ICCJ. Decizia nr. 6467/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6467/2012

Dosar nr. 1696/63/2006*

Şedinţa publică din 23 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă:

Prin Decizia nr. 360 din data de 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de pârâţii S.C. P. S.R.L., Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1696/63/2006 în contradictoriu cu intimatele contestatoare S.C. şi P.E.. S-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a respins contestaţia ca nefondată.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 1696/63/2006, reclamantele S.C. şi P.E. au solicitat în contradictoriu cu Primarul Mun. Craiova anularea dispoziţiei Primarului Mun. Craiova nr. 9117/2006, în sensul de a se dispune restituirea în natură a suprafeţei de 1311,5 mp, situată în Craiova, str. Corniţoiu nr. 63, jud. Dolj, suprafaţă pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii şi înaintarea dosarului de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin Sentinţa civilă nr. 164 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarele S.C. şi P.E. împotriva Dispoziţiei nr. 9117 din 10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova şi S.C. P. S.R.L.. S-a anulat în parte dispoziţia, cu privire la art. 2, dispunându-se restituirea în natură a suprafeţei de 437 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de experţii D.V. şi C.Ş., conform schiţei anexe la raport între punctele 219 - 5 - 19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219. Au fost menţinute restul dispoziţiilor dispoziţiei contestate.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Din raportului de expertiză refăcut rezultă că suprafaţa de teren liberă este compusă din suprafaţa de 437 mp cuprinsă în poligonul 1, delimitat între punctele 219 - 5 - 19 - 18 - 218 - 29 - 38 - 319 - 319 - 219, suprafaţa de 117 mp, cuprinsă în poligonul 2, delimitat prin punctele 205 - 207 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 6 - 5 - 2005, suprafaţa de 218 mp ocupată de clădirea restaurantului, suprafaţa de 147 mp ocupată de terasă şi 57 mp ocupată de baraca metalică.

Din referatul nr. 8201/2006 al Primăriei Mun. Craiova a rezultat că suprafaţa identificată de expert, în poligonul 2, având ca întindere 117 mp, este cea restituită reclamantelor prin dispoziţia atacată, aspect recunoscut şi de către acestea, în concluziile scrise.

În ceea ce priveşte construcţiile şi edificarea acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale privind autorizaţia de construire, s-a constatat că din înscrisurile existente, inclusiv actele de proprietate ale S.C. P. S.R.L., nu se poate identifica extinderea la Restaurantul D., dacă aceasta s-a efectuat cu autorizaţie de construcţie - din adresa nr. 73101/2008 a Primăriei Mun. Craiova rezultând că în perioada 1997 - 2007 nu figurează emisă autorizaţie de construire pentru locaţia în litigiu - şi nici a perioadei în care au fost edificate aceste construcţii.

Însă, din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4114/2008, coroborat cu Încheierea nr. 81265/2007 a OCPI, a rezultat că terenul în suprafaţă de 765 mp a aparţinut S.C. C. S.A., care l-a vândut numitei S.C. P. S.R.L., iar pe acest teren această societate a dobândit, prin contractul autentificat sub nr. 5348/2004, un spaţiu comercial în suprafaţă de 350,89 mp, înscris în CF 36082 Craiova cu nr. cadastral 17326.

Expertul C. a identificat suprafaţa de 350,89 mp ca fiind construcţie veche, iar 137,11 mp construcţie nouă, fără a se preciza anul edificării acesteia, decât că a fost edificată în anul 1963 clădirea veche, cu respectarea dispoziţiilor legale, iar pentru extindere nu se poate preciza existenţa autorizaţiei de construire, fără a identifica în concret, în raport de celelalte schiţe, care este suprafaţa extinsă.

Prin urmare, faţă de faptul că suprafaţa de 765 mp a fost dobândită de S.C. P. S.R.L. prin contract de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut dovada anului edificării extinderii, pentru a se aprecia dacă a fost sau nu emisă autorizaţie de construire în cauză, iar din planul de situaţie întocmit în martie 2007 pentru S.C. C. S.A. Craiova a rezultat că întreaga suprafaţă de 765 mp - din care depozite 106 mp, spaţiu comercial 377 mp., suprafaţă betonată 244 mp şi suprafaţă transport 38 mp. - a aparţinut acestei societăţi, care a dobândit aceste active ca urmare a divizării în anul 2000 a S.C. C. S.A. (dovadă fiind protocolul încheiat în mai 2000), tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condiţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, precum şi art. 22 şi 24 din acelaşi act normativ, privind unitatea juridică deţinătoare.

