme ce centrala termică este dezafectată, nemaifurnizând agent termic populației. Singurul imobil afectat de utilitate, dar nu publică, este cel în care își desfășoară activitatea laboratorul de metrologie, laborator care poate fi mutat, așa cum s-a arătat de experți, într-un alt loc.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că, menținând dispoziția din 2005, s-a menținut revocarea dispoziției din 2004, astfel că dispoziția din 2005 este "legală" și sub aspectul persoanelor îndreptățite, iar în ceea ce privește despăgubirile solicitate, s-a arătat că, față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., instanța de apel nu se poate pronunța pentru prima oară sub acest aspect, însă s-a reținut că apelanții au fost de acord implicit cu aplicarea art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv că au fost de acord cu valoarea de 46.400 RON, așa cum rezultă din inventarul de la dosar apel.
Intimatul, conform art. 274 C. proc. civ., a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, în apel și în rejudecare apel.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 44 din 04 mai 2012, a admis apelul promovat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 644 din 11 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis contestația și a anulat dispoziția din 16 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Piatra Neamț, cu consecința menținerii dispoziției din 11 februarie 2005, a respins cererea reconvențională ca nefondată, a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 6.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a dispus plata către experții F.L. și P.I. de către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Bacău a sumei de 800 RON pentru fiecare expert.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Poziția constanta a recurentului-pârât, în prezentul cadru procesual, a fost aceea că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natura, întrucât este afectat de utilități și pentru că în cauză nu s-a lămurit problema despăgubirilor datorate de către contestatori pentru construcțiile existente, aceleași critici fiind formulate și pe calea prezentului recurs.
Astfel, Compania Județeană A.S. SA deține în capitalul social toate spațiile în care funcționează instalațiile de hidrofor de pe lângă centralele termice de cvartal din Municipiul Piatra Neamț, în conformitate cu hotărârea Consiliului Județean din 23 aprilie 2003, iar formalitatea publicității nu este o condiție "ad validitatem" pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, și, prin urmare, instanța de apel nu a identificat corect unitatea deținătoare.
Mai mult, instanța de apel nu a cercetat și lămurit problema despăgubirilor aferente construcțiilor existente pe teren, iar, în aceste condiții, restituirea în natură nu apare ca fiind posibilă și, de altfel, motivarea instanței pe acest aspect este lacunară, făcând doar referire la art. 294 C. proc. civ.
Or, restituirea terenului este legal condiționată de dovada achitării despăgubirilor aferente construcțiilor, revenind, așadar instanțelor obligația de a pretinde reclamanților să facă dovada acestei plați în raport cu unitatea deținătoare, iar toate aceste împrejurări nu au fost cercetate și lămurite de instanța de apel, în rejudecare.
S-a mai arătat, că prin admiterea apelului și, pe fond, a contestației, în lipsa probelor absolut necesare determinării cuantumului despăgubirilor (expertiza extrajudiciară efectuată de unitatea deținătoare, dovada plații de către reclamanți), instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nesocotește dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar prin neînserarea în dispozitiv a mențiunilor privind despăgubirile datorate de reclamanți unității deținătoare, vor apărea probleme in faza de executare.
Prin notele de concluzii, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 306 și art. 3021C. proc. civ., ca urmare a imposibilității încadrării motivelor invocate de recurent în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Instanța, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, va dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât din expunerea de motive, astfel cum aceasta a fost structurată și redată în paragrafele anterioare, rezultă critici concrete de pretinsă nelegalitate, ce se impun a fi cercetate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Drept consecință, excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți, va fi respinsă și, analizând recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț, instanța constată următoarele:
Prin criticile formulate, deși nu indică temeiul de drept al acestora, pârâtul a invocat "motivarea lacunară" a hotărârii recurate, cu privire la faptul că instanța de apel nu a stabilit în sarcina reclamanților obligația de plată a despăgubirilor pentru construcțiile aferente terenului în litigiu, critici ce se circumscriu art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceste critici sunt nefondate, deoarece decizia recurată este motivată pe acest aspect, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.
în ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate a deciziei recurate, în sensul că nu se putea restitui în natură terenul în litigiu, întrucât acesta este afectat de utilități publice și că nu s-a lămurit problema despăgubirilor pentru construcțiile existente pe terenul în litigiu, în ipoteza restituirii în natură a acestuia din urmă, nesocotindu-se dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată că sunt nefondate, pentru cele ce urmează:
Astfel, susținând că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de utilități publice, deși nu arată expres, recurentul pârât invocă pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător".
în raport de această dispoziție legală, pârâtul susține că reclamanții erau îndreptățiți la restituirea în natură numai a unei suprafețe de 150 m.p. teren, pentru restul până la 1.621 m.p. teren, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent datorită faptului că acesta este afectat de utilități publice.
Or, situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel și care nu mai poate fi reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., relevă faptul că unitatea deținătoare a terenului în litigiu este Municipiul Piatra Neamț și că imobilele aferente acestuia nu au o afectațiune publică, respectiv nu deservesc nevoile comunității, ci, dimpotrivă, în prezent o parte din aceste sunt disponibilizate, fiind scoase la licitație publică.
Prin urmare, legal, instanța de apel a menținut, urmare a anulării dispoziției din 16 noiembrie 2006 emise de pârât, dispoziția din 11 februarie 2005 emisă, de asemenea, de pârât, prin care s-a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 1.621 m.p., sub condiția achitării de către contestatori a sumei de 26.592.384 ROL, reprezentând contravaloarea despăgubirilor actualizate, încasate în momentul demolării.
în ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de apel a lăsat nesoluționată problema despăgubirilor pentru construcțiile existente pe terenul în litigiu, în ipoteza restituirii în natură a acestuia din urmă, nesocotindu-se astfel dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată următoarele:
Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, "Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acestei o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", însă, în speță, prin cererea reconvențională formulată de pârât s-a solicitat numai anularea dispoziției din 11 februarie 2005 și modificarea dispoziției din 16 ianuarie 2004, în sensul includerii în cuprinsul acesteia pe lângă C.I.N. și a celorlalți notificatori, T.G. și C.I., neexistând un capăt de cerere în sensul obligării reclamanților la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilelor aferente terenului în litigiu în ipoteza restituirii acestuia în natură.
De aceea, solicitarea pârâtului, direct în apel, de a fi obligați reclamanții la despăgubiri, reprezentând valoarea de piață a imobilelor aferente terenului restituit în natură, formulată prin notele scrise, constituie o cerere nouă formulată pentru prima dată în apel care nu poate fi primită și analizată în condițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi (...)".
Celelalte critici formulate de pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează modul de apreciere a probelor administrate în cauză de către instanța de apel, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării acestora.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț.
în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.604 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6192/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6179/2012. Civil → |
|---|
