ICCJ. Decizia nr. 6198/2012. Civil. Acţiune în declararea simulatiei. Revizuire - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6198/2012

Dosar nr. 212/1/2012

Şedinţa publică din 11 octombrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 212/1/2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuenţii P.C. şi P.E.C. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 403 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 322 pct. 1, 2 şi 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii au arătat că decizia a cărei revizuire o solicită este potrivnică deciziilor nr. 284 din 25 iunie 2008 şi încheierii din 17 septembrie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 22657/245/2006 şi deciziei nr. 388/2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 423/245/2005.

Printr-un memoriu depus ulterior, revizuenţii au solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat aleatoriu pentru soluţionarea cererii de revizuire, precum şi conexarea prezentei cauze la Dosarul nr. 719/45/2011.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 septembrie 2012 a fost respinsă cererea de preschimbare a termenului de judecată, iar în ceea ce priveşte cererea de conexare formulată de revizuenţi, se apreciază că o astfel de măsură procesuală nu-şi găseşte utilitatea în cauză, având în vedere că excepţiile invocate cu prioritate de către instanţă fac inutilă analiza cererii de revizuire pe alte aspecte decât cele puse în discuţie.

În şedinţa publică din 11 octombrie 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., excepţii întemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se solicită.

Alin. (2) al art. 323 C. proc. civ. prevede că, în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Faţă de aceste dispoziţii legale, competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. revine instanţei care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv Curţii de Apel Iaşi, iar competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru considerentele expuse, instanţa, constatând că judecata cererii de revizuire, în raport de motivele invocate, revine unor instanţe de grad diferit, în baza art. 165 C. proc. civ., va disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. şi va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa constată că este tardivă, pentru cele ce succed:

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), când hotărârile au fost date de instanţe de recurs, de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În speţă, hotărârea a cărei revizuire se cere este irevocabilă şi a fost pronunţată la data de 28 septembrie 2011, caz în care cererea de revizuire depusă prin poştă la 9 ianuarie 2012 şi înregistrată la data de 11 ianuarie 2012 este formulată tardiv, după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziţia legală menţionată.

Aşa fiind, cum cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. dedusă judecăţii a fost formulată cu depăşirea termenului legal, instanţa urmează a o respinge ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei nr. 403 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuenţii P.C. şi P.E.C.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei nr. 403 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de revizuenţii P.C. şi P.E.C., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6198/2012. Civil. Acţiune în declararea simulatiei. Revizuire - Recurs