ICCJ. Decizia nr. 57/2012. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr.57/2012
Dosar nr. 1124/1371/2008
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Târgu Mureş, sub nr. 1124/1371/2008, reclamanta B.D.E., a chemat în judecată pe pârâţii B.G. şi SC A. SRL, solicitând instanţei următoarele:
- să constate că pârâtul B.G., în calitate de administrator şi asociat al SC A. SRL a încălcat prevederile contractului de societate, capitolul VII pct. 7.2, precum şi dispoziţiile art. nr. 222 din Legea nr. 31/1990;
- să dispună încetarea mandatului de administrator al pârâtului B.G.;
- excluderea acestuia din SC A. SRL;
- să dispună cu privire la structura participării la capitalul social al reclamantei.
Prin sentinţa nr. 2937 din 5 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B.D. şi în consecinţă s-a dispus excluderea pârâtului B.G. din SC A. SRL; s-a constatat încetat mandatul de administrator al pârâtului la societate şi s-a dispus asupra structurii participării la capitalul social în sensul că reclamanta va deţine în întregime capitalul social în limita rămasă de 8.420 lei.
Sentinţa menţionată a fost schimbată în tot prin Decizia nr. 41/ A din 6 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care a fost admis apelul declarat de pârâtul B.G., iar acţiunea reclamantei B.D. a fost respinsă.
În motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că reclamanta B.D. şi pârâtul B.G. au calitatea de asociaţi, cu cote de participare de 50 % fiecare din capitalul social al SC A. SRL.
Dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 reglementează situaţiile în care pot fi excluşi asociaţii din societate, instanţa de fond dispunând greşit excluderea asociatului B.G. în temeiul dispoziţiilor art. 222 pct. d din Legea nr. 31/1990 în condiţiile în care nu s-a făcut dovada unei fraude în dauna societăţii sau faptul că asociatul s-a servit de semnătura societăţii sau de capitalul social în folosul său sau al altuia.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a evidenţiat greşeli în activitatea de ţinere a contabilităţii dar aceste aspecte ţin de gestionarea societăţii nefiind un motiv de excludere prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de fond a făcut o confuzie între răspunderea administratorului şi consecinţele modului de îndeplinire a obligaţiilor ce rezultă din contractul de mandat cu răspunderea asociatului, care, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 222 lit. d) presupune dovedirea fraudei şi a prejudiciului adus societăţii, aspecte nedovedite în cauză.
Reclamanta a imputat pârâtului faptul că nu a convocat adunarea generală a asociaţilor, în perioada 2005-2008, dar omite dispoziţiile art. 195 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora asociatul ce deţine cel puţin ¼ din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale.
În baza dispoziţiilor legale citate, reclamanta care deţine ½ din capitalul social al SC A. SRL avea posibilitatea de a face demersurile legale vizând convocare A.G.A.
Relaţiile tensionate dintre părţile litigante care au avut calitatea de soţi nu constituie motiv de excludere în sensul dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, text de lege aplicat greşit de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 41/ A din 6 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a declarat recurs reclamanta B.D.E., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul B.G. împotriva sentinţei comerciale nr. 2937 din 5 octombrie 2010, această hotărâre fiind legală şi temeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că nu s-a făcut dovada vreunei situaţii din cele prevăzute la art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, existând contrarietate între considerentele şi dispozitivul hotărârii, în condiţiile în care se reţine că pârâtul în calitate de administrator este vinovat de fapte ce angajează răspunderea.
Greşit instanţa de apel face trimitere la Decizia nr. 132/2011 a Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie deoarece în Decizia menţionată motivele de excludere se referă la dispoziţiile art. 222 lit. a) nu la art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de apel nu motivează soluţia pronunţată în ceea ce priveşte revocarea administratorului societăţii, fără să ţină cont că prin cererea de chemare în judecată s-a cerut şi revocarea pârâtului B.G. din funcţia de administrator al SC A. SRL.
Hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu face nicio apreciere asupra probelor administrate din care rezultă că a fost diminuat capitalul social al societăţii şi fără să existe o hotărâre A.G.A. au fost înstrăinate bunuri unor terţe persoane.
