ICCJ. Decizia nr. 6765/2012. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6765/2012
Dosar nr. 802/84/2011
Şedinţa de la 6 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 802/84 din 28 februarie 2011, revizuentul P.F., în contradictoriu cu intimaţii P.C., Primarul municipiului Zalău şi Comisia judeţeană de fond funciar Sălaj, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, care este contrară cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 439/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curţii de Apel Cluj, prin aceasta din urmă stabilindu-se legalitatea titlului de proprietate nr. P1./1995 pentru suprafaţa de 1 ha teren din parcela „Ş.E.”, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în Dosarul nr. 1676/337/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Zalău, Primarul municipiului Zalău a promovat o acţiune pentru constatarea nulităţii titlului de proprietate eliberat revizuentului pentru suprafaţa de 8 ari teren din cei 1 ha teren, înscris în titlu, din parcela „Ş.E.”, în baza prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Dosarul a fost strămutat la Judecătoria Braşov, unde s-a înregistrat sub nr. 29331/197/2009 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11038 din 29 septembrie 2010, menţinută ca fiind legală prin decizia civilă nr. 110 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, prin respingerea recursului promovat în cauză.
Această hotărâre judecătorească este contrară cu soluţia pronunţată irevocabil între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cauză, respectiv cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, dosar nr. 439/2002, menţinută prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curţii de Apel Cluj.
Judecătoria Braşov a admis acţiunea primarului şi a constatat nulitatea titlului de proprietate pentru cei 0,08 ha teren, din parcela „Ş.E.”.
Tribunalul Sălaj, prin decizia sa, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 7780/ 13 decembrie 2001 a Judecătoriei Zalău şi judecând în fond a respins ca nefondată acţiunea primarului, pentru nulitatea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha, menţinând ca valabil titlul. Astfel s-a ajuns în prezenţa contrarietăţii celor două hotărâri judecătoreşti, în una şi aceiaşi pricină, fiind prezent cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 647 din 11 octombrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 802/84/2011, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul P.F. în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Cererea de revizuire formulată de revizuentul P.F. a fost înregistrată sub nr. 802/84/2011 la data de 26 octombrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj.
Prin decizia nr. 4/RR din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială. A fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul P.F. împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, Dosar nr. 29331/197/2009 şi împotriva deciziei civile nr. 128 din 11.04.2002 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 439/2002, pe care le-a menţinut.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că revizuentul P.F. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 110 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009 care este contrară cu decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 439/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915/2002 a Curţii de Apel Cluj.
Prin urmare, instanţa care a dat prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 este Tribunalul Sălaj, astfel încât instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire este Curtea de Apel Cluj, instanţă căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire, motiv pentru care, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a fost respinsă excepţia invocată de revizuent, ca nefondată.
Potrivit art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În speţă, s-a constatat că sentinţa civilă nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, dată de la care curge şi termenul de o lună prevăzut de textul legal mai sus arătat, astfel încât prin înregistrarea cererii de revizuire la data de 28 februarie 2011 s-a respectat termenul de o lună prevăzut de textul legal mai sus arătat.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7780 din 13 decembrie 2001 a Judecătoriei Zalău s-a admis cererea formulată de reclamanta Primăria mun. Zalău împotriva pârâţilor P.F. şi Comisia judeţeană Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. P1./1995.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâtului P.F. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren intravilan, în locul numit Ş.E. - Zalău, deşi în registrul agricol - 1959 figura cu suprafaţa de 92 ari în următoarele locuri: P., C., M. şi str. G.L.
Din interpretarea art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 18/1991 rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile din intravilanul localităţilor se face pe vechile amplasamente.
Pârâtul P.F. nu a fost niciodată proprietar al terenului din litigiu şi prin urmare nu i se poate reconstitui dreptul de proprietate pe această parcelă, motiv pentru care s-a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul P.F. a declarat apel care a fost admis prin decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, Dosar nr. 439/2002, sentinţa civilă mai sus menţionată a fost schimbată în totalitate şi judecându-se în fond s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului Primarul mun. Zalău pentru anularea titlului de proprietate nr. P1./1995 şi s-a respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de P.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de apel a constatat că prin cererea introductivă de instanţă, Primarul mun. Zalău a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlul de proprietate nr. P1./1995 emis de Comisia judeţeană Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991, în favoarea pârâtului apelant P.F., invocând în drept prevederile art. III pct. 1 lit. a), c) şi g) din Legea nr. 169/1997.
