ICCJ. Decizia nr. 6599/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6599/2012
Dosar nr. 831/1/2012
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 8141 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara şi intervenienţii I.B.L.F. şi I.F.B. împotriva Deciziei civile nr. 460/A din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Consiliul local al municipiului Timişoara, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii, iar în urma rejudecării recursului, admiterea acestuia, în sensul casării deciziei curţii de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea contestaţiei în anulare, se arată că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (10) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu l-a analizat şi nici nu a motivat care sunt considerentele pentru care nu ar fi fost aplicabil în speţă. Mai mult decât atât, susţine contestatorul, instanţa nu a luat deloc în discuţie incidenţa acestui text de lege, nefăcând nicio referire la dispoziţiile legale imperative ale acestuia.
Totodată, arată contestatorul, dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale, fiind vorba de o evidentă greşeală faptică a instanţei de recurs, în sensul neobservării existenţei unor anumite elemente în conţinutul dosarului. Astfel, greşeala materială a fost indusă instanţei de expertiza efectuată în cauză, ce nu este conformă cu realitatea, precum şi de faptul neobservării la dosar a unor elemente şi date de natură a fi condus la o altă soluţie, cum ar fi adresa emisă de S.C. C.L.T.C. S.A. Timişoara.
Analizând contestaţia în anulare, prin raportare la criticile arătate de contestator şi la motivele de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să îşi desfiinţeze propria hotărâre în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în partea omisă din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Motivul contestaţiei în anulare specială, reglementat de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., privind neanalizarea unui motiv de recurs, nu subzistă în cauză.
Contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (10) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu l-a analizat şi nici nu a motivat care sunt considerentele pentru care nu ar fi fost aplicabil în speţă.
Se constată că, în analiza unui motiv de recurs, instanţa de control judiciar extraordinar nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţii, într-o examinare exhaustivă, ci poate cerceta motivul de recurs printr-o interpretare de principiu, unitară, aşa cum s-a procedat în speţă, din analiza amănunţită a celorlalte motive, strâns legate de desluşirea corectă a raportului juridic dedus judecăţii, reţinându-se criteriile obiective pe baza cărora instanţa de recurs a pronunţat soluţia.
Neîntemeiat este şi motivul reglementat de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., referitor la faptul că, în opinia contestatorului, dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul neobservării existenţei unor anumite elemente în conţinutul dosarului.
În realitate, contestatorul este nemulţumit de modul cum a fost soluţionat recursul, dar pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestaţie în anulare legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Or, tocmai acest aspect este invocat de contestator, în sensul că greşeala materială a fost indusă instanţei de expertiza efectuată în cauză, ce nu este conformă cu realitatea, precum şi de faptul neobservării la dosar a unor elemente şi date de natură a fi condus la o altă soluţie, cum ar fi adresa emisă de S.C. C.L.T.C. S.A. Timişoara.
Având în vedere considerentele expuse, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat contestatorul la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul S.V.
Referitor la onorariile avocaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să le mărească sau să le micşoreze, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În cauză, cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat (3.000 RON), solicitat de intimatul S.V., raportat la complexitatea pricinii, numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată) şi activitatea avocatului care l-a asistat pe parcursul procesului, este unul exagerat şi nejustificat, motiv pentru care se impune aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Consiliul local al municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 8141 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Obligă contestatorul la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul S.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6596/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6600/2012. Civil. Reziliere contract.... → |
|---|
