ICCJ. Decizia nr. 63/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr.63/2012
Dosar nr. 108/1285/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 108/1285/2010, reclamanta SC S. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea Contractului de Asistenţă Tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 575.792,25 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise de societatea pârâtă, în baza contractului, sume încasate necuvenit.
La data de 31 mai 2010, reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere vizând desfiinţarea contractului de asistenţă juridică, instanţa luând act de acest fapt.
Prin sentinţa comercială nr. 4055/2010, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respinsă acţiunea promovată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta SC T.S.S.I., sucursala Cluj.
Apelul formulat de reclamanta SC S. SA a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 113 din 8 iunie 2011 pronunţat de Curtea de Apel Cluj.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut în esenţă că între părţile litigante a fost încheiat contractul de asistenţă tehnică nr. 154 din 20 iulie 2006 în baza căruia SC T.S.S.I., sucursala Cluj în calitate de prestator s-a obligat să acorde asistenţă tehnică beneficiarului SC S. SRL.
Asistenţa tehnică, conform contractului, constă în punerea la dispoziţie, pe durata contractului, a unor utilaje, materiale şi personalul aferent utilajelor.
Pentru prestaţia efectuată, reclamanta s-a obligat să plătească preţul de 20,5 % din valoarea contractelor enumerate în capitolul,,obiectul contractului”.
Obligaţia prestatorului a fost aceea de a pune la dispoziţia beneficiarului utilajele, materialele şi personalul şi nu aceea de a asigura întrebuinţarea efectivă a acestora, iar eventuala utilizare a utilajelor depinzând exclusiv de voinţa reclamantei beneficiare.
Prestatorul trebuie să fie retribuit pentru lipsirea de bunurile sale pe durata derulării contractului, indiferent dacă beneficiarul a utilizat sau nu utilajele şi resursele umane prevăzute în contract iar preţul a fost cuantificat la un procent fix de 20,5 % din valoarea contractelor menţionate la cap.1 din contractul de asistenţă tehnică.
Faptul că au fost emise facturi şi după ajungerea la termen a contractului nu semnifică că sumele sunt nedatorate în condiţiile în care toate plăţile s-au efectuat după expirarea contractului deoarece numai după terminarea lucrărilor, în cursul celor 150 zile, şi apoi plătite de beneficiari, se putea calcula suma cuvenită pârâtei, aplicându-se cota procentuală de 20,5 % la suma primită de reclamantă de la beneficiarii săi.
Concluzionând, curtea de apel a reţinut că plăţile efectuate de reclamantă au la bază contractul de asistenţă juridică, fiind pe deplin valabile şi nu pot fi supuse restituirii aşa cum s-a solicitat prin acţiune.
Împotriva deciziei civile nr. 113/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a formulat recurs reclamanta SC S. SA, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii precizate, cu consecinţa obligării intimatei pârâte SC T.S.S.I., sucursala Cluj, la restituirea sumei de 575.792,25 lei reprezentând plată nedatorată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată că interpretarea dispoziţiilor contractuale făcută de instanţă este eronată deoarece prestatorul şi-a asumat obligaţia de a pune la dispoziţia beneficiarului mijloacele materiale şi umane arătate în contract „pe baza unui program” care însă nu s-a încheiat în formă scrisă.
Programul menţionat avea rolul de a stabili un echilibru contractual, iar obligaţia de a întocmi programul revenea prestatorului.
Întrucât nu a fost întocmit programul de lucrări de către prestator, beneficiarul a înţeles să nu folosească deloc utilajele, iar plata făcută în baza facturilor emise nu este datorată.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care, culpa pentru nestabilirea programului aparţine prestatorului iar facturile emise în mod abuziv, nu au nicio legătură cu obiectul contractului.
În lipsa „Programului” ce trebuia stabilit de Prestator, contractul este lipsit de obiect, iar obligaţia Prestatorului la restituirea sumelor încasate, conform extraselor de cont, nu poate fi întemeiată decât pe faptul licit cauzator de obligaţii al plăţii nedatorate.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept indicate, se constată că recursul este nefondat.
Este de necontestat că părţile litigante au încheiat în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de asistenţă tehnică nr. 154/2006 prin care intimata pârâtă, în calitate de prestator s-a obligat să pună la dispoziţia beneficiarului utilajele, materialele şi personalul necesar, pe baza unui program stabilit de comun acord de către părţi (art. 11 din contract). Obligaţiile prestatorului sunt enumerate la capitolul IV din contract din care rezultă că obligaţia esenţială a acestuia era aceea de a pune la dispoziţia beneficiarului, în şantierul propriu materialele, utilajele şi personalul necesar pentru executarea lucrărilor enumerate la capitolul,,Obiectul contractului”.
La rândul său beneficiarul s-a obligat să folosească toate mijloacele puse la dispoziţie de prestator şi să achite la termen sumele datorate conform art. III din contract.
Prestatorul a pus la dispoziţia beneficiarului utilajele, materialele şi personalul, conform art. IV lit. a) din contract dar beneficiarul nu a respectat obligaţia stabilită la art. V lit. a) din contract, aceea de a folosi toate mijloacele puse la dispoziţie de prestator, îndeplinind în schimb obligaţia stabilită la art. V lit. b) din contract, respectiv a achitat la termen sumelor cuvenite prestatorului.
Este evident că plăţile efectuate de recurenta reclamantă, conform facturilor emise de intimata pârâtă au avut ca temei contractul de asistenţă juridică nr. 154/2006, beneficiarul având dreptul şi obligaţia să folosească mijloacele puse la dispoziţie de prestator [(art. V lit. a)].
Faptul că recurenta reclamantă a înţeles să nu dea curs obligaţiei stabilită la art. V lit. a) nu o exonerează de obligaţia stabilită în contract la art. V lit. b), aceea de a plăti sumele stabilite la art. III din acelaşi contract, prestatorul fiind lipsit de bunurile sale pe durata derulării contractului.
Ca urmare, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile contractului cu respectarea art. 977 – art. 985 C. civ.
Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg iar potrivit art. 982 C. civ., „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg”.
Dând eficienţă regulilor generale şi speciale de interpretare a contractului, instanţa de apel a stabilit corect că obligaţia prestatorului conform art. V lit. a) raportat la art. I paragraful 2 a fost aceea de a pune la dispoziţia beneficiarului utilajele necesare „în vederea executării de lucrări”.
Întocmirea programului de care face vorbire recurenta trebuia stabilit de comun acord de către părţi, conform art. II din contract iar faptul că părţile nu au întocmit acest program nu exclude obligaţia stabilită în sarcina beneficiarului la art. V lit. a) şi b) în condiţiile în care prestatorul a pus la dispoziţia beneficiarului utilajele, materiale şi personalul necesar, fapt recunoscut chiar de recurentă.
Plăţile efectuate de recurenta reclamantă în calitate de beneficiar au avut ca temei juridic contractul dintre părţi, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile plăţii nedatorate, aşa cum susţine recurenta.
Faţă de considerentele expuse, se constată că motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu-şi găsesc incidenţa în cauză întrucât instanţa de apel a interpretat corect actul dedus judecăţii, a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente. Critica vizând probatoriul administrat în cauză respectiv expresele de cont, facturi etc. constituie motiv de netemeinicie ce nu se încadrează în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta reclamantă SC S. SA BUCUREŞTI împotriva Deciziei civile nr. 113/2011 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Recurenta fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 lei cu aplicare art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ţinând cont şi de caracterul rezonabil al sumei solicitate în raport de munca depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 113/2011 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC S. SA BUCUREŞTI la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC T.S.S.I., sucursala Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 981/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 57/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