Cererea a fost motivată prin aceea că titlul litigios a fost întocmit şi eliberat în anul 1995, după ce se avea la cunoştinţă de litigiul existent cu foştii proprietari din comuna C. cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 3733 din 09 noiembrie 1993, astfel că s-a realizat o situaţie mai favorabilă pentru cetăţenii cărora li s-au eliberat titluri de proprietate pe amplasamentul din zona „Ş.E.”.
Conform adresei nr. 3879 din 10.09.1998 a Primăriei mun.Zalău, parcela „Ş.E.” se afla la data de 09 noiembrie 1993 în intravilanul localităţii Zalău şi ca atare, conform Legii nr. 18/1991 „terenurile din intravilanul localităţilor, se atribuie în mod obligatoriu pe vechiul amplasament”, iar art. III pct. 1 lit. c) din Legea nr. 169/1997 arată expres că reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor pe terenurile revendicate de foştii proprietari reprezintă o cauză de nulitate absolută a titlurilor de proprietate.
De altfel, în speţă, acesta este şi singurul motiv de nulitate ce poate fi supus spre examinare, raportat la starea de fapt ce se desprinde din întregul material probator aflat la dosar.
În mod cu totul eronat, judecătoria a reţinut prevederile art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997 deoarece pârâtul P.F. era îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate, în condiţiile Legii nr. 18/1991, pentru o suprafaţă totală de 7,63 ha. teren, în calitate de titular, dar şi ca moştenitor al defunctei P.F., după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 2105/1994 a Judecătoriei Zalău şi actele depuse la comisie.
Revenind la motivul prevăzut de art. III lit. c) din Legea nr. 169/1997, este de reţinut că pentru a fi admisibil se impune dovada a următoarelor două împrejurări: că terenul litigios se găseşte în intravilan şi că el a fost revendicat de fostul proprietar. Or, în speţă, niciuna din aceste împrejurări nu poate fi reţinută.
Din susţinerile şi adresele provenite de la reclamantă nu rezultă cu claritate dacă la data de 01 ianuarie 1990, terenul din zona „Ş.E.” (limitrofă oraşului Zalău) era intravilan sau extravilan, iar în ce priveşte revendicarea sa de către foştii proprietari din C. - inclusiv de către intervenienta P.E. - acest diferend a fost tranşat definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 407 din 29 mai 2000 a Tribunalului Sălaj şi decizia civilă nr. 2797 din 07 decembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, în favoarea actualilor deţinători şi proprietari, între care se regăseşte şi pârâtul P.F.
Pe de altă parte, la solicitarea instanţei, Primăria mun. Zalău a răspuns că nu deţine date cu proprietarii care au deţinut teren pe amplasamentul unde este emis titlul de proprietate pentru pârâtul P.F. deşi diferendul privind terenul din zona „Ş.E.” a făcut obiectul unei ample verificări din partea Comisiei Judeţene Sălaj de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi din care rezultă că ultimii proprietari tabulari au fost numitele C.O. şi M.C.
Nefăcându-se dovada faptului că terenul din litigiu a fost solicitat (revendicat), iar dreptul de proprietate reconstituit în favoarea altor persoane, decât cele care au fost părţi în multitudinea litigiilor, ce vizau acest drept - şi faţă de care hotărârile pronunţate au devenit opozabile, - acţiunea promovată de Primăria mun. Zalău pentru anularea (constatarea nulităţii absolute) a titlul de proprietate litigios apare şi ca lipsită de interes.
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1915 din 27 septembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, Dosar nr. 3387/2002, ca urmare a respingerii, ca neavenit, a recursului declarat de intervenienta P.E.
Prin sentinţa civilă nr. 11.038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul mun. Zalău, în contradictoriu cu pârâţii P.F., P.C. şi Comisia judeţeană Sălaj de aplicare a legilor fondului funciar şi, printre altele, s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. P1. din 01 august 1995 emis de Comisia judeţeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele pârâtului P.F., pentru suprafaţa de 0,08 ha teren intravilan situat în zona denumită „Ş.E.”, identificat în tarlaua - parcela nr. T1.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/187/2009, ca urmare a respingerii cererii de recurs formulată de pârâţii P.F. şi P.C. împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov.