Pentru aceste motive, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată, contestaţia este întemeiată numai în parte, respectiv pentru suprafaţa de 437 m.p. teren.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii S.C. P. S.R.L. Craiova, Primarul Mun. Craiova şi Primăria Mun. Craiova.

Prin Decizia civilă nr. 67 din 4 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-au admite apelurile, a fost schimbată sentinţa, în sensul că s-a respins contestaţia, iar intimatele au fost obligate la 3.000 RON cheltuieli de judecată, în apel, către apelanta S.C. P. S.R.L. Craiova.

Prin Decizia civilă nr. 6.755 din 15 decembrie 2010 pronunţată de ICCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantele S.C. şi P.E. împotriva Deciziei nr. 67 din 04 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, dispunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele motive:

Reclamantele au formulat notificare pentru imobilul din Craiova, str. Corniţoiu, nr. 63 la data de 13 iulie 2001, iar Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziţia nr. 9117 după aproximativ 5 ani, la data de 10 mai 2006, dispunând restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 112,5 m.p. şi propunând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 1311,5 mp. şi pentru construcţia demolată.

Tribunalul a considerat că se mai poate restitui în natură încă o suprafaţă de 437 m.p. şi cum reclamantele nu au declarat apel, judecata în căile de atac priveşte exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru această suprafaţă.

Curtea de Apel a nesocotit dispoziţiile art. 9 şi 11 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, art. 9 prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.

Prin urmare, era esenţial să se stabilească cine deţinea terenul în litigiu la data notificării, pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispoziţiile art. 21 sau cele ale art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantele au susţinut că, în timp ce notificarea nu era încă soluţionată şi chiar după declanşarea litigiului, s-au încheiat acte constitutive sau translative de proprietate interzise de lege.

Or, în explicitarea art. 21 al legii, art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia arată la lit. a), b) şi c) că textul vizat statuează indisponibilizarea imobilelor pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii; indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară şi are ca scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.

Pe de altă parte, din moment ce a reţinut că în speţă este vorba despre un imobil expropriat, Curtea de Apel trebuia să verifice incidenţa art. 11 din Legea nr. 10/2001, sub toate condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, trebuia să verifice dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă sau nu întregul teren, pentru a stabili dacă suprafaţa de teren în litigiu este liberă în sensul art. 11 alin. (2) din lege.

De asemenea, conform art. 11 alin. (3), în situaţia în care construcţiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă.

Acelaşi text se referă în continuare la terenul ocupat de construcţiile noi, autorizate, pentru care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Aşadar, faptul că pe teren s-au edificat construcţii noi, anterior notificării, împiedică restituirea în natură, dacă acestea au fost autorizate.

Această condiţie a fost considerată irelevantă de către Curtea de Apel, cu nesocotirea art. 11 alin. (3) din lege, cu atât mai mult cu cât reclamantele au susţinut că pârâta S.C P. S.R.L. a acţionat abuziv, construind, fără autorizaţie, pe un teren ce făcea parte din suprafaţa expropriată de la autorul lor, pe care ulterior l-au cumpărat de la o societate comercială de stat în timpul litigiului.

Întrucât Curtea de Apel nu a lămurit aceste aspecte ale situaţiei de fapt, iar Înalta Curte nu le poate lămuri ea însăşi, faţă de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul a fost admis, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La rejudecarea cauzei s-au reţinut următoarele, cu referire la îndrumările date prin decizia de recurs:

Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-au reţinut următoarele: scările de acces situate pe terenul solicitat de către contestatoare asigură accesul la spaţiile comerciale din zonă, inclusiv la spaţiul comercial al apelantei, iar singura cale de acces pentru apelantă este cea actuală, prin scara existentă; în prezent, singura porţiune din construcţie care nu are autorizaţie de construcţie este construcţia denumită generic "extindere ce nu a fost făcută de apelantă", desen haşurat pe Planul nr. 1 din schiţa la raportul de expertiză.

Lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv constituirea unui complex comercial, amenajarea căilor de acces şi a utilităţilor aferente acestuia au fost executate, exproprierea şi-a atins scopul pentru care a fost efectuată, iar aceste lucrări ocupă terenul în litigiu, fără a mai exista posibilitatea restituirii în natură a unei porţiuni de teren, nefiind nicio suprafaţă de teren rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Întregul teren aferent al acestor construcţii este necesar pentru buna desfăşurare a activităţii comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum şi pentru folosinţa în bune condiţii a acestor construcţii.

