ICCJ. Decizia nr. 6188/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6188/2012
Dosar nr. 45412/3/2009
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1414 din 18 octombrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.G.C. şi P.M.E., în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă: pârâtul a fost obligat să restituie în natură, în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor: apartamentul nr. 3 situat în Bucureşti, str. P.R., parter, sector 1 (compus din vestibul, cameră (holl), 3 camere, bucătărie, baie, culoar, cămară, WC, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), terasă-loggie, boxă (subsol), şi garaj, în suprafaţă utilă de 177,45 m.p. şi cota indiviză de 36,80% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 63,16 m.p. teren situat sub construcţie), apartamentul nr. 5 situat în Bucureşti, str. P.R., etaj 2, sector 1 (compus din vestibul, 3 camere, bucătărie, baie, WC, oficiu, cămară, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), 2 balcoane, garaj şi boxă, în suprafaţă utilă de 148,11 m.p., precum şi cota indiviză de 30,71% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 52,71 m.p. teren situat sub construcţie, precum şi cota de 57% din: centrala termică, spălătoria şi WC-ul de serviciu de la demisol, podul, scările şi terenul în suprafaţă de 449,90 m.p. situate în Bucureşti, str. P.R., sector 1.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii. Astfel, reclamanţii au depus notificarea din 02 mai 2001, comunicată prin BEJA E.P., înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti la data de 03 august 2001, în baza notificării formându-se dosarul administrativ nr. 8770/2001. Având în vedere refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare timp de 9 ani, Tribunalul a fost competent să soluţioneze pe fond notificarea.
În acest sens, Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, terenul în suprafaţă de 464,54 m.p., situat în Bucureşti, sector 1 - astfel cum rezultă din adresa emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul Nomenclatură Urbană), a fost dobândit de C.S. şi E.G., potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat în 07 octombrie 1939.
Pe acest teren (parcelele nr. 4 şi nr. 5), cumpărătoarele au edificat o construcţie formată din subsol, parter şi două etaje, conform autorizaţiei de construire din 04 decembrie 1939, reconstituirea fostelor parcele nr. 4 şi nr. 5 din bloc realizându-se conform notei de reconstituire şi schiţelor anexate acesteia.
Ca urmare a actului de partaj voluntar autentificat în 18 octombrie 1940, 57% din imobil a revenit în proprietatea exclusivă a mamei reclamanţilor, C.S.
Potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 25 noiembrie 1999 emis de Biroul Notarial C.M.P., reclamanţii G.G.C. şi P.M.E. sunt moştenitorii defunctei S.C., decedată la 10 ianuarie 1999.
Conform adresei din 03 august 2009 emisă de C.G.M.B. - A.F.I. şi astfel cum rezultă din adresa din 17 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul din Bucureşti, sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa decretului figurând S.A.
Tribunalul a reţinut, aşadar, că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Potrivit aceleiaşi adrese din 03 august 2009 emisă de C.G.M.B. - A.F.I., din imobilul menţionat au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995 apartamentele nr. 6, 4, 3 şi 5, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. A/1996 (cumpărător T.V.L.), nr. B/1996 (cumpărător R.I.), nr. C/1996 (cumpărător I.B.) şi nr. D/1996 (cumpărător T.I.).
De asemenea, s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 3228 din 10 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 4864/2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1441 din 08 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat că din masa succesorală a defunctei S.C. fac parte apartamentele nr. 3 şi nr. 5 din imobilul situat în Bucureşti, str. P.R., sector 1 (ce fac obiectul prezentei acţiuni).
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. D/1996 (încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de SC H.N. SA, şi T.I. şi T.V., referitor la apartamentul nr. 5, etaj 2), precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. C/ 1996 (încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de SC H.N. SA şi I.B. şi I.A., cu privire la apartamentul nr. 3, parter).
Configuraţia apartamentelor şi dependinţele ce i-au revenit în deplină proprietate şi posesie autoarei reclamanţilor, C.S., în urma partajului voluntar, sunt identificate în considerentele sentinţei civile menţionate, acestea fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3228 din 10 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în litigiul în care a fost parte şi pârâtul din prezenta cauză, Municipiul Bucureşti.
Aşadar, Tribunalul a reţinut configuraţia apartamentelor nr. 3 şi nr. 5 ca fiind cea stabilită prin sentinţa menţionată, constatând totodată eă identificarea exactă a acestora şi a terenului aferent fiecărui apartament s-a realizat prin expertiza tehnică judiciară întocmită în Dosarul nr. 4864/2003, expertiză ale cărei concluzii sunt redate în considerentele sentinţei irevocabile şi care se opun cu putere de lucru judecat pârâtului din prezentului litigiu, parte în Dosarul nr. 4864/2003.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de restituire în natură a apartamentelor nr. 3 şi nr. 5, cu privire la care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, s-a constatat că este întemeiată cererea de restituire în natură, având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001. Astfel, Tribunalul a reţinut că nu există impedimente pentru restituirea în natură a apartamentelor menţionate, în prezent neavând aplicabilitate niciuna din situaţiile menţionate de prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001, referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii numai prin echivalent.