În considerentele acestei din urmă hotărâri s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Zalău sub nr. 1676/337 din 29 martie 2007, reclamantul Primarul mun. Zalău, în contradictoriu cu pârâţii P.F., P.C. şi Comisia judeţeană Sălaj de aplicare a legilor fondului funciar, a solicitat să se constate nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. P1. pentru suprafaţa de 0,5 ha din parcela Ş.E. şi nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. P1. pentru suprafaţa de 0,08 ha precum şi modificarea corespunzătoare a vecinătăţilor, pe considerentul că pentru suprafaţa totală de 0,58 ha teren, pârâţilor P. le-a fost reconstituit de două ori dreptul de proprietate.
În drept s-au invocat prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâtul P.F. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat pentru constatarea nulităţii titlului de proprietate nr. P1. faţă de decizia civilă nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj.
Prin încheierea pronunţată la data de 31 mai 2010, Judecătoria Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pe considerentul că nu există identitate de cauză între litigiul de faţă dedus judecăţii (dublă reconstituire) şi litigiul soluţionat prin hotărârea judecătorească invocată (reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparţinut antecesorilor pârâţilor P.F. şi P.C.), întrucât în speţă nu există identitate de obiect, părţi şi cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 din C. civ.
În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că din probele administrate a rezultat faptul că pârâţii P.F. şi P.C. au formulat cerere de reconstituire asupra terenului în suprafaţă totală de 0,58 ha (0,5+ 0.08) adresate atât Comisiei locale de fond funciar C., cât şi Comisiei locale de fond funciar Zalău, cereri care au fost aprobate de ambele comisii, iar dreptul de proprietate al pârâţilor a fost reconstituit de două ori asupra aceluiaşi teren. Comisia locală Zalău a reconstituit pârâţilor dreptul de proprietate în baza sentinţei civile nr. 2105 din 01 iulie 1994 a Judecătoriei Zalău, care nu a fost pronunţată în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Zalău şi nici cu Primarul mun. Zalău, astfel încât la data pronunţării acesteia nu s-a cunoscut faptul că cei doi pârâţi au formulat cerere de reconstituire asupra aceluiaşi teren şi Comisiei locale de fond funciar C. Având în vedere că terenul solicitat de pârâţi se află în raza teritorială a com. C., în mod legal această din urmă comisie a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 0.58 ha.
În consecinţă, instanţa a reţinut că pârâţii P.F. şi P.C. nu erau îndreptăţiţi la reconstituirea suprafeţei de 0,58 ha. teren pe raza teritorială a mun. Zalău întrucât nici autoarea pârâţilor şi nici pârâţii nu au deţinut în proprietate, anterior cooperativizării, suprafaţa respectivă de teren pe raza loc. Zalău, ci pe raza loc. C., precum şi faptul că respectiva suprafaţa de teren a fost reconstituită pârâţilor de două ori, astfel că titlurile de proprietate a căror nulitate absolută parţială se solicită au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii fondului funciar. Din considerente hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâţii nu au deţinut în proprietate anterior cooperativizării teren în zona denumită „Ş.E.”, astfel încât nu se poate reţine că terenul reconstituit în zona respectivă reprezintă, în înţelesul Legii nr. 18/1991, vechiul amplasament.
Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: pct. 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleiaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
Raţiunea temeiului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmarea a soluţionării aceleiaşi cauze, prin două hotărâri judecătoreşti, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.
Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, cauză şi obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat.
Astfel, din interpretarea textului legal menţionat reiese că cererea de revizuire este admisibilă pentru motivul invocat de revizuient numai dacă în cel de-al doilea litigiu, respectiv cel derulat în faţa Judecătoriei Braşov, instanţa de fond ar fi omis să soluţioneze excepţia autorităţii lucrului judecat or, în speţă, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a respins această excepţie ca neîntemeiată pe considerentul că nu există identitate de cauză între litigiul dedus judecăţii (dublă reconstituire) şi litigiul soluţionat prin hotărârea judecătorească invocată (reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparţinut antecesorilor pârâţilor P.F. şi P.C.), neexistând identitate de obiect, părţi şi cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 din C. civ.
Prin calea de atac declarată împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, pârâtul P.F. a criticat modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, însă Tribunalul Braşov, prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011, a respins recursul acestuia şi a statuat, printre altele, că pârâtul nu a înţeles să declare calea de atac a recursului şi împotriva încheierii civile din data de 31 mai 2010, astfel încât această încheiere a dobândit un caracter irevocabil şi a intrat în puterea lucrului judecat.
