ICCJ. Decizia nr. 6746/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6746/2012
Dosar nr. 1710/1/2012
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
La data de 6 august 2008, pe rolul Tribunalului Botoşani a fost înregistrată contestaţia formulată de contestatorul C.A.V., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, împotriva deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008 de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1550/2004, art. 142 din Legea nr. 3/1977, art. 187 din Legea nr. 19/2000 şi art. 154 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1783 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Botoşani a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis în parte contestaţia. În consecinţă, a dispus modificarea deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, în sensul includerii în baza de calcul a pensiei şi a sporurilor prevăzute în adeverinţele nr. A1. din 21 august 2007 şi nr. A2. din 12 septembrie 2007, emise de Compania Naţională a Uraniului SA Bucureşti - Sucursala Suceava, a obligat Casa Judeţeană de Pensii Botoşani să calculeze punctajul mediu anual al contestatomlui prin luarea în calcul a dispoziţiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv stagiul total de cotizare necesar de 20 ani. Prin aceeaşi hotărâre, a obligat Casa Judeţeană de Pensii Botoşani să-i plătească contestatomlui diferenţele de pensie rezultate ca urmare a valorificării adeverinţelor nr. A1. din 21 august 2007 şi nr. A2. din 12 septembrie 2007, începând cu 1 iulie 2005 şi diferenţele de pensie rezultate ca urmare a calculării punctajului mediu anual prin împărţirea numărului total de puncte la stagiul total de cotizare necesar de 20 ani, începând cu 6 august 2005. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea Ia plata de despăgubiri pentru amânarea judecării cauzei.
Pentm a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu poate opera în prezenta cauză excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece cele două cauze nu au acelaşi obiect, respectiv au fost contestate decizii diferite emise de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că, întmcât contestatoml a lucrat în sectorul minier, activitatea acestuia se încadrează la art. 20 lit. a) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia constituie loc de muncă în condiţii speciale cel din unităţile miniere, pentru personalul care a desfăşurat activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Aşa fiind, conchide prima instanţă, chiar dacă sporurile cuprinse în adeverinţele nr. A1. din 21 august 2007 şi nr. A2. din 12 septembrie 2007 au fost aferente activităţii desfăşurate în perioada 1968 - 1970, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 50/1974, în temeiul pct. 1V din anexă trebuiau incluse în baza de calcul a pensiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, în motivarea cămia a arătat, invocând în drept incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiilor, care prevăd că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu recalculat va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, care, la art. 8, prevede că vechimea integrală pentm a solicita pensia pentru limită de vârstă este de 30 de ani. Cum contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă la 50 de ani începând cu 1 iunie 1987, în baza deciziei nr. 81173 din 14 martie 1987, rezultă că stagiul complet de cotizare folosit la stabilirea punctajului mediu anual este de 30 de ani şi nu de 20 de ani, chiar dacă a lucrat în grupa I de muncă.
Prin decizia civilă nr. 314 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. şi, în consecinţă, a modificat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a respins cererea de obligare a Casei Judeţene de Pensii Botoşani de a calcula punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a dispoziţiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv a stagiului total de cotizare necesar de 20 de ani ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa nr. 1507 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Botoşani, irevocabilă, a fost respinsă pretenţia contestatorului din prezenta cauză referitoare la împărţirea numărului total de puncte la un stagiu de cotizare de 20 de ani.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, aprecierea primei instanţe este corectă, întrucât în speţă nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ., pentru a opri o nouă judecată.
Prima instanţă a ignorat, însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, al efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit irevocabil o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Este vorba de prezumţia lucrului judecat care funcţionează în cauză, [art. 1200 pct. 4 C. civ. cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi, neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.
Ori, statuarea instanţei prin sentinţa nr. 1507 din 5 decembrie 2007 asupra stagiului complet de cotizare de 30 de ani ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului conform O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare şi verificării jurisdicţionale a instanţei.
La data de 16 martie 2010, C.A.V. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 706 din 18 mai 2010, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul poate fi cerută atunci când există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.
Pentru a fi aplicabile aceste dispoziţii, este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat şi anume identitatea de părţi, de obiect şi de cauză şi de asemenea, a fi pronunţate în dosare diferite.
Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa autorităţii de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror hotărâri nu se pot concilia.
În speţă nu sunt îndeplinite aceste condiţii pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece se invocă contrarietatea deciziei Curţii de Apel Suceava cu sentinţa Tribunalului Botoşani nr. 1783/2008 care a fost modificată prin decizia civilă a Curţii de Apel Suceava, urmare a admiterii recursului declarat (în acelaşi dosar).
La data de 29 februarie 2012 (data poştei) C.A.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 813 din 3 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publica privitoare Ia competenta.
Contestatorul a susţinut că a formulat cerere de revizuire a deciziei 314 din 19 martie 2009 pronunţata de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 221/39/2010 pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. considerând ca exista hotărâri potrivnice date de Curtea de Apel Suceava (decizia nr. 314 din 19 martie 2009) şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite (decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 în Dosarul nr. 16/2008) iar instanţa a judecat cererea de revizuire a interpretat ca se invoca contrarietatea deciziei Curţii de Apel Suceava cu Sentinţa Tribunalului Botoşani nr. 1783/2008.
Dând o asemenea interpretare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu era competenta sa judece cererea de revizuire deoarece competenta în acest caz ar fi revenit Curţii de Apel Suceava şi nicidecum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din acest motiv decizia nr. 813 din 03 decembrie 2011 fiind nula de drept.
Contestatorul mai susţinut că numai dacă s-ar fi interpretat corect cererea sa de revizuire şi s-ar fi judecat contrarietatea dintre decizia 314 din 19 martie 2009 Curţii de Apel Suceava şi decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sectiile unite, Înalta Curte ar fi fost competenta sa judece cererea de revizuire.
Instanţa însă a judecat contrarietatea dintre Decizia Curţii de Apel Suceava şi sentinţa Tribunalului Botoşani, cauza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competenta.
Înalta Curte, la termenul din 02 noiembrie 2012, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii contestaţia în anulare în raport de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Art. 319 din acelaşi cod prevede: „Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c).
Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."
În speţă, prin decizia nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunţată Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, aceasta fiind o hotărâre irevocabilă ce nu a cuprins dispoziţii ce necesitau aducerea la îndeplinire pe cale de executare silită.
Art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că împotriva unei asemenea hotărâri se poate introduce contestaţie în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac.
Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre şi despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv şi anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge şi se împlineşte chiar şi în situaţia în care contestatorul nu a luat cunoştinţă de hotărâre.
Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestaţia în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate.
În speţă, contestatorul nu a respectat nici termenul subiectiv de 15 zile şi nici pe cel obiectiv, de un an, aceasta formulând contestaţia în anulare la data de 29 februarie 2012 (data poştei) astfel cum reiese din ştampila poştală aplicată pe plicul de expediere de la Dosarul nr. 1717/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum contestaţia în anulare a fost formulată după împlinirea termenelor prevăzute de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.A.V. împotriva deciziei nr. 813 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6788/2012. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6745/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