Pentru aceste considerente, a fost admisă cererea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată la data de 01 iunie 2010, iar pârâtul a fost obligat să restituie în natură, în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor: apartamentul nr. 3 situat în Bucureşti, str. P.R., parter, sector 1 (compus din vestibul, cameră (holl), 3 camere, bucătărie, baie, culoar, cămară, WC, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), terasă-loggie, boxă (subsol) şi garaj, în suprafaţă utilă de 177,45 m.p., precum şi cota indiviză de 36,80% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 63,16 m.p. teren situat sub construcţie) şi apartamentul nr. 5 situat în Bucureşti, str. P.R., etaj 2, sector 1 (compus din vestibul, 3 camere, bucătărie, baie, WC, oficiu, cămară, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), 2 balcoane, garaj şi boxă, în suprafaţă utilă de 148,11 m.p., precum şi cota indiviză de 30,71% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 52,71 m.p. teren situat sub construcţie), precum şi cota de 57% din: centrala termică, spălătoria şi WC-ul de serviciu de la demisol, podul, scările şi terenul în suprafaţă de 449,90 m.p., situate în Bucureşti, str. P.R., sector 1.
Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia civilă nr. 754A din 18 octombrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1414 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi G.G.C. şi P.M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin notificarea din 02 august 2001, depusă prin BEJ E.P., reclamanţii G.G.C. şi P.M.E. au solicitat restituirea în întregime în natură a apartamentelor nr. 3 şi 5 cu terenul aferent din imobilul situat în Bucureşti, str. P.R., sector 1.
În susţinerea cererii, reclamanţii au depus actele ce fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite, dovada preluării abuzive şi documente din care rezultă necesitatea soluţionării urgente a pretenţiilor formulate.
În paralel, motivat de faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil şi a fost vândut chiriaşilor cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, reclamanţii au solicitat în instanţă să se constate nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 3228 din 10 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nr. C/1996 şi nr. D/1996, precum şi faptul că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite a obţine restituirea în natură a apartamentelor nr. 3 şi 5, imobilele în litigiu făcând parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei S.C.
Cu toate acestea, după părăsirea imobilului de către chiriaşi, pârâtul nu a înţeles să soluţioneze notificarea până la data introducerii acţiunii, 12 noiembrie 2009.
Potrivit adresei din 03 august 2009 emisă de C.G.M.B. - AF.I. şi adresei din 17 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 în anexă figurând pe numele S.A.
Astfel cum a reţinut şi Tribunalul, imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În acest context, întrucât notificarea a fost însoţită de actele necesare în vederea soluţionării acesteia, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat în 07 octombrie 1939, actul de partaj voluntar din 18 octombrie 1940, certificatul de calitate de moştenitor din 25 noiembrie 1999, autorizaţia de construire din 1939, istoric de rol fiscal, situaţia juridică de la I.C.R.A.L., precum şi acte de stare civilă, Primăria Municipiului Bucureşti era obligată să soluţioneze notificarea în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 25 după republicarea din septembrie 2005 a legii), în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
În explicitarea dispoziţiilor legale enunţate, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2005, prevăd la pct. 23.1 că termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire are două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Potrivit aceloraşi norme, prima dată de referinţă - data depunerii notificării - este aplicabilă în cazul în care persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă şi a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe - pct. 23.1 alin. (3).
În aplicarea celei de-a doua date de referinţă - data depunerii actelor doveditoare - pct. 23.1 alin. (4) din Norme, precizează că termenul pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra notificării de restituire se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţit, dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptăţite în intervalul de 60 zile faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire; pentru a avea beneficiul acestei prorogări este însă necesar ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate, depunerea actelor sau comunicarea că persoana îndreptăţită nu posedă actele solicitate, având semnificaţia prorogării termenului de 60 zile pentru soluţionarea notificării, ceea ce înseamnă că acest termen se va calcula, după caz, de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului de către persoana îndreptăţită.
Din dispoziţiile normative enunţate anterior a rezultat în mod cert că termenul de 60 zile în care unitatea deţinătoare trebuie să răspundă notificării curgea de la data depunerii acestei notificări, afară de cazul în care notificarea nu a fost însoţită de actele doveditoare sau de cazul în care actele doveditoare depuse sunt apreciate de unitatea deţinătoare ca insuficiente în fundamentarea şi emiterea dispoziţiei de restituire, în aceste din urmă situaţii operând o prorogare a termenului de 60 zile care va începe să curgă de la data depunerii actelor doveditoare, respectiv de la data completării actelor doveditoare sau de la data comunicării de către persoana îndreptăţită că nu posedă actele solicitate în completarea celor depuse odată cu notificarea.