Având în vedere că excepţia autorităţii lucrului judecat a fost respinsă în mod irevocabil, Curtea a statuat că împotriva sentinţei civile nr. 11.038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, revizuientul P.F. nu poate face cerere de revizuire întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, instanţa a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul P.F. împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, Dosar nr. 29331/197/2009 şi împotriva deciziei civile nr. 128 din 11.04.2002 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 439/2002, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul P.F., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 3, 8 şi 9 din C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
Recurentul a susţinut că există două hotărâri judecătoreşti potrivnice, date între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cauză şi scop, de vreme ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în anul 2002 validitatea titlului de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren de 1ha, sentinţa Judecătoriei Braşov fiind contrară prin anularea aceluiaşi titlu pentru o parte din suprafaţa de 1ha, respectiv 8 ari.
Astfel, recurentul a arătat că există contrarietate între o hotărâre a Judecătoriei Braşov şi o decizie a Tribunalului Sălaj.
Revizuentul a criticat pe calea recursului şi soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, apreciind că, în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (2) din C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire aparţinea Tribunalului Sălaj.
Recurentul a arătat şi că, potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în revizuire este recursul, astfel că în mod greşit instanţa a menţionat că decizia este irevocabilă.
Recurentul a mai precizat că revizuirea priveşte sentinţa Judecătoriei Braşov nr. 11038 din 27 septembrie 2010, menţinută prin decizia civilă nr. 110 din 07 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, care este contrară cu decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Sălaj, ceea ce presupune anularea sentinţei Judecătoriei Braşov, astfel cum s-a solicitat prin cererea de revizuire.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prezentul recurs a fost exercitat în condiţiile prevăzute de lege, având în vedere dispoziţiile art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă”.
Critica referitoare la respingerea excepţiei de necompetenţă materială nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, deoarece în mod corect şi legal Curtea de Apel Cluj a constatat că este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire, raportat la dispoziţiile art. 323 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., fiind instanţa mai mare în grad Tribunalului Sălaj, care a pronunţat prima hotărâre pretins potrivnică, respectiv decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002, sentinţa nr. 11038 a Judecătoriei Braşov fiind dată ulterior, la 27 septembrie 2010.
Cât priveşte cererea de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, important este faptul că în dosarul subsecvent - în Dosarul nr. 29331/197/2009 al Judecătoriei Braşov - a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. P1./1995 raportat la decizia nr. 128 din 11 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 439/2002, excepţie ce a fost respinsă prin încheierea din 31 mai 2010 cu motivarea că nu există identitate de cauză. S-a avut în vedere că litigiul dedus judecăţii privea dubla reconstituire, pe când litigiul soluţionat prin hotărârea judecătorească invocată viza reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri care nu au aparţinut antecesorilor pârâţilor P.F. şi P.C.
Prin decizia nr. 110 din 07 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 29331/197/2009, Tribunalul Braşov a respins recursul declarat de pârâţii P.F. şi P.C. împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov, reţinând că recurenţii nu au exercitat calea de atac a recursului şi împotriva încheierii din 31 mai 2010, astfel că nu pot aduce critici acestei încheieri prin cererea de recurs pe care au exercitat-o numai împotriva sentinţei civile nr. 11038 din 27 septembrie 2010 a Judecătoriei Braşov.
În consecinţă, instanţa de recurs a statuat că neexercitarea căii de atac a recursului, în condiţiile prevăzute de lege, împotriva încheierii din 31 mai 2010 - prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat - are drept consecinţă dobândirea de către aceasta a caracterului irevocabil şi intrarea în puterea lucrului judecat a dispoziţiilor cuprinse în această încheiere.
Se constatată aşadar că, sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, există putere de lucru judecat, chestiunea nemaiputând fi astfel reanalizată de către instanţa de revizuire.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Instanţa anterioară a reţinut corect că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută doar dacă există hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, care nu se pot executa simultan, respectiv că îşi are suportul în respectarea puterii lucrului judecat a unei hotărâri date într-un proces anterior, astfel că este necesar ca cea de-a doua instanţă să nu fi cunoscut existenţa hotărârii anterioare sau să nu se fi pronunţat asupra excepţiei privitoare la autoritatea de lucru judecat.
Dacă instanţa care a pronunţat cea din urmă hotărâre s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat prin admitere sau respingere, cum este situaţia cauzei pendinte - a constatat în mod explicit că nu există identitate de cauză - aceste aspecte nu mai pot fi reanalizate de către instanţa de revizuire.
Prin urmare, în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat şi urmează să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.F. împotriva deciziei nr. 4/RR din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6731/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6771/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
