ICCJ. Decizia nr. 6745/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6745/2012
Dosar nr. 1285/1/2012
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume: 1.516.385 RON, cu titlu de daune materiale şi 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.080 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Ordonanţa Parchetului Naţional Anticorupţie din 14 aprilie 2003, s-a dispus arestarea reclamantului, emiţându-se mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, reţinându-se că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită.
Măsura arestării preventive a fost prelungită de instanţă în cursul urmăririi penale până la data de 8 octombrie 2003.
Reclamantul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 2 octombrie 2003, întocmit în Dosarul nr. 356/PA/2003 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar prin sentinţa penală nr. 64/P/2003, Tribunalul Caras Severin a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare, dispunându-se, totodată, prelungirea măsurii arestării preventive cu începere de la 15 aprilie 2004, ora 24:00 până la 14 mai ora 24:00.
Prin decizia penală nr. 267/Ap din 4 august 2004, Curtea de Apel Braşov, investită ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi tara.
După rejudecare, prin sentinţa penală nr. 179/S din 20 martie 2006, Tribunalul Braşov a schimbat încadrarea juridică pentru faptele prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen. în art. 290 C. pen. şi a respins cererea de schimbare a încadrării juridice privind infracţiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A dispus achitarea reclamantului pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a dispus achitarea reclamantului şi pentru infracţiunile prev. de art. 290 şi 279 alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A constatat că reclamantul a fost arestat preventiv în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 şi 1 august 2003 - 17 septembrie 2004 şi s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a fost respins prin decizia penală nr. 13/Ap din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Braşov, iar recursul declarat de Ministerul Public a fost respins prin decizia penală nr. 5430 din 14 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 179/S din 20 martie 2006, Tribunalul Braşov a reţinut că reclamantul a fost arestat pe nedrept în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 şi 1 august 2003 - 17 septembrie 2004.
Tribunalul Alba a mai reţinut că, în perioada arestării pe nedrept, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar durerile fizice şi psihice cauzate trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În ceea ce priveşte daunele materiale, tribunalul a acordat suma de 8.345 RON, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaţilor la instanţele de judecată şi suma de 11.125 RON reprezentând cheltuielile suportate pentru consiliere juridică şi reprezentare în procese în perioada în care a fost arestat preventiv.
Tribunalul Alba a mai reţinut că reclamantul era acţionar majoritar şi preşedintele Consiliului de administraţie la SC A.C. SRL, fondator şi preşedinte al Consiliului director al F.R.P.T. D., acţionar, preşedinte al Consiliului de administraţie şi administrator al SC A. SA şi desfăşura activitate de servicii veterinare în baza unor contracte de concesiune, în calitate de medic veterinar.
Drepturile salariale cuvenite în perioada arestării preventive, conform raportului de expertiză, au o valoare de 1.475.943 RON, iar tribunalul a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material şi cheltuielile necesare pentru pachetele cu alimente şi transportul membrilor familiei la locurile de deţinere.
Prin decizia nr. 199/A din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
A schimbat în parte sentinţa şi a redus cuantumul daunelor morale la 300.000 RON.
A menţinut în rest sentinţa atacată şi a respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 745 din 8 februarie 2012, a admis recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Alba şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 199/A din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
A casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârât şi de Ministerul Public, la aceeaşi instanţă de apel.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiaşi decizii.
La data de 20 februarie 2012, I.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 745 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul I.I. a susţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de recurs a omis să constate faptul că la dosarul cauzei există probe materiale care dovedesc faptul că la stabilirea prejudiciului material experţii contabili au avut în vedere toate probele şi înscrisurile ce puteau duce spre concluziile din expertize.
Instanţa de recurs a reţinut, referindu-se la drepturile salariale de la Fundaţia Română pentru Tineret D. din Băile Herculane că I.T.M. Caraş-Severin a depus o adresă din care rezultă doar înregistrarea contractelor de muncă nr. CM1. din 08 iulie 1999 şi nr. CM2. din 01 octombrie 2004 în care sunt menţionate ca salariu, sumele de 10.000.000 ROL şi 8.500.000 ROL, însă expertul contabil în mod corect s-a raportat la statele de plată din perioada anterioară arestării, deoarece salariu de bază poate suferi modificări prin emiterea unor decizii de către angajator.