Deşi expertul tehnic I.C. a menţionat că există o cale de acces pentru suprafaţa de teren de 420 mp, solicitată a fi restituită, aceasta se poate face doar pe calea de acces existentă prin scara aflată şi în prezent, având în vedere că, potrivit planului 4 din anexele la raportul de expertiză, prin parcare este exclus accesul pentru că între extindere şi gardul de beton care delimitează terasa sunt doar câţiva centimetri, iar, numai în situaţia în care această terasă ar fi închisă, devenind spaţiu comercial, atunci accesul nu s-ar mai putea face.

În speţă, terenul solicitat de către contestatoare a fost expropriat în vederea construirii unui complex comercial şi, respectiv locuinţe colective, lucrările de expropriere şi-au atins scopul pentru care au fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe teren, respectiv spaţiul verde, parcare betonată şi scările de acces în spaţiul comercial răspund satisfacerii unor utilităţi publice, în sensul normelor legale aplicabile în cauză; aceasta deoarece utilităţile menţionate au fost afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a fost îndeplinit în cauză.

Nu se poate discuta sau identifica "teren liber" în accepţiunea legii, deoarece este teren care, în prezent, este ocupat de spaţiu verde, căile de acces, trotuar, toate aceste amenajări fiind destinate să asigure funcţionalitatea spaţiului comercial în cauză.

Imobilele expropriate care au aparţinut autorului reclamantelor au fost integral demolate în scopul construirii complexului comercial cu toate utilităţile necesare unei bune funcţionalităţi a acestuia.

Ulterior, complexul comercial şi terenul aferent au intrat în proprietatea lui S.C. C. S.A., apoi au fost achiziţionate de către S.C. P. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare al suprafeţei de teren de 765 mp şi care se suprapune parţial peste terenul solicitat şi restituit în parte.

Deşi terenul, respectiv construcţia-restaurant, au fost cumpărate la două momente diferite, de la acelaşi vânzător, acesta reprezintă un tot unitar, care nu poate fi destrămat, după cum se constată şi în raportul de expertiză efectuat în cauză, aceasta din punct de vedere al destinaţiei construcţiei plus teren, cât şi din punct de vedere al interesului de exploatare, vizat la momentul achiziţionării.

Toate celelalte lucrări efectuate la construcţia-restaurant au urmărit exact această destinaţie pentru care a fost achiziţionat împreună cu terenul aferent, nefiind schimbat scopul pentru care au fost expropriate imobilele.

Astfel, atât suprafaţa de 120 mp, care face din suprafaţa de teren de 437 mp şi, respectiv suprafaţa de teren de 765 mp, pentru care S.C. P. S.R.L. are atestat dreptul de proprietate, în urma cumpărării la momente diferite, nu poate face obiectul restituirii în natură.

Autorizaţia nr. 792 din 3 august 2010, referitoare la extinderile efectuate de către apelanta S.C. P. S.R.L., atestă că eventualele lucrări de extindere construite de către această apelantă nu au fost efectuate în mod abuziv, ci tocmai pentru a alcătui un tot unitar care să servească scopului pentru care acest teren şi, respectiv construcţie au fost achiziţionate.

Textul din Normele Metodologice stabileşte semnificaţia art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că imobilele-terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale sau centrale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Prin urmare, indisponibilizarea la care se referă art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 priveşte bunurile deţinute la data intrării în vigoare a legii de una din entităţile cu personalitate juridică prevăzute în textul citat, iar scopul indisponibilizării bunurilor este ca persoana deţinătoare să-şi îndeplinească obligaţiile de restituire către adevăratul proprietar.

În speţă, notificarea este adresată Primăriei Mun. Craiova, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate ulterior, sunt, la data prezentei contestaţii, legale şi în fiinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele S.C. şi P.E.

Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 9 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost acesta explicitat prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Din probele administrate rezultă că la data formulării notificării imobilul teren se afla în proprietatea Consiliului Judeţean Dolj, care, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 06 decembrie 2007, înstrăinează acest teren către S.C. C. S.A., care ulterior îl înstrăinează către S.C. P. S.R.L. Toate aceste transferuri de proprietate au fost efectuate după ce notificarea a fost depusă şi după ce proprietarul terenului fusese notificat în mod expres sa nu procedeze la înstrăinarea imobilului teren.

