ICCJ. Decizia nr. 6457/2012. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, la 28 februarie 2011, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând, în principal, anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei din 02 decembrie 2010 și a drepturilor de pensie avute anterior emiterii deciziei atacate, iar, în subsidiar, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în baza Legii nr. 119/2010 prin care să-i valorifice toate veniturile realizate lunar, pe toată perioada de activitate, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor de pensie cuvenite, actualizate cu rata de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1205/LM din 30 mai 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu, și a procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța a reținut că art. 156 din Legea nr. 19/2000 prevede că din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Instanța a apreciat că întrucât litigiul vizează o decizie de pensionare eliberată de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, acesta se circumscrise sferei ultimei teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâților în stabilirea competenței teritoriale, astfel încât s-a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 5459 din 08 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la rândul său, a admis excepția necompetenței teritoriale, a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara și, constatând conflict negativ de competență a dispus înaintarea cauzei înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 01 ianuarie 2011 este abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

S-a apreciat că la data intrării în vigoare a Legii 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Decizia de recalculare a pensiei contestată în cauză a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, iar contestația a fost formulată de reclamant la 28 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

întrucât normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare iar Legea nr. 119/2010 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ., instanța a apreciat că se aplică dispozițiile în materie de competență din legea nouă.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 727 C. proc. civ. prevăd că "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc".

înalta Curte, analizând normele incidente în ce privește competența teritorială exclusivă în această materie, constată și stabilește că aceasta revine tribunalului de la domiciliul reclamantului (în speță, Tribunalul Hunedoara) potrivit celor ce succed:

Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 28 februarie 2011.

Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000 care prin art. 156, prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv 28 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere s-a adresat instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina a fost cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Hunedoara.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6457/2012. Civil