ICCJ. Decizia nr. 981/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 981/2012
Dosar nr. 43535/3/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta V.A. a chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P., pentru ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 200.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că, la 18 iunie 1951, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Tomnatic, judeţul Timiş, într-un câmp din judeţul Ialomiţa, denumit ulterior comuna Viişoara, stabilindu-i-se totodată şi domiciliul obligatoriu până la 27 iulie 1955, când i s-a ridicat domiciliul obligatoriu prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955.
A mai arătat că operaţiunea de dislocare a debutat în noaptea de 18 iunie 1951, iar bunurile pe care au avut voie să le ia au fost limitate, bunurile rămase fiind predate organelor de miliţie. Arătând că în Bărăgan au fost dislocaţi fiind lăsaţi pe un câmp parcelar, unde persoanele dislocate şi-au făcut case din chirpici acoperite cu stuf, aceste persoane suferind neajunsurile legate de lipsa locuinţei, a asistenţei medicale şi a posibilităţii de a-şi câştiga existenţa. A mai arătat că a suportat consecinţe şi în planul studiilor, evoluţia carierei profesionale fiindu-i îngrădită reclamantei.
A precizat că a beneficiat de o indemnizaţie lunară acordată în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1991.
În drept, a invocat art. 5 şi următoarele din Legea nr. 221/2009.
La termenul din data de 13 aprilie 2010, aşa cum a rezultat din practicaua sentinţei, reclamanta a arătat că despăgubirile pe care le solicită au caracter material şi nu moral, reclamanta arătând că nu mai are alte probe de administrat.
Prin sentinţa civilă nr. 504 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta V.A. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, prima instanţă a reţinut că reclamanta, alături de familia sa, a fost forţată să-şi stabilească domiciliul în comuna Viişoara – Slobozia prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, în perioada 18 iunie 1951 – 27 iulie 1955.
Prin hotărârea nr. 2670/1990, reclamantei i-au fost acordate indemnizaţii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, reţinându-se că situaţia acesteia se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. e) din decret.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita obligarea Statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă acele bunuri nu i-au fost restituite sau nu au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi nr. 247/2005.
În scopul acordării acestor despăgubiri materiale, persoana care se adresează instanţei are îndatorirea de a-şi proba susţinerile, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., dovezi pe care reclamanta nu le-a administrat.
În aceste condiţii cererea sa, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 13 aprilie 2010, cu privire la caracterul material al despăgubirilor, a fost neîntemeiată şi a fost respinsă cu această motivare.
Chiar dacă reclamanta a arătat, în cererea iniţială adresată instanţei, că aceste despăgubiri au caracter moral, s-a constatat că, pentru măsurile administrative cu caracter politic, legiuitorul a stabilit: se pot acorda doar despăgubiri materiale, potrivit art. 5 lit. b) din aceeaşi lege, despăgubiri morale putând fi acordate doar prejudiciul suferit prin condamnare, aşa cum rezultă din art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege. Astfel, şi în acest sens, cererea reclamantei a fost lipsită de temei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009, art. 129 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta V.A., prin care a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P. la plata unei despăgubiri civile în sumă de 10.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa prin strămutare, împreună cu întreaga familie, din Banat într-un câmp din Bărăgan unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, având o rază de mişcare de 4 Km în jurul lagărului.
Analizând întregul material probator, Curtea a respins apelul având în vedere următoarele:
Iniţial acţiunea formulată de reclamantă a avut ca obiect acordarea de despăgubiri civile în sumă de 200.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic.
După repunerea cauzei pe rol şi cu ocazia acordării cuvântului în dezbaterea fondului cauzei, reclamanta şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat acordarea de despăgubiri materiale, conform Legii nr. 221/2009.
A motivat cererea arătând că bunurile care nu au putut fi luate în momentul dislocării au rămas în comuna Tomnatic, judeţul Timiş, nu au fost inventariate prin procese verbale şi că nu are alte acte care să dovedească starea lor, acestea fiind însuşite, cel mai probabil de alte persoane.
Având în vedere această modificare a obiectului acţiunii, instanţa de fond s-a pronunţat în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2010, reţinând că reclamanta nu a probat în nici un fel bunurile care i-au fost confiscate.
În acelaşi timp a analizat cauza şi sub aspectul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a), reţinând că aceste daune nu pot fi acordate decât în cazul unui prejudiciu suferit prin condamnare, privare de libertate.
În apel, reclamanta a criticat soluţia pronunţată doar din perspectiva neacordării daunelor morale, susţinând că în mod greşit nu i-au fost acordate aceste daune, în condiţiile OUG nr. 62/2010.
Apelul formulat de reclamantă nu a fost găsit întemeiat, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legii nr. 221/2010, întrucât numai în cazul condamnărilor prin privare de libertate şi în temeiul unor sentinţe penale este posibil acordarea daunelor morale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) nefiind aplicabile în ceea ce priveşte măsurile administrative cu caracter politic.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor materiale, Curtea a constatat că nici în apel reclamanta nu a făcut nicio dovadă privind bunurile confiscate, astfel cum prevede art. 1169 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 708/ A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta V.A., prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la despăgubiri civile în cuantum de 10.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin OUG nr. 62/2010, sens în care are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Recursul este nefondat pentru considerentele care preced:
Prealabil examinării criticilor din recurs, Înalta Curte constată că atât prin motivele formulate în faţa instanţei de apel, cât şi prin cele prezentate prin cererea de recurs, reclamanta a criticat Decizia recurată, numai cu privire la prejudiciul moral solicitat, astfel încât cauza urmează a fi analizată din perspectiva acestor considerente dezlegate de către instanţa de apel.
Din acest punct de vedere, criticile referitoare la prejudiciul moral suferit de către reclamantă, ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva sa, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei, faţă de aspectul care se impune a fi examinat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, precum şi ca urmare a dezlegării acestei probleme de drept, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Prin urmare, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, sus evocată, publicată în M. Of. la data de 7 noiembrie 2011, s-a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of. al României, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare deciziilor Curţii Constituţionale sus evocate, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of. al României.
Or, în speţa de faţă, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi 1360, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, în consecinţă, noul cadru normativ s-a ivit înainte de definitivarea procesului.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că problema de drept legată de faptul dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită la acordarea daunelor morale, în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai poate fi analizată, în condiţiile în care respectivul text de lege nu mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării.
În consecinţă, pentru acest motiv, recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.A. împotriva deciziei civile nr. 708/ A din 26 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 63/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
