ICCJ. Decizia nr. 6224/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6224/2012
Dosar nr. 12179/280/2008*
Şedinţa publică din 15 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 18 decembrie 2008, sub nr. 12179/280/2008, reclamanta F.A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Piteşti să se dispună anularea dispoziţiei din 14 februarie 2008 emisă de pârâtă şi, în consecinţă, să i se restituie în natură diferenţa de teren de 82 m.p. şi să se reevalueze clădirea preluată în mod abuziv de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 441 din 19 ianuarie 2009, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, reţinând că în materia Legii nr. 10/2001 competenţa în primă instanţă revine Tribunalului.
Învestit prin declinare, Tribunalului Argeş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 106 din 01 iunie 2009, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins contestaţia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 144/A din 02 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei sus-menţionate, pe care a desfiinţat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru clarificarea cadrului procesual sub aspectul părţilor chemate în judecată ca pârâte.
În rejudecare, reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti, în calitate de pârâţi.
În acest cadru procesual, Tribunalul Argeş, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 314 din 03 octombrie 2011, dispunând respingerea contestaţiei, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
La apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificarea înregistrată în 2001, prin care a solicitat restituirea în echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 82 m.p. din totalul suprafeţei de 532 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 84,98 m.p. - casă compusă din 3 dormitoare, două holuri, un garaj şi dependinţe, imobile expropriate în baza Decretului nr. 331/1988.
Prin dispoziţia emisă de Municipiul Piteşti la data de 14 februarie 2008, s-a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 82 m.p., cu motivarea că notificatoarea nu face dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 82 m.p., şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru construcţiile în suprafaţă de 84,98 m.p.
Împotriva acestei dispoziţii notificatoarea a formulat prezenta contestaţie, susţinând că este îndreptăţită la despăgubiri şi pentru suprafaţa de 82 m.p. ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa de 532 m.p. menţionată în actul primar şi suprafaţa de 448 m.p. pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi i s-a întocmit titlul de proprietate din 12 februarie 1997.
Aşadar, obiectul prezentei contestaţii îl reprezintă doar suprafaţa de 82 m.p.
Din adresa din 06 februarie 1992 rezultă că autorul reclamantei a fost expropriat cu suprafaţa de 450 m.p. şi construcţii în suprafaţă de 94,98 m.p., însă notificatoarea a solicitat doar 84,98 m.p. din construcţii, pentru care s-a şi emis dispoziţia din 14 februarie 2008, iar în cadrul prezentei contestaţii nu a formulat critici pe acest aspect.
În ceea ce priveşte terenul expropriat, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis şi titlul de proprietate din 12 februarie 1997.
Din cuprinsul adresei din 1995 rezultă că şi pentru suprafaţa de 82 m.p. reclamanta a fost validată în temeiul Legii nr. 18/1991, prin ordinul din 02 august 1995 emis de Prefectul Judeţului Argeş.
Din cuprinsul anexei la acest ordin reiese că R.A., ce este una şi aceeaşi persoană cu notificatoarea (sentinţa civilă nr. 649 din 01 februarie 1999), a fost validată în natură cu suprafaţa de 82 m.p. pe vechiul amplasament.
În consecinţă, reclamanta nu mai este îndreptăţită la retrocedarea vreunei suprafeţe de teren, fiind validată cu întreaga suprafaţă de teren menţionată în actul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 1946.
Prin decizia civilă nr. 110/A din 07 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă sentinţe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Critica privind greşita respingere a acţiunii pentru diferenţa de 10 m.p. construcţii, respectiv diferenţa de la 84,98 m.p., pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri prin dispoziţia contestată, până la 94,98 m.p., cât s-a solicitat prin precizarea acţiunii, este nefondată. Aceasta pentru că prin notificarea înregistrată în 25 iulie 2001 s-au solicitat despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 82 m.p. teren şi 84,98 m.p. construcţii, astfel că prin dispoziţia contestată nu se puteau propune despăgubiri pentru o suprafaţă mai mare decât cea solicitată.
Chiar dacă, ulterior, în rejudecarea cauzei, la data de 19 aprilie 2010, reclamanta a arătat că revendică suprafaţa de 94,98 m.p. construcţii, fiind vorba de o greşeală materială, această susţinere nu poate fi acceptată faţă de suprafaţa menţionată în notificarea înregistrată în 14 februarie 2008, în baza căreia s-a pronunţat dispoziţia contestată în prezenta cauză.
Şi critica potrivit căreia pentru terenul de 82 m.p., pentru care s-a dispus atribuirea în proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin ordinul al Prefectului, nu s-a făcut şi punerea în posesie, este nefondată, în condiţiile în care ordinul din 02 august 1995 constituie titlul de proprietate al reclamantei pentru acest teren, situaţie în care aceasta nu mai poate obţine şi despăgubiri băneşti în baza Legii nr. 10/2001 pentru acelaşi teren.
Critica subsidiară privind diferenţa de 2 m.p. teren, pentru care nu s-a reconstituit dreptul de proprietate, este de asemenea nefondată, în condiţiile în care diferenţa de la suprafaţa de 448 m.p., menţionată în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, până la suprafaţa de 450 m.p. expropriată prin Decretul nr. 331/1988, reprezintă teren ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi pentru care nu se pot obţine despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a criticat-o în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
1. Dintr-o greşeală de redactare s-au solicitat despăgubiri pentru 84,98 m.p. în loc de 94,98 m.p. construcţii.
Recurenta susţine că autorul său a deţinut o construcţie de 94,98 m.p., care a fost expropriată împreună cu suprafaţa de 450 m.p. teren curţi construcţii, aşa încât ea este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga construcţie preluată abuziv, în suprafaţă de 94,98 m.p., fiind o simplă eroare materială strecurată în notificare cu privire la suprafaţa construcţiei.
