ICCJ. Decizia nr. 6181/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6181/2012
Dosar nr. 38324/3/2009
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta B.L.S. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi SC R.V. SA şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nevalabilitatea titlului statului asupra lotului nr. 2 al imobilului din Bucureşti, str. B., sector 1, respectiv că imobilul a intrat în proprietatea statului abuziv, fără forme legale, reclamanta păstrând calitatea de proprietar de drept al bunului în litigiu; să dispună restituirea în natură a imobilului menţionat şi să fie obligaţi pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi posesie lotul nr. 2 al imobilului, de care a fost deposedată în mod abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 719 din 14 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea formulată, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra lotului nr. 2 al imobilului situat în Bucureşti, str. B., sector 1, şi a obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei lotul nr. 2 al imobilului de la adresa menţionată, urmând a lăsa bunul în deplină proprietate şi posesie acesteia.
Tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, construcţia fiind preluată cu plată, fără a se proba achitarea despăgubirilor, iar terenul în suprafaţă de 170,5 m.p., reprezentând ½ din suprafaţa de 341 m.p., fiind preluat fără plată.
Titlul statului este nevalabil în raport cu modalitatea de preluare şi în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001; bunul a fost preluat cu nesocotirea Constituţiei în vigoare la acel moment şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului la care România era parte.
Apartamentul în litigiu nu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar reclamanta a formulat notificare în termen legal, notificare ce nu a fost soluţionată de Municipiul Bucureşti, astfel că s-a apreciat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea în fond a cererii de restituire de către instanţa de judecată.
Împotriva sentinţei a promovat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, iar prin decizia nr. 22 A din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat.
Răspunzând criticilor formulate de apelant, Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită susţinerea referitoare la lipsa de interes în legătură cu cererea privind constatarea nevalabilităţii titlului statului.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, se consideră a fi preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu nevalabil (sintagmă echivalentă cu lipsa titlului), cât şi imobilele preluate cu titlu valabil.
Simpla indicare a preluării abuzive nu probează nevalabilitatea (nelegalitatea) titlului statului, astfel încât argumentul că, în cadrul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 se prevede că preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată una abuzivă, nu este suficient pentru a justifica lipsa de interes.
Caracterul admisibil al cererii vizând valabilitatea titlului statului, prin prisma interesului ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii, rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care arată că instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, prevederea legală menţionată nefiind abrogată sau desuetă nici după intrarea în vigoare a art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Interesul în soluţionarea acestei cereri rezidă în împrejurarea că stabilirea valabilităţii/nevalabilităţii titlului statului reprezintă un aspect prejudicial, a cărui rezolvare este necesară pentru rezolvarea acţiunii în revendicare.
Cum decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie readuce în discuţie posibilitatea valorificării prevederilor art. 480 C. civ., stabilirea valabilităţii titlului statului se impune ca element intrinsec operaţiunii de comparare a titlurilor autorilor părţilor.
În speţă transpare interesul concret al petentei, de redobândire a posesiei imobilului şi nu doar a unor măsuri echivalente, ceea ce atrage interesul în promovarea şi susţinerea cererii referitoare la constatarea nevalabilitătii titlului statului.
S-a apreciat ca fiind nefondată şi critica referitoare la lipsa înscrisurilor probatorii sub aspectul dreptului de proprietate şi al deţinerii legale a bunului la momentul deposedării abuzive.
Urmare a notificării din 08 mai 2001 prin care petenta a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. B., sector 1, lotul nr. 2, atribuit prin sentinţa civilă nr. 5439/1984 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a constituit Dosarul nr. 1116, comisia de analiză a cererii de restituire transmiţând solicitantului necesitatea completării acestuia cu „copia paşaportului valabil” (adresa din 13 ianuarie 2006).
De altfel, între petentă (prin mandatarul său) şi instituţia deţinătoare a imobilului s-a purtat corespondenţă într-o perioadă de timp relativ îndelungată, fără a rezulta necesitatea complinirii dosarului privind imobilul în litigiu, solicitarea unităţii în acest sens vizând notificarea de restituire a imobilului situat în Bucureşti, Bd. L.C., sector 1.
Pe de altă parte, procuratorul petentei a efectuat numeroase demersuri în scopul soluţionării notificării, sens în care nu se poate reţine că persoana îndreptăţită nu a urmărit cursul dosarului constituit la comisia de analiză de specialitate, după cum nu poate fi primită susţinerea că lipsa unei declaraţii exprese a părţii referitoare la epuizarea înscrisurilor pe care înţelege să le valorifice în obţinerea dreptului pretins, ar avea drept finalitate imposibilitatea emiterii unei decizii/dispoziţii motivate în soluţionarea notificării, cu atât mai mult cu cât petenta a arătat în mod consecvent înscrisurile doveditoare şi le-a anexat cererii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, cererea de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate, pârâtul arată că hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece reclamanta nu justifică un interes în solicitarea constatării nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul litigios, în condiţiile în care a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în cauză s-a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea în fond a cererii de restituire de către instanţa de judecată.
În opinia recurentului, simplul fapt că în considerentele hotărârii de apel se face referire atât la art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, precum şi la art. 480 C. civ. şi la decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, dovedeşte nelegalitatea deciziei. Se susţine că este astfel evidentă lipsa de interes a primului capăt de cerere (privind nevalabilitatea titlului statului) şi netemeinicia celui de-al doilea capăt de cerere (privind restituirea în natură a lotului nr. 2 al imobilului litigios).
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul afirmă că decizia instanţei de apel este nelegală sub aspectul dezlegării date în privinţa excepţiei lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului de proprietate al statului asupra bunului în litigiu şi netemeinică, în ceea ce priveşte cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată.
În susţinerea acestei afirmaţii, recurentul invocă împrejurarea că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea bunului şi că prima instanţă, prin sentinţa pronunţată, a reţinut aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Susţine totodată că referirile instanţei de apel la dispoziţiile legale reţinute în considerentele deciziei recurate dovedesc, prin ele însele, nelegalitatea hotărârii atacate.
Cererea de recurs nu conţine însă precizări şi argumente de natură juridică care să combată concluzia instanţei de apel sub aspectul menţionat. Simpla indicare a împrejurării că reclamanta a formulat o notificare pentru imobilul în litigiu şi susţinerea în sensul că nelegalitatea hotărârii judecătoreşti ar rezulta din referirile pe care instanţa de apel le face la anumite dispoziţii legale, nu pot fi calificate ca fiind critici de nelegalitate cenzurabile pe calea recursului.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 22 A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6180/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6182/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