Mai mult, în cursul anilor 2004 şi 2010, apelanta S.C. P. S.R.L. a ridicat construcţii fără a avea autorizaţii de construire, aspect atestat de recunoaşterea făcută de reprezentantul legal al societăţii la interogatoriul luat de instanţa de apel şi din adresa Primăriei Municipiului Craiova - or, aceasta constituie o încălcare directa a articolului 11 alin. (3) din Legea 10/2001, întrucât aceste lucrări neautorizate au fost edificate chiar pe terenul pe care l-au solicitat şi pe care instanţa îl constată ocupat de construcţii care deservesc utilitatea publică.

În cauză s-au ignorat aceste aspecte esenţiale, pentru care au existat îndrumări exprese date în decizia de casare.

Se reţine că lucrările de expropriere sunt pe deplin realizate şi exproprierea îşi produce efectele, însă ulterior acestei operaţiunii s-au realizat lucrări ample de extindere a restaurantului - de la 285 mp care se regăsesc la punctul 16 din protocolul de predare al S.C. C. către S.C. C. în anul 2000 la peste 400 mp în prezent. Este evident că după aceste lucrări de extindere neautorizate şi modificarea totală a situaţiei din teren apare necesar ca restaurantul să ocupe toată suprafaţa de teren de 765 mp.

La nivelul anului 2007, când au fost efectuate lucrările cadastrale pentru H.G. nr. 837/1997, anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, restaurantul ocupa o suprafaţa de 377 mp, existau un depozit de 106 mp, o suprafaţă betonată de 244 mp şi o suprafaţă de transport de 38 mp.

Ulterior apelanta extinde fără autorizaţie restaurantul, aspect de netăgăduit, ocupând căile de transport şi suprafaţa betonată, iar instanţa constată ca aceasta nu are acces din stradă, pentru că dacă se procedează la închiderea terasei, accesul nu s-ar mai putea realiza.

La întrebarea dacă scările de acces situate pe terenul solicitat asigură accesul la spaţiile comerciale din zonă, inclusiv la spaţiul comercial al apelantei, expertul răspunde clar că spaţiile comerciale din zonă au şi alt acces şi că nu ar fi o problemă dacă terenul ar reveni reclamantelor - problemă ar fi pentru apelantă, pentru ca aceasta şi-a blocat singură accesul prin extinderea efectuată în baza autorizaţiei de construire 792/2010, până la această dată accesul putându-se face din domeniul public.

Instanţa nu a admis nici obiecţiunea la expertiză, prin care au solicitat depunerea autorizaţiei de construire.

Nu s-au respectat indicaţiile instanţei de recurs în sensul de a se verifica dacă terenul solicitat este afectat de construcţii edificate autorizat şi neautorizat, ci se mărgineşte să constate că atât timp cât există autorizaţia de construire nr. 792/2010 (document inexistent la dosar) este evident că aceste construcţii nu sunt edificate abuziv.

De fapt, pe terenul solicitat apelanta S.C. P. S.R.L. a edificat construcţii fără autorizaţie (aspect recunoscut chiar de reprezentantul societăţii la interogatoriu), pe care ulterior, în timpul procesului, prin mijloace nelegale, a reuşit să le aducă într-o stare de legalitate, prin includerea în autorizaţia sus-menţionată.

Instanţa de apel a respins toate obiecţiunile pe care le-au formulat faţă de expertiza tehnică şi care vizat tocmai lămurirea acestor aspecte şi anume când au fost realizate lucrările de extindere, la ce se refera autorizaţia de construire 792/2010, dacă există posibilitatea de a se practica acces din strada principală.

Nu se poate susţine că lucrările de expropriere, respectiv spaţiul verde (total inexistent), parcare betonată şi scări de acces răspund satisfacerii unor utilităţi publice, când singurul beneficiar este apelanta S.C. P. S.R.L.

Considerentele pe care instanţa de apel le aduce în motivarea hotărârii în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) nu au legătură cu speţa dedusă judecaţii, întrucât instanţa a fost învestită cu cercetarea legalităţii dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova prin care s-au acordat despăgubiri în echivalent şi nu cu incidenţa unor acte translative de proprietate încheiate cu încălcarea evidentă a legii şi care nu pot produce efecte faţă de reclamante.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin decizia de recurs pronunţată anterior în cauză, în raport de dispoziţiile primei instanţe şi partea care a formulat cererea de apel, s-a stabilit că judecata în căile de atac priveşte exclusiv natura măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de teren de 437 mp - restituită în natură prin hotărârea primei instanţe.

Cu referire la dispoziţiile art. 9 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, precum şi la explicitarea ultimului articol prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi, s-a subliniat necesitatea stabilirii deţinătorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a se verifica dacă erau sau nu aplicabile dispoziţiile art. 21 sau cele ale art. 27 din această lege.