S-a dovedit că societatea a efectuat un împrumut bancar pentru achiziţionarea unui microbuz marca P., societatea restituind împrumutul şi dobânzile aferente dar administratorul B.G. nu a înregistrat autoturismul în evidenţele contabile, cauzând o fraudă de 5.500 dolari S.U.A.
Nu au fost apreciate în mod corect probele administrate de către instanţa de apel şi nu au fost analizate faptele săvârşite de asociatul B.G. din care rezultă că s-a diminuat patrimoniul societăţii, fiind tulburată desfăşurarea normală a societăţii prin folosirea în interes propriu a bunurilor.
În mod greşit nu au fost avute în vedere facturile false întocmite de administrator în numele societăţii SC L.S. SRL, societate radiată de O.R.C. din anul 1999.
Faptele pârâtului asociat, care, în calitate de administrator a dispus înregistrarea în contabilitate a unor acte fictive de vânzări, de cumpărări, a folosit în nume propriu bunurile societăţii, nu a depus la organele fiscale bilanţurile, au avut ca scop obţinerea unor avantaje personale.
În mod greşit, reţine instanţa de apel că faptele pârâtului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 222 pct. d din Legea nr. 31/1990 cât timp se face dovada clară că prin operaţiunile fictive efectuate a fost găsit vinovat de organele fiscale.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată, în limitele controlului de legalitate şi criticile formulate, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Nu se poate reţine susţinerea recurentei vizând contradicţiile dintre considerente şi dispozitiv în condiţiile în care instanţa, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, a reţinut că faptele enumerate în raport ţin de răspunderea administratorului (art. 73 din Legea nr. 31/1990) nefiind motive de excludere în condiţiile art. 222 lit. d) din acelaşi act normativ.
Instanţa de apel a analizat pe larg fiecare faptă reţinută de prima instanţă, în sarcina intimatului pârât, argumentând de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa s-a pronunţat în limitele investirii în raport de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., iar criticile vizând nemotivarea capătului de cerere privind revocarea din funcţia de administrator nu pot fi reţinute în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat doar pe cererea de excludere a pârâtului, consecinţele excluderii fiind prevăzute de art. 223 alin. (3) – (4) din Legea nr. 31/1990.
Reclamanta nu a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, instanţa de apel pronunţându-se în limitele cererii de apel cu respectarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ.
Nici incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reţinută, instanţa de apel interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale.
Astfel, dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 vizează excluderea unui asociat care are şi calitatea de administrator şi care, în exercitarea atribuţiilor a comis o fraudă în dauna societăţii sau a folosit capitalul social sub semnătura socială, în folosul său sau al altuia. Dispoziţiile legale arătate survin în situaţia încălcării atribuţiilor prevăzute de art. 75 – art. 82 din Legea nr. 31/1990, iar instanţa de apel dând eficienţă textului de lege a constatat corect că faptele săvârşite de intimatul pârât nu se încadrează în dispoziţiile art. 222 lit. d) din acelaşi act normativ.
Cazurile de excludere sunt enumerate strict şi limitativ de art. 222 din Legea nr. 31/1990 iar faptele intimatului pârât vizând administrarea defectuoasă a societăţii nu atrage sancţiunea excluderii ci alte forme de răspundere prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Actele noi, respectiv facturile şi chitanţele anexate în recurs nu înlătură concluzia instanţei de apel în sensul că faptele intimatului pârât ţin de administrarea defectuoasă a societăţii, nefiind întrunite elementele constitutive ale faptelor enumerate de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Criticile vizând probatoriul administrat în cauză, reprezintă motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ce nu pot fi valorificate pe calea recursului ţinând cont că dispoziţiile art. 304 pct. 10 – pct. 11 au fost abrogate.
Faţă de considerentele expuse, se constată că în cauză nu pot fi reţinute motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. civ., motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.D.E. împotriva deciziei nr. 41/ A din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.E. împotriva deciziei nr. 41/ A din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 491/2012. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