În speţă, este cert dovedit faptul că reclamanţii G.G.C. şi P.M.E. au depus, odată cu notificarea din 02 august 2001, actele doveditoare de către au înţeles să se prevaleze în soluţionarea acesteia.
Din actele dosarului a rezultat, de asemenea, că unitatea notificată a comunicat reclamanţilor G.G.C. şi P.M.E., după împlinirea termenului de 60 zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor doveditoare, aşa cum prevăd dispoziţiile pct. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, situaţie în care, potrivit aceloraşi dispoziţii, s-a pus problema prorogării termenului legal de îndeplinire a obligaţiei de soluţionare a notificării.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs: Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
Instanţa fondului a dispus restituirea în natură a imobilului, fără a clarifica situaţia juridică a acestuia, în sensul de a se stabili dacă acest imobil este liber pentru a putea fi restituit în natură.
Deşi analiza instanţei de apel vizează cererea formulată în cadrul notificării, dispozitivul este unul propriu unei acţiuni în revendicare.
Mai mult, pentru acţiunea în revendicare formulată împotriva persoanei care are calitate de unitate deţinătoare, s-ar putea pune problema admisibilităţii unei astfel de acţiuni, atâta timp cât legea specială oferă procedură specială.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii G.G.C. şi P.M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, prin admiterea acesteia şi emiterea, în favoarea reclamanţilor, a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, apartamentul nr. 3 (parter) şi apartamentul nr. 5, etaj 2.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au formulat, prin BEJA E.P., notificarea din 02 august 2001 prin care au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentelor nr. 3 şi 5 din imobilul situat în Bucureşti, proprietatea autoarei reclamanţilor, S.C.
În susţinerea cererii, reclamanţii au depus actele ce fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite, dovada preluării abuzive şi documentele din care rezultă necesitatea soluţionării urgente a pretenţiilor formulate.
Motivat de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil şi a fost vândut chiriaşilor cu încălcarea Legii nr. 112/1995, reclamanţii au solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 3228 din 10 mai 2004 a Judecătoriei Sectorului 1, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nr. C/1996 şi nr. D/1996, precum şi faptul că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite a obţine restituirea în natură a apartamentelor nr. 3 şi 5, imobilele în litigiu făcând parte din masa succesorală de pe urma defunctei S.C.
Cu toate acestea, după părăsirea imobilului de către chiriaşi, pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, nu a înţeles să soluţioneze notificarea până la data introducerii acţiunii, respectiv 12 noiembrie 2009.
Potrivit adresei din 03 august 2009 emisă de pârât şi a adresei din 17 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Cum imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, cum notificarea a fost însoţită de actele necesare în vederea soluţionării acesteia, respectiv: actul de vânzare-cumpărare autentificat în 07 octombrie 1939, actul de partaj voluntar din 18 octombrie 1940, certificatul de calitate de moştenitor din 25 noiembrie 1999, autorizaţia de construire din 1939, istoric de rol fiscal, situaţia juridică de la I.C.R.A.L., precum şi acte de stare civilă, Primăria Municipiului Bucureşti era obligată să soluţioneze notificarea în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, art. 25 după republicare, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În explicarea dispoziţiilor legale enunţate, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2005, prevăd la pct. 23.1 că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire are două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Potrivit aceloraşi norme, prima dată de referinţă, data notificării, este aplicabilă în cazul în care persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă şi a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe, pct. 23.1 alin. (3).
Din dispoziţiile normative enunţate mai sus, rezultă în mod cert că termenul de 60 de zile în care unitatea deţinătoare trebuia să răspundă notificării curge de la data depunerii acestei notificări, afară de cazul în care notificarea nu a fost însoţită de acte doveditoare.
În speţă, este cert dovedit faptul că reclamanţii G.G.C. şi P.M.E. au depus, odată cu notificarea din 02 august 2001, actele doveditoare cu care au înţeles să se prevaleze în soluţionarea acesteia.
Prin urmare, raportat la adresa din 29 septembrie 2009, nu se poate considera ca dovedită solicitarea de completare a actelor doveditoare în intervalul de 60 de zile de la primirea notificării.
Tocmai de aceea, în mod corect instanţa de apel a concluzionat că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu a fost respectat de recurentul Primarul General al Municipiului Bucureşti, care nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamanţilor.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către reclamanţii G.G.C. şi P.M.E., se va respinge ca nefondată, deoarece recursul formulat de Primarul General al Municipiului Bucureşti este încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu se pune problema inadmisibilităţii recursului respectiv.
De asemenea, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul General al Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 754A din 18 octombrie 2011, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IlI-a civilă.
În condiţiile art. 274 C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii, respectiv Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata sumei de 2.250 RON către intimaţii G.G.C. şi P.M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi G.G.C. şi P.M.E.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 754A din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurenţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la plata sumei de 2.250 RON către intimaţii G.G.C. şi P.M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6219/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6175/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