Totodată, fiind vorba de un imobil expropriat, s-a impus verificarea incidenţei art. 11 din Legea nr. 10/2001, sub toate aspectele, subliniindu-se că dacă pe teren s-au edificat construcţii noi, anterior notificării, este împiedicată restituirea în natură, dacă acestea au fost autorizate.

Cu referire la raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că, în prezent, singura porţiune din construcţie care nu are autorizaţie de construcţie este construcţia denumită generic "extindere ce nu a fost făcută de apelantă", desen haşurat pe Planul nr. 1 din schiţa la raportul de expertiză. Această extindere prezintă relevanţă în cauză, indicată ca fiind făcută în anul 2004, şi nu cea făcută în anul 2010, care afectează o altă suprafaţă de teren decât cea care constituie obiect al dosarului în căile de atac, potrivit şi deciziei de recurs pronunţată anterior în cauză.

Astfel, se constată că suprafaţa de teren de 765 mp. cumpărată de pârâta - intimată S.C. P. S.R.L. de la S.C. C. S.A., care îl deţinea în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie 2007 eliberat de Consiliul Judeţean Dolj în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, se suprapune peste 120 mp. din cea de 437 mp. dispusă a fi restituită prin sentinţa primei instanţe.

S.C. C. S.A. deţinea imobilul teren, ca şi spaţiul comercial existent pe acesta şi pe care l-a vândut anterior aceleiaşi pârâtă-intimată prin Contractul autentificat sub nr. 5348/2004, în urma divizării S.C. C. S.A., intervenită în cursul anului 2000. Singura extindere reţinută în cauză ca fiind făcută la imobil care afectează 120 mp. din terenul de 437 mp este cea din anul 2004.

Faptul că societăţii i s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria DJ nr. 0067 din 6 decembrie 2007 de Consiliul Judeţean Dolj, în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, denotă că asupra suprafeţei de teren de 120 mp, afectată de extindere, aceasta avea calitatea de deţinător ca societate comercială cu capital de stat - înfiinţată prin decizia Prefecturii judeţului Dolj nr. 147 din 26 octombrie 1990.

Întrucât interesează deţinătorul de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar art. 21 din lege, explicitat prin Normele metodologice, indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestei legi ulterior acestei date - aspect subliniat prin decizia de recurs pronunţată în cauză, obligaţiile care revin în aplicarea acestei legi se analizează cu excluderea înstrăinărilor intervenite după data de 14 februarie 2001.

Acest aspect şi cel privind autorizarea construcţiei situată pe teren nu mai prezintă relevanţă date fiind constatările instanţei de apel în analiza cauzei faţă de celelalte verificări impuse de instanţa de recurs, din perspectiva art. 11 din lege. Pe de altă parte, nu se poate discuta cauza nici din perspectiva art. 27 din lege, în forma în vigoare la data intrării în vigoare a acesteia, nicio parte din imobilul ce mai face obiectul litigiului în căile de atac nefiind deţinută de o societate comercială privatizată.

Cu referire la probele administrate, care nu mai pot fi reapreciate în recurs faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat a fost expropriat în vederea construirii unui complex comercial şi, respectiv locuinţe colective, lucrările de expropriere şi-au atins scopul pentru care au fost dispuse, iar cele aflate în prezent pe teren, respectiv spaţiul verde, parcare betonată şi scările de acces în spaţiul comercial au fost afectate intrinsec scopului pentru care s-a realizat exproprierea, scop care a fost îndeplinit în cauză.

S-a mai reţinut că întregul teren aferent este necesar pentru buna desfăşurare a activităţii comerciale generată prin construirea unui astfel de complex, precum şi pentru folosinţa în bune condiţii a construcţiilor, nefiind nicio suprafaţă de teren rămasă liberă în sensul legii, respectiv a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. Nu se poate discuta sau identifica "teren liber" în accepţiunea legii, deoarece este teren care, în prezent, este ocupat de spaţiu verde, căile de acces, trotuar.

Faţă de scopul exproprierii, necontestat prin recurs, şi de lucrările reţinute ca afectând terenul, se constată că în speţă se regăsesc elementele articolului 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Această concluzie este valabilă atât pentru suprafaţa de 120 mp cât şi pentru diferenţa până la 437 mp care aparţine de necontestat unităţii administrativ teritoriale - care a şi emis dispoziţia contestată.

Pentru aceste considerente care susţin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.C. şi P.E. împotriva Deciziei nr. 360 din data de 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 6429/2012. Civil. Revendicare imobiliară....  ICCJ. Decizia nr. 6468/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6467/2012. Civil