ICCJ. Decizia nr. 6503/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 2408/30/2010, precizată la 09 octombrie 2009, reclamanții Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, și Primarul Municipiului Timișoara au chemat în judecată pe pârâtul T.I., solicitând a se constata nulitatea parțială a dispoziției emise de Primarul Municipiului Timișoara din 07 august 2009, a se constata nulitatea actelor subsecvente, eventual, încheiate de pârât și a se dispune rectificarea înscrierilor din C.F. nr. X Timișoara, prin radierea dreptului special de folosință înscris în beneficiul pârâtului asupra porțiunii de teren afectată de rețelele edilitare de branșament apă și canal, din parcela cu nr. top. 1 și reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestei suprafețe, ce urmează a fi stabilită prin efectuarea unei expertize tehnice.
Prin încheierea din 07 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a fost scoasă cauza de pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ, și trimisă, spre soluționare, la secția civilă a Tribunalului Timiș.
La Tribunalul Timiș, secția civilă, cauza a fost reînregistrată sub nr. 3787/30 din 14 septembrie 2010.
Reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată, solicitând efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, pentru a putea demonstra că parcela nr. top. 1 este afectată de rețele edilitare de branșament apă și canal și de construcții nou edificate, astfel că nu putea face obiectul restituirii în totalitate.
Prin sentința civilă nr. 3064/PI din 11 noiembrie 2011, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul T.I.
împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții Municipiul Timișoara, reprezentat de Primar, și Primarul Municipiului Timișoara, solicitând admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 760 din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, și Primarul Municipiului Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
în mod corect prima instanță a stabilit că reclamanții apelanți Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara nu au nici interesul și nici calitatea de a promova această acțiune.
în privința interesului, Curtea a apreciat, contrar susținerilor apelanților, că nu se poate reține existența unui interes public, deoarece imobilul cu nr. top. 1, restituit pârâtului T.I. prin dispoziția a cărei nulitate parțială se invocă, nu este afectat de utilități publice care să deservească întreaga comunitate locală, în sensul dat de art. 10 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
în același sens, au fost avute în vedere și dispozițiile din Anexa nr. 1 la Legea nr. 634/2002 [lit. g) și h)], care prevăd că delimitarea dintre instalațiile interioare de apă și canalizare și rețeaua publică de apă și canalizare se face prin căminul de branșament/racord, iar, în speță, potrivit înscrisurilor aflate în Dosarul Tribunalului Timiș, căminul de racord se află la 1 m distanță față de limita de proprietate a pârâtului.
Prin urmare, Curtea a reținut că sunt afectate doar interesele private ale proprietarilor construcției aflate pe parcela cu nr. top. 2, ale cărei instalații interioare de apă și canalizare trec prin parcela cu nr. top. 1, proprietatea pârâtului, realizându-se racordul cu rețeaua publică, la 1 m față de limita de proprietate.
Totodată, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanță a stabilit că reclamanții nu au calitate procesuală activă de a cere anularea dispoziției, atât timp cât aceasta a intrat în circuitul civil și, astfel, a produs efecte juridice, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 (art. 21.6) atribuind prefectului exercitarea controlului de legalitate asupra dispozițiilor emise de primari, pe calea contenciosului administrativ.
Mai mult decât atât, este de observat că reclamanții-apelanți au încălcat principiul, potrivit căruia nimeni nu poate să invoce propria turpitudine pentru a obține beneficii în folosul său (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar, și Primarul Municipiului Timișoara, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat, în principal, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei primei instanțe, spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ținând seama de următoarele:
Prima instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, neținând cont de dispozițiile legale în materie, starea de fapt reală, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Această hotărâre a fost menținută, în mod nelegal, de instanța de apel.
Prima instanță a considerat în mod eronat că, în prezenta cauza, interesul instituției pe care o reprezintă este privat, respectiv al proprietarilor construcției, fără a avea în vedere că rețelele edilitare de branșament apă și canal fac parte din domeniul public.
Așadar, conform art. 3 pct. 4 din anexa la Legea nr. 213/1998, rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente fac parte din domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor și nu pot face obiectul restituirii în natură a terenului aferent acestora, dacă, la momentul soluționării notificării, se cunoștea acest fapt.
în acest sens, în mod nelegal, instanța de fond și, implicit, și cea de apel au interpretat în mod eronat dispozițiile legale, considerând că reclamanții nu au calitate procesuală activă.
Prima instanța a susținut, în mod nefondat, că nu s-a dovedit că imobilul ar fi afectat de utilități publice, fără a avea în vedere că, în conformitate cu referatul din 09 martie 2010 al Direcției Urbanism - Serviciul Banca de Date Urbane, inspectorul de specialitate din cadrul Direcției Urbanism s-a deplasat la fața locului și a constatat că rețelele edilitare de branșament apa și canal sunt amplasate pe terenul de sub nr. top. 1, iar aceste rețele nu au fost incluse în Avizul unic din 19 mai 2008.
Mai mult decât atât, la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, Primăria a formulat o cerere în probațiune, prin care a solicitat încuviințarea unei expertize în specialitatea topografie, pentru a putea demonstra că parcela nr. top. 1 este afectată de rețele edilitare de branșament apă și canal și de construcții noi și nu putea face obiectul restituirii în totalitate.
Prima instanța nu a pus in discuție cererea de probațiune, încălcându-le dreptul la apărare, apreciind, în mod eronat, fără a administra dovezi în cauză, că instituția nu justifică un interes public în cauză.
De asemenea, s-a învederat că instituția are calitate procesuală activă în prezenta cauză, întrucât este emitentul dispoziției din 07 august 2009.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă persoana îndreptățită are calitatea procesuală activă de a ataca dispozițiile emise în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu atât mai mult emitentul dispoziției are calitate procesuala activă, întrucât dispoziția a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi revocată pe cale administrativă.
Au fost enunțate și dispozițiile art. 21, 23, 62 și 65 din Legea nr. 215/2001, republicată.
în ședința publică din 24 octombrie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului.
Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Or, în speță, criticile formulate de reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar, și Primarul Municipiului Timișoara nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenții nesusținând argumentat nelegalitatea soluției din apel.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici de nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit natura căii de atac a recursului.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația de fapt și soluția primei instanțe, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.
în același sens, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (1) și art. 723 alin. (1) C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință.
în consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu s-au putut decela motive de ordine publică, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nul recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara, prin Primar, și Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 760 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6497/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6507/2012. Civil → |
|---|
