ICCJ. Decizia nr. 6569/2012. Civil. Succesiune. Contestaţie în anulare - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6569/2012

Dosar nr. 8761/1/2011

Şedinţa publică din 29 octombrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 2 noiembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. 8761/1/2011, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.D. împotriva Deciziei nr. 7220 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a solicitat anularea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin decizia atacată s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenţii S.A. şi S.P. împotriva Deciziei nr. 2639 din 31 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în sensul că s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva Sentinţei civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călăraşi, Deciziei civile nr. 57/A din 5 martie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi Deciziei nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi au fost obligaţi intimaţii S.P., S.N., S.G., M.T., S.G., S.I., S.D.A., S.O. şi S.P., S.P., A.D. la 300 RON, cheltuieli de judecată către revizuenţi.

Contestatoarea a invocat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sens în care a susţinut că procedura de citare cu ea, în calitate de intimată, pentru data când s-a judecat cererea de revizuire, respectiv 17 octombrie 2011, nu a fost îndeplinită conform legii.

Astfel, judecata cererii de revizuire s-a desfăşurat fără citarea sa, procedura de citare nefiind îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art. 88 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prevăzut sub sancţiunea nulităţii de art. 88 alin. (2) C. proc. civ. în acest sens a susţinut că domiciliul contestatoarei este în Municipiul Călăraşi, iar citarea acesteia pentru termenul din 17 octombrie 2011 s-a realizat pe str. P., consecinţa fiind aceea că nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată, aflând despre acesta după pronunţarea deciziei contestate.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, contestatoarea a arătat că solicită respingerea acesteia având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că revizuenţii nu au făcut nicio dovadă din care să rezulte că li s-ar fi încălcat drepturile fundamentale.

Contestaţia în anulare este nefondată, potrivit celor ce succed:

Conform art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constituie motiv de contestaţie în anulare judecarea pricinii cu lipsă de procedură.

Textul are în vedere numai neregularitatea procedurii de citare pentru ziua când au avut loc dezbaterile în fond.

Or, în speţă, contrar susţinerilor contestatoarei, la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra cererii de revizuire, respectiv la termenul din 19 septembrie 2011 (când pronunţarea a fost amânată la 26 septembrie 2011, 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 şi, apoi, la 17 octombrie 2011), procedura de citare a fost legal îndeplinită cu intimata A.D., fapt ce rezultă din dovada de citare de la dosar revizuire, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Conform acestei dovezi, care face probă deplină până la înscrierea în fals în ce priveşte menţiunile privind faptele constatate personal de agentul instrumentator, în condiţiile art. 100 alin. (4) C. proc. civ., citaţia emisă pe numele intimatei A.D., pentru termenul din 19 septembrie 2011, i-a fost comunicată acesteia, la adresa de domiciliu unde a fost primită, în data de 8 mai 2011, personal de către intimată, care a semnat de primire.

Este adevărat că în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare este indicată str. P. în loc de str. Pi., cum ar fi fost corect, însă acest viciu este acoperit prin aceea că intimata a luat cunoştinţă de acest act, şi deci de termenul fixat pentru judecata cererii de revizuire, semnând de primire.

Aşadar, nu se poate reţine că prin această omisiune, contestatoarea ar fi suferit vreo vătămare, condiţie în absenţa căreia nulitatea actului comunicării nu poate fi declarată.

De altfel, Înalta Curte constată şi faptul că A.D., în calitate de contestatoare, se află în eroare, cu privire la data la care au avut loc dezbaterile asupra cererii de revizuire, respectiv 19 septembrie 2011, indicând în cerere data la care s-a pronunţat instanţa, după amânarea succesivă a pronunţării asupra cauzei, motiv pentru care susţinerile contestatoarei nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de situaţia existentă la dosar la data judecării cererii de revizuire, nu se poate reţine faptul că A.D. în calitate de intimată nu a fost legal citată.

Nici celelalte susţineri nu sunt fondate întrucât contestaţia în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor aşa cum tinde în realitate contestatoarea prin motivele formulate în această cale extraordinară de atac.

Aşadar, pe calea contestaţiei în anulare nu se pot aduce critici în afara celor expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a se ignora gradele de jurisdicţie anterioare şi posibilitatea cenzurării fiecăruia în limitele legale.

Având în vedere cele expuse, nefiind întrunite cerinţele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.D. împotriva Deciziei nr. 7220 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6569/2012. Civil. Succesiune. Contestaţie în anulare - Fond