Instanţa de recurs a pierdut din vedere faptul că în cazul contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată modificarea salariului de bază nu se realizează prin încheierea unui nou contract de muncă, de regulă, această modificare realizându-se prin emiterea de decizii de către angajator sau printr-un act adiţional la contractul de muncă.
Contestatorul a susţinut că la data arestării preventive a avut un salariu de bază de 64.700.000 ROL, aşa cum rezultă din statul de plată anexat contestaţiei în anulare, situaţie în care stabilirea drepturilor sale salariale pentru perioada de detenţie ilegală nu putea să se facă decât raportat la acest salariu de bază şi nu de la alt salariu, indiferent de cele consemnate în contractul de muncă iniţial.
Contestatorul a susţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză, în mod corect, a avut în vedere salariile obţinute înainte de arestarea sa deoarece acestea sunt cele în raport de care se stabilesc despăgubirile salariale.
Referitor la contractele de concesiune, contestatorul a susţinut că în suplimentele de expertiză depuse în cauză sunt clarificate toate aspectele despre care instanţa de recurs în mod greşit, reţine contrariul, fiind stabilită întinderea veniturilor pe care le-ar fi realizat din activitatea sanitar-veterinară concesionată în condiţiile în care ar fi putut să-şi exercite liber activitatea.
Veniturile obţinute din activitatea sanitar-veterinară concesionată sunt determinabile prin însăşi existenţa planurilor cifrice aferente anilor 2003 şi 2004, ca activităţi minime ce trebuiau a fi executate în aceste circumscripţii şi care aduceau măcar veniturile stabilite prin suplimentele de expertiză.
Contestatorul a mai susţinut că greşit s-a reţinut că acordarea sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri morale ar duce la îmbogăţirea sa fără just temei, deoarece cererea sa este fundamentată pe o stare reală de fapt şi anume pe arestarea şi privarea ilegală de libertate timp de 515 zile.
Contestatorul a mai precizat că a sesizat C.E.D.O. cu privire la modul de soluţionare a cererii de acordare de despăgubiri materiale şi morale şi că schimbarea completului de judecată la fiecare termen acordat a fost de natură să ducă la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nelegale dată fiind complexitatea cauzei.
Contestatorul a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei nr. 745 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi rejudecând cauza, să admită recursul pe care l-a declarat împotriva său şi respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de pârâţi.
Contestaţia în anulare este nefondată, pentru considerentele care succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. - invocat de contestator ca temei de drept -, contestaţia în anulare specială poate fi promovată în două situaţii: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În jurisprudenţă au fost considerate greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate.
Greşelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există chitanţa de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poştă înăuntrul termenului legal ori dovada că a fost formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara.
Contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Aşa fiind, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, criticile formulate de contestator nu relevă nici faptul că instanţa de recurs ar fi săvârşit vreo greşeală materială în sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ. şi nici faptul că aceasta ar fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate prin cererea de recurs.
Contestatorul, prin argumentele dezvoltate îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul în care instanţa de recurs a judecat recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel, criticile sale vizând fondul cauzei, ori asemenea critici nu pot fi supuse examinării în calea de atac a contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute şi care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de acest text de lege de strictă interpretare.
Nici critica privind faptul că „schimbarea completului de judecată la fiecare termen acordat a fost de natură să ducă la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti nelegale dată fiind complexitatea cauzei", nu este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora contestaţia în anulare poate fi exercitată când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă) pentru că temeiul în exercitarea căii de atac prevăzute de acest text de lege îl reprezintă doar nesocotirea regulilor de competenţă absolută, respectiv a regulilor de competenţă generală, a regulilor de competenţă materială şi a regulilor de competenţă teritorială exclusivă (ceea ce nu este cazul în speţă), iar nu a unor norme privind compunerea instanţei de judecată alcătuită în numărul de judecători prevăzut de lege, recursurile fiind soluţionate de un complet compus din trei judecători, aşa cum prevede art. 31 al Legii nr. 304/2004; pe de altă parte, completul care a pronunţat decizia atacată de contestator a fost acelaşi cu cel în faţa căruia au avut loc dezbaterile pe fond asupra recursurilor.
Având în vedere temeiurile care preced, înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.I. împotriva deciziei nr. 745 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, sectia I civilă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6746/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6744/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