2. În mod greşit instanţele anterioare au respins cererea de restituire a terenului de 82 m.p., în condiţiile în care pentru suprafaţa respectivă nu a fost pusă în posesie, nemaifiind terenuri libere pe raza municipiului Piteşti.
3. Cel puţin pentru o suprafaţă de 2 m.p. trebuia să se dispună restituirea, deoarece pentru 2 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe nicio lege.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Este adevărat că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în echivalent pentru „construcţii în suprafaţă de 84,98 m.p.”, numai că în cuprinsul aceleiaşi notificări reclamanta a menţionat şi faptul că imobilele pentru care solicită restituirea sunt cele expropriate în baza Decretului nr. 331/1988, ceea ce relevă intenţia neîndoielnică a părţii de a obţine măsuri reparatorii pentru construcţiile preluate abuziv prin expropriere.
Prin urmare, obiectul notificării l-au constituit construcţiile preluate abuziv prin expropriere, iar prin raportare la temeiul preluării, expres menţionat în notificare, era posibilă identificarea exactă a întinderii suprafeţei construcţiilor pentru care reclamanta a înţeles să urmeze procedura administrativă a Legii nr. 10/2001.
Astfel, conform adeverinţei din 21 august 1995 emisă de R.R.A. Piteşti - Serviciul Tehnic Proiectare, T.G., autorul reclamantei, a fost expropriat în baza Decretului nr. 331/1988 cu construcţii în suprafaţă de 94,98 m.p.
În contextul arătat, este evident că în cuprinsul notificării s-a strecurat o simplă eroare materială în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei construcţiilor expropriate pentru s-au solicitat măsuri reparatorii, aceasta fiind de 94,98 m.p. şi nu de 84,98 m.p., cum a menţionat reclamanta.
Nedând eficienţă voinţei reale a reclamantei rezultând din conţinutul notificării, aceea de a obţine măsuri reparatorii pentru construcţiile preluate abuziv prin expropriere şi ignorând că exproprierea a vizat construcţii în suprafaţă de 94,98 m.p., ceea ce releva o simplă eroare materială strecurată în conţinutul notificării cu privire la întinderea suprafeţei construcţiilor solicitate, menţionată ca fiind de 84,98 m.p. în loc de 94,98 m.p. cum era corect, instanţele anterioare au ajuns la concluzia eronată că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii numai pentru suprafaţa de 84,98 m.p. construcţii.
În consecinţă, în mod nelegal instanţele anterioare au confirmat dispoziţia administrativă prin care s-a făcut propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale numai pentru suprafaţa de 84,98 m.p. construcţii, deşi conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, dreptul reclamantei la restituire, valorificat prin notificare, vizează întreaga suprafaţă a construcţiilor proprietatea autorului său, de care acesta a fost deposedat abuziv prin expropriere, respectiv construcţii în suprafaţă de 94,98 m.p., sens în care soluţia pronunţată în cauză se impune a fi reformată.
Aşa fiind, criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt fondate şi fac aplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Critica vizând îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 82 m.p. este nefondată.
În speţă este cert stabilit că, pentru terenul de 82 m.p., reclamanta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin ordinul Prefectului din 02 august 1995 fiind validată cu această suprafaţă de teren.
Faptul că reclamanta nu a fost pusă în posesie cu terenul în discuţie nu o îndreptăţeşte la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, cum greşit pretinde prin motivele de recurs.
Astfel, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.
Rezultă că, pentru terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, solicitate potrivit prevederilor acestei legi, nu pot fi obţinute măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, respectivele terenuri fiind exceptate de la domeniul de reglementare al acestei din urmă legi.
Cum reclamantei i s-a reconstituit, în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru terenul de 82 m.p., raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, acest teren nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aşa încât în mod corect instanţele anterioare au concluzionat că reclamanta nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 82 m.p.
3. Nici critica referitoare la îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru diferenţa de teren de 2 m.p., nerestituită în procedura Legii nr. 18/1991, nu este fondată.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că cei 2 m.p., ca diferenţă între suprafaţa de 448 m.p. menţionată în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 şi suprafaţa de 450 m.p. expropriată prin Decretul nr. 331/1988, reprezintă teren ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ceea ce reclamanta nu contestă prin motivele de recurs.
În atare condiţii, reclamanta trebuia să uzeze de mijloacele puse la dispoziţie de Legea nr. 18/1991 în cazul în care considera că reconstituirea nu s-a făcut pentru toată suprafaţa la care era îndreptăţită, ea neavând dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru un teren ce a făcut obiectul legii fondului funciar – art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat numai în limita primului motiv de recurs, astfel că în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. îl va admite şi va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul reclamantei şi va schimba în tot sentinţa de fond, după cum urmează: va admite în parte contestaţia reclamantei; va anula în parte dispoziţia din 14 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Piteşti, în sensul că propunerea de acordare de despăgubiri în temeiul legii speciale vizează construcţiile în suprafaţă de 94,98 m.p.; va menţine celelalte măsuri din dispoziţia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta F.A. împotriva deciziei nr. 110/A din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanta F.A. în sensul că schimbă în tot sentinţa nr. 314 din 03 octombrie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, admite în parte contestaţia formulată de reclamantă, anulează în parte dispoziţia din 14 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Piteşti, în sensul că propunerea de acordare de despăgubiri în temeiul legii speciale vizează construcţiile în suprafaţă de 94,98 m.p.
Menţine celelalte măsuri din dispoziţia atacată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6231/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6219/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
